ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2979/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.03.2018, sub nr. dosar x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate calitatea de colaborator al securității în ceea ce o privește pe pârâta A. .

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că pârâta a candidat la funcția de deputat în Parlamentul României și, în temeiul art. 3 coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Consiliul Național pentru studierea Arhivelor Securității verifică, din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile ori în funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)- h)

1

.

În privința pârâtei a arătat că din cuprinsul Notei de Constatare nr. x/29.03.2017 a rezultat că aceasta a fost recrutată în calitate de gazdă-casă de întâlniri, fiindu-i solicitat acordul pentru accesul în Biroul administrativ al piețelor din sectorul 4, semnând un angajament în acest sens, la data de 25 februarie 1986.

Prin sentința civilă nr. 4061 din data de 12 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în constatare privind pe reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A..

Instanța de fond a reținut, în esență, că punerea de către pârâtă la dispoziția securității, a biroului în care lucra ca și încasator nu a fost făcută în mod voluntar, în concordanță cu scopul pentru care organele de securitate urmăreau efectuarea operativă a întâlnirilor surselor cu rețeaua informativă, iar materialul probator depus de către reclamant nu este suficient pentru a constata calitatea pârâtei de colaborator al Securității, apreciind în acest sens că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

A invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii și reținerii existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A..

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a cadrului normativ incident în speță, a susținut recurentul-reclamant că prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând în mod greșit prevederile ce conțin definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității, reglementată de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul-reclamant critică argumentul instanței de fond potrivit căruia pârâta nu și-a dat acordul pentru punerea la dispoziția securității a biroului în care lucra ca încasator apreciind că, dimpotrivă, sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al organelor securității, respectiv: înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția organelor de securitate, a locuinței sau a altui spațiu deținut, precum și caracterul voluntar al punerii la dispoziția Securității a spațiului.

În speță, angajamentul din data de 25.02.1986 semnat de către pârâtă, împreună cu documentele aflate în dosarul nr. x, atestă îndeplinirea celor două condiții menționate anterior: punerea la dispoziția Securității a imobilului și caracterul voluntar al acestei acțiuni.

Sub același aspect, a considerat recurentul-reclamant că desființarea casei de întâlniri a fost legată în mod direct de mutarea pârâtei din funcția de încasator în luna iunie 1987, ceea ce confirmă susținerea conform căreia funcționarea acestei case a fost direct legată de acordul pe care îl manifestase deținătorul spațiului de la momentul inițial.

A opinat recurentul-reclamant, contrar raționamentului instanței de fond, că din interpretarea textului de lege incident în speță, și anume art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă irelevanța pentru reținerea calității de colaborator al Securității a aspectului referitor la introducerea sau nu a unor surse în interiorul casei de întâlniri, precum și a naturii informațiilor pe care rețeaua introdusă în casa conspirativă a furnizat-o Securității.

Prin urmare, pentru reținerea calității de gazdă a unei case de întâlniri nu este necesar ca sursele să furnizeze informații care să se refere la atitudini sau activități îndreptate împotriva regimului, din moment ce la momentul punerii la dispoziție a spațiului niciuna dintre părți nu avea posibilitatea să prevadă natura informațiilor oferite de colaboratori, iar gazda nu participa la întâlnirile dintre ofițer și surse, în atare condiții stabilirea calității de gazdă depinzând exclusiv de activitatea unor terți, interpretare ce nu ar putea fi reținută a fi în acord cu scopul edictării normelor de către legiuitor.

Totodată, scopul edictării normelor de către legiuitor este acela de a sublinia rolul mult mai important pe care îl aveau în activitatea organelor de securitate gazdele caselor (colaboratori prin facilitarea strângerii de informații) în comparație cu informatorii, evidențiindu-se faptul că această categorie a gazdelor nu permite subclasificări pe criterii morale, cum se întâmplă în situația informatorilor, a căror activitate este analizată în funcție de conținutul informațiilor furnizate.

Sub aspectul reliefat, a invocat susținerea din Raportul cu propunere de abandonare a gazdei casă de întâlniri A., aprobat la data de 20.10.1987 în dosarul nr. x, potrivit căreia în casa de întâlniri au fost introduse 4 surse. Astfel, s-a reținut că "Până în luna iunie 1987 casa a funcționat pentru întâlnirea cu 4 elemente din rețea, întâlnirile efectuându-se în cursul după amiezelor când biroul era liber".

