ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3321/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.), ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: - obligarea autorității administrative la emiterea actului constând în admiterea cererii de modificare a licenței audiovizuale nr. x din 26.06.2007 acordată serviciului de programe B. din Agnita, județul Sibiu; - anularea Deciziei CNA nr. 186/08.03.2016 prin care i-a fost respinsă cererea de modificare a licenței audiovizuale mai sus menționate; - obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 126.339 RON compuse din: - 18.839 RON - cheltuieli cu schimbarea amplasamentului stație de emisie; - 100.000 RON - imposibilitatea încheierii de contracte de publicitate timp de 5 luni, datorată nemodificării Licenței Audiovizuale; - 7.500 RON - cheltuieli pentru exploatarea stației de emisie (chirie, energie electrică, mentenanță); - plata daunelor morale (de imagine), în cuantum de 30.000 RON, cauzate prin nerealizarea programului de radio anunțat ascultătorilor si pierderea audientei datorată situației create prin nemodificarea Licenței Audiovizuale. - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 289 din 7 decembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Deciziei nr. 186/08.03.2016 emisă de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și obligarea acestuia la emiterea actului constând în admiterea cererii reclamantei de modificare a licenței audiovizuale nr. x/26.06.2007 acordată pentru difuzarea serviciului de programe B. din Agnita, județul Sibiu, invocată de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Consiliul Național al Audiovizualului.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru ca aceasta să-i admită acțiunea și să oblige pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului să emită actul de admitere a cererii sale de modificare a licenței audiovizuale nr. x/26.06.2007 acordată serviciului de programe B. din Agnita, județul Sibiu. Totodată, a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 186/08.03.2016 prin care pârâtul i-a respins cererea de modificare a licenței audiovizuale, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 126.339 RON compuse din: 18.839 RON cheltuieli cu schimbarea amplasamentului stației de emisie; 100.000 RON pentru imposibilitatea încheierii de contracte timp de 5 luni din cauza nemodificării licenței audiovizuale; 7.500 RON cheltuieli de exploatare a stației de emisie (chirie, energie electrică, mentenanță) și daune morale (de imagine) în cuantum de 30.000 RON datorate nerealizării programului de radio anunțat ascultătorilor și pierderea audienței din cauza situației create prin nemodificarea licenței audiovizuale, precum și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate recurenta-reclamantă a susținut că este incident, în primul rând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind în acest sens că instanța de fond s-a limitat a reproduce întocmai apărările formulate de pârât, ceea ce echivalează cu nemotivarea. A arătat că în același sens s-a apreciat și în doctrină și în jurisprudență, reținându-se că nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea unor considerente străine de natura pricinii constituie nemotivare a hotărârii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În opinia recurentei, instanța de fond i-a respins în mod greșit acțiunea, fără a avea în vedere toate probele existente la dosar, care erau utile, pertinente și relevante în soluționarea cauzei, considerând astfel că instanța de fond nu a motivat soluția din dispozitiv. A făcut din nou trimitere la jurisprudența în materie, arătând că s-a statuat în sensul că motivarea sumară și confuză echivalează cu o nemotivare și că tocmai acesta este motivul pentru care doctrina a considerat că motivul vizează mai mult netemeinicia decât nelegalitatea hotărârii recurate. Totodată, a subliniat că nemotivarea are și conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât este vorba despre o nesocotire a obligației legale a judecătorului de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege, din această perspectivă având loc o examinare a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Concluzionând pe aspectul evidențiat, a arătat că o atare conformitate a hotărârii atacate cu legea nu poate fi verificată în lipsa unei motivări corespunzătoare. Un alt motiv de nelegalitate invocat de către recurenta-reclamantă este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea acestuia partea arătând că instanța de fond a reprodus motivele de respingere a acțiunii invocate de către pârât prin întâmpinare, reluând în acest mod aceleași argumente pe care recurenta le apreciază a fi eronate. Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, a susținut că supunerea la vot a solicitării sale referitoare la frecvența de emisie și la amplasamentul emițătorului, în cadrul ședințelor CNA, reprezintă un abuz din moment ce art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu prevede necesitatea acordului Consiliului pentru respectivele modificări, atribuții în acest sens având ANCOM. În schimb, a apreciat că este de datoria Consiliul Național al Audiovizualului să constate parametrii tehnici aprobați și să modifice datele înscrise în licența audiovizuală în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 pe care le enunță. A mai subliniat că solicitarea sa de modificare a licenței audiovizuale i-a fost respinsă în mod ilegal, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 54 alin. (1) lit. b) și e), care vizează alte situații de modificare a licenței, respectiv acționariat și structura serviciilor de programe, nesolicitate în speță. A evocat în susținere punctul de vedere transmis de ANCOM către CNA, în care se menționează că pentru schimbarea amplasamentului este necesar avizul CNA și că în urma acestui aviz transmis de CNA către ANCOM, aceasta din urmă a determinat soluția tehnică și împreună cu reclamanta au operat modificările și au monitorizat noii parametri, pentru ca ulterior aceștia să fie aprobați definitiv de ANCOM. De asemenea, a susținut că în punctul de vedere al ANCOM transmis către CNA s-a menționat faptul că noile condiții tehnice se pot autoriza după modificarea corespunzătoare a licenței audiovizuale de către CNA, aceasta fiind procedura uzuală de lucru. Prin urmare, textele de lege invocate prin întâmpinare au fost reproduse ca atare și de către instanța de fond însă acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece a arătat că pentru modificările licenței audiovizuale în ceea ce privește amplasamentul și frecvența legea nu prevede supunerea la vot în ședințele CNA, astfel cum dispune art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, această atribuție fiind în sarcina ANCOM-ului. În continuare, a făcut trimitere la art. 17 din Legea nr. 504/2002, ale cărui dispoziții le-a enunțat, arătând că societatea reclamantă nu a solicitat eliberarea unei noi licențe, ci modificarea celei existente. Cu privire la art. 1 pct. 30 din Legea audiovizualului, de asemenea evocat, a susținut că acesta definește licența audiovizuală și nu stabilește modalitatea prin care o licență poate fi modificată, iar art. 15 alin. (1) din același act normativ reglementează modalitatea de votare și stabilește cvorumul necesar în ședințele Consiliului Național al Audiovizualului. Prin urmare, câtă vreme a solicitat Consiliului acordul cu privire la modificarea amplasamentului stației de emisie la Păltiniș, în conformitate cu procedura stabilită prin protocolul încheiat de CNA cu ANCOM, aviz eliberat de CNA la data de 13.03.2015, consideră recurenta că nu se poate susține că a făcut modificările, mutările și măsurătorile corespunzătoare noilor parametri de emisie cu nerespectarea legii. De altfel, în punctul de vedere transmis de ANCOM către CNA este explicată în mod clar modalitatea de lucru, precum și faptul că s-a respectat procedura corespunzătoare tipului de situație în discuție în prezenta cauză, Consiliului revenindu-i obligația de a autoriza stația în noile condiții tehnice și să modifice licența audiovizuală. A expus argumente de ordin teoretic referitoare la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., făcând o comparație cu vechea reglementare cuprinsă la art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.. Sub acest aspect a concluzionat recurenta că este aplicabil acest motiv de nelegalitate și în situația în care instanța ignoră o normă legală incidentă în cauză sau aplică o normă generală, deși se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers. De asemenea, a evocat jurisprudența CEDO în materia respectării dreptului părților de acces efectiv la justiție și la un proces echitabil în lumina art. 6 din CEDO, în temeiul căruia observațiile părților trebuie să fie cu adevărat înțelese, adică examinate cu atenție în raport de motivele și argumentele invocate, precum și de probele propuse, cu respectarea principiului egalității armelor inclusiv sub aspectul posibilității efective de probare a pretențiilor în condiții egale, fără a fi dezavantajată vreuna dintre părți. În fine, a făcut trimitere la normele europene privind protecția individului în raport cu actele autorităților administrative (Rezoluția (77) 31 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei și Recomandarea Rec (2004)20 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei), enunțând drepturile de care beneficiază acesta în raport cu autoritățile, precum și în plan procesual și arătând, în esență, că orice act administrativ face obiectul controlului judiciar iar instanța trebuie să fie aptă să controleze orice încălcare a unui drept, încălcare datorată lipsei de competență, nerespectării procedurilor sau abuzului de putere.