ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3014/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.01.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. - în insolvență, Instanța Superioara de Disciplină și Instanța Locală de Disciplină Ploiești, anularea Deciziei nr. 29/26.10.2018, pronunțată de Instanța Superioara de Disciplină în dosarul nr. x/2018 și a Hotărârii nr. 1/22.02.2018, pronunțată de Instanța Locală de Disciplină Ploiești.

Prin sentința nr. 332 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. - în insolvență, Instanța Superioară de Disciplină și Instanța Locală de Disciplină Ploiești, a anulat Decizia nr. 29/26.10.2018 de soluționare a contestației, emisă de pârâta Instanța Superioară de Disciplină și Hotărârea nr. 1/22.02.2018 emisă de pârâta Instanța Locală de Disciplină Ploiești, în limita admiterii plângerii formulate de pârâta B. S.A..

Pârâtele Instanța Superioară de Disciplină, Instanța Locală de Disciplină Ploiești și B. S.A., Societate în insolvență, prin C. format din D. au formulat recurs împotriva sentinței nr. 332 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recursul B. S.A. vizând totodată și încheierea din 3 iunie 2019.

3.1. Recursurile formulate de Instanța Superioară de Disciplină și Instanța Locală de Disciplină Ploiești au fost întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea ambelor recursuri se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei ca urmare a faptului că sancțiunea disciplinară a fost deja executată la momentul promovării acțiunii, așa încât, atât timp cât aceasta putea să-și exercite activitățile de reorganizare și lichidare, interesul său nu mai era actual.

Se invocă că potrivit dispozițiilor art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ. "instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății", iar faptul că instanța de fond nu a analizat sub nicio formă excepția invocată și nici nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, echivalează cu o necercetare a cauzei.

De asemenea, se arată că sentința încalcă și dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 1368/AP/14.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2016, a fost soluționată chestiunea conflictului de interese și din această perspectivă a apreciat că este vorba despre o autoritate de lucru judecat, fără să observe că cererea de înlocuire a practicianului în insolvență nu a fost întemeiată pe art. 11 din Codul de etica profesională ci pe art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar în acea cauză nu s-a reținut incompatibilitatea/conflictul de interese, din considerente rezultând tocmai opusul reținerilor, ba chiar exercitarea unei serii de atribuții specifice procedurilor de insolvență, în paralel, pentru cele două societăți aflate în relație de tip creditor și debitor.

Faptul că reclamanta a reprezentat, în același timp, atât pe debitorul E. S.A. în dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Brașov cât și pe debitorul E. S.A. în dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Tribunalului Brașov, în calitate de asociat coordonator al administratorul judiciar F.., alături de G., reprezintă o încălcare a principiilor fundamentale definite de Codul privind conduita etică și intră sub incidența dispozițiilor art. 121 alin. (5) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.

De asemenea, se apreciază că instanța s-a pronunțat plus petita prin faptul că a dispus anularea Hotărârii nr. 1/22.02.2018 emisă de pârâta Instanța Locală de Disciplină Ploiești în limita admiterii plângerii formulate de pârâta B. SA", cu toate că nu a fost învestită de reclamantă cu o astfel de cerere, acțiunea vizând doar "anularea Deciziei nr. 29 din data de 26.10.2018 prin care s-a respins contestația împotriva Hotărârii nr. 1 din data de 22.02.2018 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină Ploiești [...] și pe cale de consecință, respingerea plângerii formulate de B. SA".

3.3. Recursul formulat de reclamanta B. S.A. a fost întemeiat pe motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta arată că, procedând la recalificarea excepției puterii de lucru judecat ca fiind o apărare de fond, fără ca acest aspect să fie pus anterior în discuția contradictorie a părților, instanța de judecata a încălcat principii fundamentale ale procesului civil, respectiv, principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil.

Astfel, se arată că din examinarea actelor procedurale depuse la dosar se poate observa că reclamanta A. a precizat în mod explicit, și a criticat, faptul ca instanțele de disciplină nu au analizat "excepția puterii de lucru judecat" invocată în cauză.

