ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2696/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 13037/12.02.2018 și obligarea intimatului la plata sumei de 798 RON, reprezentând prestație periodică lunară, în baza creanței împotriva S.C. B. S.A., societate aflată în procedura de faliment, penalități de zi de întârziere conform legii și suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4540 din 7 noiembrie 2018, a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului recurentul arată că prin sentința penala nr. 85/29.02.2008 pronunțată de Judecătoria Rm. - Sărat, inculpatul C. a fost obligat în mod solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. București și cu asigurătorul S.C. B. S.A. la o despăgubire periodică lunară de 798 RON începând cu data de 1.09.2007 până la încetarea stării de nevoie, respectiv încetarea incapacității de muncă și la despăgubiri civile -daune materiale și morale în cuantum, total de 100.000 RON. Prin decizia civilă nr. 172/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a dispus majorarea despăgubirilor civile, în cuantum total de 130.000 RON. Aceasta decizie a rămas definitivă la data de 3.12.2008 prin decizia nr. 943/3.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Până la 16.02.2017 - data declarării falimentului societarii de asigurare S.C. B. S.A., plățile au fost făcute conform sentințelor menționate mai sus, fiind achitată suma de 225.805,58 RON. În opinia recurentului, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 47 din Ordinul CSA 3108/2004 potrivit căruia în cazul în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâri judecătorești definitive, irevocabile și investite cu formulă executorie, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri fără a mai fi necesară încuviințarea asiguratului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995 cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea de a fi achitată în continuare despăgubirea periodică lunară de 798 RON până la încetarea stării de nevoie, respectiv încetarea incapacității de muncă, se datorează suferințelor fizice și psihice derulate pe o perioadă îndelungată de timp în cursul intervențiilor chirurgicale și în timpul recuperării după acestea, de infirmitatea fizică permanentă și de pierderea capacității de muncă. Recurentul mai susține că evenimentul rutier în care a fost implicat i-a schimbat ireversibil modul de viață, o perioadă îndelungată de timp a fost lipsit total de posibilitatea de a se mișca și de a participa la viața de familie și la cea socială, iar în tot restul vieții trebuie să depună în permanență eforturi suplimentare pentru a duce o viață cât de cât apropiată de normalitate, dată fiind infirmitatea fizică permanentă. Precizează că după data pensionarii - 20.09.2007 - a mai suferit 3 intervenții chirurgicale (11.2007, 08.2009, 12.2013) tot urmare accidentului rutier prin care a trecut. Recurentul consideră că instanța de fond cât și Fondul de Garantare a Asiguraților nu au dat importanța cuvenită pierderii totale a capacității de muncă, ceea ce îl pune într-o situație de inferioritate și îl obligă la venituri mai reduse decât cele pe care le-ar fi putut câștiga dacă ar fi mers în continuare la serviciu, împrejurare în care ar fi beneficiat și de o pensie mult mai mare. Se mai menționează că neacordarea sumei de 798 RON/lună reprezentând despăgubirea periodică lunară, îi afectează grav starea fizică și psihică.

Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de plată nr x/10.03.2017 a fost solicitată suma în cuantum de 798 RON, reprezentând, prestație lunară stabilită în dosarul nr. x/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicul Sărat, respectiv Tribunalul Buzău și a Curții de Apel Ploiești, stabilită ca urmare a unui accident de circulație care a avut loc în data de 17.10.2006. Potrivit documentelor existente la dosarul de daună a rezultat faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare x, asigurat R.C.A. cu polița nr. x la S.C. B. S.A., a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a petentului. În cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea documentației aferente, s-a concluzionat faptul că, având în vedere data emiterii poliței de asigurare, respectiv 25.11.2005, își regăsesc aplicabilitate prevederile Ordinului CSA nr. 3108/2004, prin care s-a stabilit o limită maximă de răspundere civilă pe persoana vătămată/decedată în cuantum de 200.000 RON. Conform evidențelor contabile furnizate de B. S.A., suma totală achitată până la data intrării în faliment a societății (16.02.2017) a fost de 225.805,58 RON. Pretențiile trebuie să se circumscrie sferei despăgubirilor care se pot acorda în conformitate cu prevederile art. 7 pct. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare cu Ordinul nr. 3108/2004 emis de președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Înalta Curte are în vedere faptul că limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2006 sunt următoarele: a) de la 100 RON până la maximum 400.000 RON, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 100 RON; b) până la 200.000 RON pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 1.000.000 RON, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial. Acesta este și criteriul pe baza căruia F.G.A. instrumentează dosarele de daună, conform procedurii legale, neputând să fie depășită limita impusă de art. 7 alin. (1) din Normele puse în aplicare cu Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004, respectiv limita de 200.000 RON pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 1.000.000 RON, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că la data producerii evenimentului asigurat, aplicabile în materie sunt normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare cu Ordinul nr. 3108/2004 emise de președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) ". De asemenea, instanța de fond a avut în vedere probatoriul administrat în cauză și concluziile pe care contestatorul le-a susținut, reținând temeinic și legal că i-a fost achitată suma de 225.805,58 RON, cu titlu de despăgubiri fiind deja depășit plafonul de 200.000 RON stabilit prin Ordinul 3108/2004. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale acestuia, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015, ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 iar în cauza de față și în raport de Ordinul nr. 3108/2004. Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale FGA, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului cu asigurătorul. Astfel fiind, instanța apreciază că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.