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței de fond nr. 289 din 7 decembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca temeinică și legală. Recurenta-reclamantă nu a răspuns argumentelor invocate în apărare de către intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, însă a depus concluzii scrise în termenul de amânare a pronunțării dispuse în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce succed. În temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. 5.1. În referire la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit i-a respins acțiunea, fără a avea în vedere toate probele existente la dosar. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: 1. nesemnarea minutei de către judecători; 2. nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; 3. încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; 4. efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. 5. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; 6. încălcarea principiului contradictorialității si al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; 7. decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. 8. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; 9. respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; 10. aplicarea greșită a unor texte de lege. În speță, recurenta-reclamantă nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanță, a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ci își exprimă doar nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanță, limitându-se să susțină în mod formal că instanța nu a avut în vedere toate probele existente la dosar, fără să indice însă în mod concret în ce constau acele probe, astfel încât motivul de casare invocat apare ca nefondat. 5.2. În ceea ce privește motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă și încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că și acesta este nefondat, întrucât hotărârea recurată este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Este de observat că, deși recurenta susține faptul că instanța de fond a preluat necenzurat toate apărările pârâtului, fără a le trece prin propriul filtru, în opinia acesteia acest lucru echivalând cu nemotivarea, din cuprinsul sentinței recurate rezultă că judecătorul fondului a expus propriul raționament logico-juridic, prin raportare la textele de lege incidente situației de fapt stabilite, arătând în mod clar și concis argumentele pentru care a înlăturat susținerile reclamantei și a constatat temeinicia apărărilor formulate de pârât, argumente ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii, în acest mod răspunzând cerințelor procesului echitabil astfel cum s-a statuat în jurisprudența instanței europene evocate. Or, simpla nemulțumire a părții față de soluția adoptată de prima instanță nu se poate constitui într-un motiv de nelegalitate care să conducă la reformarea hotărârii pronunțate, cum nici împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele reclamantei nu face incident motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text legal are în vedere pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, aspect ce nu se verifică în cauză. În egală măsură, este important a se reține și faptul că, în sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, și nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Așa fiind, din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a sistematizat și a examinat toate cererile și susținerile părților, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situația premisă a declanșării mecanismului judiciar, judecătorul construind propriul silogism logico-juridic supus cenzurii instanței de control judiciar. În cauză, cum hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt, cât și în drept și nu cuprinde motive contradictorii sau o motivare insuficientă, astfel cum susține recurenta, împrejurarea că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia acesteia nefiind în măsură să atragă casarea hotărârii în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că motivul de casare invocat este nefondat. 5.3. În continuare, Înalta Curte va analiza legalitatea hotărârii instanței de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. Cât privește contextul factual, Înalta Curte reține că la data de 12.08.2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului acordul cu privire la schimbarea amplasamentului stației de emisie și a antenei postului B., care difuzează serviciul de programe în baza licenței audiovizuale nr. x/26.06.2007, respectiv modificarea licenței de emisie programe B. din județul Sibiu. În ședința din data de 03.03.2015 Consiliul a fost de acord, în principiu, cu schimbarea amplasamentului stației B. din localitatea Agnita la Păltiniș, radiodifuzorul fiind înștiințat prin adresa nr. x/13.03.2015 că are obligația