ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.06.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., G., H., I., J. și K. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, anularea adresei nr. x/2017 din 30 martie 2017 emise de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Procuror Șef Direcție, ca fiind neîntemeiată; anularea Ordinului nr. 46 din 20.01.2017 emis de Procurorul Șef Direcție al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - București.

Prin sentința civilă nr. 545 din 12 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile și excepția lipsei de interes, ca fiind neîntemeiate; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pe care a obligat-o la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, precum și cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; a obligat pârâtul la plata către fiecare parte reclamantă a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului de încadrare menționat în precedent; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K. în contradictoriu cu pârâtul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pe care l-a obligat la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, precum și cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, actul urmând a fi emis pentru perioada 9.04.2015 - 31.05.2016.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului de încadrare menționat în precedent și a respins în rest cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 545 din 12 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei în fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că soluția pronunțată de prima instanță este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a normelor de drept material incidente.

Astfel, consideră că în mod nelegal prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, având în vedere că reclamanții nu au atacat Ordinul nr. 1703/30.07.2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici actele administrative ulterioare de stabilire a drepturilor salariale emise în executarea legii, emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv de Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Precizează că stabilirea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul D.I.I.CO.T., aferentă perioadei supuse analizei, s-a realizat până la 22.11.2016 prin ordine emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar ulterior acestei date, în baza art. 3 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016, s-a făcut prin Ordine ale procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Invocă dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII - Anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010, care instituie o procedură specială pentru contestarea actului administrativ al ordonatorului de credite prin care sunt stabilite drepturile salariale.

Mai arată că prin Ordinul nr. 1703/30.07.2015, emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au stabilit drepturile salariale ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, prin care procurorii au fost salarizați la nivelul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 pentru aceeași funcție, grad, vechime în muncă și în functie.

Menționează că prin Ordinul nr. 434/V1-3/21.12.2016, emis de procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, drepturile salariale ale procurorilor din cadrul acestei structuri de parchet au fost recalculate începând cu data de 01.08.2016 prin includerea creșterilor salariale de 18%, acordate prin hotărâri judecătorești în baza O.G. nr. 10/2007 și aflate în plată.

Arată că ulterior, prin Ordinul nr. 46/20.01.2017, emis de Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, drepturile salariale ale procurorilor din cadrul acestei structuri de parchet au fost recalculate la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, începând cu 01.10.2016. Astfel, salariile de bază ale acestei categorii de personal au fost stabilite prin includerea creșterilor salariale de 7% (compuse din suma indexărilor acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 3/2006 și aflate în plată).

Susține că prin contestația administrativă reclamanții au atacat Ordinul nr. 46/20.01.2017, însă reclamanții nu au contestat, în condițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 ori art. 7 din Legea nr. 554/2004, actele administrative prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu 09.04.2015, astfel că respectivele acte se bucură de prezumția de legalitate, producând în continuare efecte.

Consideră că prezenta acțiune este inadmisibilă în condițiile în care nu au fost contestate actele administrative ale ordonatorilor de credite prin care, în perioada 30.07.2015 -19.01.2017, reclamanților le-au fost stabilite drepturile salariale, sens în care solicită admiterea excepției și respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Critică faptul că prima instanță a soluționat cauza dedusă judecății cu nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, întrucât, deși din actele de la dosar reieșea faptul că ulterior datei de 31.05.2016, reclamantul K. nu mai funcționa în cadrul D.I.I.C.O.T., ci al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a omis faptul că acesta nu justifică legitimitate procesuală pentru a contesta Ordinul nr. 46/20.01.2017.

Invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului K. de a contesta Ordinul de salarizare nr. 46/20.01.2017, întrucât prin Hotărârea nr. 278/24.05.2016, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea activității acestuia la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul teritorial Oradea și continuarea activității reclamantului K., începând cu data de 01.06.2016, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Consideră că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că neluarea în considerare începând cu data de 09.04.2015, a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv de 445,5 RON, este nelegală, câtă vreme aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale Justiție.

