ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2015

Obiectul căii de atac. Obiectul recursului, declarat în termen legal de reclamantul A., îl constituie Sentința civilă nr. 92 din data de 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă excepția tardivității invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României și a fost respinsă acțiunea reclamantului având ca obiect anularea în parte a Hotărârii Guvernului României nr. 966 din 5 septembrie 2002 privind atestarea domeniului public al județului Sălaj, precum și al municipiului Zalău, orașelor și comunelor din județul Sălaj, respectiv cu privire la poziția 1.6.4 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 - "clădirea nr. 2, anexe gospodărești, teren aferent" - teren aferent în suprafață de 2.016.790 mp". Reclamantul a solicitat, prin cererea de recurs, casarea în parte a sentinței mai sus menționate, în sensul admiterii cererii de anulare în parte a Hotărârii Guvernului României nr. 966 din 5 septembrie 2002 privind atestarea domeniului public al județului Sălaj, precum și al municipiului Zalău, orașelor și comunelor din județul Sălaj, respectiv cu privire la poziția nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 - "clădirea nr. 2, anexe gospodărești, teren aferent"- teren aferent în suprafață de 2.016.790 mp, și în sensul obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata la fond și în recurs a cauzei ( taxe judiciare de timbru și onorarii avocațiale).

Motivele de casare invocate. Recurentul reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") și 8 ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") C. proc. civ., apreciind, cu titlu prealabil, că este corectă soluția instanței de fond de respingere a excepției tardivității invocată de către Guvernul României prin întâmpinare. 2.1. Sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul a învederat că instanța de fond nu a supus dezbaterii părților reținerea din considerente în sensul că "nu există dovada că terenurile în discuție sunt identice", astfel că reclamantul nu a avut ocazia de a proba în fața judecătorului contrariul. A susținut reclamantul că chiar admițând că sarcina probei incumbă reclamantului cu privire la pretențiile deduse judecății, atâta timp cât un fapt, ce ar fi putut fi probat, nu este contestat de către partea adversă, nu i se putea imputa nedovedirea acestuia. S-a arătat că incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se datorează faptului că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 din același cod, respectiv obligația pe care o avea de a-și întemeia hotărârea "numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii". Or, este evident, a susținut recurentul, că dacă ar fi pus în discuție cu ocazia dezbaterii fondului "identitatea" între terenuri, recurentul ar fi argumentat pe larg poziția sa și ar fi solicitat, dacă era cazul, efectuarea unei expertize judiciare topografice. De altfel, a subliniat reclamantul că "rolul judecătorului în aflarea adevărului", reglementat de art. 22 C. proc. civ., obligă judecătorul "să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să ceară explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc." 2.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurent, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a relevat că motivarea instanței de fond pe de o parte reia texte de lege fără să arate în concret probele depuse de către intimatul pârât care ar confirma incidența în cauză a textelor de lege respective, iar pe de altă parte aceasta "combate" susținerile reclamantului în mod sumar și contradictoriu. 2.

În fine, cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a precizat că judecătorul fondului, procedând la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, respectiv prevederile art. 2, 7 și 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietate publică și regimul juridic al acesteia, forma în vigoare la data emiterii hotărârii de guvern atacate. Atestarea domeniului public, s-a susținut, nu are caracter constitutiv de drepturi, ci declarativ, iar validitatea unei astfel de operațiuni este condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice, iar în litigiu intimatul nu a făcut dovada că județul Sălaj ar fi fost proprietar al terenului menționat la poziția 1.6.4 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 - "clădirea nr. 2, anexe gospodărești, teren aferent" - teren aferent în suprafață de 2.016.790 mp. De aceea, s-a arătat că prin atestarea în domeniul public a terenului ce nu se afla în proprietatea județului Sălaj, Guvernul României a încălcat nu numai prevederile Legii nr. 213/1998 ci și normele constituționale care protejează dreptul fundamental de proprietate (art. 44 din Constituția României), precum și dispozițiile Primului Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. A mai susținut recurentul că chiar admițând că aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate ansambluri și situri arheologice cum este "Castrul Român Porolissum" este cât se poate de evident că delimitarea sitului arheologic trebuia făcută de o echipă de specialiști astfel încât să aibă justificare includerea suprafeței respective de teren în domeniul public al județului Sălaj. Or, în litigiu nu s-a depus la dosar vreun înscris care să justifice de ce suprafața de teren de 2.016.790 mp ar fi ocupată în întregime de "Castrul Român Porolissum" câtă vreme din această suprafață 37 ha 2500 mp au fost preluate abuziv de către statul român de la antecesorii reclamantului. 3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 decembrie 2014, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din același cod. Prin încheierea din 26 februarie 2015 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 92 din data de 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen de judecată pe fondul recursului la data de 14 mai 2015.

