ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2708/2021

Ședința publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.07.2018 întocmit de către Agenția Națională de Integritate și, pe cale de consecință, să constate compatibilitatea dintre funcția de viceprimar al comunei B. și calitatea de comerciant persoană fizică reprezentant al A. Întreprindere Individuală.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 30 din 29 ianuarie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată că prima instanță a interpretat, în mod eronat, dispozițiile legale privind stările de incompatibilitate reținute în sarcina reclamantului, în ceea ce privește calitatea de persoană fizică A. reprezentant al A. Întreprindere Familială, de la data înființării până la data radierii acesteia din Registrul comerțului.

În opinia recurentului, prima instanță interpretează si aplică în mod eronat prevederile legale, procedând chiar la o retroactivitate a legii civile.

Astfel, deși, IF a fost înființată la data de 17.02.2009 sub imperiul vechiul Codul comercial, care impunea unei persoane că pentru a avea calitatea de comerciant trebuie să deruleze în concret faptele de comerț, prima instanță apreciază că, odată cu intrarea în vigoare a Noului C. civ., această condiție nu mai trebuie îndeplinită.

Instanța aduce in discuție o serie de prevederi ale Noului C. civ., precum și ale Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la calitatea de comerciant, dar nu face nicio referire la condiționarea acestei calități de exercitarea efectivă a faptelor de comerț.

Prin extinderea prevederilor Noului C. civ. anterior intrării sale în vigoare, prima instanță a procedat la o retroactivitate a acestui act normativ.

4.1. Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul, pe cale de excepție, a solicitat să se constate intervenirea prescripției răspunderii civile sau administrative disciplinare, întrucât varianta art. 25 alin. (5) este cea modificată de Legea nr. 54/2019 și a intrat în vigoare la data de 24 martie 2019.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimateii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin raportul de evaluare nr. x/24.07.2018 încheiat de Inspecția de Integritate din cadrul instituției pârâte, s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, în fapt, constatându-se că acesta a exercitat funcția de viceprimar al comunei Zorlențu Mare, jud. Caraș-Severin, pentru mandatul 2012-2016, precum și în continuare, începând cu data de 24.06.2016, pentru mandatul 2016-2020 - simultan cu calitatea de comerciant persoană fizică reprezentant al "A. Întreprindere Familială", cu încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: ….g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Înalta Curte constată că recurentul deși nu contestă existența acestei întreprinderi familiale pe perioada menționată susține, pe de-o parte, că nu a desfășurat activitate în cadrul acesteia și nici nu a încasat venituri. Pe de altă parte, acesta apreciază că nu a desfășurat acte și operațiuni considerate ca fapte de comerț, în sensul art. 3 din Codul comercial de la 1933 - dispoziții pe care le consideră aplicabile la nivelul anului 2009, când s-a înființat întreprinderea individuală - și nici nu a desfășurat comerțul ca profesiune obișnuită, conform art. 7 din același act normativ, câtă vreme nu a avut ca îndeletnicire de bază sau ca ocupație permanentă săvârșirea faptelor de comerț.

Conform art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, în forma în vigoare până la data întocmirii raportului de evaluare:

"Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului…".

Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că legea prevede posibilitatea alesului local de a renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție, precum și obligația alesului local care devine incompatibil, să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile, conform dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, obligație pe care recurentul nu și-a îndeplinit-o câtă vreme a continuat să dețină calitatea de comerciant pe toată perioada în care a deținut funcția de viceprimar, până la data radierii întreprinderii familiale.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că recurentul-reclamant nu poate susține că nu a desfășurat nici un fel de activitate care se circumscrie întreprinderii familiale, în condițiile în care acesta nu a combătut în nici un fel constatările raportului de evaluare potrivit cu care acesta, în calitate de reprezentant al "A. Întreprindere Familială", având ca activitate principală "cultivarea cerealelor exclusiv orez, platelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase", a încasat de la APIA pe baza a 5 cereri de plată, subvenții aferente anilor agricoli 2012-2015, în sumă totală de 72.286,05 RON.

Astfel fiind, în mod corect s-a apreciat că "Starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul era expres prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la momentul desfășurării activității de evaluare, și se verifică în speță pe toată perioada evaluată (până la data de 29.03.2017 a radierii întreprinderii familiale din Registrul comerțului), prin concomitența deținerii unei funcții și a desfășurării unei activități, pentru care legiuitorul a instituit starea de incompatibilitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu suntem în prezența unei aplicări retroactive a legii, atâta timp cât verificarea persoanei evaluate se raportează la legislația, respectiv, forma actelor normative în vigoare la data declanșării activității de evaluare, respectiv emiterea raportului de evaluare.

Dispozițiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare în perioada 25.06.2012 (alegerea viceprimarului) și până la data de 28.04,2017 (când acest text de lege a fost modificat de Legea nr. 87/2017) stabilesc categoriile de funcții și activități care sunt incompatibile cu statutul de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, incompatibilitatea reglementată la alin. (1) lit. g) al textului menționat referindu-se la calitatea de comerciant persoană fizică.

Așadar, acest articol de lege conține o condiție specială, care nu permite deținerea simultană, de către aceeași persoană, a unei funcții sau demnități publice și a calității de comerciant persoană fizică autorizată.

Opțiunea aparține în exclusivitate destinatarului normei, iar în funcție de această opțiune poate deține calitatea de comerciant persoană fizică, și să desfășoare astfel acest tip de activitate, în condițiile legislației în materie, ori să dețină funcția sau demnitatea publică, supunându-se regimului juridic reglementat în acest sens.

În ceea ce privește excepția prescripției răspunderii, invocată de către recurent, Înalta Curte are în vedere că excepția de prescripție constituie o excepție de drept material substanțial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acțiune) și nu un drept procedural născut în timpul procesului.

Asupra prescripției extinctive instanța urmează să se pronunțe doar după ce excepția a format obiect de dezbatere contradictorie.

Așadar, normele privitoare la prescripție au caracter dispozitiv, părțile interesate fiind libere să le folosească sau nu.

Înalta Curte constată că din punct de vedere procesual, excepția prescripției este una relativă, care trebuie ridicată de partea interesată și, în niciun caz, nu poate fi invocată prima dată într-o cale de atac, având în vedere dispozițiile art. 2513 C. civ., potrivit cărora prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În cauza de față susținerile privind excepția prescripției au fost formulate direct în recurs și nu au făcut obiectul învestirii instanței de fond.

De altfel, practica instanței supreme este în sensul că excepția prescripției nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A., împotriva sentinței civile nr. 30 din 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2021.