ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2256/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul inițial la Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința nr. 6257/05.09.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Justiției:

a) să se recalculeze indemnizația de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a

O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON;

b) să se recalculeze indemnizația de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 20.12.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

c) a salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

d) Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, să asigure Institutului Național de Expertize Criminalistice fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.

Prin cererea adițională formulată ulterior, reclamantul a modificat și completat acțiunea, arătând că solicită:

a) reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007 care la se adaugă majorările cu 4% conform O.G. nr. 13/2008) începând cu 9.04.2015, respectiv de 463,5 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. x, începând cu 01.12.2015;

b) repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 564 din 14 februarie 2019, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, respingând în consecință cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată în contradictoriu cu acest pârât.

Totodată, a admis excepția rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere, astfel cum a fost formulat și completat, vizând obligarea la reîncadrare și recalculare indemnizație de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, respingând în consecință acest capăt de cerere, astfel cum a fost formulat și completat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice.

De asemenea, a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată de reclamant și a obligat pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice să plătească părții reclamante diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, dintre venitul deja achitat și venitul stabilit prin decizia nr. 42/02.07.2018 a directorului adjunct al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Prin aceeași sentință, a obligat pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice să plătească părții reclamante suma de 595 RON cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, susținând, în esență, că pentru capătul de cerere admis, respectiv obligarea la plata dobânzii penalizatoare consideră că acesta nu are ternei legal.

Astfel, a făcut trimitere la prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017 și la Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, apreciind că este avută în vedere situația când se achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătorești, or, în cauză, ne aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești care obligă la plata de drepturi bănești și care nu este executată, tinzându-se la obținerea unei hotărâri judecătorești care să oblige la plata unor sume, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.

Totodată, dacă se pune problema dobânzilor pentru perioada anterioară, acesta nu poate fi decât cel mult remuneratorie, potrivit art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile formulate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007 care la se adaugă majorările cu 4% conform O.G. nr. 13/2008) începând cu 9.04.2015, respectiv de 463,5 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. x, începând cu 01.12.2015 și plata drepturilor salariale astfel rezultate, actualizate cu rata inflației și la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale.

Ulterior, a fost emisă în acest sens decizia directorului adjunct INEC nr. 42 prin care sunt recunoscute valorile de referință sectorială de 421,36 RON (perioada 09.04.2015 - 30.11.2015) și de 463,6 RON (perioada 01.12.2015 - 31.12.2017), motiv pentru care prima instanță a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect, astfel cum a fost formulat și completat.

În ceea ce privește obligația de plată a drepturilor salariale, prima instanță a reținut că obiectul acesteia subzistă în măsura în care plata diferenței de drepturi salariale nu a fost efectuată, iar în vederea recuperării totale a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul urmează să beneficieze de plata actualizată cu indicele de inflație și de plata dobânzii legale la această sumă.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar reține că în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin decizia emisă s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În fine, referitor la susținerile recurentului legate de problema dobânzilor, se reține că în discuție este dobânda cuvenită pentru neîndeplinirea de către autoritatea publică pârâtă a obligației de plată la scadența lunară a dreptului salarial stabilit legal, respectiv cea penalizatoare potrivit definiției legale.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice împotriva sentinței nr. 564 din 14 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.