ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 26 august 2016, sub nr. x/2016, și, ulterior, declinată în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI- Activitatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea competitivității economice", solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în urma dezbaterilor asupra fondului acțiunii, să dispună: admiterea acțiunii și, pe cale de consecință, anularea în integralitate a Notei de Constatare a Neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din data de 26.07.2016, precum și a actelor premergătoare emiterii titlului de creanță, respectiv: Proiectul Nota de Constatare cu nr. x din 15.07.2016, suspiciunea de neregulă cu nr. x din 06.02.2014, ca urmare a nerespectării sentinței civile nr. 2474/2014 rămasă definitivă prin Decizia nr. 575/R pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș și pe cale de consecință: exonerarea ei de la plata obligațiilor fiscale reținute în mod nelegal din cererea de rambursare (CR 2); anularea în integralitate a Raportului de control nr. x/10.06.2013 emis de Ministerul Economiei, cu anexele sale, prin care i s-a aplicat corecție de 10% din valoarea contractului de finanțare nr. x/02.09.2011, ca fiind nelegal și netemeinic și pe cale de consecință exonerarea ei de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 88.161,5 RON, reținută ca și corecție financiară de 10 % la plata CRI și CR2; amendarea conducătorului instituției intimatei, în sensul prevederilor art. 24 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din Legea 554/2004, respectiv prin aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat; acordarea de penalități în condițiile art. 906 din C. proc. civ. cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 65 din 20 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, având ca obiect anulare act administrativ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, astfel cum acesta a fost formulat, și pe cale de consecință: casarea sentinței civile recurate, rejudecarea cauzei în fond de către instanța de recurs, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, în acest sens, admiterea acțiunii promovate, în sensul: anulării în integralitate a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din data de 26.07.2016, precum și a actelor premergătoare emiterii Titlului de creanță, respectiv; Proiectul Nota de constatare cu nr. x din 15.07.2016, suspiciunea de neregulă cu nr. x din 06.02.2014, ca urmare a nerespectării sentinței civile nr. 2474/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 575/R, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș și, pe cale de consecință: anularea în integralitate a Raportului de control nr. x/10.06.2013 emis de Ministerul Economiei, cu anexele sale, ca fiind nelegal și netemeinic; cu cheltuieli de judecată. Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, invocând, în esență, următoarele motive: Cu privire la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., subliniază faptul că motivarea sentinței recurate este inexactă, față de soluția dată în cauză. Astfel, se arată, în analizarea incidenței acestui motiv de recurs, în cuprinsul considerentelor sentinței recurate, prima instanță își fundamentează soluția pe faptul că devine irelevant principiul reținut de către organele de control în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, ca fiind încălcat, respectiv, principiul transparenței ori principiul nediscriminării. Or, arată recurenta, a contestat actele administrative tocmai în raport de faptul că intimata nu a înțeles să emită o decizie de soluționare a contestației administrative formulate împotriva Raportului de control din 2013, care viza o presupusă încălcare a principiului nediscriminării. În acest context, apreciază că în mod just este incident motivul de casare prevăzut de punctul 6 din art. 488 C. proc. civ., din moment ce prima instanță emite o poziție cu valoare de principiu, nemotivată în fapt și în drept. Recurenta-reclamantă a mai susținut că hotărârea recurată nu cuprinde o motivare în fapt și în drept a susținerii că, prin Nota de constatare nr. x/26.07.2016, pârâta ar fi analizat contestația împotriva Raportului de control nr. x/10.06.2013, instanța rezumându-se în considerente la a menționa că această concluzie derivă din mențiunile editate în preambulul actului administrativ Nota de constatare nr. x/26.07.2016. Consideră că nu este suficientă simpla mențiune a intimatei că ar fi procedat la soluționarea contestației în chiar cuprinsul actului administrativ, ci soluționarea trebuie să fie efectivă, palpabilă și în raport de obiectul supus contestației. În acest context, apreciază că nu sunt emise motive concrete în fapt și în drept pe care soluția de primă instanța să se fundamenteze în mod just, sens în care, solicită admiterea acestui motiv de casare. În raport de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a nuanțat următoarele: Sentința recurată a fost emisă cu nesocotirea dispozițiilor art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 în raport de procedura prevăzută pentru soluționarea contestației administrative. În concret, susține aceasta, intimata procedează la o presupusă soluționare în bloc a contestației administrative și a suspiciunii de neregulă nr. x/06.02.2014, cu toate că, aceasta era ținută la a emite în mod judicios doar Decizia de soluționare a contestației administrative cu nr. 123/2013. Practic, recurentei i-a fost aplicată o corecție financiară direct printr-un nou titlu de creanță, fără ca