Analiza motivelor de casare invocate. Înalta Curte constată, în litigiu, în mod prioritar, că sunt întemeiate criticile reclamantului subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Potrivit art. 174 C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, această nulitate fiind absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. Actul de procedură este lovit de nulitate, în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. Sfera de aplicație a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde cele mai variate neregularități de ordin procedural (în afara celor avute în vedere de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 4 din același cod ca motive de recurs distincte), precum și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil (altele decât cele care prezintă incidență în contextul celorlalte motive de recurs indicate de art. 488 C. proc. civ.), cum ar fi principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității, principiul contradictorialității, principiul oralității, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Incontestabil, în procesul civil sau administrativ părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea pretențiilor proprii cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le dispune, aceste drepturi fundamentale ale participanților la judecată fiind asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, cel al contradictorialității. Noțiunea de "proces echitabil" presupune, în mod evident, respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, implicit și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 20 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, printre care se află și cel al contradictorialității. În acest context, mai sus relevat, se constată, în cauză, că judecătorul fondului a pronunțat hotărârea recurată cu nesocotirea dispozițiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii". Or, instanța de fond, prin considerentele sentinței pronunțate, a reținut împrejurarea că nu există dovada că terenurile în discuție - cele menționate la poziția 1.6.4 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 și cele trecute în Titlul de proprietate nr. 124 din 24 din data de 30 iunie 2006 emis în favoarea reclamantului de către Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Sălaj - sunt identice, iar o atare chestiune nu a fost supusă dezbaterii contradictorii prealabile. În aceste condiții, cum intimatul Guvernul României nu a contestat prin întâmpinarea depusă la dosar situația relevată prin cererea de chemare în judecată (în sensul că pentru o suprafață de teren de 37 ha și 2500 mp din cele 112 ha și 7756 mp înscrise în evidențele de publicitate imobiliară ca reprezentând domeniul public al județului Sălaj Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sălaj a emis în favoarea reclamantului la data de 30 iunie 2006 Titlul de proprietate nr. 124 din 24 și Procesul-verbal de punere în posesie nr. 1404 din 15 iunie 2006, și că cu ocazia efectuării demersurilor de înscriere a dreptului de proprietate a reclamantului în evidențele de publicitate imobiliară cu suprafața totală de 191 ha și 2500 mp reconstituită pe vechiul amplasament prin titlul de proprietate mai sus menționat s-a constatat că suprafața de 37 ha și 2500 mp era deja întabulată în cartea funciară ca reprezentând domeniul public al județului Sălaj), iar judecătorul fondului nu a înțeles să ceară prealabil dezbaterilor pe fond explicații cu privire la acest aspect, reclamantului i s-a produs în mod evident o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pune în discuția părților necesitatea administrării în litigiu a probei cu expertiza topografică judiciară, prin care să se lămurească dacă parte din suprafața de teren reconstituită recurentului prin Titlul de proprietate nr. 124 din 24 din 30 iunie 2006 emis de Comisia județeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se suprapune pe o parte din suprafața terenului atestat prin poziția 1.6.4 (de 2.016.790 mp) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 ca aparținând domeniului public al județului Sălaj. Înalta Curte reține, pe de altă parte, că instanța de fond nu și-a îndeplinit corespunzător nici rolul activ în aflarea adevărului, consacrat prin dispozițiile art. 22 C. proc. civ., care stabilesc că "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile" și că "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc". Indiscutabil, soluționarea litigiului, într-o manieră legală, completă și temeinică, nu se putea face în mod exclusiv prin analizarea pur formală a legalității hotărârii de guvern numai din perspectiva procedurii emiterii sale, trebuind mai ales a fi făcută - în spiritul criticilor și susținerilor din acțiunea în anulare formulată de reclamant - și dovada că bunul imobil în discuție, trecut la poziția 1.6.4 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002, este, în integralitate sau parțial, potrivit legii sau prin natura sa, de uz sau de interes public județean, a fost dobândit de unitatea administrativ teritorială județul Sălaj prin modurile prevăzute de lege, și a intrat prin urmare în mod legal în proprietatea publică a județului Sălaj, în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, nefiind suficientă simpla includere a bunului în litigiu în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Sălaj, urmată de însușirea acestui inventar prin hotărâre a Consiliului Județean Sălaj și atestarea lui prin hotărâre de guvern. De aceea, instanța de fond, în exercitarea efectivă a rolului activ în aflarea adevărului, avea obligația lămuririi pe deplin a tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, iar în acest sens era datoare a solicita autorității pârâte Guvernul României - în condițiile în care H.G. emisă în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea bunurilor aparținând domeniului public de interes local județean, este actul prin care se stabilește regimul juridic al bunurilor respective (act cu forță juridică superioară hotărârii adoptate de consiliul județean pentru însușirea inventarului bunurilor), act administrativ de autoritate supus controlului instanței de contencios administrativ conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 213/1998, în timp ce hotărârea Consiliului Județean Sălaj este doar un act prealabil, premergător emiterii hotărârii Guvernului - depunerea la dosar, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a întregii documentații și a tuturor înscrisurilor care au aptitudinea de a proba încadrarea, din punct de vedere legal, a bunului imobil menționat la poziția 1.6.4 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 966/2002 (clădirea nr. 2, anexe gospodărești, teren aferent în suprafață de 2.016.790 mp) în categoria bunurilor aparținând domeniului public al județului Sălaj. Astfel fiind, Înalta Curte concluzionează, în speță, că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, că instanța de control judiciar se află în imposibilitate de a-și exercita în mod corespunzător atribuțiile specifice, și că recurentului i s-a cauzat prin urmare o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond, în vederea respectării pe deplin a principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, și pentru a se asigura astfel părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Hotărârea instanței de recurs. În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant în susținerea motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și că nu se mai impune examinarea criticilor subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se va dispune, în temeiul art. 496, art. 497 și art. 501 alin. (2) C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 92 din data de 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.