ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2154/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 octombrie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Prefectura Municipiului București, Prefectul Municipiului București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat suspendarea Hotărârii nr. 19 din data de 06 octombrie 2020, emisă de către Președintele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, precum și obligarea tuturor pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun și sancționarea pentru discriminare a pârâților, precum și obligarea la daune morale aduse onoarei, demnității și reputației, în cuantum de 5.000 RON în solidar.

Prin sentința civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a respins acțiunea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu Guvernul României, Prefectura Municipiului București, Prefectul Municipiului București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de reclamanți.

3.1. Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin sentința civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs principal reclamanții B. și A..

Reclamanții B. și A. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2020, a O.U.G. nr. 192/2020 pentru completarea Legii nr. 55/2020 și a Legii nr. 136/2020, în raport de prevederile art. 1, art. 4, art. 9-11, art. 15-16, art. 20-27, art. 30-34, art. 36, art. 39-41, art. 43-44, art. 47-49, art. 50-52, art. 61, art. 73, art. 75-76, art. 108, art. 115-116, art. 118, art. 124, art. 126, art. 129, art. 135, art. 141, art. 154-155 din Constituția României, precum și a O.G. nr. 21/2004, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 4, art. 9-11, art. 15-16, art. 20-23, art. 25, art. 30, art. 47, art. 51-52, art. 73, art. 75-76, art. 108, art. 115-116, art. 118, art. 124, art. 126, art. 129, art. 135, art. 141, art. 154 -155.

În dezvoltarea recursului, recurenții-reclamanți au invocat, în esență, greșita aplicare a normelor de drept material, apreciind că erau întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Recurenții consideră că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată cu exces de putere, cu depășirea atribuțiilor judecătorești și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 1 alin. (4) - (5) și ale art. 21 din Constituția României, ale art. 10 din Legea nr. 304/2004, ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, precum și ale art. 6 - art. 7 și art. 22 din C. proc. civ.

3.2. Pârâta Instituția Prefectului Municipiului București a declarat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, criticând soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Municipiului București, precizând că această pârâtă nu are capacitate procesuală de folosință.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 februarie 2021, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului principal, apreciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2021, intimata-pârâtă Instituția Prefectului Municipiului București a solicitat respingerea recursului principal.

Intimata-pârâtă a învederat că o eventuală decizie pronunțată cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de reclamanți nu ar avea nicio influență asupra modului de soluționare a cauzei, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2021, intimatul-pârât Prefectul Municipiului București a solicitat respingerea recursului principal, apreciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții B. și A. și de pârâta Instituția Prefectului Municipiului București sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, criticile acestora, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de către recurenții-reclamanți, este incident atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceasta înțelegându-se incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor alte organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale.

Instanța săvârșește un exces de putere atunci când: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată, înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale.

În speță, instanța s-a pronunțat asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, neputându-se reține că a săvârșit un act care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În plus, invocarea în termeni generali a acestui motiv de casare, fără indicarea concretă a împrejurărilor care conturează incidența lui în cauză, nu este suficientă pentru ca instanța de control judiciar să procedeze, din oficiu, la identificarea elementelor care se circumscriu motivului de nelegalitate menționat, astfel că nu constituie în sine o motivare a recursului.

Ceea ce critică recurenții în fapt este încălcarea și aplicarea greșită a legii, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reținând că actele normative a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurenții-reclamanți, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, recurenții-reclamanți au invocat neconstituționalitatea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a O.U.G. nr. 192/2020 pentru completarea Legii nr. 55/2020, a Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, precum și a O.G. nr. 21/2004 privind sistemul național de management al situațiilor de urgență, acte normative care reglementează măsuri necesare în domeniul sănătății publice cu caracter temporar, în situații de risc epidemiologic și biologic, pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

(i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

(ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

(iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deși excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2020, a O.U.G. nr. 192/2020 pentru completarea Legii nr. 55/2020, a Legii nr. 136/2020, precum și a O.G. nr. 21/2004 a fost invocată la cererea reclamanților în fața Curții de Apel București, iar, anterior, nu s-a pronunțat o decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate de petenți ca fiind neconforme cu legea fundamentală, în cauză nu este îndeplinită cerința ca dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte constată că "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se pronunța în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de fond care, fiind învestită de către reclamanți cu o cerere de suspendare a Hotărârii nr. 19/06.10.2020, emisă de Președintele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, formulată împotriva Guvernului României, Prefecturii Municipiului București, Prefectului Municipiului București și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Textele de lege apreciate a fi neconstituționale reglementează măsuri necesare în domeniul sănătății publice cu caracter temporar, în situații de risc epidemiologic și biologic, pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României, conținutul lor fiind irelevant pentru temeiul de drept în baza căruia instanța de fond a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

De altfel, recurenții-reclamanți nu au evidențiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituționalității acestor texte de lege l-ar produce cu privire la soluția instanței de fond. O eventuală decizie a Curții Constituționale, pronunțată cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate de reclamanți, nu ar avea aptitudinea de a influența modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul principal declarat de reclamanții B. și A. împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin sentința civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Referitor la recursul incident declarat de pârâta Instituția Prefectului Municipiului București, Înalta Curte reține că critica invocată în cuprinsul acestuia, referitoare la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Municipiului București, pronunțată prin sentința civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, excede cadrului procesual al recursului de față, care vizează doar soluția instanței de fond privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenții-reclamanți, motiv pentru care urmează să fie respins.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursul principal declarat de reclamanți împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin sentința civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, precum și recursul incident declarat de pârâta Instituția Prefectului Municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanții B. și A. împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin sentința civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Instituția Prefectului Municipiului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.