ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 208/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16 august 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 821176/15.02.2017, prin care a fost respinsă contestația formulată de către reclamantă și înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Cabinetul Președintelui ANAF sub nr. x/24.05.2012, prin care a solicitat modificarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1167/2009, în baza căruia societatea reclamantă a fost declarată inactivă, în sensul anulării poziției corespunzătoare din lista contribuabililor declarați inactivi în baza OP ANAF 1167/2009;

- să se constate că față de societatea reclamantă nu s-a respectat procedura privind declararea contribuabililor inactivi, aprobată prin Ordinul nr. 819/19.05.2008 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vigoare la data declarării drept contribuabil inactiv și, pe cale de consecință, să se dispună anularea poziției corespunzătoare din Lista contribuabililor declarați inactivi în baza Ordinului Președintelui ANAF nr. 1167/2009, poziție la care se află înscrisă societatea reclamantă;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 august 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a solicitat:

- anularea adresei nr. x/15.02.2017, emisa de ANAF - Direcția Generală Juridică;

- admiterea cererii de intervenție în interes propriu și constatarea inexistentei Ordinului nr. 1167/2009, ca urmare a nepublicării sale în Monitorul Oficial sau, după caz, având în vedere și nerespectarea procedurii de notificare față de A. S.R.L., să se modifice Ordinul în sensul anularii poziției corespunzătoare din lista contribuabililor declarați inactivi în baza Ordinului Președintelui ANAF nr. 1167/2009, poziție la care este înscrisă A. S.R.L.

1.3. Prin încheierea din 19 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția conexității, invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 378 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, și excepția lipsei de interes invocată cu privire la reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L.;

(ii) a admis în parte cererile conexate ale reclamantelor A. S.R.L. și B. S.R.L., dispunând:

- anularea adresei nr. x/15.02.2017, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică de soluționare a contestației administrative a reclamantei A. S.R.L.;

- anularea adresei nr. x/15.02.2017, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică de soluționare a cererii de intervenție în interes propriu a reclamantei B. S.R.L.;

- admiterea cererii de intervenție în interes propriu a reclamantei B. S.R.L.;

- anularea parțială a OPANAF nr. 1167/2009, în sensul anulării poziției corespunzătoare din lista contribuabililor declarați inactivi, conform Anexei Ordinului, poziție la care se află înscrisă reclamanta A. S.R.L.

(iii) a respins în rest cererile;

(iv) a obligat în solidar pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta A. S.R.L., în sumă de 5462,81 RON - onorariu avocațial, și a cheltuielilor solicitate de reclamanta B. S.R.L., în sumă de 50 RON - taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 378 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală ("ANAF"), cât și pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală ("Președintele ANAF").

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii în contradictoriu cu Președintele ANAF, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurentul-pârât a criticat soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că, potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), c) și d) și art. 13 din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice emitente a actului administrativ vătămător, în speță pârâtei ANAF, instanța de fond reținând în mod greșit că Președintele ANAF este emitentul ordinului contestat.

A arătat pârâtul că, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în exercitarea atribuțiilor sale președintele ANAF emite ordine, însă raportul juridic de drept administrativ se naște, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, între persoana vătămată și autoritatea emitentă a actului.

Recurentul-pârât a criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicitând, în subsidiar, diminuarea onorariilor avocațiale raportat la complexitatea cauzei și a activității depuse în cauză.

A apreciat pârâtul că nu a dat dovadă de rea-credință sau neglijență, pentru a-i fi imputate cheltuielile de judecată și nici nu se află în culpă procesuală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.. O condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată este aceea a câștigării irevocabile a procesului, situație neîntâlnită în speță. Totodată, cheltuielile privind angajarea unui apărător sau cele privind administrarea probatoriului sunt cheltuieli obișnuite, care nu se pot imputa părții adverse, astfel cum s-a reținut în jurisprudență, invocând în acest sens decizia Tribunalului Suprem, secția civilă nr. 1410/1976.

Totodată, a susținut recurentul că instanța de fond trebuia să reducă onorariul avocațial solicitat de apărătorul pârâtei, întrucât acesta a reprezentat-o doar la două termene de judecată, cuantumul onorariului fiind excesiv în raport de munca depusă.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a criticat, în prim rând, soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei de interes în susținerea cererilor de chemare în judecată conexate. A arătat pârâta că, pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal s-a aflat dosarul nr. x/2012, având ca obiect cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind anularea Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 și a RIF nr. x/21.10.2011. Prin sentința civilă nr. 1365/05.04.2013, definitivă prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 4473/20.05.2014, au fost anulate actele administrativ fiscale contestate. Totodată, prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 3144/2011, intimata-reclamantă a fost reactivată.

