ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2021

Ședința publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției nr. x/2018 și, pe cale de consecință, să se dispună continuarea procedurii disciplinare pe fondul petiției formulate în data de 06.01.2018.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5270 din 12 decembrie 2018, a respins acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când prin hotărârea dată instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității

Instanța a pronunțat hotărârea atacată prin încălcarea procedurii pe considerentul de neaplicare a legii și garantarea supremației acesteia așa cum prevede art. 1. Obiectul și scopul C. proc. civ., alin. (2), din C. proc. civ. și prin nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil așa cum prevede art. 20. Respectarea principiilor fundamentale., din C. proc. civ.. Acest lucru reiese din afirmația de la pag. nr. 8, paragraful 5 din sentința recurată, care contravine faptului că nicăieri legiuitorul nu precizează că judecătorul are dreptul să interpreteze normele de drept procesual ca modalitate de aplicare a legii pentru că acest lucru ar conduce prin apreciere subiectivă la neaplicarea "ad litteram a legii" cu încălcarea art. 16, alin. (2) Nimeni nu este mai presus de lege, din Constituția României cu privire la supremația legii.

Recurentul consideră că instanța de fond a încălcat și art. 488 alin. (1) pct. 6. C. proc. civ.: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

Instanța a pronunțat sentința recurată pe motive străine de natura cauzei. Acest lucru reiese din afirmația instanței în sentința recurată de la pag. nr. 7, ultimul paragraf continuată pe pagina următoare.

În ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul susține că instanța a pronunțat sentința recurată prin încălcarea art. 97, din Legea nr. 303-2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că nu intra în atribuțiunile acestea să facă aprecieri în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare pentru că acest lucru intră în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii. În susținerea faptului că instanța s-a substituit Consiliului Superior al Magistraturii prin încălcarea încălcarea art. 97, din Legea nr. 303-2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor recurentul invocă afirmațiile făcute în sentința recurată de la pag. nr. 7, ultimul paragraf continuată pe pagina următoare.

Se mai susține că instanța a pronunțat sentința recurată prin încălcarea art. 2, alin. (3), din Legea nr. 303-2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că chiar dacă inspectorii judiciari ai Inspecției Judiciare sunt independenți ei se supun totuși legii. În fapt instanța a analizat soluția de clasare numai prin prisma dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea n. 317/2004 nu și prin Regulamentul din 15 noiembrie 2012 privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară,

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii, precum și paragrafe din sentința recurată.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că atât excepția inadmisibilității cât și recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității căii de atac Înalta Curte reține faptul că prin Decizia nr. 397/03.2014 Curtea Constituțională a admis că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Legea nr. 234/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prevede la art. I că Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată că se modifică și se completează după cum urmează: După articolul 45 se introduce un nou articol cu următorul cuprins:

"Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", Înalta Curte constată că prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători sub nr. x/2018, recurentul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Dâmbovița, invocând, în esență, interpretarea greșită a probelor de către instanță și nelegalitatea hotărârii.

Prin rezoluția nr. x/2018 la data de 9 martie 2018, în baza dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării, constatându-se că nu există indicii care să releve săvârșirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, de natură să atragă răspunderea disciplinară a doamnei judecător B. din cadrul Tribunalului Dâmbovița.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că recurentul nu a făcut dovada încălcării de către doamna judecător învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2017, a normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare și preluate în contestație vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului.

Astfel, nu a putut fi reținut faptul că doamna judecător B. din cadrul Tribunalului Dâmbovița a comis abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât, nu s-a probat existența unei încălcări a drepturilor procesuale ale recurentului și nici nu s-a identificat greșeala, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă și neîndoielnică.

Înalta Curte consideră că stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerilor părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, țin de activitatea de judecată și nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, fiind supuse exclusiv controlului judiciar efectuat de instanțele de judecată și exercitat în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Astfel, nu s-a putut reține în sarcina pârâtului o lipsă a cercetării faptelor imputate magistratului. În mod corect pârâta, prin prisma limitelor competenței sale, a constatat că excedează atribuțiilor sale legale a analiza raționamentul instanțelor sau modul de administrare a probelor și a statua asupra aspectelor precum cele menționate de recurent.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Înalta Curte reține că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile de apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului. Ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat și identificat indicii temeinice privind reaua-credință, nici privind grava neglijență a magistratului.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții, etc.

Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimată.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 5270 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2021.