ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2020

Ședința publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 966 din 5 septembrie 2002 privind atestarea domeniului public al județului Sălaj, precum și al municipiului Zalău, orașelor și comunelor din județul Sălaj, respectiv cu privire la poziția 1.6.4 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 - "clădirea nr. 2, anexa gospodărești, teren aferent" - teren aferent în suprafață de 2.016.790 mp, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 92 din 3 martie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins atât excepția tardivității invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, cât și acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Prin decizia civilă nr. 1999 din 14 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 3 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.01.2016, sub nr. x/2013*.

Prin sentința civilă nr. 285 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

În motivare recurentul arată că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., unul din motivele de casare este acela, "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"

În cauză, se arată că, prin Decizia de casare nr. 1999/14.05.2015 s-a apreciat că trebuia să se facă dovada faptului că bunul imobil în discuție, trecut la poziția 1.6.4 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002, este în integralitate sau parțial, potrivit legii sau prin natura sa, de uz sau de interes public județean, a fost dobândit de unitatea administrativ teritorială județul Sălaj prin modurile prevăzute de lege, si a intrat prin urmare în mod legal în proprietatea publică a județului Sălaj, în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998. Drept consecință, s-a apreciat de către ICCJ în primul ciclu procesual că instanța de fond, în exercitarea efectivă a rolului activ în aflarea adevărului, avea obligația de a solicita autorității pârâte Guvernul României să depună la dosar întreaga documentație si toate înscrisurile "care au aptitudinea de a proba încadrarea. din punct de vedere legal, a bunului imobil menționat la poziția 1.6.4 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 (clădirea nr. 2, anexe gospodărești, teren aferent în suprafață de 2.016.790 mp) în categoria bunurilor aparținând domeniului public al județului Sălaj."

Cu toate acestea, în considerentele sentinței civile nr. 285/26.09.2017, în lipsa evidentă a documentelor care să probeze temeinicia si legalitatea includerii în domeniul public al județului Sălaj a terenului în litigiu, instanța de fond analizează chestiuni ce nu au fost puse la îndoială, respectiv existența Castrului Roman Porolissum si includerea acestuia pe lista monumentelor istorice.

Faptul includerii Castrului Roman Porollissum pe lista monumentelor istorice, nu dovedește automat că suprafața de teren de 2.016.790 mp, cuprinsă în inventar ca "teren aferent" construcțiilor de 90 mp ar fi, în integralitatea sa potrivit legii sau prin natura sa, de uz sau de interes public județean.

Instanța de fond a apreciat că bunul imobil din litigiu, trecut la poziția 1.6.4 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002, respectiv Castrul Roman Porolissum, compus din clădirea nr. 1 în suprafață construită de 114 m. p., clădirea nr. 2, în suprafață construită de 90 m. p., anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de 2.016.790 mp, aflat în vecinătatea satelor Jac și Moigrad, face obiectul exclusiv al proprietății publice și, așa cum rezultă din documentația cadastrală ce a stat la baza întabulării bunului în favoarea domeniului public a județului Sălaj, terenul este în extravilan, fiind neîmprejmuit și se referă la totalitatea terenurilor din zona localităților Jac și Moigrad. Această documentație cadastrală se coroborează cu LMI 1991-1992, comunicată de Institutul Național al Patrimoniului care la poziția 32 A 103 se referă și la satul Moigrad, comuna Mirșid.

Or, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, aparțin domeniului public monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice. Ce pare, însă, să fi trecut cu vederea din textul de lege de mai sus este faptul că doar terenul pe care este amplasat situl arheologic aparține domeniului public, fapt ce presupune automat și obligatoriu o delimitare în teren a sitului, delimitare ce nu s-a făcut în cazul de față.

Potrivit raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză (probă ce a fost complet ignorată de către instanța de fond), cele 37 ha 2500 mp (cu privire la care expertul a stabilit că există o suprapunere reală între terenul înscris în titlul de proprietate nr. x emis în favoarea sa și, respectiv, terenul intabulat de județul Sălaj ca făcând parte din domeniul public) au și la momentul actual categoria de folosință pădure și, totodată, reprezintă parte din vechiul amplasament al antecesoarei sale, B., teren ce a fost înscris pe nr. Top x din cf x Moigrad ca reprezentând "pădure în Dosu Seraca".

Însă parcela "Dosu Seraca" nu face parte din "locurile" indicate în LMI 1991-1992 ca fiind amplasamentul Castrului Roman Porolissum. Mai mult, LMI 1991-1992 nu indică suprafața de teren aferentă Castrului Roman Porolissum, situație în care Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din 1991-1992 nu poate sub nici o formă să fie considerată în categoria "altor moduri prevăzute de lege", consacrată de art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Deși nu s-a depus la dosar un înscris prin care imobilul să fi trecut din proprietatea privată în domeniul public al județului Sălaj, instanța de fond consideră că "nu mai prezintă relevanță că suprafața de 372.500 mp reprezintă vechiul amplasament al antecesoarei reclamantului câtă vreme restituirea trebuia făcută cu respectarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991".