În consecință, a apreciat recurenta-pârâtă, întrucât intimata-reclamantă A. S.R.L. a fost reactivată, iar pentru perioada 11.06.2009 - 16.09.2011 nu a fost obligată la plata vreunei obligații fiscale (decizia de impunere și RIF fiind anulate), aceasta nu are vreun interes în promovarea acțiunii de față.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a constatat nelegalitatea parțială a OPANAF nr. 1167/2009, în ceea ce privește poziția corespunzătoare din lista contribuabililor inactivi, referitoare la intimata-reclamantă A. S.R.L., reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a reiterat aspectele din acțiune referitoare la dispozițiile legale și procedura urmată pentru declararea inactivă a intimatei-reclamante A. S.R.L., arătând că, în ceea ce privește notificarea prealabilă a contribuabilului, prevăzută de pct. 9 lit. B) din Anexa 1 a Procedurii privind declararea contribuabililor inactivi, aprobată prin Ordinul ANAF nr. 819/2008, intimatei-reclamante i-a fost comunicată Notificarea nr. x/05.12.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice a orașului Deta. În cuprinsul acestei notificări, intimatei i-a fost adusă la cunoștință obligația depunerii, până la data de 25.11.2008, a declarațiilor enumerate, obligație care, în cazul neîndeplinirii la două termene de declarare consecutive, conduce la declararea societății ca inactivă.

În fine, recurenta-pârâtă a criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, expunând motive de recurs identice cu cele prezentate de pârâtul Președintele ANAF, anterior prezentate și care nu vor mai fi reluate.

Prin întâmpinările înregistrate în dosarul instanței de recurs, intimatele-reclamante A. S.R.L. și B. S.R.L. au invocat excepție nulității recursurilor, pentru nemotivare, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. (în ale căror prevederi se încadrează căile de atac formulate), Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele ANAF, contestată de această parte, Înalta Curte o apreciază a fi legală, urmând a o menține, consecutiv respingerii criticilor formulate prin cererea de recurs.

Recurentul-pârât și-a întemeiat excepția pe lipsa calității sale de emitent al actului administrativ contestat, respectiv OPANAF nr. 1167/2009, iar în recurs nu a prezentat argumente suplimentare față de cele expuse în fața instanței de fond. Or, astfel cum s-a arătat și prin sentința recurată, ordinul a cărui anulare parțială s-a solicitat atât prin cererea principală, cât și prin cererea conexă, a fost emis de Președintele ANAF, în exercitarea atribuțiilor sale legale prevăzute de art. 78 alin. (5) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, art. 11 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea nr. 571/2003, precum și art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009, potrivit cărora:

"În exercitarea atribuțiilor sale, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite ordine, în condițiile legii, precum și alte dispoziții necesare îndeplinirii atribuțiilor funcției." Într-adevăr, președintele ANAF este conducătorul instituției, însă legea îi conferă atribuții de emitere a unor acte administrative specifice (precum și alte atribuții proprii, conform art. 12 din H.G. nr. 109/2009), distincte de cele aparținând structurilor organizatorice ale instituției, detaliate la art. 6 - 11 și Anexa la H.G. nr. 109/2009.

Așadar, întrucât Președintele ANAF este emitentul Ordinului nr. 1167/2009, acesta are calitate procesuală pasivă în litigiul vizând anularea parțială a actului administrativ contestat, distinct de calitatea procesuală pasivă a co-pârâtei ANAF, care se raportează la adresele emise de această autoritate, prin direcția generală juridică, în soluționarea contestației administrative formulate de A. S.R.L. și a cererii de intervenție în interes propriu formulate de B. S.R.L. În consecință, recursul va fi respins, ca nefondat, cadrul procesual fiind corect stabilit de către prima instanță prin raportare la părțile raportului juridic litigios dedus judecății.

II.2. Referitor la criticile recurentei-pârâte ANAF cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei de interes în susținerea cererilor conexate, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Se observă că, prin recurs, pârâta ANAF nu a invocat argumente suplimentare în susținerea excepției față de cele expuse instanței de fond, argumente care, analizate de instanța de control judiciar, confirmă soluția primei instanțe, nefiind dovedită o lipsă a interesului celor două reclamante în formularea cererilor de chemare în judecată conexate.

Pe de-o parte, astfel cum a reținut și prima instanță, demersul procedural al reclamantei A. S.R.L. este o continuare a celui inițiat în dosarul nr. x/2012, în cadrul căruia, prin sentința civilă nr. 311/07.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia nr. 4/13.01.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea respingerii, ca tardive, a deciziei de soluționare a contestației administrative formulate împotriva OPANAF nr. 1167/2009 și s-a dispus reluarea procedurii administrative prin soluționarea în fond a acestei contestații.

