ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3256/2021

HOTĂRÂRE
27.05.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3256/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iunie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Primăria Comunei Beliș - Comisia Locală de Fond Funciar Beliș, Primăria Comunei Poieni - Comisia Locală de Fond Funciar Poieni, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj, Instituția Prefectului Cluj, Comuna Poieni, Consiliul Local al Comunei Poieni și Județul Cluj, a solicitat:

- anularea parțială a poziției 153 din Anexa nr. 62 a Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca, publicată în Monitorul Oficial nr. 684 din 17.09.2002, cu privire la tarla x parcela x, în suprafața de 1,4000 ha;

- anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local a comunei Poieni nr. 123/29.12.2011 cu privire la înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului-teren aflat în tarla x parcela x în suprafața de 1,4000 ha Beliș, în favoarea comunei Poieni;

- restabilirea situației de carte funciară anterioară înscrierii dreptului de proprietate a Comunei Poieni, în Cartea Funciară x Beliș, prin radierea tuturor întabulărilor efectuate până în prezent, dispunând anularea parțială a încheierii 4853/31.05.2012;

- obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 301 din 04 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a luat act că reclamantul A. a renunțat la judecata cererii sale în contradictoriu cu Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj, Primăria Comunei Beliș și Comisia Locală de Fond Funciar Beliș, Primăria Comunei Poieni și Comisia Locală de Fond Funciar Poieni;

- a admis excepția tardivității depunerii întâmpinării, invocată de reclamant, în ceea ce privește întâmpinarea depusă de Guvernul României și, în consecință, a constatat decăderea acestui pârât din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică;

- a constatat că excepția nulității acțiunii pentru netimbrare și excepția tardivității introducerii acțiunii în anulare, invocate de Guvernul României, sunt excepții de ordine publică, astfel că instanța este învestită cu soluționarea acestora;

- a respins excepția nulității acțiunii pentru netimbrare, invocată de Guvernul României, ca neîntemeiată;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Instituția Prefectului Județului Cluj și de Județul Cluj și, în consecință, a respins ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului Cluj și Județul Cluj;

- a admis excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de Guvernul României, în ceea ce privește petitul de anulare parțială a H.G. nr. 969/2002 (privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca) și a respins ca tardiv acest petit formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

- a respins ca neîntemeiate petitele privind anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local al comunei Poieni nr. 123/29.12.2011, restabilirea situației de carte funciară anterioară înscrierii dreptului de proprietate a Comunei Poieni în cartea funciară nr. x Beliș și obligarea la plata cheltuielilor de judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Poieni și Comuna Poieni.

Împotriva sentinței civile nr. 301 din 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul-reclamant a învederat că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, stabilindu-se în mod eronat că momentul la care a început să curgă termenul de decădere de un an, înăuntrul căruia putea fi atacată H.G. nr. 969/05.09.2002, este data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Arată că a aflat de existența și conținutul H.G. nr. 969/05.09.2002 doar în cursul anului 2017, atunci când a început demersurile pentru înscrierea în cartea financiară a dreptului său de proprietate, mai exact la data la care i-a fost comunicată adresa nr. x/26.06.2017 a Instituției Prefectului Județului Cluj.

Prin raportare la această dată, apreciază că cererea de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului de 1 an, astfel că instanța de fond, în mod greșit a admis excepția tardivității formulării acțiunii.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant consideră greșită soluția instanței de fond privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Județului Cluj, având în vedere că, în ipoteza admiterii acțiunii și anulării parțiale a punctului 53 din Anexa nr. 62 din H.G. nr. 969/2002, este afectat dreptul de proprietate publică a Comunei Poieni asupra unei suprafețe de teren, iar aceasta din urmă este parte din unitatea administrativ-teritorială a județului Cluj.

