ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3081/2021

Ședința publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28.03.2018, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a chemat în judecată pe pârâta Comuna Becicherecu Mic, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 204.439,29 RON reprezentând daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanțarea nerambursabilă acordată, precum și dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, calculată de la data plății.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 72 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la 5495,86 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei Comuna Becicherecu Mic.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 72 din 11 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

A criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul stabilirii situației de fapt și a interpretării corecte a dispozițiilor legale în raport de care s-a constatat neîndeplinirea de către intimata-pârâtă a obligațiilor contractuale asumate prin semnarea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 484/N/03.08.2011.

A clarificat din ce este compusă suma de 204.439,29 RON și care este temeiul de drept pentru fiecare solicitare, arătând faptul că prin acțiunea introductivă de instanță, în cadrul executării Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 4847N/03.08.2011, au fost decontate două cereri de tragere în valoare de 204.439,29 RON.

Diferența dintre valoarea cheltuielilor eligibile și valoarea ce s-a putut finanța, respectiv 38.031,02 RON reprezintă decont (respectiv o sumă ce urma a fi acordată la următoarea cerere de tragere în baza documentelor justificative prezentate la cererea de tragere nr. 2).

A precizat că, prin notificarea nr. x/25.08.2017, s-a pus în vedere intimatei-pârâte obligația de restituire a sumei de 227.013,44 RON, aceasta fiind compusă din 204.439,29 RON + 22.574,15 RON - dobândă aferentă finanțării acordate, calculată până la data de 25.08.2017.

O altă critică a vizat interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) și (3) din Contractul de finanțare nerambursabilă, dispoziții care, în opinia recurentei, stipulează clar și fără echivoc faptul că beneficiarul datorează daune-interese în caz de reziliere a contractului.

În ceea ce privește susținereile instanței de fond referitoare la prevederile art. 1020 și ale art. 1021 C. civ., a arătat că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul de față întrucât au caracter general și constituie dreptul comun în materia contractelor de drept privat, or, în speță, contractul de finanțare este un contract de drept public cu clauze speciale, specifice domeniului finanțării din fonduri nerambursabile, prevederile contractuale fiind asumate prin semnătură de către intimata-pârâtă și devenind astfel obligatorii potrivit principiului pacta sunt servanda.

Rezilierea Contractului a avut la bază lipsa de diligentă manifestată de intimata-pârâtă prin necomunicarea documentelor solicitate care a constituit o încălcare a prevederilor contractuale (art. 5 pct. 5.8 din Contract), reprezentând un caz de culpă în sensul dispozițiilor art. 7 pct. 7.1 din Contract.

Cu referire la principiul forței obligatorii a contractului, a precizat că atunci când executarea în natură este nerealizabilă, obligația debitorului se transformă în daune-interese, angajându-se răspunderea lui contractuală.

În final, în condițiile în care intimata-pârâtă, beneficiară a finanțării, nu și-a îndeplinit obligațiile principale asumate prin contractul, dreptul de apreciere al autorității, în sensul că se impune rezilierea contractului și restituirea integrală a finanțării acordate, a fost exercitat în limitele reglementărilor legale și contractuale aplicabile.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Comuna Becicherecu Mic a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de casare în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

După prezentarea stării de fapt, a arătat că recurenta nu aduce nicio clarificare cu privire la sumele solicitate, nici la metoda de calcul a acestora, și nu vorbește nici de faptul că suma de 100.550, 50 Iei a fost virată acesteia așa cum rezultă din răspunsul dat de A. existent la dosar.

Pe fond, a susținut că instanța judecătorească nu a fost învestită cu un petit prin care să se solicite reziliarea și/sau constatarea rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă, astfel că sumele de bani solicitate prin acțiunea introductivă au temei contractual, și nu pot fi restituite.

În combaterea susținerilor recurentei-reclamante cu privire la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ., a arătat că sancțiunea rezilierii este prevăzută în conținutul contractului, însă recurenta nu s-a prevalat de această instituție juridică, apelând în mod netemeinic la procedura unei acțiuni în pretenții.

Mai departe, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile necesare rezilierii contractului de finanțare, deoarece nu au avut nicio culpă în derularea contractului.

Dimpotrivă, a considerat că recurenta este în culpă, în condițiile în care, pe parcursul derulării contractului, în mod nelegal, a diminuat valoarea de la 197.899 RON la 101.238,58 RON, fără însă să fie semnat un act adițional în acest sens. De asemenea, contractul de servicii cu prestatorul OMNI S.R.L. s-a semnat la data de 21.02.2012, iar AFM a modificat bugetul prin H.G. din data de 13.03.2012 care este ulterioară semnării contractului.

A menționat faptul că recurenta-reclamantă a omis existența unei calamități constatate după rigorile legii care a dus la imposibilitatea de a mai continua proiectul.