Pentru considerentele prezentate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și reținerea existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A., invocând jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

În esență, a susținut că recurentul-reclamant nu a prezentat probe concrete în susținerea acțiunii formulate, prezentând doar indicii din care ar rezulta calitatea sa de colaborator al Securității, indicând în acest sens jurisprudența în materie, în care s-a statuat în sensul că nu este suficientă simpla punere la dispoziția Securității a spațiului în mod voluntar pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, fiind necesar ca permisiunea utilizării unui spațiu să aibă ca scop înlesnirea activității de culegere de informații de la alte persoane de către lucrătorii Securității.

Recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a argumentelor invocate în apărare de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Criticile recurentului-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de legiuitor pentru reținerea calității de colaborator al organelor securității, respectiv: înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția organelor de securitate, a locuinței sau a altui spațiu deținut, precum și caracterul voluntar al punerii spațiului la dispoziția Securității.

În opinia acestuia, din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâta și-a dat acordul pentru ca organele de securitate să folosească imobilul în scopul desfășurării activităților de culegere de informații, aceasta având cunoștință de scopul în realizarea căruia urma să fie utilizat biroul respectiv.

În fapt, prin acțiunea înregistrată la data de 27.03.2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea pârâtei A. de colaborator al securității, conform dispozițiilor art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, potrivit Notei de Constatare nr. x/29.03.2017, pârâta a fost recrutată în calitate de gazdă a casei de întâlniri, în această calitate înlesnind culegerea de informații de către organele de securitate prin punerea la dispoziție a biroului în care lucra ca încasator în cadrul Administrației Piețelor sector 4, semnând la data de 25.02.1986 și un angajament de colaborare în acest sens.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, reținând că punerea de către pârâtă a biroului la dispoziția organelor de securitate nu a fost făcută în mod voluntar.

Recurentul a formulat recurs împotriva sentinței de fond, apreciind că au fost aplicate și interpretate în mod greșit prevederile legale incidente în materie în ceea ce privește reținerea calității de colaborator al Securității a pârâtei A..

Se constată că, în esență, chestiunea supusă analizei și asupra căreia părțile au opinii contrare vizează caracterul acordului pârâtei în acțiunea de punere la dispoziția Securității a biroului în care își desfășura activitatea de încasator, în scopul urmărit de organele de securitate, și anume acela al efectuării întâlnirilor cu sursele din rețeaua lor informativă.

Astfel, reclamantul susține că pârâta a cunoscut scopul punerii la dispoziția organelor de securitate a biroului unde își desfășura activitatea de încasator în cadrul Administrației Piețelor sector 4 și și-a dat acordul în mod voluntar în acest sens, astfel cum rezultă din angajamentul semnat la data de 25.02.1986, poziția exprimată de către pârâtă fiind contrară, în sensul că angajamentul invocat a fost dat sub presiune și ca urmare a constrângerii exercitate de către organele de securitate.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a analizat și valorificat în mod corect materialul probator administrat în cauză, prin raportare la dispozițiile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Potrivit textului legal menționat,"(……).Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Din aceste prevederi legale rezultă fără echivoc faptul că, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, pe lângă condițiile privind furnizarea de informații și indiferent sub ce formă sau de calitatea informațiilor furnizate, este necesar a se demonstra că înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă s-a făcut prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut de persoana în cauză, iar punerea la dispoziție a spațiului a fost voluntară.

În speță, din înscrisul depus la dosarul de fond, datat 25.02.1986 și intitulat "angajament", rezultă că pârâta A. "a consimțit să sprijine prin ceea ce cunoaște organele de securitate", "cunoscând că apărarea secretului de stat este o îndatorire de onoare", aspect necontestat de către părți.

Ceea ce face însă obiectul analizei și discuției părților este caracterul voluntar al acestui consimțământ în vederea punerii la dispoziția organelor de securitate a spațiului, în scopul întâlnirilor cu rețeaua informativă din zonă.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că nu a fost dovedit în speță caracterul voluntar al acordului pârâtei privind punerea la dispoziția organelor de securitate a biroului său de lucru, în scopul înlesnirii culegerii de informații de la alte persoane, din cuprinsul angajamentului evocat, coroborat cu celelalte înscrisuri ce alcătuiesc dosarul de rețea nr. x, rezultând că pârâta nu a consimțit în acest sens, ci cu scopul de a sprijini organele de securitate pentru rezolvarea unor probleme operative în apărarea secretului în domeniul securității și apărării naționale.

