ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 27 mai 2021
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.11.2020 pe rolul acestei instanțe, petenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul Orașului Hârșova, solicitând acordarea de daune morale, pe care ulterior le-au precizat ca fiind în sumă de 50.000 RON pentru fiecare petent.
Apărările intimatului
Intimatul Primarul Orașului Hârșova a formulat note scrise, prin care invocă excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția insuficientei timbrări și excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.
II. Considerentele Înaltei Curți cu privire la recursul de față
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
La termenul de judecată din data de 27 mai 2021, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocate de către intimat prin notele scrise.
Examinând cu prioritate excepția necompetenței instanței supreme, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Hârșova, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta este reglementată de dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
recursurile în interesul legii;
cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
orice alte cereri date prin lege în competența sa."
Astfel, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepția celor date prin lege în competența sa.
În ceea ce privește teza de la pct. 4 al art. 97 C. proc. civ., referitor la "orice alte cereri date prin lege în competența sa", Înalta Curte constată că această ipoteză nu este incidentă în cauză, întrucât nu există un text de lege în baza căruia competența de soluționare a cererii să aparțină Înaltei Curți.
Pe de altă parte, potrivit art. 21 din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004, privind organizarea judiciară:
"Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."
Raportat la articol mai sus evocat, se constată că și din această perspectivă cererea formulată de către petenți nu se încadrează nici uneia dintre cauzele date în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind vorba despre un recurs împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel ori împotriva altor hotărâri, și nici despre un recurs declarat împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.
Astfel, raportat la dispozițiile legale cu caracter imperativ ce reglementează materia competenței instanțelor judecătorești și la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze acțiunea formulată de petenți.
Analizând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în speță, competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., potrivit căruia:
"Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: (...) k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști."
În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ.:
"(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."
Prin urmare, întrucât intimatul are sediul în localitatea Hârșova, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Hârșova.
Temeiul legal al soluției pronunțate
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 21 din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004, art. 94 pct. 1 lit. k), art. 97 și art. 107 din C. proc. civ., Înalta Curte va trimite, spre competentă soluționare, Judecătoriei Hârșova cauza privind pe petenții A. și B., în contradictoriu cu Primarul Orașului Hârșova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite, spre competentă soluționare, Judecătoriei Hârșova cauza privind pe petenții A. și B., în contradictoriu cu Primarul Orașului Hârșova.
Fără cale de atac.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 27 mai 2021.