ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Iași, anularea Deciziilor de impunere nr. x/27.03.2017 și nr. F-IS 37/27.03.2017, precum și a Raportului de inspecție fiscală.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea unui nou Raport de inspecție fiscala cu decizii de impunere aferente, în sensul modificării bazei de impozitare privind impozitul pe profit pentru anii 2011-2015 și anularea creanței fiscale suplimentare privind impozitul pe profit in valoare 3.189 RON.

De asemenea, a solicitat anularea măsurii suspendării soluționării contestației fiscale nr. 1008/25.04.2017 în ceea ce privește obligații fiscale stabilite suplimentar prin actul de control: accize în sumă de 1.216.615 RON și TVA în cuantum de 291.988 RON aferent accizei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5312 din 12 decembrie 2018, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Decizia nr. 284/11.08.2017, emisa de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației administrative referitoare la sumele de 1.216.615 RON (accize) si 291.988 RON (TVA aferent accizelor), menținând în rest această decizie.

De asemenea, a respins acțiunea fata de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Iași, ca neîntemeiată, obligând, totodată, pârâta Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la plata către reclamantă a sumei de 4.284 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând, fiecare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat situația de fapt și argumentele invocate în acțiunea introductivă de instanță, susținând, în esență, că obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății nu sunt calculate corect, potrivit prevederilor legale incidente.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii și în ceea ce privește obligațiile fiscale privind impozitul pe profit pentru anii 2011-2015, în valoare de 3189 RON.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, a reluat apărările formulate în primă instanță, arătând, în esență, că suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative este în deplin acord cu art. 214 din Legea nr. 207/2015.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului său și casarea sentinței atacate, cu consecința respingerii în tot a acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Iași a solicitat admiterea recursului pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și respingerea recursului reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursurilor formulate de reclamantă și de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursurile nu îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță, cu trimitere la calculul obligațiilor fiscale reținute în sarcina acesteia, pe cale îl consideră nelegal. Așadar, s-a făcut trimitere la elementele de fapt ale cauzei, fără să se formuleze critici efective.

În privința susținerilor recurentei-pârâte, de asemenea, acestea nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., partea nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale incidente.

Astfel, criticile recurentei-pârâte reprezintă de fapt o reluare a apărărilor formulate în primă instanță.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentelor nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 5312 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.