ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2338/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.12.2017 reclamantul A., titular al cererii de plată nr. x/20.03.2017, adresată către Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților contestație împotriva Deciziei nr. 11213 din data 15.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței să dispună admiterea contestației, anularea, în parte, a deciziei ca nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, admiterea cererii de plată a despăgubirilor în cuantum de 450.000 RON solicitate în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015, coroborat cu sentința civilă nr. 6407/14.10.2016, dată de către Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, împotriva societății S.C. B. S.A., ce a dispus plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în cuantum de: 150.000 euro despăgubiri morale în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății; 2.914,29 RON cheltuieli medicale; 22.608 RON pierdere de venit; 942 RON pe lună cu titlu de prestație periodică începând cu data de 01.03.2016 până la data împlinirii vârstei de pensionare; plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi calculate asupra sumelor mai sus menționate începând din 04.06.2014 până la data plății. De asemenea, s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2989 din 22 iunie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul A., cu domiciliul ales la cabinet avocat C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cu sediul în București.

Anulează, în parte, decizia contestată nr. 11213/15.11.2017.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 250.000 RON daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei contestate privind daunele materiale.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. ".

Împotriva acestei sentințe au declarat reclamantul A. și pârâtul Fondul de garantare a asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate.

Reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a susținut, în esență, că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea efectelor autorității de lucru judecat ale sentinței provizorii nr. 6407/14.10.2016 pronunțată de Tribunalul București.

Astfel, instanța de fond nu a făcut dovada verificării situației de fapt și a probelor din dosar, respectiv a despăgubilor stabilite prin Decizia nr. 11213/15.11.2017 emisă de Fondul de garantare a asiguraților. Mai mult, aceasta a unit cele două cereri de despăgubiri formulate de victimă pentru care s-au deschis două dosare administrative de către Fondul de garantare a asiguraților și a majorat cuantumul despăgubirilor, nu prin prisma considerentelor sentinței menționate, ci prin judecarea în ansamblu, inclusiv a cererii de plată după amputarea piciorului, cerere ce nu privea prezentul dosar.

De pe altă parte, arată recurentul, instanța de fond și-a întemeiat soluția nu pe restrângerea posibilităților de viață familială și socială a victimei ori raportat la prejudiciile foarte grave cauzate integrității sale, ci s-a limitat la analizarea deciziei FGA, doar din perspectiva unor principii generale, fără a individualiza, în niciun fel, hotărârea pronunțată.

Instanța de fond a aplicat greșit și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului unit s.a., principiul reparării integrale a prejudiciului instituit de art. 1385 C. civ., dispozițiile art. 49 pct. 2 din Normele de aplicarea ale Ordinului nr. 14/2011 și art. 21 din cadrul Normei ASF nr. 16/2015.

Pârâtul Fondul de garantare a asiguraților prin cererea de recurs formulat a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației cu consecința menținerii Deciziei nr. 11213/15.11.2017 emisă de Fondul de garantare a asiguraților.

Recurentul - reclamant A. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului declarat de Fondul de garantare a asiguraților, pentru nemotivare, iar, pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A. ca nefondat.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nesistematizat și nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate.

Ori, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul indicând în mod formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce privește fondul cauzei, situația de fapt și generalități referitoare la rolul și atribuțiile Fondul de garantare a asiguraților.

Astfel, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate de reclamantul A., a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu contestația împotriva Deciziei nr. 11213/15.11.2017 emisă de Fondul de garantare a asiguraților solicitând admiterea acesteia, anularea, în parte, a deciziei menționate și admiterea cererii de plată a despăgubirilor în cuantum de 450.000 RON solicitate în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 coroborată cu sentința civilă nr. 6407/14.10.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul x/2016

Soluționând cauza, prima instanță a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., a anulat, în parte, decizia contestată nr. 11213/15.11.2017, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 250.000 RON daune morale, a menținut celelalte dispoziții ale deciziei contestate privind daunele materiale și a respins în rest cererea ca neîntemeiată, motiv pentru care reclamantul a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că soluția pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază față de cererea de plată nr. x/20.03.2017 soluționată prin Decizia nr. 11213 din data de 15.11.2017 a Fondul de garantare a asiguraților.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii. Astfel, instanța de fond a analizat solicitarea de plată a despăgubirilor raportându-se la ambele cereri de plată formulate de către reclamant, fără a avea în vedere că aspectul amputării piciorului a intervenit ulterior pronunțării sentinței menționate și fără să verifice situația supusă evaluării și probele din dosar, raportat la care s-a formulat cererea de plată menționată în precedent.