de a depune la ANCOM o cerere de analiză tehnică a posibilității de modificare a zonei de difuzare a serviciului de programe. Cu privire la solicitarea de mutare a amplasamentului stației de radiodifuziune Agnita 88.5 MHz la Vf. Păltiniș, ANCOM a comunicat reclamantei, prin adresa nr. x/23.07.2015, acordul pentru funcționarea experimentală a stațiilor pentru o perioadă de 3 luni, cu indicarea următoarelor condiții tehnice: stația de radiodifuziune Sibiu - Vf. Păltiniș 103 MHz va funcționa cu PAR maxim 50 W; stația de radiodifuziune Sibiu 103.4 MHz va funcționa cu parametrii tehnici menționați în autorizația x/2003 emisă de ANCOM - DR Cluj în 12.12.2013, cu excepția frecvenței de emisie. Prin adresa nr. x/21.10.2015 reclamanta a notificat pârâtului întreruperea difuzării serviciului de programe B. în Agnita, din motive de natură tehnică, în vederea schimbării amplasamentului stației de emisie și a frecvenței de emisie, conform acordului ANCOM anterior menționat, pentru funcționarea experimentală pe o perioadă de 3 luni a stației de radiodifuziune Agnita 88,5 MHz la Vf. Păltiniș cu modificarea frecvenței în 103 MHz. Ulterior, prin adresa nr. x/12.11.2015, reclamanta a comunicat reluarea difuzării serviciului de programe B. din Agnita pe frecvența 103 MHz, începând cu data de 16.11.2015, în condițiile stabilite prin acordul ANCOM nr. x/23.07.2015. ANCOM și-a exprimat acordul de principiu pentru modificarea parametrilor stației de radiodifuziune Sibiu - Vf. Păltiniș 103 MHz (adresa nr. x/15.01.2016). Prin cererile înregistrate la pârât sub nr. x/01.02.2016 și nr. y/01.02.2016 reclamanta a solicitat modificarea licențelor audiovizuale acordate pentru C. (x/14.11.1995) și B. (x/26.06.2007), după cum urmează: modificarea frecvenței de emisie a serviciului de programe B. din Sibiu, din 103,2 MHz în 103,4 MHz, precum și modificarea amplasamentului stației de emisie și a frecventei de emisie din Agnita -88,5 MHz la Sibiu/Vf. Păltiniș-103 MHz. Prin cererea nr. x/17.02.2016, înregistrată la pârât sub nr. x/19.02.2016 reclamanta a solicitat reanalizarea votului din data de 16.02.2016 privind modificarea licenței audiovizuale nr. x/26.06.2007 acordată pentru difuzarea serviciului de programe B. din Agnita. Pârâtul a emis Decizia nr. 186/08.03.2016, a cărei anulare face obiectul cauzei pendinte, prin care a respins cererea de modificare a licenței audiovizuale nr. x/26.06.2007 acordată pentru difuzarea serviciului de programe B. din Agnita, reținându-se că această solicitare nu a întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobată. Pentru a emite această decizie, în urma analizării cererii reclamantei nr. 1064/19.02.2016, prin care a solicitat reanalizarea solicitării de modificare a licenței audiovizuale nr. x/26.06.2007 acordată pentru difuzarea serviciului de programe B. din Agnita, membrii Consiliului au apreciat că prin modificarea licenței audiovizuale acordate serviciului de programe B. din Agnita la Sibiu -VF, Păltiniș, pe raza municipiului Sibiu ar fi recepționate aceleași programe audiovizuale pe două frecvențe, având în vedere faptul că B. retransmite în proporție de 87,5% programele C.. Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate susținerile formulate de reclamantă, reținând că decizia contestată este legală și temeinică, sens în care a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea acesteia și, conform principiului accesorium sequitur principale, a respins ca neîntemeiate și celelalte capete de cerere accesorii. O primă critică a recurentei-reclamante cu privire la sentința de fond, subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Astfel, partea a susținut că textul legal menționat trebuie interpretat în sensul că pârâtul CNA are obligația de a constata parametrii tehnici aprobați și de a modifica datele înscrise în licența audiovizuală, iar în cadrul ședințelor Consiliului Național al Audiovizualului supunerea la vot a solicitării sale referitoare la frecvența de emisie și la amplasamentul emițătorului a avut loc cu nerespectarea legii, deoarece textul evocat nu prevede necesitatea acordului Consiliului pentru efectuarea modificărilor,atribuții în acest sens având ANCOM. Totodată, a susținut că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 54 alin. (1) lit. b) și e), care vizează alte situații de modificare a licenței. Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, evocat de recurenta-reclamantă, forma în vigoare în perioada de referință, "Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele și în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) și e)", respectiv: (1) Licența audiovizuală analogică sau digitală cuprinde: b) datele de identificare a titularului acesteia, precum și structura acționariatului până la nivel de persoană fizică și juridică, asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală; e) formatul de principiu al serviciului de programe și structura programelor. Contrar susținerilor recurentei potrivit cărora pentru modificările licenței audiovizuale în ceea ce privește amplasamentul și frecvența legea nu prevede supunerea la vot în ședințele Consiliului Național al Audiovizualului, nefiind incidente prevederile art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, în referire la art. 54 alin. (1) lit. b) și e) din același act normativ, instanța de control judiciar constată, în acord cu instanța de fond, aplicabilitatea principiului simetriei actelor juridice în virtutea căruia, dacă licența audiovizuală se emite în baza deciziei CNA, și modificarea licenței audiovizuale trebuie efectuată în baza unei decizii a CNA. Este de observat în acest sens faptul că pârâtul a procedat la analizarea solicitării reclamantei din data de 01.02.2016 în temeiul prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 504/2002, și nu în temeiul art. 54 alin. (2) din același act normativ, cum în mod greșit a apreciat recurenta-reclamantă. Totodată, din interpretarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea audiovizualului se desprinde concluzia că în îndeplinirea atribuțiilor sale Consiliul Național al Audiovizualului este autorizat să elibereze licențe audiovizuale analogice și digitale, precum și autorizații de retransmisie pentru exploatarea serviciilor de programe de radiodifuziune și televiziune și să emită decizii de autorizare audiovizuală, în baza art. 15 alin. (1) din Legea audiovizualului, așadar, prin vot în condițiile de cvorum indicate, respectiv în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri. Prin urmare, nu poate fi primită alegația reclamantei conform căreia, câtă vreme a solicitat Consiliului acordul cu privire la modificarea amplasamentului stației de emisie la Păltiniș în conformitate cu procedura stabilită prin protocolul încheiat de CNA cu ANCOM, aviz eliberat de CNA la data de 13.03.2015, nu se poate susține că a făcut modificările, mutările și măsurătorile corespunzătoare noilor parametri de emisie cu nerespectarea legii, deoarece procedura votului prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 nu are semnificația acordului menționat la art. 54 alin. (2) din același act normativ, cum în mod greșit interpretează recurenta. Acordul de principiu eliberat în prealabil de către CNA, subiect de discuție în cauza de față, reprezintă o operațiune administrativă ce precede procedura în sine de eliberare/modificare a licenței audiovizuale, reglementată de art. 15 alin. (1) din Legea audiovizualului. În speță, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a emis actul administrativ contestat cu respectarea prevederilor legale, raportat la situația de fapt existentă la acel moment. Astfel, în lipsa cererii de modificare a structurii serviciului de programe pentru noua frecvență, CNA a analizat documentația aferentă solicitării reclamantei de modificare a licenței audiovizuale acordate serviciului de programe B. din Agnita la Sibiu - Vf. Păltiniș și a constatat că prin modificarea solicitată ar fi recepționate aceleași programe audiovizuale pe două frecvențe, având în vedere că B. retransmite în proporție de 87,5% programele C.. Cât privește aplicabilitatea Procedurii privind modificarea unor parametri prevăzuți atât în licența audiovizuală cât și în licența de emisie, procedură cuprinsă la punctul V din Anexa la Protocolul de colaborare dintre CNA și ANCOM din 28 iunie 2013, este important a se reține că aceasta vizează situația modificării zonei de difuzare din licența audiovizuală și sub acest aspect trebuie făcută distincție între frecvența de difuzare și zona de difuzare, elemente distincte ale licenței audiovizuale potrivit art. 54 lit. f) din Legea nr. 504/2002. Așadar, pct. 2 al procedurii mai sus amintite stabilește domeniul de aplicabilitate al acesteia ca fiind modificarea zonei de difuzare din licența audiovizuală, în speță fiind vorba și despre o modificare a frecvenței. Se reține astfel că singura instituție abilitată să aprobe eventualele modificări ale licenței audiovizuale este CNA, iar faptul că recurenta-reclamantă s-a adresat către CNA și nu către ANCOM pentru modificarea frecvenței de emisie și a amplasamentului stației de emisie B. din localitatea Agnita 88.5 MHz la Păltiniș confirmă acest aspect și este în contradicție cu alegațiile părții conform cărora pentru modificările licenței audiovizuale în ceea ce privește amplasamentul și frecvența legea nu prevede supunerea la vot în ședințele CNA, fiind în sarcina ANCOM-ului. Potrivit legii, Consiliul este autorizat să analizeze și să aprecieze în ce măsură o astfel de modificare reprezintă sau nu în fapt o acordare a unei licențe noi, acordare care poate fi făcută numai în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea audiovizualului. În acest sens se impune a se evidenția și punctul de