ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2236/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Iași și ulterior pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a pronunțării regulatorului de competență în cauză, reclamanta Societatea B. S.A., prin lichidator judiciar A C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, anularea Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 privind soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziției obligatorii nr. 1675/16.05.2016, a Dispoziției obligatorii nr. 1675/16.05.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiara nr. 4814/17.12.2015 emise de pârâtă.

Ulterior, prin încheierea din 25.03.2019, s-a dispus în baza art. 16

1

din Legea 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ. introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de pârât, acesta fiind emitentul Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 atacate.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 56 din 6 mai 2019, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 83/P/25.11.2016, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a Dispoziției obligatorii nr. 1675/16.05.2016 și Raportului de inspecție economico-financiară nr. 4814/17.12.2015 emise de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au arătat că motivele reținute de prima instanță sunt contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât aceasta nu este învestită cu soluționarea unei cereri potrivit Legii nr. 85/2006, însușindu-și, totodată, susținerile reclamantei, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Potrivit recurenților, cele reținute de prima instanță, cu privire la activitatea lichidatorului judiciar de menținere a contractelor încheiate de debitor înainte de intrarea în faliment și a unor eventuale prejudicii ce s-ar crea în cazul desființării acestor acte, nu au relevanță, pentru că organele de inspecție fiscală nu au analizat și nu s-au pronunțat cu privire la legalitatea menținerii în derulare a Contractului nr. x/05.05.2015, ci au analizat documentele prezentate de reclamantă, dar și alte documente conform O.U.G. nr. 94/2011 coroborate cu H.G. nr. 101/2012.

Cu privire la considerentele hotărârii atacate legate de menținerea contractului menționat au apreciat că acestea nu au suport legal, raportat la dispozițiile H.G. nr. 644/2007, care nu sunt aplicabile conservării bunurilor sau acordării de venituri pentru debitorul falit.

De asemenea, au făcut trimitere la obiectivul inspecției economico-financiară și la faptul că deficiențele constatate au fost menționate în dispoziția obligatorie, făcând trimitere la existența unor documente care nu poarta în mod obligatoriu și cu caractere vizibile, în limbile română, engleză și franceză, mențiunea în faliment, și precizând că au fost solicitate explicații reprezentantului legal, pentru că, din verificarea documentelor prezentate de reclamantă pentru justificarea întocmirii decontului justificativ, a rezultat că au fost semnate documente care au stat la baza solicitării de la bugetul de stat a unor sume pentru lucrările de conservare la obiectivul minier Asau. Județul Bacau, de către D. - director general, E. - inginer minier și F. în numele și pentru societatea reclamantă, aflată în faliment, contrar dispozițiilor sentinței nr. 649/16.06.2015 și ale art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

Referitor la motivul reținut de prima instanță cu privire la Decizia nr. 2118/02.09.2015 emisă de lichidatorul judiciar, cu privire desemnarea directorului general D. pentru supravegherea activității de conservare derulată în executarea Contractului nr. x/2015 și să semneze documentele sus-menționate și actele adiționale de modificare a acestui contract, a apreciat că prima instanță a încălcat prevederile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, art. 227 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 232 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 233 din aceeași lege.

Totodată, a precizat că ulterior acestei decizii, lichidatorul judiciar a emis Decizia nr. 237/30.10.2015 prin care a desemnat alte două persoane pentru activitatea de control, în anumite perioade din luna noiembrie 2015, întocmindu-se foaie colectivă de prezență și state de salarii pentru respectiva lună.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Societatea B. S.A. prin lichidator judiciar Societatea A C., a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

În esență, a susținut că echipa de inspecție economico-financiară și-a depășit atribuțiile, lansându-se într-o analiză a legalității modului de derulare a procedurii de lichidare și de întocmire a documentelor decontului justificativ de către persoanele responsabile, interpretând în mod arbitrar și lipsit de temei legal prevederile legislației în domeniul insolventei.