Pe cale de consecință, contrar celor reținute de către prima instanță, apreciază că este afectat și dreptul de proprietate al Județului Cluj, justificându-se astfel și calitatea procesuală pasivă a acestuia.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 martie 2019, intimatul-pârât Județul Cluj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect a admis instanța de fond excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

În raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, consideră că, în litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de guvern, nu cel prealabil emis de autoritățile locale, întrucât numai prin acesta se schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective, putându-se aduce atingere dreptului de proprietate al altor persoane ori interesului legitim al acestora în dobândirea lui, în sensul art. 2 lit. o) din Legea nr. 554/2004.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 martie 2019, intimații-pârâți Consiliul Local al Comunei Poieni și Comuna Poieni au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind hotărârea atacată ca fiind legală și pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor incidente în cauză.

În ceea ce privește soluția admiterii excepției tardivității formulării primului petit din acțiunea introductivă, pentru introducerea cererii de chemare în judecată cu depășirea termenului de 1 an de la data luării la cunoștință de către reclamant a hotărârii de guvern contestate, consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat acest moment ca fiind data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii de guvern contestate și, ca urmare a soluției date primului petit al acțiunii, în mod întemeiat și legal au fost respinse și celelalte petite ale cererii de chemare în judecată.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 martie 2019, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind hotărârea atacată ca fiind legală și pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății vizează anularea parțială a poziției 153 din anexa nr. 62 a Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca, cu privire la tarla x parcela x, în suprafața de 1,4000 ha, anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local a comunei Poieni nr. 123/29.12.2011 cu privire la înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului-teren aflat în tarla x parcela x în suprafața de 1,4000 ha Beliș, în favoarea comunei Poieni, precum și restabilirea situației de carte funciară anterioară înscrierii dreptului de proprietate a Comunei Poieni, în Cartea Funciară x Beliș, prin radierea tuturor întabulărilor efectuate până în prezent.

Instanța de fond a admis excepția tardivității introducerii acțiunii în ceea ce privește petitul referitor la anularea parțială a H.G. nr. 969/05.09.2002, reținând că actul administrativ individual atacat a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 684, la data de 17 septembrie 2002, iar instanța de contencios administrativ a fost sesizată la data de 21 iunie 2018, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte reține că, deși prima instanță a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reținând că acesta este un act administrativ cu caracter individual, a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport cu specificul formalităților procedurale de aducere la cunoștință publică a acestuia.

În cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoștința generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate.

Cum actul administrativ atacat este un act individual și nu unul normativ, nefiind comunicat reclamantului, termenul de decădere de 1 an pentru introducerea acțiunii în anulare, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, curge de la data luării la cunoștință a hotărârii de guvern.

Această interpretare este impusă de respectarea principiului accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului.

În consecință, în raport cu data la care reclamantul a luat cunoștință de Anexa nr. 62 la H.G. nr. 969/2002, respectiv data de 26 iunie 2017, se constată că acțiunea în anulare a fost introdusă în termenul instituit de Legea nr. 554/2004, urmând regulile acestui act normativ.

Critica recurentului-reclamant privind soluția instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Județului Cluj, este nefondată.

Astfel, în raport de obiectul concret al cauzei, care vizează un imobil - teren, despre care recurentul-reclamant susține că a fost inclus în mod eronat în domeniul public al Comunei Poieni, precum și de dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond", Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale a Județului Cluj și a respins cererea de chemare în judecată împotriva acestuia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele expuse, constatând că acțiunea în anulare parțială a H.G. nr. 969/05.09.2002 a fost formulată cu respectarea termenului impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004, cauza trebuie examinată pe fond, și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță referitor la petitul privind anularea parțială a H.G. nr. 969/2002 (privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca) și a Hotărârii Consiliului Local al comunei Poieni nr. 123/29.12.2011, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Poieni și Comuna Poieni, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 301 din 04 decembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță referitor la petitul privind anularea parțială a H.G. nr. 969/2002 (privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca) și a Hotărârii Consiliului Local al comunei Poieni nr. 123/29.12.2011, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Poieni și Comuna Poieni.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1226/2021
se în niciunul dintre cazurile prevăzute expres de acest text de lege. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe
ÎCCJ 2021-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2525/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la 12 mai 20
ÎCCJ 2015-04-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1761/2015
și E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs, reclamantele au solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, în mod greșit prima
ÎCCJ 2023-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1942/2023
Ședința publică din data de 02 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalul
ÎCCJ 2022-01-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 475/2022
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Ape
Sursă