Decizia nr. 2365/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 104/2018 a Curții de Apel Târgu

Circumstanțele cauzei Prin cererea de contencios administrativ și fiscal înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 25 mai 2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru, să se dispună anularea Deciziei nr. 22258/19.04.2017 privind soluționarea contestațiilor formulate de către reclamantă respectiv nr. 611/23.09.2015 și 88/04.02.2016, Anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.08.2015 și rectificat prin Proces-verbal rectificativ 26725/18.11.2015, Anularea Adresei nr. x/22.01.2016 emisă de către ADR Centru privind respingerea la plată a sumei de 146.532.19 RON, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 21.380.14 RON constând în 10% din valoarea eligibilă rambursată, obligarea pârâtei ADR Centru la rambursarea sumei de 146.532.19 RON constând în diferența de rambursat potrivit contractului de finanțare nr. x/25.11.2013, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 104 din data de 27 aprilie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru. Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru. Anulează Decizia nr. 22258/19.04.2017 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.08.2015 rectificat prin procesul-verbal 26725/18.11.2015. Exonerează reclamanta de obligația de plată a sumei de 21.380,14 RON. Anulează adresa x/22.01.2016 emisă de Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru. Obligă pârâtele Agenția Pentru Dezvoltare Regională Centru și Ministerul Fondurilor Europene să ramburseze reclamantei suma de 146.532,19 RON eferentă cererilor de rambursare 3 finală, 1/27.08.2014 și 2/25.01.2015. Obligă pârâta Ministerul Fondurilor Europene la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta A. S.R.L. în cuantum de 4.550 RON constând în 350 RON taxa de timbru și 4200 RON onorariu expert.".

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene și de pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Recurenta pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a învederat că, în cauză se impune constatarea nulității raportului de expertiză contabilă și refacerea lui întrucât a fost elaborat fără citarea părților și cu cel puțin 5 zile înainte de avea loc întâlnirea părților. A invocat dispozițiile art. 335 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește cererea subsidiară, de casare cu reținere spre rejudecare, a arătat că, în mod eronat, în cadrul sentinței recurate, s-a precizat că în cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că A. S.R.L. ar fi întreprindere mijlocie doar în raport de relația de afiliere cu S.C. B. S.A., și doar prin prisma numărului cumulate de angajați al celor două societăți, elemente care nu sunt suficiente pentru a justifica concluzia echipei de control. Apreciază că nelămuririle care au impus efectuarea raportului de expertiză nu au fost clarificate întrucât concluziile finale ale expertului vizează strict împrejurarea că fiecare dintre entitățile analizate este întreprindere mica, fără a lua în calcul relația de legătură care se stabilește între întreprinderile analizate. Apreciază că susținerea că reglementările contabile OMFP nr. 1802/2014 nu instituie obligația de a întocmi situații financiare consolidate pentru întreprinderile mici și mijlocii nu poate fi reținută de către instanța de judecată. Consider că se aplică normele legale stipulate în cuprinsul Legii 346/2004 care impun în mod expres că în situația în care o întreprindere este legată/parteneră cu altă întreprindere, datele, inclusiv numărul mediu anual de salariați, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se vor stabili pe baza situațiilor financiare anuale și a altor date ale întreprinderii ori, dacă există, pe baza situațiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă, care se vor cumula cu datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii în cauză, situate imediat în amonte sau î naval de aceasta, proporțional cu procentul de participare la capital ori cu procentul drepturilor de vot. Față de prevederile cuprinse în art. 6 din Legea nr. 346/2004, susține că legea nu lasă loc de interpretare, ci impune că, în situația in care există întreprinderi legate, datele se vor cumula, se vor adăuga la datele întreprinderilor partenere. Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să ia în calcul și să se raporteze la prevederile art. 6 alin. (5)-(10) din Legea nr. 346/2004. De asemenea, recurenta consider că în mod eronat expertul a menționat faptul că întreprinderile nu au realizat o cifră de afaceri de până la 10 milioane de euro. Subliniază că Legea 346/2004 nu impune 2 praguri pentru a cataloga și încadra o întreprindere în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii sau mari, ci doar un prag maxim. În concluzie, apreciază că instanța a interpretat în mod eronat prevederea legală iar, indiferent la care sume se raportează pentru oricare din societățile analizate, acestea se încadrează în valoarea prag de 10 milioane de euro, fapt ce face ca cele două condiții impuse de art. 4 a Legii 346/2004 să fie împlinite. Prin recursul declarat, recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene a susținut că raționamentul instanței de fond este greșit în ceea ce privește caracterul cumulativ al celor două condiții prevăzute de art. 3 din Legea nr. 346/2004. În opinia recurentului, considerentele primei instanțe achiesează la cele susținute de S.C. A. S.R.L. însă fără să analizeze concret și să dezlege eficient litigiul de față, raportat la obiectul dedus judecății și la argumentele aduse de pârât. În cadrul punctului II.B al cererii de recurs, recurentul reiterează mențiunile din întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

Apărările formulate de intimată Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, față de considerentele hotărârii pe care intimata le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În cadrul primului motiv de recurs, ce se poate încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a învederat că, în cauză se impune constatarea nulității raportului de expertiză contabilă și refacerea lui întrucât a fost elaborat fără citarea părților prin scrisoare recomandată și cu cel puțin 5 zile înainte de avea loc întâlnirea părților, invocând dispozițiile art. 335 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. Conform prevederilor art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul unde se va face lucrarea. Citația, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Prin încheierea de dezbateri din data de 13.04.2018, prima instanță a reținut că prevederile art. 335 C. proc. civ. la care se face referire nu sunt incidente în cauză, astfel cum rezultă în mod expres din cuprinsul raportului de expertiză întrucât acesta a fost efectuat la sediul social al cabinetului expertului și nu a existat o cercetare la fața locului pentru a se discuta nulitatea raportului de expertiză, ca urmare a neîncunoștiințării părților cu privire la efectuarea raportului. Soluția primei instanțe este corectă, nefiind incidente prevederile art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire se face doar dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților. Or, în cauză, nu a fost efectuată o lucrare la fața locului iar expertul nu a considerat că ar fi necesare explicațiile părților, raportul fiind întocmit la biroul expertului pe baza înscrisurilor depuse la dosar precum și a celorlalte înscrisuri primite de la părți sau de la autorități publice. Recurenta menționează Standardul profesional nr. 35 emis de CECCAR, conform căruia, în cazul expertizelor contabile dispuse de organele în drept, în cauze civile, trebuie efectuată citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire în care se vor menționa ziua, ora și locul începerii lucrărilor expertizei contabile. Instanța de recurs nu va valida acest argument întrucât standardul profesional invocat de recurentă nu are valoare juridică de act normativ și nicidecum nu poate fi aplicat cu prioritate față de dispozițiile cuprinse în C. proc. civ. care este lege organică. Mai mult, sancțiunea nulității raportului de expertiză este prevăzută doar de prevederile art. 335 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., deci numai dacă au fost nerespectate condițiile menționate în cadrul acestui text legal. Standardul profesional invocat de recurentă nu prevede sancțiunea nulității astfel că recurenta ar fi trebuit să facă dovada unei vătămări produse prin faptul că a fost întocmit raportul de expertiză contabilă fără citarea expresă a acesteia. Chiar recurenta a precizat prin răspunsul la întâmpinare faptul că Standardul invocat se completează cu prevederile specifice domeniului din C. proc. civ. astfel că sancțiunea nulității nu poate fi aplicată decât în condițiile art. 335 alin. (1) din Cod. În altă ordine de idei, se observă faptul că, la judecata cauzei în fond, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, fără a invoca excepția nulității raportului de expertiză pentru faptul că nu ar fi fost citată de către expert. Partea care a invocat nulitatea relativă a raportului de expertiză a fost Ministerul Fondurilor Europene care nu a recurat soluția primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției nulității. În consecință, nu se va reține ca fiind întemeiată această critică. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/21.08.2015 s-a reținut că S.C. A. S.R.L. este întreprindere legată cu S.C. C. S.R.L. prin domnul D., acționând pe aceeași piață, iar S.C. C. S.R.L. este întrepindere parteneră a S.C. E. S.R.L.. S.C. E. S.R.L. este considerată întreprindere legată cu S.C. F. S.A. prin domnul D., acționând pe aceeași piață iar S.C. F. S.A. este întreprindere legată cu S.C. G. S.A., care, la rândul ei, este legată cu S.C. B.. Astfel, s-a constatat că S.C. A. S.R.L., la data semnării contractului, este întreprindere mijlocie și nu întreprindere mică. În cadrul punctului de vedere al H. s-a menționat că, de verificarea informațiilor furnizate de ONRC a rezultat că: - S.C. A. S.R.L. deține 18,76% și domnul D. deține 71,84% din S.C. F. SA - S.C. F. S.A. deține 99,97% din G. SRL - S.C. G. deține 88,94% din S.C. B. SRL Situația financiară pentru S.C. B.: 2012: 169 angajați; 2013: 139 angajați. S-a considerat că beneficiarul depășește numărul mediu maxim de 49 de angajați și se încadrează în categoria de întreprindere mijlocie. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 346/2004, "(1) Întreprinderile mici și mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250; b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în RON a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. Prin active totale se înțelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans." Conform prevederilor art. 4 din același act normativ, întreprinderile mici au între au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în RON iar întreprinderile mijlocii - au între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în RON a 43 milioane euro. Este evident faptul că, astfel cum rezultă și din interpretarea gramaticală a textelor legale, cele două condiții au caracter cumulativ, respectiv numărul de salariați și cifra de afaceri anuală astfel că nu vor fi reținute criticile recurentului sub acest aspect. În primul rând, se remarcă faptul că în procesul-verbal de constatare a neregulilor s-a menționat doar faptul că reclamanta este o întreprindere legată iar în constatarea faptului că este întreprindere mijlocie, emitentul actului a reținut doar una dintre cele două condiții cumulative și anume: numărul de angajați raportat la situația financiară a S.C. B.. Or, emitentul actului nu are posibilitatea de a completa conținutul și motivarea în fapt și în drept a actului contestat întrucât controlul judecătoresc vizează legalitatea actului criticat, prin prisma celor menționate în cuprinsul acestuia. Instanța de fond a administrat proba cu expertiza contabilă din care a rezultat că reclamanta se încadra în categoria întreprinderilor mici atât la data semnării contractului de finanțare cât și la data încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor, chiar și dacă s-ar fi acceptat ipoteza legăturii cu toate societățile menționate în procesul-verbal. Astfel, bazat pe informațiile financiar-contabile ale societăților și pe cele transmise de I., s-a concluzionat în mod corect faptul că nu s-a depășit plafonul de 10 milioane euro, astfel că reclamanta nu poate fi calificată drept întreprindere mijlocie. Or, atât timp cât, contrar susținerilor recurenților, în procesul-verbal s-a reținut că reclamanta este întreprindere mijlocie doar în raport cu S.C. B. S.A., al cărei acționariat s-a modificat ulterior încheierii contractului de finanțare, și doar în ceea ce privește numărul cumulat de angajați al celor două societăți, rezultă cu puterea evidenței faptul că nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 3 și 4 din Legea nr. 346/2004, actele contestate fiind nelegale, întrucât reclamanta a fost greșit încadrată ca fiind întreprindere mijlocie. Astfel, nu pot fi primite criticile recurentelor-pârâte care se referă la relația dintre reclamantă și S.C. C. S.R.L. întrucât această relație nu a făcut obiectul analizei în cuprinsul procesului-verbal, după cum s-a arătat anterior. Nu vor fi reținute argumentele recurentelor-pârâte referitoare la necesitatea situațiilor financiare consolidate întrucât, conform pct. 502 din Anexa OMFP nr. 1802/2014, grupurile mici și mijlocii sunt exceptate de la obligația de a întocmi situații financiare anuale consolidate. Mai mult, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, dacă la data întocmirii situațiilor financiare anuale, întreprinderile nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 și 4, aceasta nu își pierde calitatea de întreprindere mica, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive. Or, S.C. B. a devenit societate legată doar din 21.08.2014, când avea mai mult de 49 de angajați, astfel că depășirea plafonului nu s-a realizat în 2 exerciții financiare consecutive. În consecință, nu se identifică nici o breșă în raționamentul primei instanțe și nicio norma de drept material încălcată sau greșit interpretată. Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.