Instanța de fond nu a analizat (și, implicit, nu a motivat deloc) faptul că nu s-a depus la dosar de către intimat vreun înscris care să dovedească că cele 37 ha 2.500 mp de pădure, teren ce a aparținut în mod indubitabil antecesoarei sale, ar face parte efectiv din Ansamblul arheologic castrul Roman Porolissum. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, Raportul de expertiză judiciară, T.P. nr. 124/24. Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/15.06.2006, terenul are și în prezent, destinația de pădure, fiind cuprins în amenajamentul silvic și aflat în administrarea Ocolului Silvic Stejarul Zalău.

Recurentul aduce următoarele critici sentinței recurate ce atrag incidența prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

A) Obiectivul Castrul Roman Porolissum (alcătuit din construcții si terenul aferent) nu putea fi inclus în domeniul public al Județului Sălaj, cu ocazia inventarului însușit prin Hotărârea Consiliului Județean Sălaj nr. 62/26.10.1999, deoarece, potrivit Legii nr. 213/1998 (varianta în vigoare la momentul respectiv), ansamblurile si siturile istorice și arheologice "fac parte din domeniul public al statului".

În Anexa nr. 1 Ia Legea nr. 213/1998, lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, la pct. l erau enumerate bunurile care alcătuiau domeniul public al statului, printre care la poziția 27 figurau "ansamblurile și siturile istorice și arheologice".

Așadar, la momentul însușirii și, respectiv, atestării domeniului public al județului Sălaj, ansamblurile si siturile istorice si arheologice făceau parte din domeniul public al statului și nu al județului pe raza teritorială a căruia erau amplasate, motiv pentru care nu puteau fi incluse în inventarul domeniul public al județului respectiv.

În această situație, Consiliul Județean Sălaj nu avea dreptul ca. prin Hotărârea nr. 62/26.10.1999, să includă Castrul Roman Porolissum în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al județului Sălaj, fapt ce atrage nulitatea în parte atât a propriei hotărâri dar, cu precădere, nulitatea în parte a H.G. nr. 966/2002 cu privire la poziția 1.6.4 din anexa nr. 1 la - "clădirea nr. 2, anexa gospodărești, teren aferent".

Este adevărat faptul că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 213/1998 de Legea nr. 224/2016, a fost completată lista bunurilor ce pot face parte din domeniul public al județului cu "ansamblurile și siturile istorice și arheologice care nu sunt declarate de interes public național" dar această prevedere nu exista la momentul atestării domeniului public al județului Sălaj prin H.G. nr. 966/2002 și privește, totodată, doar ansamblurile și siturile care nu sunt declarate de interes public național or, potrivit Adresei nr. 4 675/15.04.2016, Ansamblul arheologic Castrul Roman Porolissum "este evidențiat în Lista monumentelor istorice ca fiind monument de arheologie de categoria A - monument de interes național". Prin urmare, nici în prezent, după modificările aduse Legii nr. 213/1998, ansamblul arheologic nu poate fi inclus în domeniul public al județului Sălaj.

Chiar admițând că este posibilă trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, potrivit art. 9 din Legea nr. 213/1998, acest lucru se face "la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului", ceea ce nu reprezintă situația din prezentul dosar

Potrivit Notei de fundamentare ce a stat la baza adoptării H.G. nr. 966/2002 "Atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public de interes județean sau local este necesară în vederea delimitării corecte a bunurilor de interes public județean sau local de cele de interes național".

Față de aspectele arătate mai sus, instanța de fond a reținut în mod greșit că: "Apărarea reclamantului că potrivit anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998 ansamblurile și siturile istorice și arheologice fac parte din domeniul public al statului este irelevantă în considerarea împrejurării că în speță vorbim de un contencios subiectiv consacrat de art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare și la alin. (1) indice 1 ai aceluiași art. 8.

Astfel, câtă vreme potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 terenurile pe care sunt amplasate monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepție pentru lucrări de interes național rezultă că regimul juridic nu s-ar schimba indiferent de titularul proprietății publice.

O altă critică vizează faptul că, deși între înscrisurile depuse la dosar de către intimatul Guvernului României si, respectiv, de către Consiliul Județean Sălaj, nu se regăsește nici un document care să facă dovada proprietății (Județului Sălaj) asupra întregii suprafețe de teren de 2.016.790 mp ce a fost inclus în inventar ca "teren aferent" clădirii nr. 2 (clădire având o suprafață construită de 90 mp) și anexe gospodărești, instanța de fond nu a explicat, de altfel, cum este posibil ca o clădire cu suprafața construită de 90 mp să aibă "teren aferent" de peste 200 ha, singurele indicii oferite de către Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Județean Sălaj nr. 62/26.10.1999 privind însușirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Sălaj, fiind "Anul dobândirii sau dării în folosință" ca fiind anul 1994 iar "Situația juridică actuală" a imobilului la momentul întocmirii inventarului ar fi fost dovedită de Nota contabilă nr. 1/31.05.1994 a Muzeului Județean Sălaj.

Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor (indicată ca atare în preambulul H.C.J Sălaj nr. 62/26.10.1999 dar și în Nota de fundamentare a H.G. nr. 966/2002) prevede în Anexa 1 că:

"IV. Domeniul public al județelor este alcătuit din categorii de bunuri prevăzute în anexa nr. 1, precum și din alte bunuri de uz sau de interes județean, care vor fi declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege ca bunuri de uz ori de interes public național sau local."

"IX. Pentru identificarea bunurilor ce constituie domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, vor fi avute în vedere și Normele privind organizarea inventarierii patrimoniului, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 2.388 din 15 decembrie 1995, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 292 din 18 decembrie 1995".

De asemenea, în Anexa nr. 2 la Normele tehnice - anexă ce cuprinde formularul privind Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului, la pct. 5* din Notele explicative se arată expres faptul că poziția 6 din tabel - "situația juridică actuală" cuprinde "acte de proprietate sau alte acte doveditoare (hotărâri ale Guvernului, decizii, acte de donație, etc.

Cât privește Ordinul ministrului finanțelor nr. 2.388 din 15 decembrie 1995, la care se face referire în Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, potrivit pct. 20 din Norme: "Inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atesta proprietatea acestora și a schițelor de amplasare."

Dincolo de evidența faptului că un inventar al bunurilor imobile aflate în domeniul public se face exclusiv în baza actelor de proprietate doveditoare, după cum se poate observa din textele de lege de mai sus, legislația aplicabilă în domeniul întocmirii inventarului bunurilor aflate în domeniul public prevedea expres că, în tabelul cu inventarul bunurilor, la rubrica - situația juridică a acestora la momentul întocmirii inventarului, trebuia indicat actul care făcea dovada proprietății asupra imobilului

În cazul de față, în anexa la H.G. nr. 966/2002, la rubrica aferentă castrului roman Porolissum, nu este indicat nici un act de proprietate, doar cu privire la "Clădirea nr. 1" figurează "Nota contabilă nr. 1/31.05.1994 a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău", înscris ce nu numai că nu are aptitudinea de a dovedi proprietatea asupra unui imobil dar nici nu fost depus la dosar de către intimatul Guvernul României, Consiliul Județean Sălaj sau Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Astfel, potrivit legislației în domeniu (Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, Ordinul nr. 425/03.03.1998 - acesta din urmă fiind în vigoare la momentul întocmirii inventarului), nota de contabilitate servește ca document justificativ de înregistrare în contabilitatea sintetică și analitică, de regulă pentru operațiile care nu au la bază documente justificative (stornări, virări, etc). Dată fiind utilitatea dată de legiuitor notei contabile, este evident că aceasta nu are valoare de act de proprietate și, ca atare, nu poate fi folosită pentru dovedirea proprietății. De altfel, prin Adresa nr. x/15.04.2016 Consiliul Județean Sălaj face precizarea că, prin Nota contabilă nr. 1/31.05.1994, i-a fost doar atribuită o valoare contabilă Castrului Roman Porolissum.

O altă critică vizează faptul că, nu există la dosarul cauzei nici un fel de acte care să justifice de ce o suprafață de peste 200 ha de pădure ar face parte efectiv din obiectivul "Castrul Roman Porolissum".

În acest sens, recurentul consider că, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că: "înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991-1992), înscriere avizată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice în ședința din 27.05.1992 și aprobată prin O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecția patrimoniului cultural național, reprezintă din perspectiva art. 7 din Legea nr. 213/1998 (în forma în vigoare înainte de Noul C. civ.) un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecția patrimoniului cultural național, calitatea de bun imobil aparținând patrimoniului național este atestată prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice.

În adevăr, în speță trecerea în domeniul public s-a făcut prin act administrativ, validat de legiuitor, ceea ce din perspectiva modului de dobândire a dreptului de proprietate publică se încadrează în categoria "altor moduri prevăzute de lege", consacrată de art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998, însă potrivit alin. (1) al art. 2 din O.G nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecția patrimoniului cultural național: "Calitatea de bun imobil aparținând patrimoniului național este atestata prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice" dar la alin. .2 se prevede, totodată, faptul că "Lista se revizuiește anual si se comunică deținătorilor împreună cu obligațiile ce le revin."

După cum se poate observa, instanța de fond a apreciat în mod eronat că simpla includere a unui bun imobil pe lista bunurilor aflate în patrimoniul național i-ar conferi acestuia calitatea de bun aflat în domeniul public când, în realitate însăși posibilitatea de revizuire anuală a listei contrazice această teorie.

Pe de altă parte, chiar admițând că aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate ansambluri și situri arheologice, este cât se poate de evident, însă, că delimitarea sitului arheologic trebuia făcută de o echipă de specialiști, astfel încât să existe o justificare concretă cu privire la includerea suprafeței respective de teren în domeniul public.

În cazul de față, nu s-a depus la dosarul instanței de judecată vreun înscris care să justifice de ce suprafața de teren de 2.016.790 mp ar fi ocupată, în fapt, în întregime de "Castrul Roman Porolissum", cu atât mai mult cu cât, din această suprafață de 200 ha, suprafața în litigiu de 37 ha 2500 mp a fost preluată abuziv de către Statul Român de la antecesoarea subsemnatului.

