ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 07.11.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând obligarea acesteia la plata sumei nete totale de 628.380 RON reprezentând indemnizația cuvenită la încetarea mandatului/primă pentru întreaga activitate, conform art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul CNVM nr. 4/2003, modificat prin Regulamentul nr. 4/2013; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate conform O.G. nr. 13/2011 începând cu data de 30.04.2013 și până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 76.249,18 RON și apoi până la data plății efective a sumelor datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 4 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare și, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea soluționării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, până la soluționarea dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Împotriva încheierii din 4 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, respectiv să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru suspendarea judecării cauzei.

În motivarea recursului arată că a formulat cererea în temeiul Regulamentului nr. 4/2003 al C.N.V.M., astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 10/2010, respectiv a Regulamentului nr. 4/2013 și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 628.380 RON reprezentând indemnizație cuvenită la încheierea mandatului/primă pentru întreaga activitate, conform dispozițiilor art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003.

Arată că prin Hotărârea Parlamentului României nr. 10 din 27.03.2012 a fost numit membru al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, în funcția de comisar pentru un mandat de 5 ani, exercitând această funcție până la data de 29.04.2013, când C.N.V.M. și-a încetat existența, fiind preluată de A.S.F., în baza O.U.G nr. 93/18.12.2012.

Conform Regulamentului nr. 4/2003, modificat prin Regulamentul nr. 10/15.04.2010 și prin Regulamentul nr. 4/2013, art. 6 alin. (3) lit. e) prevedea că, la data încetării mandatului, membrii C.N.V.M. vor beneficia de o primă pentru întreaga activitate, reprezentând de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada exercitării mandatului, plătită în sumă netă.

Precizează că în dosarul nr. x/2016, A.S.F. a solicitat anularea Regulamentului nr. 4/21.06.2007, a Regulamentului nr. 10/15.04.2010, a Ordinului nr. 22/15.04.2010 și a Ordinului nr. 66/21.06.2007, toate emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, iar prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2014, A.S.F. a solicitat anularea Regulamentului nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003, precum și anularea Ordinului nr. 18/27.02.2013 pentru aprobarea Regulamentului nr. 4/2013. Prin sentința civilă nr. 577 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, instanța a admis excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de ASF, sentința rămânând definitivă prin Decizia nr. 1233/2020 din data de 27.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Consideră că în mod greșit instanța a apreciat că se impune suspendarea judecării cauzei pană la soluționarea dosarului nr. x/2014, întrucât Regulamentul nr. 4/2013, ce face obiectul acestui dosar, nu i se aplică, deoarece și-a început mandatul de membru în CNVM în anul 2012, înainte ca acel regulament să intre în vigoare, iar conform principiului tempus regit actum, situațiilor juridice născute sub imperiul unei legi li se aplică legea respectivă, și nu una ulterioară, care nu era în vigoare la data nașterii raportului juridic.

Susține că cererea sa a fost în mod corect întemeiată pe Regulamentul nr. 4/2003, în forma în vigoare la data nașterii dreptului său, respectiv la data începerii mandatului de comisar C.N.V.M., când era în vigoare forma modificată prin Regulamentul nr. 10/2010.

Mai arată că anularea Regulamentului nr. 4/2013 nu va determina reintrarea în vigoare a Regulamentului nr. 10/2010, însă acesta a produs efecte înainte de modificare, ce au intrat în circuitul civil, unul dintre acestea fiind nașterea dreptului său la indemnizația cuvenită la încetarea mandatului.

Recurentul-reclamant mai arată că Regulamentul nr. 4/2013 este un act administrativ cu caracter normativ, iar art. 23 din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, astfel că, indiferent de soluția din dosarul nr. x/2014, aceasta se va aplica numai pentru viitor, instanța fiind obligată să aibă în vedere legea în vigoare la momentul introducerii cererii.

De asemenea, arată că dreptul de creanță constând în indemnizația pentru încheierea mandatului/prima pentru întreaga activitate, prevăzută la art. 6 alin. (3) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, modificat prin Regulamentul nr. 4/2010, s-a născut la data încetării mandatului de comisar C.N.V.M., respectiv la data de 27.03.2012, când nu era în vigoare Regulamentul nr. 4/2013.

Prin urmare, consideră că modul de soluționare a dosarului nr. x/2014, având ca obiect anularea Regulamentului nr. 4/2013, nu este în măsură să determine soluția ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Pe de altă parte, susține că modificările aduse prin Regulamentul nr. 4/2013 nu i se aplică și pe motiv că acestea vizau indemnizația primită de către personalul angajat al C.N.V.M., și nu indemnizația la care erau îndreptățiți membrii C.N.V.M.

Intimata - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea măsurii suspendării soluționării dosarului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014

Consideră în esență că cererea de recurs este neîntemeiată, întrucât motivele care au determinat suspendarea judecării cauzei subzistă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu criticile din cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, obligarea acesteia la plata sumei nete totale de 628.380 RON reprezentând indemnizația cuvenită la încetarea mandatului/primă pentru întreaga activitate, conform art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul CNVM nr. 4/2003, modificat prin Regulamentul nr. 4/2013, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculate conform O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 30.04.2013 și până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 76.249,18 RON și apoi până la data plății efective a sumelor datorate.

Prin încheierea recurată în prezentul dosar, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție, constatând că soluționarea cauzei depinde de soluționarea dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, dat fiind faptul că în prezenta cauză este vorba de obligarea pârâtei ASF la plata indemnizației cuvenite la încheierea mandatului/primă pentru întreaga activitate, conform art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, iar validitatea Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/2013 urmează a se stabili în dosarul nr. x/2014.

Instanța a mai reținut că nu poate primi susținerile reclamantului, în sensul aplicării regulamentului în forma la data începerii raportului de drept material care stă la baza cererii de chemare în judecată, întrucât acesta este un aspect ce urmează a fi tranșat cu ocazia soluționării pe fond a cauzei.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, având în vedere că dosarul nr. x/2014 are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care aceasta, în contradictoriu cu pârâții B., C. și intervenienta D., a solicitat: anularea Regulamentului nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul și principiile remunerării membrilor și personalului angajat al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare; anularea Ordinului nr. 18/27.02.2013 pentru aprobarea Regulamentului nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul și principiile remunerării membrilor și personalului angajat al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Cum în prezentul dosar se solicită de către reclamant acordarea indemnizației cuvenite la încetarea mandatului/primă pentru întreaga activitate, în temeiul art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul CNVM nr. 4/2003, modificat prin Regulamentul nr. 4/2013, iar Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2013 face obiectul dosarului nr. x/2014, în sensul verificării acestuia sub aspectul legalității, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute de către prima instanță, că se impune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014

Cu alte cuvinte, pretențiile solicitate de către recurentul-reclamant sunt formulate în temeiul unui act a cărui legalitate face obiectul unui alt dosar, respectiv a dosarului nr. x/2014, împrejurare ce impune cu necesitate suspendarea judecării prezentei cauze până la pronunțarea cu caracter definitiv a instanțelor judecătorești asupra respectivului act.

În ceea ce privește critica recurentului cu privire la faptul că Regulamentul CNVM nr. 4/2013, ce face obiectul dosarului nr. x/2014, nu i se aplică, deoarece și-a început mandatul de membru în CNVM în anul 2012, înainte ca acest regulament să intre în vigoare, Înalta Curte consideră că prima instanță a apreciat în mod corect că această critică nu poate fi primită, întrucât acesta este un aspect ce urmează a fi tranșat cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul CNVM nr. 4/2003 astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 4/2013.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2021.