Conform jurisprudenței constante și a doctrinei în materie, există o diferență fundamentală între efectul negativ și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel încât instanța de fond nu ar fi putut sa recalifice excepția invocată în mod expres de reclamantă, fără a pune aceasta problema în discuția contradictorie a părților. Cum încălcarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil sunt de natură să atragă, în baza art. 174 și urm. C. proc. civ., nulitatea hotărârilor pronunțate, se impune anularea/casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de judecată a reținut în mod nelegal incidența în speță a puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 1368/AP/14.09.2017 a Curții de Apel Brașov.

Arată că în respectiva decizie s-a reținut că nu s-au constatat motive de incompatibilitate și conflict de interese în sensul art. 26 si 29 din O.U.G. nr. 86/2006, anterioare desemnării CII A. ca administrator judiciar al E., și că faptele săvârșite ulterior numirii acesteia în calitate de administrator judiciar, chiar dacă nu se încadrează strict în dispozițiile art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006, constituie un motiv temeinic, în sensul art. 57 al 4 din Legea 85/2014, care să ducă la înlocuirea sa din funcția de administrator judiciar.

Or, prin plângerea formulata în fața ILD Ploiești a solicitat să se constate că d-na A. a încălcat, în exercitarea atribuțiilor sale, deci ulterior numirii, principiile de etică profesională, săvârșind astfel abaterea disciplinară prevăzută de art. 121 alin. (5) din Statutul profesiei de practician în insolvență.

Ca urmare, apreciază că în mod nelegal Curtea de Apel București a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Deciziei Curții de Apel Brașov, în contextul în care: i) instanța din Brașov a reținut, pe de o parte, că nu există motive de incompatibilitate și conflict de interese anterioare numirii CII A. în funcția de administrator judiciar al E., iar pe de altă parte, aceeași instanță a considerat că, ulterior numirii, au apărut motive temeinice de înlocuire; ii) instanțele de disciplină au fost învestite să evalueze și să sancționeze activitatea și actele efectuate de CII A. ulterior numirii acesteia în funcția de administrator judiciar al E..

Având în vedere cele de mai sus, hotărârea Curții de Apel București este vădit nelegală, fiind evident că, cel puțin din punct de vedere temporal, Curtea de Apel Brașov și instanțele de disciplină au avut în vedere acte săvârșite de CII A. în momente diferite de timp, raportate la momentul numirii în funcția de administrator judiciar al E..

Referitor la fondul contestației apreciază că cele doua hotărâri ale instanțelor de disciplină sunt legale și temeinic motivate și rezultă din considerentele acestora că la luarea deciziilor au fost avute în vedere toate susținerile părților, inclusiv cele referitoare la Decizia nr. 1368/AP/14.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, astfel încât criticile formulate de contestatoare sunt vădit nefondate.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de dezbateri din 3.06.2019 recurenta-pârâtă B. S.A. nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a acesteia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea în totalitate a hotărârii atacate.

Cu privire la criticile formulate de recurenta Instanța Superioară de Disciplină Ploiești arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes în ședința din data de 03.06.2019, soluția fiind consemnata in încheierea de ședința de la acel termen, iar celelalte critici vizează aspecte de netemeinicie, de interpretare a probelor, și nu elemente de nelegalitate care pot face obiectul recursului.

Cu privire la motivele vizând faptul că instanța de fond s-a pronunțat plus petita, arată că fără a fi motivat în drept, prin încadrarea într-unul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea nu constituie un motiv propriu-zis de recurs. În condițiile în care se apreciază ca acest motiv se înscrie în vreunul dintre motivele legale de recurs, arată că acesta este nefondat întrucât din formularea și motivarea contestației depuse rezultă fără echivoc că aceasta vizează desființarea efectelor juridice ale ambelor hotărâri disciplinare și respingerea plângerii depuse de B. S.A., întrucât numai în aceasta situație reabilitarea sa profesionala ar fi efectivă.

Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă B. S.A. arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra calificării excepției puterii de lucru judecat, după ce aceasta a fost pusă în discuția contradictorie a părților în ședința din data de 03.06.2019, când reclamanta prin apărător a formulat concluzii prin care a precizat excepția respectivă ca fiind o apărare de fond, iar celelalte critici vizează aspecte de netemeinicie, de interpretare a probelor, și nu elemente de nelegalitate, nefiind indicate normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate în mod greșit.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată că sentința atacată a fost comunicată pârâtei la data de 6.08.2019, conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x din vol. V dosar de fond.

Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Or, în cauză, termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 22.08.2019, iar cererea de recurs a fost transmisă instanței de fond, prin fax, la data de 27.09.2019 (după cum rezultă din cererea aflată la dosar de recurs), recurenta-reclamantă nerespectând termenul stabilit de lege în exercitarea căii de atac, astfel încât Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu.

2.1. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1).pct. 5 din C. proc. civ.

Cu privire la criticile vizând nepronunțarea asupra excepției lipsei de interes a reclamantei, invocate de către recurenta-pârâtă Instanța Superioară de Disciplină, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, această excepție fiind analizată de către instanță la termenul de judecată din 3.06.2019, după punerea ei în discuția părților, soluția fiind consemnată în încheierea de dezbateri.

De asemenea, se constată că sunt nefondate și criticile subsumate acestui motiv de casare, invocate de către recurenta-pârâtă B. S.A., referitoare la faptul că instanța a încălcat principii fundamentale ale procesului civil prin recalificarea excepției puterii de lucru judecat ca fiind o apărare de fond, fără ca acest aspect să fie pus anterior în discuția contradictorie a părților, instanța de judecata.

Cu privire la acest aspect, se impune mai întâi precizarea că, în primul motiv invocat de către intimate-reclamantă în susținerea contestației, reclamanta a arătat că instanța locală de disciplină nu a analizat excepția puterii de lucru judecat invocată în cauză, iar instanța superioară de disciplină a apreciat că trimiterile sale la această excepție nu sunt relevante în cauză pentru motivul că decizia civilă nr. 1368/14.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost pronunțată în soluționarea unei propuneri de înlocuire a administratorului judiciar și nu în constatarea conflictului de interese.

Înalta Curte constată că, dincolo de titulatura utilizată de reclamantă, este evident că aceasta a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat al Deciziei nr. 1368/14.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, același aspect fiind avut în vedere chiar și de recurentă în formularea apărărilor. Astfel, prin întâmpinarea formulată în cauză aceasta a făcut referire, la punctele 8, 10, 14,17, la "puterea de lucru judecat" invocată de către reclamantă și nu la excepția autorității de lucru judecat, nefăcând nicio referire la existența/inexistența condițiilor prevăzute de lege necesare pentru a se reține efectul negativ al deciziei Curții de Apel Bacău în înțelesul art. 430 din C. proc. civ.

Ca urmare, în speță nu este vorba despre o recalificare a unei norme juridice, mai ales că nu se impunea acest lucru cât timp sensul celor invocate de către reclamantă era clar și neechivoc, așa încât criticile referitoare la încălcarea normelor de procedură nu sunt întemeiate.

2.2. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1).pct. 8 din C. proc. civ.

Preliminar, se impune precizarea că nu poate fi primită susținerea intimatei-reclamante potrivit căreia criticile formulate de recurenta-pârâtă B. S.A. nu reprezintă motive de nelegalitate deoarece, potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv de casare recurentul a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept.

Ca urmare, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Or, criticile formulate de către recurenta-pârâtă se încadrează în această din urmă ipoteză, reprezentând astfel critici de nelegalitate în înțelesul normei indicate mai sus.

Analizând criticile formulate de ambele recurente cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu o anume autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți.

În acest sens, puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

În speță, se constată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că prin Decizia nr. 1368/AP/14.09.2017 a Curții de Apel Brașov s-a statuat, pe cale incidentală, asupra conflictului de interese în care s-ar fi aflat practicianul în insolvență prin încălcarea art. 11 din Codul de etică profesională, chestiune care se dorește a fi tranșată și în litigiul de față.