Din aceeași perspectivă și în considerarea acelorași argumente, este neîntemeiată și susținerea recurentului-reclamant în sensul că desființarea casei de întâlniri datorată mutării pârâtei din funcția de încasator ar confirma acordul acesteia pentru utilizarea spațiului în scopul menționat de organele de securitate.

În raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că pârâta folosea spațiul pus la dispoziția organelor de securitate în calitate de angajat, din probatoriul administrat în cauză rezultând că aceasta nu era singura persoană care folosea biroul și, totodată, că nu a predat organelor de securitate cheia biroului respectiv, ci, exclusiv cheia de la intrarea în imobil și cheia de la biroul administratorului imobilului.

Sub acest aspect este de observat faptul că, din cuprinsul Raportului cu propunere de recrutare, aprobat la data de 27.02.1986, rezultă că "biroul în cauză are o suprafață de 12 m

2

, este dotat cu două birouri, scaune, cuier, iluminat, încălzire centrală, dispune de telefon, încăperea fiind folosită de administratorul piețelor pentru ședințele de lucru cu subordonații".

În egală măsură, din cuprinsul angajamentului dat de pârâtă la data de 25.02.1986 nu rezultă că aceasta ar fi predat cheia spațiului respectiv sau ar fi consimțit la punerea la dispoziție a acestuia în scopul desfășurării activității de întâlnire a organelor de securitate cu rețeaua informativă din zonă.

Prezintă relevanță în cauză, în vederea verificării legalității hotărârii de fond în raport de prevederile legale incidente situației de fapt, și înscrisul aflat la dosar fond, din care reiese modalitatea în care organul de securitate urma să o abordeze pe pârâtă în ipoteza unui refuz, respectiv urma să poarte o discuție pe probleme de miliție, știut fiind faptul că se afla în proces de divorț și făcea obiectul unei investigații.

Astfel,verificând probatoriul administrat în cauză în scopul stabilirii caracterului voluntar sau involuntar al acordului pârâtei în acțiunea de punere la dispoziția Securității a biroului său de lucru, rezultă că pârâta era anchetată din cauza apartenenței la o formațiune religioasă, "Martorii lui Iehova", aspect ce confirmă susținerea acesteia potrivit căreia în acest context a fost obligată să poarte o discuție cu ofițerul de securitate.

În speță, cum nu a fost demonstrat caracterul voluntar al acordului pârâtei pentru punerea la dispoziția securității a biroului în care lucra în calitate de încasator în cadrul Administrației Piețelor sector 4, în scopul pentru care organele de securitate urmăreau efectuarea operativă a întâlnirilor cu rețeaua informativă din zonă, condiție obligatorie pentru reținerea calității pârâtei de colaborator al Securității, conform prevederilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, incidente în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea reclamantului.

În referire la jurisprudența pronunțată în materie, Înalta Curte reține că deciziile de speță evocate de către recurentul-reclamant sunt pronunțate în spețe similare, în care a fost demonstrat caracterul voluntar al punerii spațiului la dispoziția Securității în scopul desfășurării de întâlniri ale organelor de securitate cu diverse persoane din rețeaua informativă.

Însă, în prezenta cauză nu s-a probat manifestarea de voință a intimatei-pârâte în sensul punerii la dispoziția Securității a biroului în care și-a desfășurat activitatea prin angajamentul său olograf, din conținutul acestuia rezultând că pârâta "a consimțit să sprijine prin ceea ce cunoaște organele de securitate", "cunoscând că apărarea secretului de stat este o îndatorire de onoare".

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, care sunt lipsite de suport probator, instanța de fond a constatat în mod corect că nu se poate reține calitatea pârâtei de colaborator al Securității, întrucât nu a pus în mod voluntar la dispoziția organelor de securitate biroul său, în scopul înlesnirii culegerii de informații de la alte persoane, ci în considerarea unor probleme operative pe linia apărării securității statului, nereținând în acest sens aspectele referitoare la introducerea sau nu a unor surse în interiorul casei de întâlniri sau a naturii informațiilor furnizate, cum în mod greșit a apreciat recurentul.

Or, punerea voluntară a spațiului la dispoziția Securității reprezintă condiția necesară și suficientă pentru încadrarea în ipoteza reglementată de teza finală a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, astfel că, în acest context criticile recurentului-reclamant sunt nefondate, nefiind susceptibile să conducă la reformarea sentinței de fond, care a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente situației de fapt stabilite în cauză.

Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant și va menține sentința de fond atacată ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 4061 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.