Or, așa cum s-a reținut de organul de soluționare a plângerii prealabile, obiectul inspecției economico-financiară a fost de verificare a datelor din Decontul justificativ, reprezentând cheltuieli solicitate a fi decontate de la bugetul statului la B. S.A. pentru lucrări de conservare la H., județul Bacău, precum și de avizare a Decontului întocmit pentru luna noiembrie 2015 în suma de 22.878 RON (inclusiv TVA). Cum documentele prezentate au calitatea de document justificativ, poarta semnătura persoanelor îndreptățite și au fost întocmite cu respectarea sentinței nr. 649/2015 și a Legii nr. 85/2006 iar toate serviciile pentru care s-a solicitat placa au fost prestate, fiind

dovedită realitatea prestațiilor, nu există temei legal pentru avizarea negativă spre decontare de la bugetul de stat a sumelor respective.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 83/P/25.11.2016, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, și a Dispoziției obligatorii nr. 1675/16.05.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiara nr. 4814/17.12.2015 emise de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași.

Curtea de apel a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat actele administrative atacate, fiind nelegale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.2. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenții au făcut trimitere la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât instanța nu este învestită cu soluționarea unei cereri potrivit Legii nr. 85/2006, iar însușirea susținerilor reclamantei echivalează că nemotivarea hotărârii.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru soluționarea cauzei lor. Acest drept poate fi considerat efectiv numai dacă observațiile părților sunt într-adevăr "ascultate" adică examinate temeinic de către instanța sesizată (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk contra Olandei, par. 59).

Întărind cele menționate în jurisprudența sa anterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că exigența motivării hotărârilor judecătorești nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, însă ea presupune totuși ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Ruiz Torija contra Spaniei).

Contrar susținerilor recurenților prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva prevederilor incidente, cu referire la Legea nr. 85/2006, H.G. nr. 644/2007 și Legea nr. 31/1990, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se reține că urmare controlului financiar efectuat, în raport cu solicitarea reclamantei, societate în faliment, privind avizarea decontării cheltuielilor realizate pentru lucrările de conservare la H., aferente lunii noiembrie 2015 în suma de 22.878 RON (inclusiv TVA), în baza Contractului nr. x/05.05.2015 încheiat cu I. S.A. București în conformitate cu prevederile H.G. nr. 644/2007 privind aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu post închidere a unor mine și cariere, etapa a X-a, s-au emis actele administrative atacate.

Prin Dispoziția obligatorie nr. 1675/16.05.2016 s-a dispus în sarcina societății B.- în faliment următoarea măsura: "analiza prezentului Raport de inspecție economico-financiara de către C. confirmat ca lichidator judiciar al S.C. B. S.A. - in faliment" si "aplicarea întocmai a sentinței nr. 649/2015, emisa la data de 16.06.2015 de Tribunalul Prahova in dosarul nr. x/2010, definitiva si irevocabila de ia data de 14.10.2015, in sensul desfășurării doar a activităților prevăzute de legislația in vigoare".

Prin Decizia nr. 83/25.11.2016 Ministerului Finanțelor Publice a respins plângere prealabila si împotriva Dispoziției obligatorii nr. 1675/16.05.2016.

În esență, criticile recurenților sunt centrate pe împrejurarea că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, art. 227 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 232 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 233 din aceeași lege.

Potrivit art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului".

Instanța de control judiciar reține că autoritatea publică pârâtă nu a avizat Decontul justificativ întocmit pentru luna noiembrie 2015 în suma de 22.878 RON (inclusiv TVA), cu motivarea că asupra societății s-a deschis procedura falimentului și nu mai putea desfășura decât "activități prevăzute de legislația în vigoare" adică, operațiuni de lichidare, necontestându-se dovedita realității prestațiilor pentru care s-a solicitat plată.

Însă, se reține că derularea operațiunilor de lichidare implică în mod obiectiv și cheltuieli de procedură (salarii, pază, conservare) care pot fi obținute din activități aflate în desfășurare la data deschiderii procedurii de faliment, similare cu cele care au caracterizat activitatea curenta a debitoarei.

Din această perspectivă, contrar susținerilor recurentelor, sunt relevante efectele Contractului nr. x/05.05.2015, încheiat între S.C. I. S.A București, în calitate de achizitor/beneficiar, și Societatea B. S.A. Ploiești (societate în insolvență la acel moment), în calitate de prestator, iar măsura lichidatorului judiciar de menținere a acestui contract nu a fost contestată, potrivit art. 21 pct. (2) din Legea nr. 85/2006.