vedere exprimat de către ANCOM în adresa nr. SC-DEASRN - 13408/09.05.2016, potrivit căruia orice schimbare a zonei de difuzare din licența audiovizuală, indiferent dacă aceasta se produce cu schimbarea sau nu a frecvenței de emisie, reprezintă o nouă asignare care se poate concretiza într-o nouă licență audiovizuală și, respectiv, de emisie, fapt pentru care este necesar avizul CNA. Conform art. 54 alin. (1) lit. j) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, licența audiovizuală analogică sau digitală cuprinde printre altele și frecvența/frecvențele sau canalul/canalele asignate, în cazul licenței audiovizuale analogice, iar art. 52 alin. (1) din același act normativ statuează că licența audiovizuală analogică sau digitală se eliberează fie în baza unui concurs, în cazul unui serviciu de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră, fie în baza unei decizii a Consiliului, în cazul unui serviciu de programe difuzat prin orice tip de rețele de comunicații electronice. Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că atribuirea unei noi frecvențe presupune o nouă licență audiovizuală care se poate acorda conform regulilor menționate supra. Pe de altă parte, art. 51 alin. (1) din Legea audiovizualului statuează că: "Procedura și condițiile de eliberare și modificare a licenței audiovizuale se stabilesc prin decizie a Consiliului. Solicitanții au obligația să depună declarații notariale, emise la momentul solicitării sau modificării licenței audiovizuale, prin care societatea comercială care solicită acordarea sau modificarea licenței, precum și fiecare asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală declară pe propria răspundere dacă este investitor sau acționar direct ori indirect la alte societăți comerciale de comunicație audiovizuală, cu precizarea procentului deținut din capitalul social al acestora, precum și să depună certificate fiscale din care să rezulte că, la data solicitării licenței audiovizuale, societatea care solicită acordarea sau modificarea licenței nu înregistrează obligații restante la bugetul de stat". În scopul enunțat, Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat Decizia nr. 277/2013, care reglementează în cuprinsul art. 17 alin. (2), forma în vigoare în perioada de referință, procedura de modificare a datelor prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) și e) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. De asemenea, art. 17 alin. (1) din Decizia amintită prevede faptul că radiodifuzorii au obligația să aducă la cunoștința CNA, în scris, orice modificare apărută în datele cuprinse în licența audiovizuală și că modificări în licența audiovizuală pot fi aduse după minimum un an de la începerea difuzării serviciului de programe, prelungirea valabilității sau preluarea licenței audiovizuale. Din interpretarea cadrului normativ reliefat se desprinde concluzia că prevederile art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului reglementează emiterea unui acord prealabil, de altfel evocat și de către recurenta-reclamantă, acord ce precede modificarea formatului de principiu al serviciului de programe și structura programelor, precum și a datelor de identificare a titularului acesteia și a celorlalte elemente enunțate în textul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 504/2002. Contrar susținerilor recurentei, emiterea prealabilă de către C.N.A. a unui acord de principiu nu îl obligă pe acesta la aprobarea modificării licenței în condițiile identificării unei soluții tehnice de către ANCOM, cu atât mai mult că recurenta-reclamantă nu solicitase modificarea structurii serviciului de programe la data emiterii Deciziei contestate în cauză, nr. 186 din 08.03.2016. În plus, referitor la chestiunea posibilității modificării frecvenței de emisie pe calea solicitării de modificare a licenței audiovizuale și a deciziei de autorizare audiovizuală, urmează a se reține temeinicia apărărilor invocate de intimatul-pârât privind relevanța prevederilor Directivei-cadru 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, în sensul constatării imposibilității acordării unei frecvențe noi prin modificarea licenței audiovizuale. Potrivit paragrafului nr. 19 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru) frecvențele radio sunt un element esențial pentru serviciile de comunicații electronice radio și, în măsura în care acestea sunt legate de aceste servicii, ar trebui să fie alocate și atribuite de către autoritățile naționale de reglementare conform unui set de obiective și principii armonizate care să le reglementeze acțiunile, dar și conform unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, ținând seama de interesele democratice, sociale, lingvistice și culturale legate de utilizarea frecvențelor. Alocarea și atribuirea frecvențelor radio trebuie gestionate cât mai eficient posibil. Transferul de