ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1932/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal al Comisiei de agregare și selecție a participanților în insolvență din data de 03.05.2017, iar în subsidiar, revocarea parțială a aceluiași act administrativ, în ceea ce îl privește, înscris la poziția 80 din Anexa nr. 2 la procesul-verbal, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 62 din 30 martie 2018, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a anulat în parte procesul-verbal din data de 03.05.2017 emis de Comisia de Agreare și Selecție a Practicienilor în Insolvență din cadrul Agenției Națională de Administrare Fiscală, în ceea ce privește poziția nr. 80 din Anexa nr. 2 referitor la descalificarea ofertei depusă de către reclamant, a respins restul pretențiilor formulate de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.250 de RON cheltuieli parțiale de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că intimata a uzat de dreptul de a formula plângere prealabilă împotriva acestei decizii, ocazie cu care comisia de soluționare a reverificat oferta depusă de aceasta. Întrucât prin plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 01/03.05.2G17, intimata nu a făcut dovada deținerii la data depunerii ofertei în vederea agreării, respectiv 05.10.2016, a poliței de asigurare de răspundere profesională încheiată pe numele ofertantului, anume CII A., Comisia de soluționare a plângerilor prealabile a respins plângerea. În opinia recurentei, decizia prin care intimata a fost descalificată a fost motivată în fapt și în drept, astfel că aceasta a cunoscut motivele soluției adoptate de comisie, iar instanța era în măsură să exercite controlul de legalitate asupra actului atacat în cauză. Se mai susține că hotărârea instanței de fond este criticată și cu privire la obligarea la plata sumei de 1.250 tei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ. Recurenta susține că prezenta cauza nu prezintă o complexitate deosebită astfel încât să se impună obligarea sa la plata cheltuielilor într-un cuantum atât de mare. În susținerea recursului sunt redate și indicate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimatul Cabinet Individual de Insolvență A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că urmare a Invitației de participare la procedura de verificare a cerințelor în vederea agreării practicienilor în insolvență, publicată de recurentă la data de 16.09.2016, intimata CII A. a depus, în vederea agreării, oferta înregistrată cu nr. x/05.10.2016. Oferta a fost descalificată de către Comisia de agreare și selecție constituită la nivelul ANAF, operațiunea fiind materializată prin procesul-verbal din data de 03.05.2017, rezultatul procedurilor de verificare în vederea agreării regăsindu-se în cuprinsul Anexelor 1-3 la procesul-verbal menționat, anexele făcând parte integrantă din acesta. Lista practicienilor în insolvență descalificați de comisie se regăsește în Anexa 2 la procesul-verbal din data de 03.05.2017, în cuprinsul acesteia regăsindu-se și cabinetul reclamant - poziția 80. Prin decizia nr. 1/03.05.2017, ținând cont de procesul-verbal încheiat la aceeași dată, Comisia a decis aprobarea listelor practicienilor în insolvență agreați, a celor descalificați, precum și a ofertelor depuse tardiv (Anexele nr. 1-3). Din preambulul procesului-verbal contestat rezultă că la baza emiterii acestuia a stat Ordinul nr. 2442/2016, emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar ca temei de drept au fost invocate prevederile art. 7 alin. (1) lit. b), c), d) și e) din ordinul menționat. Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect a reținut că procesul-verbal nu cuprinde nici un fel de mențiune din care să rezulte pentru care dintre motivele prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. c), d) sau e) din ordin s-a decis descalificarea intimatei, în condițiile în care în Anexa nr. 2 se regăsesc toți ofertanții descalificați, respectiv toți cei cu privire la care Comisia a apreciat că nu îndeplinesc cerințele, fără însă a se putea face distincție între circumstanțele concrete avute în vedere pentru fiecare dintre ofertanții descalificați. Judecătorul fondului a reținut că actele atacate nu conțin o motivare corespunzătoare care să permită exercitarea unui control de legalitate. Procedând astfel instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică. Instanța de control judiciar reține că un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat. Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului. Motivarea urmărește o dublă finalitate, și anume: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat. Este adevărat că o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui. Într-o atare situație, actul administrativ este lipsit de previzibilitate și coerență, iar vătămarea există. Înalta Curte apreciază că procesul-verbal emis de Comisia de Agreare și Selecție a Practicienilor în Insolvență, la data de 03.05.2016, trebuia să cuprindă în mod obligatoriu, într-o manieră coroborată, motivele de fapt și de drept care au determinat descalificarea intimatei întrucât numai în acest fel este posibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalității măsurii, motivarea actului reprezentând o condiție de legalitate a acestuia. Decizia de descalificare a intimatei nu cuprinde niciun fel de referiri, nici în privința acesteia și nici în privința celorlalți ofertanți descalificați, astfel cum sunt prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. c), d) sau e) din Ordinul 2442/2016, care ar fi justificat o asemenea hotărâre. În ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune: "(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective. Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili. Art. 453 C. proc. civ., fără a menționa în terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată. Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată. Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată. În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil. Prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență. În jurisprudența CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil și caracterul necesar. Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a dispus acordarea cheltuielilor de judecată. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond în mod corect a dispus acordarea parțială a cheltuielilor de judecată, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că acțiunea a fost admisă în parte. Instanța are în vedere și Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.