Raportul cu nr. x/10.06.2013 să fi fost anulat, astfel cum prevăd dispozițiile legale în materie și fără respectarea procedurii de emitere a unei decizii de soluționare, așa cum prevede O.U.G. nr. 66/2011. Emiterea unui act administrativ de sancționare, în pofida hotărârii instanțelor judecătorești, anume, de a soluționa strict contestația sa în calea administrativă de atac, face ca respectivul act să fie lovit de nulitate absolută, iar corecția financiară dispusă prin aceasta, să fie, de asemenea, nelegală. Mai mult, nu se pune în discuție necesitatea dovedirii unei vătămări de către recurentă, în sensul invocat de către prima instanță prin sentința recurată. Recurenta a mai susținut că instanța nu a avut în vedere nici faptul că, presupusa decizie de soluționare, pe lângă faptul că nu a fost în realitate niciodată emisă cu elementele de fond și formă prevăzute de art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, nici nu cuprinde motivarea admiterii ori respingerii contestației. În cauza dedusă judecății, intimata nu soluționează contestația formulată față de Raportul de control din 2013 din moment ce nu se pronunță asupra unei presupuse încălcări a principiului nediscriminării, reținut în Raportul din 2013, ci schimbă întreg obiectul contestației, pronunțând o soluție bazată pe alt temei sancționator și pe o presupusă nerespectare a unui alt principiu, anume, al transparenței. Cu privire la suspiciunea de neregulă nr. x din 2014, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță nu a avut în vedere faptul că emiterea acesteia s-a fundamentat pe un act administrativ, anume, Raportul nr. x.496/23.08.2013, anulat de către Tribunalul Mureș prin sentința civilă nr. 2474/2014 (soluție rămasă definitivă prin Decizia nr. 575/2015), și nici faptul că, sancțiunea care se impune într-o asemenea situație este nulitatea absolută, iar nu nulitatea relativă. Vătămarea nu mai trebuie dovedită în acest caz, contrar poziției primei instanțe. Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susținut că sentința a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv, verificarea suspiciunii de neregulă nr. x/06.02.2014 emisă de către AM POS CCE s-a realizat înainte de numirea membrilor comisiei de verificare. Pe cale de consecință, consideră că soluția primei instanțe nu poate fi legală și temeinică. Încălcarea normelor privind competența organului de soluționare, inclusiv, prin raportare la numirea membrilor comisiei de verificare reprezintă o ingerință flagrantă care se sancționează cu nulitatea actelor emise în acest context. Mai mult, Nota de Constatare prin care intimata opinează că s-a procedat la soluționarea contestației administrative formulate împotriva Raportului nr. x/07.10.2013, este un veritabil proces-verbal de control, întocmit cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011- care reglementează competența organismelor abilitate să efectueze controlul. În esență, consideră că Comisia de soluționare a contestației s-a erijat într-un nou organ de control și a dispus o nouă sancțiune cu privire la situația de fapt asupra căreia trebuia să se pronunțe, încălcându-se în corect prevederile art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011. Un alt aspect care afectează legalitatea Sentinței recurate este dat de acționarea de manieră ultra vires, de către organul de control, astfel că, în loc ca organul să se pronunțe asupra unei eventuale încălcări a principiului nediscriminării, cum a fost reținut în cuprinsul Raportului din 2013, se reține un alt temei al abaterii (presupusa încălcare a principiului transparenței), fapt ce relevă nerespectarea întreagii proceduri administrative prealabile. Mai mult, Sentința recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 31 coroborat cu art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011. Prima instanță deși a statuat în sensul: condiția care a fost inserată în documentata de atribuire, în sensul ca ofertantul să facă dovada îndeplinirii în ultimii 5 ani a maxim 5 contracte de furnizare utilaje în valoare totală de minim 1.279.000 RON, cu obiect similar celui propus, nu este o cerință restrictivă, în mod injust și nefondat a ales să dea curs în continuare schimbării temeiului sancționator aplicat de către intimată, în pofida lipsei unui fundament legal în acest sens. Or, atât prin raportare la cuprinsul documentației de atribuire, la formularea sintactică a cerinței antementionate, precum și la Ordinul nr. 509/2011 al ANRMAP, s-a statuat neechivoc, în sensul că în cauză nu vorbim despre o cerință restrinctivă, astfel că, sancțiunea imputată de 10% întemeiată pe principiul nediscriminării, nu s-a confirmat. Din lectura sentinței recurate, prima instanță consideră irelevant temeiul sancționator, aspect pe care recurenta-reclamantă îl apreciază ca fiind vădit contrar reglementărilor imperative ale O.U.G. nr. 66/2011. Mai mult, chiar dincolo de nelegalitatea exercitării prerogativelor intimatei prin emiterea cascadei de acte administrative contestate, apreciază că nu se confirmă nici reținerea unei corecții de 10% raportat la o presupusă încălcare a unui alt principiu, anume al transparenței. Din aceste considerente, recurenta-reclamantă apreciază că presupusele abateri pentru care s-a stabilit și măsura corecției financiare de 10% cuprinsă în Nota de constatare din 26.07.2016, cât și în Raportul de control nr. x/10.06.2013, (chiar și în Decizia nr. 6005/07-02.2017) nu se confirmă, sens în care, se impune anularea, cu forța evidenței, a tuturor actelor administrative contestate.

