ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1681/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta U.A.T. Orașul Chitila (Primăria Orașului Chitila) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli, solicitând anularea Deciziei nr. 72/05.05.2015 emisă de Unitatea de soluționare a Contestațiilor POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin care s-a respins contestația formulată de subscrisa și împotriva Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a Corecțiilor financiare nr. x/26.02.2015 emisă de Direcția de constatare și Stabilire Nereguli din cadrul MDRAP, referitoare la procedura de atribuire a Actului adițional nr. x/15.04.2013 la contractul nr. x/10.08.2011, având ca obiect "Regenerarea infrastructurii rutiere și edilitare în Orașul Chitila, Județul Ilfov". S-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23.03.2016 Curtea de Apel București a pronunțat în acest dosar sentința civilă nr. 990/2016, prin care a admis acțiunea, dispunând anularea Deciziei nr. 72/05.05.2015 de soluționare a contestației administrative, precum și a Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.02.2015. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, parțial în sumă de 6550 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert, onorariu provizoriu expert parte.

La data de 14.07.2016 reclamanta a formulat cerere de completare dispozitiv, solicitând completarea în sensul obligării pârâtei inclusiv la plata onorariului de avocat, care a fost solicitat și cu privire la care instanța nu s-a pronunțat.

Prin sentința civilă nr. 2951/10.10.2016 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea de completare dispozitiv, ca tardiv formulată.

Prin decizia civilă nr. 5172/30.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul promovat de reclamantă împotriva acestei sentințe, dispunându-se casarea în tot a acesteia și trimiterea spre rejudecare a cererii de completare dispozitiv, cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 990/2016 a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București la data de 09.06.2020, sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 331 din data de 21 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 990/23.03.2016 formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Chitila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 990/23.03.2016, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 10.984,42 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 331 din data de 21 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de completare dispozitiv ca nefondată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 451 C. proc. civ., prin care a fost menținută posibilitatea instanței de a reduce onorariile avocațiale, precum și onorariile experților sau specialiștilor numiți în temeiul art. 330 alin. (3) noul C. proc. civ.

Astfel, a susținut că potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Noul C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Față de modul de formulare a textului legal, a apreciat că sunt criterii legale pentru exercitarea atribuției reducerii motivate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților: valoarea cauzei și munca (activitatea) desfășurată de avocat și complexitatea cauzei, acesta din urmă fiind un subcriteriu component al muncii, chiar dacă este menționat de sine-stătător în C. proc. civ.

Referitor la cererea privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă care reprezintă onorariul avocațial, recurentul-pârât a solicitat respingerea ca nefondată, având în vedere prevederile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, conform cărora:"(1) Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare".

În opinia sa, în mod excepțional, reclamanta putea să achiziționeze servicii de asistență juridică numai în situații temeinic justificate, în condițiile în care acestea nu puteau fi asigurate de către personalul de specialitate juridică angajat în cadrul acestei entități, dar și sub rezerva aprobării achiziției de către UAT Orașul Chitila, în conformitate cu art. I alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 96/2012. Mai mult a învederat ca atât acțiunea, cat si obiectivele expertizei au fost întocmite de către UAT Orașul Chitila si nu de către avocat, iar, în ceea ce privește reprezentarea la termenele de judecata, in prezenta speța au fost 6 amânări ale cauzei, sens in care nu consideram ca punerea concluziilor de către avocat justifica aceste solicitări pecuniare.

Prin urmare, întrucât reclamanta nu a făcut dovada situației/situațiilor temeinic justificate, a faptului că aceste servicii nu puteau fi asigurate de către personalul de specialitate juridică angajat (nefiind probată nici situația ipotetică în care această autoritate publică locală nu ar deține personal cu pregătire juridică), vă solicităm să constatați faptul că UAT Orașul Chitila nu avea dreptul să achiziționeze servicii juridice de asistentă și/sau de reprezentare, sens în care vă rugăm sa respingeți acțiunea privind obligarea instituției noastre la plata cheltuielilor de judecată care reprezintă onorariul avocațial, întrucât, instituția noastră nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli efectuate fără respectarea dispozițiilor legale incidente.