Învederează că la data de 09.04.2015, în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nivelul maxim aflat în plată nu cuprindea și creșterile salariale în procent total de 25% prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007, aceste creșteri salariale fiind acordate prin Ordinul nr. 1703/30.07.2015, sens în care invocă și dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G nr. 57/2015, motiv pentru care apreciază că aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas fără fundament legal, cu atât mai mult cu cât ulterior a fost pronunțată și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.

Apreciază că în mod nelegal prima instanță a apreciat că nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" era calculat la data de 09.04.2015 în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON și că prima instanță a făcut o greșită apreciere a înscrisurilor depuse de reclamanți, conferind valoare probantă unei hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), prin care unor terți le-au fost recunoscute pretenții similare celor din cauză.

De asemenea, susține că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat argumentul pârâtei D.I.1. C.O.T. întemeiat pe principiul neretroactivității legii, având în vedere că, deși prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, aceasta nu implică obligația angajatorului de a include drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești de la un alt moment decât cel stabilit prin dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, respectiv începând cu luna august 2016.

Totodată, consideră că se impune și înlăturarea obligației de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre salariile calculate în raport cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 445,5 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților.

4.1. Intimații-reclamanți a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este temeinică și legală.

4.2. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a invocat excepțiile: lipsei de interes a reclamanților K., J., E., B. și I. de a solicita anularea adresei nr. x/2017 din 30 martie 2017 și a ordinului nr. 46 din 20.01.2017; lipsei de obiect cu privire la obligarea emiterii unui nou ordin de salarizare și a lipsei de obiect cu privire la obligarea pârâtei cu privire la plata diferențelor salariale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., G., H., I., J. și L. învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, anularea adresei nr. x/2017 din 30 martie 2017 emise de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Procuror Șef Direcție și anularea Ordinului nr. 46 din 20.01.2017 emis de Procurorul Șef Direcție al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - București.

În cauză, reclamanții au calitatea de procurori, funcționând în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea și Biroul Teritorial Oradea.

În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reține că prin Ordinul procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr. 192/26.04.2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizațiilor reclamanților pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 și în continuare.

Potrivit actului administrativ în discuție - Ordinul procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr. 192/26.04.2018, începând cu data de 09.04.2015, categoria de personal din care fac parte și reclamanții beneficiază de indemnizații de încadrare, stabilite în raport cu o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 în raport cu o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

De asemenea, pentru stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților a fost emis și Ordinul procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nr. 193/27.04.2018, prin care s-a stabilit că începând cu data de 01.01.2018, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prevăzuți în anexele ordinului, vor fi salarizați conform dispozițiilor in Legea-cadru nr. 153/2017.

La dosar au fost depuse și anexele cu persoanele în privința cărora operează aceste majorări salariale, intimații-reclamanți regăsindu-se printre aceștia.

Înalta Curte constată că prin ordinele de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizației intimaților-reclamanți în raport cu o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

În consecință, dată fiind emiterea de către pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a Ordinelor nr. 192/26.04.2018 și nr. 193/27.04.2018, prin care s-a stabilit o valoare de referință sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015 și de 463,50 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

Față de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată și emiterea ordinelor de salarizare astfel cum au fost solicitate de către intimați, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea criticilor din recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile față de ordinele emise anterior Ordinului nr. 46/20.01.2017 al Procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și nici cu privire la principiul neretroactivității legii.

Totodată, apreciază că nu mai impune nici analizarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului K. în ceea ce privește contestarea Ordinului nr. 46/20.01.2017, fiind evident că în prezenta cauză acesta a solicitat drepturile salariale până la momentul plecării sale din instituția recurentă, respectiv până la data de 01.06.2016, ulterior acesta urmând a obține drepturile salariale de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Nu vor mai fi analizate nici excepțiile invocate prin răspunsul la întâmpinare.

În ceea ce privește critica referitoare la înlăturarea obligației de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre salariile calculate în raport cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 445,5 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților, Înalta Curte constată că atât art. 4 din Ordinul nr. 192/26.04.2018, cât și art. art. 3 din Ordinul nr. 193/27.04.2018, prevăd că plata diferențelor rezultate se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, astfel că nu se mai impune nici analizarea acestui aspect.

De altfel, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum și plata dobânzilor și a actualizării cu rata inflației.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva sentinței civile nr. 545 din 12 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva sentinței civile nr. 545 din 12 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2021.