Cât timp pe lista monumentelor istorice 1991-1992 (document nedepus la dosarul cauzei în integralitatea sa ci doar în "extras") nu figurează în concret o suprafață de teren aferentă "castrului roman porolissum", orice argumentație ce face trimitere la LMI 1991-1992 (actualizată sau nu) este irelevantă din perspectiva aspectelor deduse judecății în prezenta cauză.

Cu toate acestea instanța de fond a reținut în mod eronat la pag. 21 pct. 3 din sentința recurată faptul că: "în speță s-a făcut dovada modului de dobândire a dreptului de proprietate publică, LMI 1991-1992 fiind actualizată, în condițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, așa cum rezultă neechivoc din adresa emisă de Institutul Național al Patrimoniului. Prin urmare, actele administrative succesive prin care LMI 1991-1992 a fost actualizată au fost publicate în Monitorul Oficial și ca atare sunt opozabile reclamantului (spre exemplu, Județul Sălaj a comunicat instanței extras din Lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial nr. 670 bis/01.10.2010. În acest sens, prin decizia civilă nr. 561/2014, 1CCJ a reținut că "atestarea terenului ca făcând parte din domeniul public al statului prin hotărâri de guvern succesive este lipsită de relevanță juridică din perspectiva controlului de legalitate exercitat asupra hotărârii de guvern contestată pe calea excepției de nelegalitate, după cum e lipsită de relevanță, date fiind limitele controlului judecătoresc exercitat pe această cale, în care nu se compară titlurile părților, este și anterioritatea sau posterioritatea ei față de titlul invocat de intimata- reclamantă."

Cât privește înscrisurile depuse de către Consiliul Județean Sălaj și în baza cărora instanța de fond a reținut cele de mai sus, recurentul arată că:

- deși ansamblul arheologic "Castrul Roman Porolissum" a fost cuprins în inventarul bunurilor aflate în domeniul public a) județului Sălaj, Consiliul Județean Sălaj (instituția cea mai în măsura să lămurească acest aspect) a evitat să răspundă solicitării repetate a instanței de a se face "dovada proprietății și modalitatea de trecere în domeniul public în temeiul Legii nr. 213/1998", arătând doar că ansamblul arheologic ar fi evidențiat în Lista monumentelor istorice, cu o valoare contabilă atribuită prin Nota contabilă nr. 1/31.05.1994, înscris pe care nici intimatul Guvernul României și nici Consiliul Județean Sălaj nu l-au putut depune la dosarul cauzei.

- nu s-a depus la dosar niciun înscris prin care să fie dovedit modul în care a fost înscris ansamblul arheologic Castrul Roman Porolissum pe lista monumentelor (cu indicarea expresă a modului în care s-a făcut delimitarea în teren a sitului arheologic de către o eventuală comisie întrunită în acest sens)

- deși Hotărârea nr. 1/20.03.1991 a Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice prevede, într-adevăr la pct. 1, faptul că comisiile locale de fond funciar și comisia județeană au obligația de a consulta lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din zonă pentru a evita eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri care fac parte integrantă din ansamblul monumentelor dar, în același timp, la pct. 2 se arată expres ca "stabilirea suprafețelor de teren aflate sub protecția CNMA5I, precum și marcarea lor pe planuri, se vor face., de către specialiștii nominalizați de Comisia Națională în Adresa nr. x/01.02.1991", în fapt, nu s-a făcut dovada că această Comisie prin specialiștii nominalizați", ar fi determinat în concret în teren dar si scriptic suprafețele de teren afectate de ansambluri si situri arheologicei

- potrivit Adresei nr. x/01.02.1991, s-a solicitat includerea anumitor persoane între membrii Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar a reprezentanților Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice "în vederea punerii în practică a Legii fondului funciar și pentru delimitarea în teren a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice și arheologice..." însă la dosar nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte că specialiștii nominalizați de către comisia națională a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice ar fi stabilit suprafața de teren aferentă "castrului român porolissum", eliminând-o, astfel, din rezerva comisiilor locale de fond funciar.

În lipsa oricăror documente doveditoare în acest sens, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că: "stabilirea suprafețelor de teren s-a făcut în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, emisă de instituția (autonoma) care, potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 91/1990, coordona toate activitățile de evidență, protejare, conservare, restaurare și punere în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din unitățile administrativ teritoriale".

Nici Hotărârea nr. 1/20.03.1991 a Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice și nici Adresa nr. x/01.02.1991 nu pot fi reținute ca o dovadă a activității concrete ce ar fi trebuit să fie desfășurată cu privire la delimitarea în teren a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice și arheologice.

