ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2504/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4237/21.08.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata plângerii formulate de petenta A. S.R.L., împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1776/C2/2091 din data 26.06.2018, în contradictoriu cu intimatele U.M București - Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și B. S.R.L

La data de 21.09.2018, intimata S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 4237 pronunțate la data de 21.08.2018, hotărâre judecătorească prin care instanța a luat act de renunțarea la judecată a plângerii împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1776/C2/2091/26.06.2018, arătând că instanța de judecată a omis să se pronunțe asupra cererii de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.765,87 RON (cu TVA) conform factură serie xhir 1909 din data de 20.08.2018, depusă la dosar, reprezentând onorariu de avocat, deși acest lucru fusese solicitat în ședință publică la termenul din data de 21.08.2018 și reținut ca atare în decizia nr. 4237/21.08.2018, la pag. 1, alin. (7).

Prin decizia civilă nr. 5545 din data de 22 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării cererii de completare a dispozitivului, a admis cererea de completarea a dispozitivului sentinței civile nr. 4237/21.08.2018, formulată de către intimatul B. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul U.M București -Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și cu petentul A. S.R.L. și a obligat petenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4765,87 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 5545 din data de 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A. S.R.L. invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (2) și art. 406 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de fond a intrepretat dispozițiile art. 406 alin. (3) cu un formalism excesiv, acestea nefiind circumstanțiate în funcție de situația specifică acestui proces(proces însemnând și etapa contestației, nu numai ce a plângerii dedusă judecății Curii de Apel București).

Nu poate fi reținut faptul că doar pe baza actelor procesuale din prezenta etapă procesuală poate fi analizată culpa procesuală a părțlor, de vreme ce chiar din interpretarea teleologică a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că circumstanțele cauzei nu se rezumă la etapa procesuală, ci la întraga cauză dedusă judecății.

Recurenta a mai arătat că argumenetele care au stat la baza soluției asupra acestor cheltuieli de judecată au fost practic limitate la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală pentru petenta, care a declanșat litigiul pe rolul Curții de Apel București tocmai ca efect al procedurii judiciare demarate de B. în fața CNSC. Ca atare, Curtea de Apel București nu a luat în considerare absolut deloc motivele formulării plângerii și apoi a celor ce justifică renunțarea la judecata acesteia.

În final, recurenta a arătat că, fără a lua în considerare faptul că plângerea sa a reprezentat doar o reacție de conservare a drepturilor sale față de o contestație șicanatoare depusă de B. și o decizie emisă de CNSC care în final a condus la declararea ca și câștigătoare a proceduii a A., instanța de fond a apreciat că onorariul de avocat solicitat nu se impune nici măcar a fi redus, deși singurul act procesual redactat de către avocatul B. în cauză(întâmpinarea), o fost aproape identic cu contestația B. ce a făcut obiectul dosarului CNSC.

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând motivele de recurs invocate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

În fața Curții de Apel București, recurenta - reclamantă a renunțat la judecata cererii de chemare în judecată a pârâților B. S.R.L. și U.M București -Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, după comunicarea cererii de chemare în judecată acestora, dovadă fiind și faptul că intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare.

Cum renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, prima instanță era obligată să o oblige pe reclamanta-recurentă la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care intimata-pârâtă a solicitat acest lucru, date fiind prevederile art. 406 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

Dispozițiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ. au caracter imperativ și obligă instanța, în cazul în care renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, să îl oblige pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, la solicitarea acestuia, acest text de lege neprevăzând necesitatea analizării culpei în declanșarea procesului, așa cum prevăd dispozițiile de drept comun din materia acordării cheltuielilor de judecată, existența culpei reclamantului rezultând implicit din textul legal invocat mai sus.

Cum culpa procesuală a reclamantului este prezumată de lege prin simplul fapt al renunțării la judecată, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, prima instanță nu era obligată să analizeze culpa procesuală în raport cu etapele parcurse în procedura desfășurată în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, potrivit Legii nr. 101/2016, și nici motivele pentru care recurenta-reclamantă a formulat plângerea ce face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că textul legal recunoaște instanței prerogativa de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

Având în vedere criteriile legale indicate în conținutul normei, Înalta Curte constată că, instanța de fond, în mod corect nu a redus cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, constatând că există o proporționalitate între acest cuantum, pe de o parte și complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat, pe de altă parte, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Această soluție este în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta considerând cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, că "acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil, având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii depuse de avocat (cauza Nielsen si Johnsen împotriva Norvegiei, cauza Pârcalab împotriva României, cauza Almeida, Garret si alții contra Portugaliei).

Prin urmare, Înalta Curte constata ca soluția instantei de fond este una legală și temeinică, aceasta făcând o corectă aplicare atât a normelor cuprinse în art. 451 alin. (2) cât și în art. 406 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5545 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2021.