frecvențe radio poate fi un mijloc eficient de îmbunătățire a utilizării spectrului, atât timp cât există garanții suficiente de protejare a interesului public, în special nevoia de a asigura transparența și supravegherea reglementară a unor astfel de transferuri. Sub acest aspect, Decizia 676/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare pentru politica spectrului radio în Comunitatea Europeană (Decizia privind spectrul radio) (13) stabilește un cadru pentru armonizarea frecvențelor radio, iar acțiunile întreprinse în aplicarea prezentei directive ar trebui să urmărească facilitarea activităților întreprinse în aplicarea directivei menționate anterior. Totodată, conform art. 5 alin. (2) din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului european și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, atunci când este necesar să se acorde drepturi individuale de utilizare pentru frecvențe radio și numere, statele membre acordă aceste drepturi, la cerere, oricărei întreprinderi care furnizează sau folosește rețele sau servicii în cadrul autorizației generale, sub rezerva dispozițiilor articolelor 6, 7 și 11 alin. (1) litera (c) din prezenta directivă și a oricăror alte norme care garantează utilizarea eficientă a resurselor în cauză în conformitate cu Directiva 2002/21/CE (directiva-cadru). De altfel, în reglementarea europeană s-a statuat faptul că, fără a aduce atingere criteriilor și procedurilor specifice adoptate de statele membre privind acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio furnizorilor de servicii de programe de radio și de televiziune, în vederea îndeplinirii obiectivelor de interes general în conformitate cu legislația comunitară astfel de drepturi de utilizare se acordă prin proceduri deschise, transparente și nediscriminatorii. Pe cale de consecință, atunci când acordă drepturi de utilizare, statele membre precizează dacă drepturile în cauză pot fi transferate la inițiativa titularului și în ce condiții în cazul frecvențelor radio, în conformitate cu art. 9 din Directiva 2002/21/CE (directiva-cadru). De asemenea, atunci când statele membre acordă drepturi de utilizare pe o perioadă limitată, durata este adaptată la serviciul în cauză. Din analiza sistematică a dispozițiilor legale antereferite rezultă că atribuirea drepturilor individuale de utilizare a frecvențelor de radio se acordă prin proceduri deschise, nediscriminatorii și transparente, sens în care legiuitorul român a optat pentru atribuirea frecvențelor radio pe calea concursului. Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nu este în spiritul reglementărilor europene menționate supra, ca o nouă frecvență radio să fie acordată pe calea modificării licenței audiovizuale, ci doar pe calea concursului. Așadar, și din această perspectivă se reține că acordul favorabil exprimat de C.N.A. prin adresa nr. x/13.03.2015 și aprobarea modificării parametrilor tehnici de către ANCOM, nu obligă C.N.A. la modificarea licenței audiovizuale în condițiile în care a constatat că prin schimbarea frecvenței de emisie și a amplasamentului stației de emisie din localitatea Avrig în Păltiniș, localitate componentă a municipiului Sibiu, ar fi recepționate aceleași programe audiovizuale pe două frecvențe, ceea ce nu corespunde interesului public, sub acest aspect raționamentul instanței de fond fiind corect. În considerarea acestor argumente, Înalta Curte reține că nu pot fi primite nici susținerile recurentei referitoare la existența unui refuz nerezonabil din partea pârâtului, care să fie cenzurat pe calea contenciosului administrativ. În fine, se reține că sunt nefondate și criticile aduse sentinței de fond din perspectiva jurisprudenței CEDO în referire la drepturile reglementate de art. 6 din Convenție, întrucât în speță instanța nu a făcut decât să aplice legea incidentă în raport de situația de fapt stabilită, în acord cu reglementările europene în materie. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către reclamantă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. În egală măsură, raportat la soluția ce se va pronunța cu privire la recursul promovat în cauză, se va menține soluția instanței de fond și în ceea ce privește capetele de cerere accesorii. De altfel, din lecturarea cererii de recurs rezultă că partea nu a formulat critici sub acest aspect. Totodată, va fi menținută soluția primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Deciziei nr. 186/08.03.2016 emisă de pârât și obligarea acestuia la emiterea actului constând în admiterea cererii reclamantei de modificare a licenței audiovizuale nr. R 781/26.06.2007 acordată pentru difuzarea serviciului de programe B. din Agnita, județul Sibiu, invocată de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, întrucât cu privire la aceasta părțile nu au formulat recurs.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,