Pe de altă parte, argumentele întemeiate pe soluția definitivă de anulare a Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 și a RIF nr. x/21.10.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2012, precum și pe reactivarea intimatei-reclamante prin OPANAF nr. 3144/16.09.2011, nu lipsesc cele două cereri conexate de interesul obținerii unei soluții definitive în privința chestiunii disputate vizând legalitatea inactivării A. S.R.L. Emiterea ordinului de reactivare a societății reclamante produce efecte de la data de 16.09.2011, fără a reglementa situația fiscală a contribuabilului pe perioada scursă între data declarării inactivității și data reactivării (11.06.2009 - 16.09.2011). Nici împrejurarea că, pe perioada 11.06.2009 - 16.09.2011, societatea inactivată nu a fost obligată la plata vreunei obligații fiscale (ulterior anulării deciziei de impunere și RIF) nu este relevantă, întrucât ordinul de declarare a inactivității beneficiază de prezumția de legalitate, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să constate contrariul, putând genera noi acte de impunere fiscală emise în privința societății inactive sau a partenerilor săi comerciali.

De altfel, instanța de fond a reținut că reclamanta B. S.R.L. a depus în dosar Decizia nr. x/31.10.2014, privind soluționarea contestației administrative formulată împotriva unei decizii de impunere emise la data de 13.08.2014, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina acestei societăți, din perspectiva faptului că a derulat relații contractuale cu furnizorul A. S.R.L., pe perioada declarării inactivității acestuia. Organul de soluționare a contestației administrative a constatat că nu se poate pronunța pe fondul contestației administrative, până la finalizarea acțiunii promovate în instanță de A. S.R.L., având ca obiect anularea OPANAF nr. 1167/2009, respectiv a poziției corespunzătoare a anexei ordinului prin care acest contribuabil a fost declarat inactiv, dispunând suspendarea soluționării contestației. Prin recurs, pârâta ANAF nu a formulat critici care să contraargumenteze cu privire la consecințele fiscale pe care menținerea ordinului contestat în ordinea de drept le produce asupra celor două societăți reclamante.

În privința interesului procesual al reclamantei B. S.R.L., intervenientă în procedura contestației administrative, recurenta-pârâtă nu a prezentat argumente care să o vizeze personal, toate susținerile referindu-se strict la reclamanta A. S.R.L., deși excepția invocată privea ambele reclamante.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentei-pârâte referitoare la soluția de respingere a excepției lipsei de interes în susținerea cererilor de chemare în judecată conexate.

II.3. Neîntemeiate sunt și criticile recurentei-pârâte ANAF privind fondul cauzei, prin care s-a susținut legalitatea procedurii de notificare prealabilă a contribuabilului față de care se intenționează declararea inactivității.

Instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. 4473 din 20.05.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a tranșat, definitiv, chestiunea litigioasă referitoare la nerespectarea procedurii de declarare a inactivității, constatând că organul fiscal nu a transmis contribuabilului A. S.R.L. notificările prevăzute la pct. 1 și 9 din Procedura privind declararea contribuabililor inactivi, aprobată prin OPANAF nr. 819/2008. Făcând aplicarea în speță a art. 430 alin. (2) C. proc. civ., prima instanță a apreciat că acest aspect nu mai poate fi supus unei noi judecăți și că nelegalitatea procedurii prealabile se răsfrânge asupra legalității ordinului a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.

Deși a susținut a fi greșită soluția instanței de fond, întemeiată pe prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a detaliat criticile de nelegalitate referitoare la considerentele sentinței atacate, ci a reiterat argumentul respectării procedurii de notificare prealabilă a contribuabilului, invocând existența notificării nr. x/05.12.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice a orașului Deta. Or, odată stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, caracterul nelegal al procedurii prealabile declarării inactivității, această chestiune nu mai poate fi rejudecată într-un litigiu ulterior, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat atașată considerentelor hotărârii judecătorești, soluția instanței de fond fiind legală.

Cum recurenta-pârâtă nu a formulat alte motive de nelegalitate referitoare la soluția de anulare a Ordinului nr. 1167/2009, Înalta Curte va respinge criticile pârâtei, ca nefondate, menținând sentința recurată.

II.4. În ceea ce privește criticile comune formulate de pârâți cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le constată a fi nefondate, în raport de soluția de menținere a sentinței recurate, recurenții-pârâți fiind obligați la plata cheltuielilor de judecată antamate de reclamanți ca urmare a constatării culpei lor procesuale, respectiv a emiterii unor acte administrativ fiscale nelegale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.

Nu vor fi primite nici criticile referitoare la lipsa de proporționalitate a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial.

Înalta Curte reține că asupra acestei chestiuni s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluției astfel dispuse, Înalta Curte a reținut că:

"proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanțelor de judecată prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâți, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile declarate de pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca nefondate.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-pârâți la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON, reprezentând onorariu avocațial achitat în recurs, dovedit prin depunerea la dosar a facturii nr. x/05.10.2020 și a chitanței seria x/05.10.2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 378 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții-pârâți la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON, reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.