ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1887/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea deciziei acesttuia, în calitate de operator de program (OP) în cadrul proiectului, Consolidarea capacității sistemului de arest preventiv de a respecta instrumentele internaționale relevante privind drepturile omului " prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, transmisă prin adresa din 31.05.2017 înregistrată la I.G.P.R. sub nr. x/08.06.2017, prin care se stabilește o creanță bugetară rezultată din nereguli referitoare la încălcări ale legislației naționale în materia achizițiilor publice, încălcări consemnate în sarcina Inspectoratului General al Politiei Române, în calitate de promotor al proiectului (PP), reprezentând corecții financiare în cuantum de 25% din valoarea contractului de furnizare nr. x/07.09.2015 încheiat între I.G.P.R. și S.C. A. S.R.L. (52.500 RON fără TVA) și a deciziei Ministerului Justiției nr. 59/5324/28.07.2017 transmisă prin fax la data de 28.07.2017 privind soluționarea contestației formulate de către I.G.P.R. înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. x/03.07.2017, privind anularea deciziei M.J. de aplicare a corecțiilor financiare, prin care s-a admis în parte contestația.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 3412 din 25 iulie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat situația de fapt expusă și în fața primei instanțe și a arătat, în esență, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, pentru că s-a reținut în mod greșit că în cauză erau incidente prevederile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare și nu se impunea întocmirea unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu respectarea prevederilor art. 20 și 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit recurentului, verificările Ministerului Justiției au fost efectuate după ultima plată către promotorul de proiect (I.G.P.R.), astfel, coroborând prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 cu desfășurarea faptelor a ajuns la concluzia că, în situația creată, se află după efectuarea plății și trebuia aplicată procedura prevăzută la art. 21 din O.U.G nr. 66/2011.

A precizat că doar în baza procedurii prevăzute la art. 21 din O.U.G nr. 66/2011 se pot emite titlurile de creanță, care sunt reprezentate de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanță bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform art. 141 alin, (2) din O.G nr. 92/2003, republicată, precum și de hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.

În continuare, recurentul a făcut trimiteri ample la procedura urmată, apreciind că nu a comis nicio abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, iar achiziția efectuată a atins obiectivele proiectului așa încât nu se poate pune în discuție existent vreunui prejudiciu real sau potential.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2)

din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat motivele invocate în acțiunea introductivă de instanță ce vizează chestiunile de ordin procedural, în sensul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 21 din O.U.G nr. 66/201 și nu ale art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, fără să răspundă argumetelor avute în vedere de instanță în raport cu obiectul cererii, astfel că teoria dezvoltată de parte pe acest aspect apare ca fiind străină pricinii, iar pe fond, de asemenea, nu s-au formulat critici efective, ci s-a făcut trimitere la elementele de fapt ale cauzei.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 3412 din 25 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.