ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr. 193/2006 pentru modificarea și competarea H.G. nr. 969/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 684 și 684 bis din 17 septembrie 2002, cu modificările ulterioare și a Anexei aferente la poz. 1959, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, prin încheierea de la data de 19 mai 2017, a fost completat cadrul procesual pasiv cu Municipiul Cluj Napoca.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 245/2017 din 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea reclamantului, a fost anulată în parte poziția nr. 1959 din Anexa la H.G. nr. 193/2006 pentru modificarea și competarea H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din judeul Cluj, cu excepția municipiului Cluj Napoca, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 684 și 684 bis din 17 septembrie 2002, cu modificările ulterioare, respectiv în privința terenurilor înscrise sub numerele x4463, 24464, 24465. De asemenea, instanța a obligat pârâtul Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Guvernul României, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanța de fond a nesocotit formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 174 și urm. C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că încheierea de amânare a pronunțării sentinței, din 16.06.2017, nu a fost comunicată recurentului, fiind încălcate astfel dispozițiile imperative ale legii, cu violarea gravă și evidentă a dreptului la apărare și a principiului egalității, a contradictorialității și procesului echitabil.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, în condiiile în care acțiunea reclamantului era tardivă.

Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată și a apreciat că acțiunea reclamantului este formulată în termen, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 16.02.2017, cu mult peste termenul de decădere de 1 an de la data publicării/aducerii la cunoștință a actului, respectiv 20 martie 2006.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a precizat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a respins susținerea recurentului, în conformitate cu care se impunea respingerea acțiunii reclamantului având în vedere că nu a fost atacată hotărârea prin care Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și-a însușit inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public (HCL nr. 133/2005, modificată prin HCL nr682/2005).

Recurentul a susținut că hotărârile consiliului local sunt acte administrative, de sine stătătoare, emise de o autoritate a administrației publice locale, sunt aduse la cunoștință publică prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj, și pot fi contestate în fața instanțelor competente.

Recurentul a susținut că efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale.

De asemenea, a fost criticată soluția instanței pentru considerentul că instanța de drept comun era competentă să analizeze, respectiv să cenzureze valabilitatea titlului cu care deține imobilul Municipiul Cluj Napoca.

A fost criticată hotărârea instanței de fond și sub aspectul obligării recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

1.4. Apărările intimatei

Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea adresată instanței de judecată, reclamantul A. a supus controlului judiciar Hotărârea de Guvern nr. 193/2006 pentru modificarea și competarea H.G. nr. 969/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 684 și 684 bis din 17 septembrie 2002, cu modificările ulterioare și a Anexei aferente la poz. 1959, cu cheltuieli de judecată.

Instanța de primă jurisdicție a admis cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepția tardivității cererii de chemare în judecată, invocată de intimatul Guvernul României prin întâmpinare, prin încheierea de la data de 16 iunie 2017 instanța de fond a respins excepția invocată, constatând că în cauză a fost respectat termenul de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Prin sentința atacată instanța de fond a reținut că rezultă din înscrisurile depuse la dosar că terenul în privința căruia s-a dispus atribuirea în proprietate către reclamanți a fost ulterior inclus în proprietatea publică a Municipiului Cluj-Napoca, prin hotărârea atacată.

Instanța de fond a reținut că apărarea intimatului, în sensul că reclamantul nu a atacat hotărârea prin care Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca și-a însușit inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public, nu poate fi primită, întrucât hotărârea de guvern atacată încalcă dreptul de proprietate al reclamantului și, prin urmare, este și rămâne un act nelegal, indiferent de faptul că s-a întemeiat pe un act al autorității locale.

Curtea a reținut că prin hotărârea atacată s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, fără parcurgerea unei proceduri de expropiere.

Înalta Curte reține că recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a comunicat încheierea de amânare a pronunțării, prin care a fost soluționată excepția de tardivitate invocată prin întâmpinare, susținând că prin această omisiune, instanța a încălcat dispozițiile art. 233 din C. proc. civ. și nu a luat cunoștință integral de motivele hotărârii.