Apărarea formulată în cauză Intimatul- pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței civile recurate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat precum și din perspectiva obiectului a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În ceea ce privește motivul de casare prevzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente. Or, în aceste condiții, este de observat că, hotărârea instanței de fond în cauză cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt și textele de lege incidente în cauză, reprezentând, așadar, o motivare în fapt și în drept a sentinței, instanța de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul" (I. Leș, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548). Și, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii. Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în acțiunea introductivă. Or, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Astfel, din examinarea sentinței supuse controlului judiciar, Înalta Curte constată că instanța de fond, examinând aspectele formulate de reclamantă, a pronunțat o hotărâre motivată, examinând toate aspectele ce i-au fost deduse spre analiză, și a arătat de ce a reținut că nu sunt întemeiate. Conform mențiunilor pe care trebuie să le cuprindă hotărârea judecătorească, prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și principiilor care izvorăsc din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu interpretarea art. 6 alin. (1) din Convenție, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile prin care recurenta-reclamantă susține că, în fapt, instanța de fond nu a făcut o veritabilă cercetare judecătorească, aspectele menționate fiind examinate în mod real. Astfel, instanța de fond a procedat la identificarea în concret a unor considerente formulate, din care să rezulte opinia sa cu referire la aspectele și cererile ce i-au fost supuse în discuție, ori la apărarea reclamantei. Nu se poate reține absența unei motivări, motivarea Curții de Apel este una clară și logică, cu referiri la toate mijloacele probatorii administrate în cauză, în considerentele sale instanța răspunzând chiar în mod detaliat la apărările principale ale fiecărei părți. Instanța de fond a cercetat, astfel, și a răspuns de o manieră lămuritoare, iar nu prin considerente cu caracter general, cum greșit susține recurenta-reclamantă, particularizând problemele sesizate de titularul cererii de chemare în judecată. Împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de argumentele reținute de instanța de fond și considerentele pentru care aceasta a apreciat că acțiunea sa este neîntemeiată, nu înseamnă că instanța nu și-a fundamentat hotărârea, ori că hotărârea acesteia nu cuprinde o motivare concretă ori că s-a schimbat temeiul- din încălcarea principiului nediscriminării, în cel al transparenței- cum nefondat susține recurenta. În acest sens, Înalta Curte reține și considerentele relative la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu art. 6 alin. (1) din Convenție, în sensul că, deși instanțele naționale trebuie să-și motiveze deciziile, aceasta obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecare instanței (fiind necesar ca, în considerentele hotărârii, să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia). Astfel fiind, se constată că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în raport de prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și a motivat de ce a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, atât în fapt, cât și în drept, prin urmare, nu se verifică motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Examinând hotărârea recurată și prin prisma celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., Înalta Curte constată că și acest motiv este nefondat. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar. Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei referitoare la nemotivarea deciziei de soluționare a contestației administrative deduse judecății. Conform dispozițiilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei (...). Așa cum se poate observa din analiza documentației depuse la dosar, recurentei-reclamante A. S.R.L. i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea proiectului Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, înregistrată sub nr. x/26.07.2016, faptul că a fost încălcat principiul transparenței. Or, având în vedere aceste aspecte, susținerea recurentei-reclamante, în sensul că organul de control nu s-ar fi pronunțat asupra eventualei încălcări a principiului nediscriminării, reținut prin Raportul de control nr. x/10.06.2013, și, ca atare, ar fi constatat un alt temei al abaterii, respectiv, încălcarea principiului transparenței, este total nesustenabilă. Subliniază Înalta Curte, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că, prin emiterea actului administrativ contestat (Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, nr. 64483/26.07.2016), autoritatea publică administrativă nu a făcut altceva decât să se conformeze sentinței civile nr. 2474 din 06 octombrie 2014, a Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă. Prin această Notă de constatare, a fost soluționată atât contestația formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Raportului de control nr. x/10.06.2013, înregistrată sub nr. x/23.08.2013, cât și suspiciunea de neregulă nr. x din 06.02.2014, ce rămăsese în nelucrare din cauza litigiului aflat încă pe rolul instanței. Prin urmare, critica recurentei-reclamante referitoare la faptul că, prin Nota de constatare, nu ar fi fost analizată efectiv contestația sa formulată împotriva Raportului de control nr. x/10.06.2013, și că nici nu ar fi fost respectate dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, este nefondată. Aceasta, întrucât, prin respectiva Notă s-a soluționat și contestația, și Autoritatea s-a conformat și hotărârii judecătorești anterioare, prin aplicarea unei corecții de 10%. Mai mult, Decizia în discuție a fost emisă cu respectarea principiului instituit prin norma anterior citată, deoarece emitentul acesteia a procedat la analizarea în concret a criticilor de nelegalitate formulate de recurentă cu privire la Raportul de control. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este nefondată susținerea recurentei-reclamante, potrivit căreia, instanța de fond nu ar fi motivat hotărârea atacată și ar fi aplicat eronat normele de drept material incidente în cauză. În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., interpretarea și aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 50, art. 20 alin. (1) și art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind corectă și legală. În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.