În fine, a făcut trimitere recurentul la practica Curții Cosntituționale, respectiv Decizia nr. 1.018 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 28 septembrie 2011; Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005; Decizia nr. 492 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 583 din 5 iulie 2006; Decizia nr. 728 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009, susținând că instanța de judecată investită cu o astfel de cerere trebuie pur și simplu să aprecieze numărul de ore/om alocate în mod necesar de avocat sau structura de care acesta dispune în exercitarea profesiei, pentru cauza în discuție, care să fie înmulțit cu un tarif orar, apreciat liber de către judecător. Or, în dovedirea volumului de muncă prestat, reclamanta nu a atașat niciun document (fișă de timp/raport de activitate) din care să reiasă numărul de ore alocat acestui proces, document absolut necesar instanței de judecată în aprecierea complexității lucrării.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pe motiv de neformulare de critici concrete aduse sentinței recurate care să se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept incidente situației de fapt reținute, arătând, în esență, că sunt nefondate argumentele recurentului cu privire la necesitatea cenzurării de către instanță a onorariului avocațial.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, solicitând respingerea excepției nulității recursului, pe fond, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 990/2016 a Curții de Apel București, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Orașul Chitila (Primăria Orașului Chitila) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli.

Deși reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariului de avocat, instanța s-a pronunțat doar asupra cererii privind plata cheltuielilor reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu provizoriu expert parte.

Prin sentința recurată pronunțată în rejudecare, după casarea cu trimitere la aceeași instanță, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului, pârâtul, care a fost obligat la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 10.984,42 RON, formulând critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susținând în esență, că în mod greșit prima instanță nu a redus onorariul avocațial în raport de criteriile legale prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., invocând, totodată, inexistența unor situații excepționale care să justifice achiziționarea de către reclamantă de servicii de asistență juridică prin raportare la dispozițiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012, susțineri pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, instanța de control judiciar amintește că potrivit dispozițiilor art. 444 C. proc. civ.:

"(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare.(…)"

În raport de aceste dispoziții legale, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză se impune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 990/2016 cu soluția dată asupra acestei cereri.

Din lecturarea sentinței atacate, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat fondul cererii de plată a cheltuielilor de judecată, în raport de dispozițiile art. 451 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.(…)"

Astfel, s-a reținut că dovada achitării onorariului de avocat, în primul ciclu procesual, a fost realizată de reclamantă prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor de la filele x, reprezentând extras de cont și ordin de plată nr. x/26.05.2015. În verificarea cuantumului acestor cheltuieli, în cuantum total de 10.984,42 RON, Curtea a concluzionat că acestea sunt proporționale în raport de valoarea creanței bugetare contestate, de 2.070.062,15 RON, de complexitatea cauzei, precum și în raport de activitatea prestată de avocat, acesta fiind prezent la termenele de judecată, formulând concluzii asupra tuturor aspectelor aflate în dezbatere, propunând obiective în vederea efectuării expertizei tehnice de specialitate și urmărind îndeaproape derularea procesului, apreciindu-se, în mod judicios, că nu se impune diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că esența criticilor recurentului-pârât o constituie nedovedirea unei situații excepționale pentru achiziționarea de servicii de asistență juridică în înțelesul art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, aspect neinvocat în fața primei instanțe, în rejudecarea cererii de completare dispozitiv formulată de reclamantă, în condițiile în care în primul ciclu procesual, în recurs, Ministerul a formulat apărări exclusiv din perspectiva formulării cererii de completare cu depășirea termenului prevăzut de lege, pârâtul invocând și aprecierea greșită asupra criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., precum și neaplicarea acestor dispoziții, care a fost analizat în mod corect de către prima instanță, astfel cum s-a reținut anterior.

Or, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..", decizie care este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței nr. 331 din data de 21 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.