Înalta Curte nu poate primi această critică și constată că motivul invocat nu se poate încadra în cazul de casare indicat, întrucât necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării nu este sancționată de lege cu nulitatea, ca de altfel nici necomunicarea sentinței, ci partea care are interes are la îndemână posibilitatea remedierii acestei omisiuni, prin posibilitatea de a cere comunicarea hotărârii.

Comunicarea hotărârii este un fapt ulterior pronunțării hotărârii, iar norma prevăzută de pct. 5 are în vedere situația expresă când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Având în vedere considerentele mai sus reținute, instanța de recurs nu poate primi criticile formulate de recurent subsumate acestui motiv de casare, pe care îl va respinge ca nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul a susținut că instanța de fond în mod greșit a soluționat excepția de tardivitate a cererii introductive, susținând că hotărârea atacată face parte din categoria actelor a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial.

Însă, instanța de recurs nu poate primi această critică, întrucât cererea de chemare în judecată nu este tardivă și, în mod corect, instanța de fond a soluționat excepția de tardivitate invocată, cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că hotărârea de guvern în care au fost prevăzute suprafețele de teren individualizate, obiect al acțiunii, a fost publicată în MO cu nr. bis, iar conform normelor de tehnică legislativă acest tip de monitor se comunică numai persoanelor interesate. Instanța de recurs constată că nu rezultă din înscrisurile dosarului că actul arătat a fost comunicat intimatului-reclamant.

Din înscrisurile dosarului rezultă că, prin adresa nr. x/20.09.2016, Primăria Municipiului Cluj Napoca l-a informat pe reclamant că imobilul teren se regăsește în inventarul domeniului public al Municipiului Cluj Napoca.

În urma acestui răspuns, reclamantul s-a adresat Guvernului cu plângere prealabilă, solicitând anularea în parte a H.G. nr. 193/2006 pentru modificarea și competarea H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din judeul Cluj, cu excepția municipiului Cluj Napoca, respectiv poziția 1959. A arătat reclamantul că la această plângere nu a primit niciun răspuns până la data formulării acțiunii, respectiv până la data de 16 februarie 2017.

Or, Înalta Curte reține că acțiunea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care critica recurentului ce vizează greșita soluționare de către instanța de fond a acestei excepții nu poate fi primită de instanța de recurs și va fi respinsă ca nefondată.

De asemenea, recurentul a susținut că reclamantul nu a atacat HCL nr. 133/2005 modificată prin HCL nr. 682/2005, mai înainte de a solicita anularea Hotărârii de guvern indicate, iar instanța de fond în mod greșit a respins această apărare formulată de recurentul-pârât.

Înalta Curte reține faptul că dezlegarea dată de instanță este corectă, întrucât hotărârea consiliului local este un act subsecvent care a stat la baza emiterii hotărârii de guvern ce face obiectul acțiunii judiciare, iar anularea actului principal are drept consecință lipsirea de efecte a actului subsecvent.

Ca atare, nici această critică nu poate fi primită de Înalta Curte și va fi respinsă ca nefondată.

Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond și pentru faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care pârâtul Municipiul Cluj este cel care a emis actul care a stat la baza adoptării hotărârii de guvern atacate.

Înalta Curte nu poate primi această critică și o va respinge ca nefondată, întrucât actul principal, care a fost anulat de instanța de judecată ca fiin nelegal, este hotărârea de guvern emisă de recurent, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea fondului cauzei.

Având în vedere soluția dată cererii de recurs, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac formulată, instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, cheltuieli de cazare și transport, din care instanța de recurs a scăzut suma de 88 RON, reprezentând mâncarea, întrucât din înscrisul prezentat nu rezultă că avocatul este cel care a achiziționat mâncarea.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 245/2017 din 30 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2.398 RON, către intimatul A. reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.