- Lista monumentelor istorice, depusă la dosar de către Consiliul Județean Sălaj, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 670bis/01.10.2010, ulterior adoptării de către Consiliul Județean Sălaj a Hotărârii nr. 62/26.10.1999 privind însușirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Sălaj, a adoptării de către Guvernul României a Hotărârii nr. 966/2002 și, evident, ulterior emiterii Titlului de proprietate nr. x din data de 30.06.2006, prin urmare, nu are nici o relevanță în judecarea prezentei cauze, cu atât mai mult cu cât nici în această listă nu apare indicată suprafața de teren afectată de castrul Roman Porolissum

La fel de irelevant în prezentul dosar este și faptul că, potrivit Adresei nr. x/12.09.2017 emisă de Consiliul Județean Sălaj, "Ansamblul Arheologic Porolissum este cuprins în Anexa 3 a Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național", legea respectivă fiind ulterioară adoptării de către Consiliul Județean Sălaj a Hotărârii nr. 62/26.10.1999. Este greu de înțeles, de altfel, relevanța în prezenta cauză a Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a 111-3 -zone protejate, act normativ invocat de către instanța de fond la pag. 21 în argumentarea sentinței, cât timp nici în anexa la această lege, Castrul Roman Porolissum nu este identificat cu o suprafață de teren aferentă.

În concluzie, Consiliul Județean Sălaj nu deține nici un înscris cu care să justifice "componența" ansamblului arheologic Castrul Roman Porolissum și, cu atât mai puțin motivele pentru care, în inventarul făcut în anul 1999, a fost inclusă și o suprafață de peste 200 ha de teren având, în fapt, destinația de pădure. Nedepunerea la dosarul instanței de judecată a unui act care să dovedească dreptul de proprietate al județului Sălaj îl îndreptățește să susțină că județul Sălaj nu este proprietar al terenului cuprins în anexa de mai sus.

De altfel, nu s-a depus nici măcar o hotărâre de trecere a terenului în domeniul public, emisă conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 213/1998, ca să putem înțelege cum au ajuns 2.016.790 mp de pădure să fie considerat "bun public" al județului Sălaj, cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză judiciară topografică efectuat în cauză a confirmat faptul că pădurea respectivă a aparținut antecesoarei subsemnatului, aflându-se deci în proprietatea private.

Consideră că în mod eronat instanța de fond a reținut că:

"În temeiul art. 6 lit. c) din O.G. nr. 27/1992, Comisia Națională a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice aviza trecerea în domeniul public național și local a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, precum și a terenurilor pe care sunt situate acestea.

Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, LMI 1991-1992 a fost avizata de Comisia Națională a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice în ședința acesteia din data de 27.05.1992, ceea ce înseamnă în mod neechivoc că s-a avizat și trecerea în domeniul public a suprafețelor de teren aferente acestor monumente, ansambluri și situri istorice, astfel cum acestea au fost stabilite în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice.

Este real faptul că, potrivit art. 6 lit. c) din O.G. nr. 27/1992. Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice "avizează trecerea în domeniul public național și local a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, precum și a terenurilor pe care sunt situate acestea" dar în cazul de față, nu s-a făcut deloc dovada trecerii în domeniul public a terenului în suprafață de 2.016.790 mp, și cu atât mai puțin a emiterii avizului prevăzut în sarcina Comisiei. Faptul că această comisie a avizat lista monumentelor istorice (listă ce cuprinde o descriere mai mult decât sumară a acestora, neindicând deloc suprafața terenului aferent) nu echivalează cu o modalitate legală de includere a terenului în domeniul public.

Cu toate acestea, instanța de fond, în lipsa oricărei hotărâri de trecere a terenului în domeniul public, reține că imobilul în litigiu a trecut în domeniul public în anul 1992. De asemenea, tot contrar legii, instanța de fond a apreciat legalitatea adoptării H.G.. nr. 966/2002 prin raportarea la documente ce nu se regăsesc la mapa actului administrativ și, respectiv, acte normative ce nu erau în vigoare la momentul respectiv, unele dintre ele fiind emise ulterior.

Suprafața de teren de 37 ha 2500 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr. x emis în favoarea sa, cuprinsă în mod abuziv în domeniul public al județului Sălaj, a fost solicitată în baza legilor fondului funciar, anterior emiterii H.G. nr. 966/2002.

O soluție de respingere a acțiunii ar constitui o încălcare a principiului prevalentei reconstituirii în natură pe vechiul amplasament, principiu consacrat de legile fondului funciar și reiterat în numeroasele decizii CEDO de condamnare a Statului Român.

Cum însă nu există la dosar nici un document care să ateste trecerea suprafeței de teren de 2.016.790 mp în domeniul public, instanța de fond și-a construit raționamentul pe simple speculații. Nici din cuprinsul H.G. nr. 966/2002 si nici din conținutul Notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului teren în suprafață de 2.016.790 mp ca fiind de uz sau de interes public, fapt ce îl îndreptățește să afirme că s-au încălcat prevederile art. 1, art. 3 și ale art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Simpla includere a Castrului Roman Porolissum pe LM11991-1992. chiar în condițiile în care lista respectivă ar fi fost avizată de Comisia Națională a Monumentelor. Ansamblurilor și Siturilor Arheologice, nu constituite dovada neechivocă a avizării trecerii în domeniul public a terenului si. cu atât mai mult, nu poate să suplinească lipsa oricăror documente care să justifice faptul că "bunul imobil în discuție, trecut la poziția 1.6.4 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002, este, în integralitate sau partial sau prin natura sa de uz sau de interes public județean, a fost dobândit de unitatea administrativ teritorială județul Sălaj prin modurile prevăzute de lege, si a intrat prin urmare în mod legal în proprietatea publică a județului Sălaj, în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998", aspect ce. potrivit Deciziei de casare nr. 1999/2015 trebuia dovedit de către intimatul Guvernul României.

