ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2687/2021

Ședința publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 240 din 2 octombrie 2018, a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâții Serviciul Român de Informații și Ministerul Apărării Naționale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Guvernul României și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei plângerii prealabile și, pe cale de consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Protecție și Pază și Casa Sectorială de Pensii a M.A.I., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este vădit netemeinică și nelegală.

În opinia recurentului, instanța de fond reține în mod greșit faptul că pârâții Ministerul Apărării Naționale, Ministrul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Protecție și Pază ar fi invocat, prin întâmpinările depuse, excepția lipsei plângerii prealabile. Pârâții menționați nu au invocat lipsa plângerii prealabile și nici nu puteau face acest lucru atâta timp cât au luat la cunoștință de existența acesteia. Se invocă faptul că plângerea prealabilă nu a fost adresată unităților lor, ci organului ierarhic superior, respectiv Guvernul României.

Recurentul precizează faptul că plângerea prealabilă a fost adresată Guvernului României în calitate de organ ierarhic superior al ministerelor și instituțiilor centrale care au emis Ordinul comun pentru aprobarea procedurilor de recalculare și actualizare a pensiilor militare de stat în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) și (1)

1

din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, menționând totodată și care sunt semnatarii Ordinului, toate aceste aspecte fiind precizate în plângerea prealabilă.

Faptul că Guvernul României este organ ierarhic superior pentru toți cosemnatarii Ordinului, acesta poate reanaliza împreună cu aceștia ordinul invocat, ca plângerea prealabilă să fie adresată Guvernului României.

Recurentul consideră că a procedat corect, acest lucru fiind dovedit de răspunsul formulat de Guvernul României din care rezultă că acesta a comunicat tuturor inițiatorilor actului administrativ contestat plângerea prealabilă iar aceștia, analizând-o, în raport cu prevederile actului administrativ contestat, au apreciat că acesta este legal și corect și astfel plângerea prealabilă este neîntemeiată.

Recurentul mai susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că Guvernul României nu este autoritate ierarhic superioară autorităților pârâte în sensul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004.

Guvernul României, în anul 2001, a emis Hotărârea de Guvern nr. 1188/27 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat, norme emise în aplicarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, act administrativ cu putere juridică superioară unui Ordin emis de unul sau mai multe organe centrale.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimații Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Protecție și Pază și Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a solicitat instanței anularea în parte a art. 11 lit. g) din Ordinul comun nr. x/2016 din 12.02.2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, emis de Ministrului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Serviciului Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, în sensul eliminării sintagmei "realizate în cele 6 luni consecutiv".

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că Ordinul comun nr. x/2016 din 12.02.2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, a fost emis de Ministrului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Serviciului Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, pârâtul Guvernul României neregăsindu-se printre emitenți, astfel încât, se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâții Serviciul Român de Informații și Ministerul Apărării Naționale, aceștia regăsindu-se printre emitenții actului administrativ contestat, și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Guvernul României, cu consecința respingerii acțiunii formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât pârâtul Guvernul României nu se regăsește printre emitenți.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinul comun nr. x/2016 din 12.02.2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, la emitenții acestuia respectiv Ministrului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Serviciului Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci a formulat o plângere prealabilă adresată doar Guvernului României.

Recurentul-reclamant a înregistrat acțiunea la Curtea de Apel Timișoara fără a parcurge procedura administrativă prealabilă în raport cu emitenții actului contestat.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că Guvernul României nu este autoritate ierarhic superioară autorităților pârâte, în sensul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Temeinic și legal a apreciată că recurentul-reclamant poate obține recunoașterea drepturilor sale exclusiv în contradictoriu cu instituțiile/autoritățile chemate în judecată prin acțiunea introductivă, acesta necontestând vreun act administrativ emis de Guvernul României.

Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ.:

"Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede în mod expres aceasta".

Conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativi cu modificările și completările ulterioare:

"înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".

Plângerea prealabilă specifică materiei contenciosului administrativ este o instituție distinctă, cu regim și efecte proprii, fiind reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancționată cu respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă împotriva H.G. nr. 500/2011 (publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 372/27.05.2011), în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că a solicitat autorității emitente revocarea parțială a actului administrativ, în privința dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. a).

Astfel, contrar susținerilor reclamantului-recurent, instanța de fond a apreciat în mod just faptul că potrivit art. 7 alin. (1) și 11 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ.

În aceste condiții dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod temeinic și legal a respins acțiunea, ca inadmisibilă, având în vedem faptul că recurentul-reclamant nu a formulat plângere prealabilă.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 240 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2021.