A făcut referire și la intervenirea cazului de forță majoră, apreciind că este exclusă răspunderea civilă, neputându-se identifica nicio urmă de culpă a pârâtei în punerea în practică a proiectului de împădurire.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din 16 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

1.6. Alte aspecte procesuale

Asupra excepției nulității recursului, instanța de recurs s-a pronunțat în ședință publică, respingând-o ca neîntemeiată, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, apreciind că argumentele invocate de recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, se încadrează în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Cu privire la situația de fapt ce a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că, între Comuna Becicherecu Mic și Administrația Fondului pentru Mediu s-a încheiat contractul pentru finanțare nerambursabilă nr. 484/03.08.2011, având ca obiect finanțarea proiectului "Îmbunătățirea calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate constituite în perimetrul de ameliorare Becicherecu Mic, Comuna Becicherecu Mic, Județul Timiș", acordându-se pârâtei beneficiare o finanțare nerambursabilă în valoare de 356.012,49 RON, reprezentând 80% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului.

Contractul a fost amendat de către părți o singură dată prin Actul Adițional nr. 1/07.05.2012, prin care s-a modificat graficul de plăți.

În ședința comitetului director din 06.07.2017 reclamanta a decis rezilierea contractului, potrivit art. 8 alin. (2) din Contract, comunicându-i pârâtei acest fapt cu adresa nr. x/2017, cu recuperarea sumei de 227.013,44 RON, compusă din 10.369,29 RON cererea de tragere nr. x, 101.238,58 RON - cererea de tragere nr. x, 92.831,42 RON titlu executoriu și 22.574,15 RON dobânda.

Reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a motivat măsurile luate pe aspecte ce țin de nedepunerea cererii de rambursare nr. x și pe depășirea duratei de implementare a proiectului, reținând încălcarea de către pârâtă a art. 5 alin. (2) și art. 7 alin. (1) și (3) din Contractul de finanțare nerambursabilă.

În raport de situația de fapt, considerentele sentinței recurate, criticile formulate de către recurenta-reclamantă și apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că, instanța de fond a soluționat cauza în mod corect.

Pentru a răspunde, în concret, criticilor recurentei-reclamante cu referire la clarificarea sumele solicitate prin acțiunea introductivă, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, observă că, sumele pretins a fi achitate pentru cererea de tragere nr. x (10.369,29 RON) și cererea de tragere nr. x (101.238,58 RON) nu sunt corelate cu suma restituită prin întoarcerea executării silite (92.831,42 RON). Așadar, recurenta-reclamantă urmărește recuperarea sumei de 204.439,29 RON reprezentând daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanțarea nerambursabilă, sumă care se compune, așa cum arată recurenta, din cererea de tragere nr. x (10.369,29 RON), cererea de tragere nr. x (101.238,58 RON) și suma din titlul executoriu (92.831,42 RON). Or, în condițiile în care, pe calea întoarcerii la executare silită, recurenta-reclamantă a obținut deja restituirea sumei de 92.831,42 RON, cererea prin care urmărește să recupereze întreaga suma de 204.439,29 RON reprezentând daune-interese, apare ca fiind neîntemeiată.

Și în privința dobânzilor solicitate în cuantum de 22.574,15 RON, Înalta Curte observă o necorelare întrucât, recurenta-reclamantă a obținut deja, pe calea întoarcerii la executare silită, restituirea sumei de 7.719,08 cu titlu de dobândă. În speță, recurenta-reclamantă a solicitat dobândă în temeiul art. 8 alin. (3) din contractul de finanțare potrivit căruia la plata de daune-interese "se adaugă foloase nerealizate la nivelul ratei dobânzii Băncii Naționale a României", însă nu a explicat și nu a detaliat modul de calcul al acestora.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentei-reclamante în sensul că prevederile art. 1020 și ale art. 1021 vechiul C. civ. nu sunt aplicabile în cazul de față, întrucât au caracter general și constituie dreptul comun în materia contractelor de drept privat.

Față de aceste aspecte, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că prevederile art. 1020 și ale art. 1021 vechiul C. civ. sunt incidente în cauză în raport de data încheierii contractului de finanțare nerambursabilă, respectiv 03.08.2011. Potrivit acestor dispoziții, creditorul, în speță reclamanta, trebuie să aleagă între dreptul de a cere rezilierea contractului și dreptul de a solicita executarea silită în natură a contractului.

Analizând acțiunea introductivă, astfel cum a fost formulată de către recurenta-reclamantă, nu reiese că s-ar fi solicitat instanței rezilierea contractului de finanțare nerambursabilă. Or, în condițiile în care, între părți, se derula deja procedura executării silite, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu nu mai era îndreptățită să formuleze cererea de daune-interese.

În contextul factual anterior expus, Înalta Curte reține că celelalte aspecte invocate prin memoriul de recurs referitoare la culpa, lipsa de diligență a intimatei-pârâte, încălcările prevederilor contractuale și principiul forței obligatorii a contractului sunt lipsite de relevanță juridică, câtă vreme, în mod corect și temeinic s-a reținut de către prima instanță că reclamanta nu a prezentat niciun fel de suport probator legat de natura și cuantumul concret al sumelor solicitate.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Totodată, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 72 din 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2021.