ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 04.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 15016/6.06.2018, prin care a solicitat anularea parțială a acesteia, în sensul acordării sumei de 1.013,49 RON, reprezentând diferență preț manoperă, contravaloare diverse piese mici și chit poliesteric, pentru despăgubirile plătite în dosarul de dauna x, privind autovehiculul marca x, proprietatea societății B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 4858 din 26 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă contestația ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, iar în urma rejudecării, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile prevăzute de art. 51 alin. (5) din Norma ASF nr. 23/2014, întrucât acestea au fost abrogate prin Norma ASF nr. 2/16.01.2015. A apreciat că valoarea reparației este cea stabilită prin devizul întocmit de societate, chiar și în situația în care raportarea s-ar face la prețurile practicate de unitățile service de reprezentanță ale mărcii.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea parțială a deciziei nr. 15016/6.06.2018, în sensul acordării sumei de 1.013,49, reprezentând diferență preț manoperă, contravaloare diverse piese mici și chit poliesteric, pentru despăgubirile plătite în dosarul de dauna x.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin cererea de recurs au fost preluate, în mare parte, susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar recurentul a arătat că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 51 alin. (5) din Norma ASF nr. 23/2014, acestea fiind abrogate prin Norma ASF nr. 2/16.01.2015.

Analizând susținerile recurentului, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. Legea nr. 213/2015, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

În mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art. 42 alin. (1) și 44 din Norma ASF nr. 23/2014, raportat la situația de fapt pe care a constatat-o din probele administrate, în condițiile în care nu s-a probat existența unui proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor.

Totodată, programul C., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraților la analizarea cererii reclamantei, este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de reparație service, care furnizează informații uniforme pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de unitățile service care procedează la reparația autovehiculelor avariate și de prețurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare.

Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, este legală, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, în baza cărora sunt formulate cererile de plată, care prevăd că verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări se realizează ținând seama de normele aplicabile în materie și a prevederilor Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4858 din 26 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4858 din 26 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 martie 2021.