Cererea de plată înregistrată sub nr. x din 12 aprilie 2017 și care la se raportează instanța de fond în fundamentarea raționamentului juridic nu a fost soluționată.

Într-adevăr, conformându-se dispozițiilor instanței de fond Fondul de garantare a asiguraților a depus în setul de înscrisuri ce ar fi trebuit să vizeze cererea de plată nr. x/20.03.2017 soluționată prin Decizia nr. 11213 din data de 15.11.2017 și cererea de plată nr. x din 12 aprilie 2017 .

În acest sens, deși, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actului administrativ contestat, reclamantul aduce argumente de fapt și de drept de natură a demonstra temeinicia pretențiilor sale, prima instanță nu a justificat rațiunile și argumentele pentru care pretențiile și apărările reclamantului au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului.

Înalta Curte reține că, deși prin acțiunea introductivă, reclamantul a formulat critici punctuale împotriva deciziei de soluționare a cererii de plată și a motivelor pe care aceasta a fost întemeiată, susținând că intimatul a refuzat să se conformeze sentinței civile nr. 6407/14.10.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, instanța de fond a omis să analizeze aceste critici, în condițiile în care depunerea cererii de plată de către reclamant menționată a fost confirmată prin emiterea deciziei de soluționare nr. 11213/15.11.2017.

În același sens, Înalta Curte arată că, față de celelalte pretenții ale reclamantului, instanța de fond s-a limitat la a reține că: "nu pot fi primite nici celelalte pretenții ale reclamantului legate de pierderea de venit, plata prestației periodice și penalitățile de întârziere, pretenții indicate în cerere, dar relativ la care în cuvântul pe fond nu au fost făcute dezvoltări, în speță hotărârea judecătorească invocată nefiind definitivă, nedevenind deci incidente dispozițiile art. 430 noul C. proc. civ..".

Concluzionând de această manieră, instanța de fond nu a motivat în niciun fel pretențiile reclamantului vizând pierderea de venit, plata prestației periodice și penalitățile de întârziere, nu a stabilit toate împrejurările de fapt relevante în cauză și nu a luat în considerare toate elementele necesare stabilirii despăgubirilor, astfel încât să asigure potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului o proporționalitate rezonabilă între prejudiciul suferit și intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Jurisprudența instanței europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le evalua pertinența.

Or, în virtutea dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanța era datoare să analizeze și să ofere un răspuns tuturor susținerilor în fapt și în drept ale reclamanților.

Examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea analizării legalității soluției adoptate.

În atare condiții, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentința primei instanțe și va dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecare, urmând ca judecătorul fondului să procedeze la o examinare amănunțită a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, prin raportare la dispozițiile legale incidente, urmând a fi verificate în mod real și efectiv toate argumentele reclamantului în cercetarea legalității, în limitele învestirii instanței competente.

Cu acest prilej, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei, instanța de fond va aprecia, asupra necesității și oportunității reevaluării cuantumului daunelor morale acordate, făcând aplicarea principiului non reformatio in peius, consacrat de dispozițiile art. 481, respectiv art. 502 C. proc. civ., în sensul că se va porni în analiză de la cuantumul daunelor morale de 250.000 RON, deja acordate în primul ciclu procesual.

Principiul neagravării în propria cale de atac a situației rezultate din hotărârea atacată reprezintă o componentă esențială a dreptului la apărare, pentru că acest risc ar înrăutățirii, ar contrabalansa sau ar anihila intenția părții interesate de a supune cenzurii instanțelor superioare hotărârile considerate nelegale sau netemeinice.

Conform precizărilor judicioase făcute în doctrină, principiul non reformatio in peius trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării după admiterea apelului/recursului.

Prin urmare, fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va lăsa neanalizat motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele reliefate de către recurentul-reclamant în cadrul criticilor subsumate acestui temei de drept al căii de atac declarate în cauză urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării acțiunii de către prima instanță.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2989 din 22 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2989 din 22 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2989 din 22 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.