Astfel, analizând plângerea depusă de către recurenta B. S.A. la Instanța locală de disciplină Ploiești, se constată că în cuprinsul acesteia au fost invocate aceleași aspecte vizând conflictul de interese în care s-ar fi aflat practicianul în insolvență A. ca și cele analizate de Curtea de Apel Brașov în Decizia nr. 1368/AP/14.09.2017, respectiv: calitatea de salariat la S.C. F. S.R.L.; faptul că a semnat în dosarul nr. x/2012 documente procedurale în numele acestei societăți, care este administratorul judiciar al E. S.A., societate care, la rândul său, este creditor al debitoarei E. S.A. în dosarul nr. x/2016; relația de incompatibilitate creditor-debitor, având în vedere contestarea calității de debitor a E. S.A. față de E. S.A. prin avizarea planului de reorganizare depus în dosarul nr. x/2016; faptul că a împuternicit-o pe doamna H., practician în insolvență, asociat și administrator în cadrul S.C. F. S.R.L. să o reprezinte în procedura de insolvență a E. S.A.; faptul că punctul de vedere depus de F. în doarul nr. 7164/62/2012 cu privire la contestația AJFP împotriva tabelului definitiv rectificat al debitoarei E. S.A. este semnat tot de A..

Or, toate aceste aspecte au fost invocate de către prezenta recurentă și în cadrul cererii de înlocuire a administratorului judiciar, care a format obiectul dosarului nr. x/2026 a Curții de Apel Brașov, fiind analizate în cuprinsul Deciziei nr. 1368/AP/14.09.2017, instanța concluzionând că nu au fost constatate motive de incompatibilitate și conflict de interese în privința practicianului de insolvență.

În acest context, se impune precizarea că nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța ar fi analizat conflictul de interese doar prin raportare la perioada anterioară desemnării ca administrator judiciar, atât timp cât instanța a analizat toate aspectele invocate de către aceasta în dovedirea pretinsului conflict de interese, inclusiv cele ulterioare desemnării.

Un argument în plus în acest sens îl constituie și faptul că Instanța locală de disciplină și-a întemeiat decizia de sancționare tocmai pe analiza efectuată de către Curtea de Apel Brașov în decizia nr. 1368/AP/14.09.2017, preluând toate aspectele referitoare la starea de fapt, fără a ține însă seama de faptul că instanța a statuat că deși aceste aspecte nu constituie conflicte de interese/incompatibilități, reprezintă totuși motive temeinice pentru înlocuirea administratorului judiciar.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a dat eficiență prezumției de lucru judecat, criticile referitoare la greșita reținerea a faptelor analizate în cuprinsul Deciziei nr. 1368/AP/14.09.2017 a Curții de Apel Brașov nefiind întemeiate.

În ceea ce privește criticile formulate de către recurenta pârâtă Instanța Superioară de Disciplină Ploiești, cu privire la faptul că prima instanță s-ar fi pronunțat plus petita, Înalta Curte constată că aceste critici nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Deși recurenta a subsumat aceste critici motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta a fost invocat formal, nefiind indicată nicio normă de drept material încălcată. Se impune și precizarea că deși acest aspect reprezenta un motiv de casare în vechiul C. proc. civ., el nu a mai fost reglementat ca atare în noul cod, fiind evident astfel că intenția legiuitorului a fost aceea de a-l înlătura. Ca urmare, aceste critici nu vor fi analizate de către Înalta Curte, întrucât nu se circumscriu motivelor de recurs reglementate expres și limitativ în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursurile formulate de recurentele pârâte Instanța Superioară de Disciplină Ploiești și B. S.A., ca nefondate.

De asemenea, în temeiul art. 185 din C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul declarat în cauză de recurenta pârâtă Instanța Locală de Disciplină Ploiești, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Instanța Superioară de Disciplină împotriva sentinței nr. 332 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de B. S.A., Societate în insolvență, prin C. format din D. împotriva sentinței nr. 332 din 28 iunie 2019 și încheierii din 3 iunie 2019 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Respinge ca tardiv recursul formulat de Instanța Locală de Disciplină Ploiești împotriva sentinței nr. 332 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.