Cât privește susținerea instanței de fond cum că punerea în posesie pe un alt amplasament, ar asigura un just echilibru, aceasta este contrară situației de fapt prezentată pe larg mai sus.

Astfel, recurentul arată că nu a fost pus în posesie cu suprafața de 37 ha 2.500 mp pe un alt amplasament ci, în realitate, suprafața de pădure de 37 ha 2.500 mp, inclusă în mod abuziv în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al județului Sălaj, este înscrisă atât în Titlul de proprietate nr. x emis în favoarea sa cât si în Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/15.06.2006, el fiind pus efectiv în posesie cu acel teren în prezenta reprezentanților Comisiei locale de fond funciar Mirșid și a ROMSILVA - Direcția Silvică Zalău.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Se arată că, Guvernul României s-a conformat obligațiilor procesuale, depunând toate documentele de motivare și însușire ale H.G. nr. 966/2002, aflate la mapa actului administrativ contestat. Instanța a încuviințat suplimentarea probei cu înscrisuri, care au fost solicitate direct autorității de specialitate a administrației publice locale. în speță Consiliului Județean Sălaj, autoritate care a emis Hotărârea nr. 62/26.10.1999 privind însușirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Sălaj, cu anexele sale. Din înscrisurile depuse la dosar de către această autoritate a administrației publice locale. în mod corect a concluzionat instanța de fond că reclamantul nu a făcut dovada drepturilor afirmate.

H.G. nr. 966/2002 nu este un act constitutiv, translativ și extinctiv de drepturi, ci doar atestă bunurile la domeniul public.

Autoritățile publice locale, care în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale au întocmit lista inventarului bunurilor din domeniul public al județului Sălaj, ulterior aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 62/26.10.1999 sunt cele îndreptățite și, totodată, obligate să răspundă în acest sens, în nume propriu, ca subiecte de drept de sine stătătoare.

Cu privire la motivele de recurs expuse la punctele 2 și 3, apreciază de asemenea, că sunt nefondate deoarece întreaga argumentație a cererii de atac, deși formulată exclusiv în contradictoriu cu Guvernul României, vizează operațiuni, acțiuni și acte ale administrației publice locale. Astfel, reclamantul susține că înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al Județului Sălaj, prin încheierea nr. 9321/31.03.2008, s-a realizat în baza H.G. nr. 966/2002.

Bunul reclamat a fost inventariat în domeniul public al județului Sălaj, prin Hotărârea Consiliului Județean Sălaj nr. 62/26.10.1999.

Comparând data adoptării H.C.J. Sălaj, respectiv 26.10.1999, și pe cea a adoptării H.G. nr. 966/2002, este evident că actul administrativ de autoritate, care practic aprobă Hotărârea de Consiliu Județean, este ulterior întocmirii inventarelor. în consecință, efectul admiterii acțiunii în anularea parțială a H.G. nr. 966/2002 nu este acela al anulării implicite a H.C.J. nr. 62/1999, acesta subzistând, în lipsa unei acțiuni împotriva sa.

De altfel, H.G. nr. 966/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 (devenit art. 108, după republicare) din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare.

Potrivit art. 2l din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestei, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile adoptate de consiliile locale prin care sunt însușite inventarele bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, se centralizează de către comisiile județene, fiind înaintate Guvernului care, prin hotărâre atestă apartenența bunurilor la domeniul, public al județului sau al celorlalte unități administrativ-teritoriale.

De menționat că, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor în domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al acestora, deci nu este de natură a vătăma vreun drept, ci doar de a constata apartenența acestor bunuri.

Prin asemenea acte administrative, consiliile locale-județene stabilesc doar regimul juridic diferențial cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietății altor persoane.

Atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public de interes județean sau local este necesară în vederea delimitării corecte a bunurilor de interes public județean sau local sau cele de interes național, precum și în vederea delimitării bunurilor aparținând domeniului public de bunurile aparținând domeniului privat.

Prin atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public județean sau local se creează astfel un statut juridic clar pentru aceste bunuri, fapt care permite Consiliului Județean și consiliilor locale să-și exercite prerogativele prevăzute ce lege cu privire la administrarea domeniului public.

Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, Guvernul nu are decât competența de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public de interes local sau județean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuși aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însușite de consiliile locale, respectiv de cele județene, prin hotărâri ale acestora.

