ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 215/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 iulie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director, a solicitat anularea Hotărârii nr. 185 din 15 martie 2017, emisă de pârât, admiterea sesizării și constatarea discriminării față de alte categorii de profesii libere sau față de executorii judecătorești încadrați în profesie fără examen din alte profesii.

Prin sentința civilă nr. 1622 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director ("CNCD", "Consiliul").

Împotriva sentinței civile nr. 1622 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond a încălcat prevederile art. 397 alin. (1) din același act normativ, nepronunțându-se asupra tuturor cererilor deduse judecății, respectiv că aceasta nu s-a pronunțat, ca de altfel nici autoritatea pârâtă, asupra cererii de constatare a discriminării în cadrul aceleiași profesii.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține recurentul-reclamant că instanța de fond nu a analizat cererea de constatare a discriminării față de alți executori judecătorești primiți în profesie fără examen, din alte categorii profesionale. Consideră reclamantul că, și în prezența deciziei Curții Constituționale nr. 997/1998, pârâtului CNCD îi revenea obligația de a analiza discriminarea în cadrul aceleiași profesii, împrejurare la care instanța de fond nu a făcut referire, concluzionând că discriminarea este invocată doar prin referire la actele normative care reglementează statutul altor profesii liberale.

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fapta de discriminare sesizată de reclamant Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a raportat la prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora:

"(1) Calitatea de executor judecătoresc încetează: b) prin pensionare sau în cazul constatării incapacității de muncă, în condițiile legii; (...)", susținând reclamantul că această normă este discriminatorie față de situația celorlalte profesii liberale, ai căror membri au posibilitatea legală de continuare a activității profesionale și după pensionare. Totodată, a apreciat reclamantul că este discriminatorie și primirea în rândul executorilor judecătorești, fără examen, a unor membri pensionari proveniți din rândul altor profesii liberale, care, astfel, beneficiază atât de pensie, cât și de veniturile obținute ca executor judecătoresc.

Prin Hotărârea nr. 185 din 15 martie 2017, pârâtul CNCD a admis excepția de necompetență cu privire la obiectul petiției, apreciind că, potrivit prevederilor legale și deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008, Consiliul nu poate interfera în competența de reglementare a legislativului prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative. Legalitatea acestei hotărâri a fost confirmată de instanța de fond care a reținut, în esență, același argument al necompetenței CNCD, dedus din considerentele deciziei Curții Constituționale.

În recurs, reclamantul a susținut, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a discriminării în cadrul aceleiași profesii.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate. Nu se poate reține o omisiune a primei instanțe de a se pronunța asupra unei cereri deduse judecății, câtă vreme petitul prin care reclamantul a solicitat constatarea discriminării este un accesoriu al capătului principal de cerere care vizează anularea hotărârii CNCD. Or, o dată respinsă acțiunea în anularea actului administrativ și reținut caracterul just al argumentului necompetenței legale a Consiliului de a se pronunța cu privire la invocata discriminare care ar rezulta din reglementarea legală, instanța de fond, în mod corect, nu a mai procedat la analiza discriminării pretinse sub niciunul dintre aspectele invocate de reclamant (discriminare față de alte profesii liberale și în cadrul profesiei).

În mod greșit a susținut recurentul-reclamant că instanța de fond s-a referit doar la discriminarea sesizată în raport de actele normative care reglementează statutul altor profesii liberale, nu și la cea din cadrul profesiei. Ambele situații discriminatorii susținute de reclamant privesc, în realitate, modalitatea de legiferare a profesiei de executor judecătoresc prin Legea nr. 188/1999, din perspectiva consecințelor încetării acestei calități prin pensionare, reclamantul susținând că nu mai are posibilitatea de a continua activitatea profesională după pensionare, spre deosebire de membrii altor profesii liberale și de executorii judecătorești care sunt pensionari din alte profesii liberale și care au intrat în această profesie fără susținerea unui examen.

Prin urmare, nu există nicio diferență între cele două situații de discriminare susținute de reclamant, criticând prevederile Legii nr. 188/1999 din perspectiva modului în care legiuitorul a înțeles să reglementeze consecințele și condițiile de încetare a calității de executor judecătoresc prin pensionare, astfel încât în ambele cazuri sunt incidente considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008, potrivit cărora prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu și chiar să substituie acest text cu dispoziții cuprinse în alte acte normative.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1622 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.