ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2021

Ședința publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 15301 din 14.06.2018 privind cererea de plată nr. x din 19.07.2017 și obligarea pârâtei la plata sumei de 30.435,35 RON reprezentând despăgubiri pentru avariile produse, la data de 22.07.2016, autoutilitarei marca x cu nr. de înmatriculare x, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 137 din 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 137 din 16 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea contestației și anularea Deciziei nr. 15301 din 14.06.2018 cu obligarea pârâtei la plata sumei de 30.435,35 RON reprezentând despăgubiri pentru avariile produse autoutilitarei.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de fond a apreciat greșit atunci când a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivând că riscul asigurat s-a produs anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, astfel că termenul de 90 de zile curge de la acest moment. În aceste condiții formularea de către reclamant a cererii de plată la data de 19 iulie 2017 apare ca fiind formulate, după expirarea termenului de 90 de zile prescris de lege.

A arătat că dosarul de daună a fost depus direct la pârâtul Fondul de Garantare al Asigurațiilor și nu la societatea de asigurări B. S.A., aflată în procedura insolvenței. În speța de față, Fondul de Garantare al Asigurațiilor a preluat în întregime obligațiile înregistrării și instrumentării dosarului de daună desfășurând o activitate caracteristică unei societăți de asigurare întreprinsă în vederea acordării unei despăgubiri.

Față de aceste aspecte a considerat că termenul de 90 de zile nu se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment ci de la data nașterii dreptului de creanță, care este reprezentat de momentul când pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a acceptat devizul de plată.

A mai menționat că cererea de plată a fost făcută exclusiv în baza devizului emis de service-ul auto nu în baza acceptului pârâtei cu privire la valoarea acestui deviz. Abia după ce se cunoaște valoarea despăgubirilor ce urmează a fi primite începe să curgă termenul de 90 de zile în care se poate face cererea de plată.

Fiind un drept de creanță a considerat, mai degrabă, că în speță se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesor în drepturi și obligații a B. S.A. și nu datorează despăgubiri prin "efectul legii", așa cum a înțeles reclamanta. Fondul de Garantare a Asiguraților nu plătește în baza răspunderii contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare. Fondul de Garantare a Asiguraților plătește în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei nr. 16/2015 a ASF, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment.

A mai precizat că tocmai caracterul independent și statutul juridic de autoritate distinctă îi conferă Fondul de Garantare a Asiguraților legitimitate procesuală activă în dosarul de faliment al asiguratorului să solicite acoperirea, din averea societății de asigurare debitoare, a creanțelor pe care le-a plătit creditorilor de asigurări, în urma parcurgerii procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea nr. 213/2015 și a Normei 16/2015 a ASF, procedură obligatorie și nu opțională.

A considerat că, în acord cu dispozițiile legale (art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 și art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015), în mod corect instanța de fond a reținut că formularea de către reclamantă a cererii de plată la data de 19 iulie 2017 apare ca fiind formulată după expirarea termenului de 90 de zile prescris de lege.

Mai mult decât atât, cu privire la cererea formulată de reclamantă în august 2016 la Fondul de Garantare a Asiguraților, instanța, în mod corect, a reținut că aceasta constituie cerere de deschidere a dosarului de daună, nicidecum cerere de plată.

Concluzionând, a arătat că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuia să formuleze cererea de plată, este un termen de decădere de drept material, iar nu procesual. Drept consecință, dispozițiile art. 103 C. proc. civ., referitoare la repunerea în termen, nu sunt aplicabile.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din 16 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu prealabil, se constată că, deși reprezentantul recurentei-reclamante a solicitat admiterea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a și pct. 8 din C. proc. civ., acesta a expus critici care se încadrează doar în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Înalta Curte constată neîntemeiată critica la adresa legalității sentinței civile recurate, apreciind că hotărârea primei instanțe reflectă o aplicare corectă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma nr. 16/2015.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 15301/14.06.2018 emisă de Fondul de Garantare prin care s-a respins ca fiind tardivă cererea de plată formulată.

Prin decizia contestată nr. 15301/14.06.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu motivarea că această cerere a fost formulată și depusă după expirarea termenului legal de 90 de zile, termen de decădere expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Instanța de fond, soluționând cauza, a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că cererea formulată de reclamantă la data de 19 iulie 2017 apare ca fiind formulată după termenul de 90 de zile prescris de lege, iar cererea formulată în august 2016, direct la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților constituie cerere de deschidere a dosarului de plată, nicidecum cerere de plată.

Prin recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a apreciat greșit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile, termen expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Înalta Curte reține că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la Fondul de Garantare a Asiguraților a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului. Termenul de 90 de zile este unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia este decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile Fondul de Garantare a Asiguraților, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin hotărârea intermediară nr. 132 din 16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și a devenit definitivă la data de 17.03.2017.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, este incidentă ipoteza riscului asigurat produs anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

În situația în care dreptul de creanță al recurentei-reclamante s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv 17.03.2017 și s-a împlinit la 17.06.2017. Or, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a depus cererea de plată la data de 19.07.2017, cu mult peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale, astfel că susținerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că, în speță, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, pentru că cererea de plată a fost făcută exclusiv în baza devizului emis de service-ul auto și nu în baza acceptului pârâtei cu privire la acest deviz, și că abia după ce se cunoaște valoarea despăgubirilor ce urmează a fi primite începe să curgă termenul de 90 de zile în care se poate face cererea de plată, nu pot fi primite.

Este corectă și reținerea instanței de fond cu privire la faptul că cererea înregistrată în august 2016, direct la pârâtul FGA constituie cerere de deschidere a dosarului de daună și nicidecum o cerere de plată, deoarece Legea 213/2015 la art. 12 alin. (1) prevede o procedură pentru deschiderea dosarului de daună "Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului", în timp ce art. 14 din aceeași lege coroborat cu art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 preved o cerere-tip de plată, motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, distinctă de cererea pentru deschiderea dosarului de daună.

Față de aceste aspecte, instanța de control judiciar observă că solicitarea de plată pentru recuperarea creanței de la un asigurator în faliment trebuie să se facă în condițiile și cu respectarea termenelor defipte de Legea specială nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea recursului, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit neîntemeiat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 137 din 16 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2021.