Intervenția Guvernului asupra inventarelor însușite de către autoritățile administrației publice locale. în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerință inacceptabilă în autonomia locală, autonomie consfințită prin Legea fundamentală, republicată, dar și prin Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile în care actul administrativ apare ca ulterior celui de includere/inventariere și de atestare la domeniul public al județului Sălaj, este evident că pretențiile afirmate în justiție, respectiv scoaterea acestui bun din lista inventarelor anterior amintite se poate realiza exclusiv în contradictoriu cu autoritățile locale, cele care, în virtutea prerogativelor legale, au atestat bunul la domeniul public în contradictoriu cu care se poate valorifica dreptul pretins. Aceasta întrucât autoritățile locale dețin documentele justificative ale dreptului lor de proprietate și pot face dovada înscrierii legale a bunului în domeniul public al unității administrativ - teritoriale.

Prin urmare, orice pretenție ce derivă dintr-o astfel de acțiune, nu poate fi valorificată în contradictoriu cu Guvernul României, ci cu Consiliul Județean Sălaj și Comisia de inventariere a bunurilor, constituită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/1998.

Atribuția și competența Guvernului României de a atesta bunurile de pe listele de inventariere aprobate prin H.C.J. Sălaj nr. 62/1999. care până la o eventuală cenzurare se bucură de deplina prezumție de legalitate, s-au materializat prin adoptarea, în sensul aprobării acestora, a H.G. nr. 966/2002, act administrativ emis cu respectarea Constituției României și a art. 21 din Legea nr. 213/1998.

În mod corect și legal instanța de fond a constatat că suprapunerea nr. cadastral x, înscris în CF xN Mirșid (care aparține domeniului public al județului Sălaj și pe care se află Castrul Roman Porolissum) și unitățile de amenajament silvic, înscrise în titlul de proprietate nr. x, nu prezintă relevanța dată de reclamant, suprapunerea reală fiind de 372.500 mp, corespunzător topograficului cu nr. 578 din CF nr. x Moigrad.

Apreciează că în mod corect a reținut instanța faptul că, așa cum rezultă din istoricul prezentat la solicitarea sa, de către Institutul Național al Patrimoniului, Castrul Roman Porolissum este monument istoric, iar clasarea acestuia s-a realizat prin înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991 - 1992), sub codul 32 A 0194, cu denumirea Ansamblul Arheologic Porolissum, ca adresa sat Jac, comuna Creaca.

Așa cum rezultă din aceeași adresă, LMI a fost înaintată către Instituția Prefectului Județului Sălaj și către Muzeul Județean Sălaj prin adresa nr. x a Direcției Monumentelor, Ansamblurilor si Sitarilor Istorice, pentru a fi distribuită mai departe către autoritățile publice locale interesate si în vederea înștiințării proprietarilor/administratorilor de imobile monument istoric.

În continuare, conform aceleași adrese, LMI 1991 - 1992 a fost ulterior avizată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice în ședința din 27.05.1992 și aprobată prin O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecția patrimoniului cultural național.

Institutul Național al Patrimoniului a mai arătat că înscrierea bunurilor culturale în LMI în baza unei documentații de clasare a devenit obligatorie începând cu anul 2001, în baza prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Ulterior, conform prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind. protejarea monumentelor istorice, cu modificări și completări, LMI 1991-1992 a rămas valabilă până la data publicării Listei actualizate, fiind publicată în anul 2004.

Mai mult. așa cum rezultă din precizarea aceleași autorități, în baza Normelor metodologice de clasare și evidență a monumentelor istorice, a Listei monumentelor istorice, a Fișei analitice de evidență a monumentelor istorice și a Fișei minimale de evidență a monumentelor istorice, aprobate prin Ordin ol nr. 2.682/2003 emis de Ministrul Culturii și Cultelor, cu modificările ulterioare, calitatea de monument a obiectivelor înscrise în LMI 1991-1992 a fost validată in LMI 2004, fără a mai fi necesara întocmirea unui dosar de clasare ca monument istoric

Așa cum reiese din documentația cadastrală ce a stat la baza intabulării bunului în favoarea domeniului public a județului Sălaj, terenul este situat în extravilan, fiind neîmprejmuit și se referă la totalitatea terenurilor din zona localităților Jac și Moigrad.

Această documentație cadastrală se coroborează cu LMI 1991-1992, comunicată de Institutul National al Patrimoniului care la poziția 32 A 103 se referă si la satul Moigrad, comuna Mirsid,

Or, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificări și completări, aparțin domeniului public monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice.

Înscrierea în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din 1991-1992 (LMI 1991- 1992), înscriere avizata de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice în ședința din 27.05.1992 și aprobată prin O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecția patrimoniului cultural național, reprezintă, din perspectiva dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 213/1998 (în forma în vigoare înainte de Noul C. civ.) un mod de dobândire a dreptului de proprietate publică.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G nr. 27/1992 privind unele măsuri privind protecția patrimoniului cultural național, calitatea de bun imobil aparținând patrimoniului național este atestată prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, aprobară de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice.

Deci, în speță, s-a făcut dovada modului de dobândire a dreptului de proprietate publică, LMT 1991- 1992 fiind actualizată, în condițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, așa cum constată instanța de fond că rezultă din adresa emisă de Institutul Național al Patrimoniului.