Totodată, măsura de menținere a respectivului contract, cu toate consecințele pe care un asemenea demers î1 implică, a fost menționata în Raportul de activitate nr. 2, publicat în BPI nr. 16664/05.10.2015, fiind adusă la cunoștința tuturor persoanelor implicate/interesate în derularea procedurii falimentului asupra B., iar cu privire la aceasta nu s-a formulat nicio contestație.

Așadar, lichidatorul judiciar are competența de a menține contractele încheiate de către debitor înainte de intrarea în faliment, contracte aflate în derulare și benefice pentru activitatea debitorului, contracte care prin desființarea lor ar aduce prejudicii grave atât debitorului, cât și creditorilor săi.

Cum acest contrat a fost încheiat în luna mai 2015, înainte de deschiderea procedurii de faliment, în perioada de observație, când debitorul își putea desfășura activitatea curentă, sunt incidente dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, coroborate cu art. 25 lit. e) din Legea nr. 85/2006, text legal care se completează cu cu art. 11 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 85/2006, care prevede că lichidatorul judiciar are atribuții manageriale asupra activității debitorului falit.

Prin urmare, ținând cont de aceste aspecte, lichidatorul judiciar a emis Decizia nr. 2118/02.09.2015, prin care s-a menținut valabil Contractul nr. x/2015, având în vedere obiectul acestuia, respectiv desfășurarea de activități specifice etapei de conservare la obiectivele miniere, activități care au constat în asigurarea serviciilor de pază, asigurarea alimentării cu energie electrică, supravegherea și controlul obiectivelor miniere cu obligațiile prevăzute la art. 7 pct. 7.4 din contract, reducând astfel consecințele patrimoniale negative.

Referitor la deficiențele reținute prin actele contestate și care, în opinia recurenților încalcă prevederile legale în materie la care recurenții au făcut trimitere, instanța de control judiciar apreciază că documente care nu poarta în mod obligatoriu și cu caractere vizibile, în limbile română, engleză și franceză, mențiunea în faliment, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, reprezintă o eroare materială, cum corect a reținut și prima instanță.

De asemenea, faptul că s-a constatat că directorul societății-D. a semnat, în perioada de faliment, în numele și pe seama societății reclamante cele două acte adiționale ale Contractului nr. x/05.05.2015 (nr. 1/01.09.2015 și nr. 2/30.09.2015) și a anexelor aferente acestora nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor sentinței nr. 649/16.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2010, ale art. 47, alin. (4) din Legea nr. 85/2006, art. 227 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 232 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 233 din aceeași lege, întrucât a procedat legal în temeiul prevederilor legilor menționate și a sentinței indicate, care prevăd că debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare derulării operațiunilor dizolvării/lichidării.

După cum se observă, Contractul nr. x/05.05.2015 a fost încheiat anterior sentinței nr. 649/2015 și a fost menținut potrivit Deciziei nr. 2118/02.09.2015 având în vedere obiectul acestuia, decizie prin care s-a dispus ca D. "va supraveghea și controla activitatea de conservare derulată în executarea contractului" și că "în acest scop va semna/aproba graficele lunare de servicii executate, rapoartele de activitatea, statele de plată cât și orice alte documente necesare a se întocmi în executarea contractului."

Este de subliniat, totodată, că respectivele acte adiționale la contract nu sunt semnate doar de D., ci și de către lichidatorului judiciar C.

SPRL, fiind astfel respectate dispozițiile sentinței nr. 649/16.06.2015 și ale Legii nr. 85/2006, iar împrejurarea că centralizatoarele financiare și graficele poartă doar semnătura lui D. este în conformitate cu Decizia nr. 2118/02.09.2015.

Așa fiind, contrar celor susținute de recurenți, se constată că directoul societății-D. nu a semnat actele contestate de pârâta, în calitate de reprezentant al societății reclamante - în faliment - cu încălcarea sentinței nr. 649/2015, pronunțată la data de 16.06.2015 de Tribunalul Prahova și a art. 47. alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

De altfel, și Decizia nr. 237/30.10.2015, emisă ulterior Deciziei nr. 2118/02.09.2015 a fost semnată de C., în calitate de lichidator judiciar.

În fine, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut și incidența H.G. nr. 644/2007, privind aprobarea închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu post închidere a unor mine și cariere, etapa a X-a și modificarea unor acte normative în domeniul închiderii unor mine, în raport de prevederile art. 4 - (1) din acest act normativ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 56 din 6 mai 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.