Prin urmare, actele administrative succesive, prin care LMI 1991-1992 a fost actualizată, au fost publicate în Monitorul Oficial și, ca atare, sunt opozabile recurentului - reclamant.

Câtă vreme, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr 18/1991, terenurile pe care sunt amplasate monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice nu pot fi dezafectate din domeniul public, decât în cazuri de excepție, pentru, lucrări de interes național rezultă că regimul juridic nu s-ar schimba indiferent de titularul proprietății publice.

Cât privește lipsa dovezii de proprietate asupra suprafeței de 2.016.790 mp, acesta este un motiv neîntemeiat de critică a soluției de fond, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 din Hotărârea nr. 1/20.03.1991 privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor Istorice, emisă de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice - Direcția Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice, stabilirea suprafețelor de teren aflate sub protecția C.N.M.A.S.L. precum și marcarea lor pe planuri se va face de către specialiștii: nominalizați de Comisia Națională. în adresa nr. x/01.02.1991 transmisă prefecturilor.

Prin urmare, stabilirea suprafețelor de teren s-a făcut în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, emisă de instituția menționată, care, potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 91/1990 privind înființarea și organizarea Comisiei naționale a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice (în prezent abrogat, prin Ordonanța Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național), coordona toate activitățile de evidență, protejare, conservare, restaurare și punere în valoare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din unitățile administrativ teritoriale.

Conform art. 1 alin. (3) din actul normativ anterior individualizat, hotărârile comisiei în domeniul său de activitate sunt obligatorii.

Mai mult, în temeiul art. 6 lit. c) din O.G. nr. 27/1992, Comisia Națională a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice aviza trecerea în domeniul public național și local a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, precum și a terenurilor pe care sunt situate acestea.

LMI 1991-1992 a fost avizată de Comisia Națională a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice în ședința din data de 27.05.1992, ce înseamnă în mod neechivoc că s-a avizat și trecerea în domeniul public a suprafețelor de teren aferente acestor monumente, ansambluri și situri istorice, astfel cum acestea au fost stabilite în baza Hotărârii nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice.

Contrar susținerilor recurentului- reclamant, consideră că trecerea imobilului litigios în domeniul public al județului Sălaj a fost anterioară emiterii titulului de proprietate nr. x/24 din 2006. aceasta trecere operând în anul 1992 (Comisia Națională a Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice a transmis Prefecturii Județului Sălaj la data de 16.04.1991, în vederea aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991), tocmai Hotărârea nr. 1 din 20.03.1991 privind unele măsuri de protecție a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, scopul fiind acela de a nu se retroceda terenuri din domeniul public.

Or, în opinia intimatului, nu mai prezintă relevanță că suprafața de 372.500 mp reprezintă vechiul amplasament al antecesoarei recurentului - reclamantul, câtă vreme restituirea trebuia făcută cu respectarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 18/1991.

La termenul de judecată din 23 septembrie 2020, Înalta Curte a luat act de decesul recurentului-reclamant A. și a dispus introducerea în cauză, în calitatea procesuală de recurent-reclamant, a lui Dr. A., unicul moștenitor al defunctului A..

Prin Rezoluția din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 septembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Dr. A., moștenitor al defunctului A. este fondat pentru următoarele considerente:

Într-un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 1999/2015 a ÎCCJ, cauza a fost trimisă la rejudecare, pentru a se pune în discuția părților necesitatea administrării în litigiu a probei cu expertiza topografică judiciară, prin care să se lămurească dacă parte din suprafața de teren reconstituită recurentului prin Titlul de proprietate nr. x din 30 iunie 2006 emis de Comisia județeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se suprapune pe o parte din suprafața terenului atestat prin poziția 1.6.4 (de 2.016.790 m.p.) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002 ca aparținând domeniului public al județului Sălaj și să se stabilească dacă bunul imobil în discuție, trecut la poziția 1.6.4 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002, este, în integralitate sau parțial, potrivit legii sau prin natura sa, de uz sau de interes public județean, a fost dobândit de unitatea administrativ teritorială județul Sălaj prin modurile prevăzute de lege, și a intrat prin urmare în mod legal în proprietatea publică a județului Sălaj, în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, nefiind suficientă simpla includere a bunului în litigiu în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Sălaj, urmată de însușirea acestui inventar prin hotărâre a Consiliului Județean Sălaj și atestarea lui prin hotărâre de guvern, sens în care, instanța de fond va solicita autorității pârâte Guvernul României…..depunerea la dosar……a întregii documentații și a tuturor înscrisurilor care au aptitudinea de a proba încadrarea, din punct de vedere legal, a bunului imobil menționat la poziția 1.6.4 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2002 (clădirea nr. 2, anexe gospodărești, teren aferent în suprafață de 2.016.790 m.p.) în categoria bunurilor aparținând domeniului public al județului Sălaj.

Conformându-se deciziei de casare, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize topografice și a solicitat pârâtului depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor din care să rezulte că imobilul în cauză aparține domeniului public al județului Sălaj.

Înalt