ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Voluntari a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Informării nr. 29677/25.09.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x și a tuturor actelor subsecvente acesteia, precum și anularea Deciziei nr. 1/05.01.2015 emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014 și împotriva informării mai sus indicate.

Prin sentința civilă nr. 439 din 9 februarie 2018, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Voluntari, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, susținând că prima instanță nu a ținut seama că, prin Decizia nr. 289/15.09.2014, emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din MDRAP, Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014 a fost desființată în parte, astfel încât să reflecte motivarea în fapt și în drept a abaterii reținute la punctul 3 din cuprinsul acesteia, ulterior fiind emisă Nota de neconformitate nr. x/29.10.2014.

Totodată, arată că Informarea nr. x/25.09.2014 a fost emisă în baza Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014, fiind un act subsecvent acesteia.

Prin urmare, în opinia recurentei-reclamante, desființarea (chiar și în parte) a Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014 ar fi trebuit să conducă la desființarea Informării atacate, emise în baza acesteia, în conformitate cu principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (principal).

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că sentința recurată este nemotivată, instanța încălcându-i dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 C. proc. civ. ce reia dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 parag. 1 din Convenția EDO.

În opinia recurentei-reclamante, motivarea sentinței recurate contravine dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține o situație de fapt pe baza probelor administrate pe care o prezintă în patru fraze, fără măcar a indica textele de lege pe care le are în vedere la pronunțarea hotărârii, pentru ca în final să prezinte scurt motivul de nelegalitate invocat de reclamantă și într-o frază să expună un foarte succint raționament logico-juridic pentru care apreciază ca fiind neîntemeiat acest motiv de nelegalitate.

Or, așa cum a reținut și instanța supremă, "un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la argumentele fundamentale, susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția".

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (în prezent Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014 ce a stat la baza emiterii Informării nr. 29677/25.09.2014 a fost contestată în cadrul dosarului nr. x/2014, soluționat definitiv în sensul admiterii recursului MDRAP și a respingerii acțiunii reclamantei, prin decizia ÎCCJ nr. 1283/2017.

Astfel, neregulile constatate și sancțiunile aplicate de către MDRAP prin Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014 și-au confirmat legalitatea prin decizia ÎCCJ menționată.

Prin Informarea a cărei anulare se solicită în prezenta cauză nu s-a stabilit nicio reducere procentuală, ci doar s-a adus la cunoștința recurentei măsura stabilită prin Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014. Altfel spus, Informarea nr. x/25.09.2014 este doar un act de executare, subsecvent, emis periodic, cu ocazia fiecărei cereri de plată/rambursare formulată de către recurentă.

Cum actul administrativ principal (Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014) se bucură de legalitate, consfințită prin decizia ÎCCJ nr. 1283/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, intimatul-pârât înțelege să invoce excepția autorității de lucru judecat, legiferată prin art. 430 C. proc. civ.

Susținerile recurentei, potrivit cărora "desființarea (chiar și în parte) a Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014 ar trebui să conducă la desființarea Informării atacate", sunt nefondate.

Anularea în parte a Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014 vizează motivarea în fapt și în drept a unei singure abateri din cele cinci identificate pentru același contract de achiziție publică.

Restul abaterilor, inclusiv sancțiunile aplicate acestora, au fost menținute prin Decizia nr. 289/15.09.2014, ca efect al respingerii celorlalte capete ale contestației.

Precizează că numai în cazul admiterii în totalitate și al desființării în integralitatea a Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014, aceasta ar fi produs efecte și asupra actelor subsecvente acesteia, fapt care nu este valabil și în cazul admiterii parțiale cu privire la o singură abatere din mai multe identificate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 1/05.01.2017, prin care MDRAP - Serviciul de Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene a respins, ca neîntemeiată, contestația administrativă formulată împotriva Informării nr. 29677/25.09.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x și a Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014 (prin care recurentei-reclamante i s-a aplicat o reducere procentuală de 10 % din valoarea contractului de lucrări nr. x/07.05.2013, încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Voluntari și Asocierea A. S.R.L. B. SRL), solicitând anularea acestor trei acte.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Voluntari, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că în cauză singura critică adusă actelor atacate privește soluția pronunțată în prima instanță în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis acțiunea și au fost anulate actele contestate, inclusiv Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014 și Decizia nr. 289/15.09.2014. Însă, această critică a rămas fără fundament, cât timp prin decizia nr. 1283/30.03.2017 a ÎCCJ-SCAF s-a admis recursul și s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată critica de nelegalitate, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate și motivele de drept pe care s-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic, chiar dacă, sub unele aspecte, motivarea este succintă; cerința motivării unei hotărâri judecătorești este îndeplinită corespunzător și în situația în care nu se răspunde tuturor argumentelor invocate de părți, acestea fiind grupate și analizate prin considerente comune, după cum instanța de control judiciar poate înlătura, completa sau înlocui unele considerente, atunci când soluția finală nu este denaturată în acest fel.

Prin urmare, chiar dacă în motivarea sentinței nu se regăsesc literal toate susținerile prin care partea tindea să convingă instanța în sensul nelegalității actelor administrative deduse judecății, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs analizat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, de asemenea.

Deși recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată a fost pronunțată de către instanța de fond cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte observă că aceasta nu a indicat, în concret, care sunt aceste norme legale pretins a fi fost încălcate de către prima instanță.

Însă, din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că recurenta-reclamantă a înțeles să reproșeze instanței de fond în esență interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 și art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat și efectele lucrului judecat, ceea ce conduce la o reîncadrare a motivelor de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.", iar art. 431 alin. (1) din același act normativ, prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Așa cum s-a statuat într-o decizie de speță, autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotârâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Deci, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Necontestat, Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014 a fost atacată de Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Voluntari, recurenta-reclamantă din cauză, atât în prezentul dosar, cât și în dosarul nr. x/2014 în raport de care a fost reținută autoritatea de lucru judecat.

Mai întâi, se reține că, recurenta-reclamantă a susținut prin recurs că prima instanță nu ar fi ținut cont că, prin decizia nr. 289/15.09.2014 a fost desființată Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014 cu consecința refacerii ei, ulterior fiind emisă Nota de neconformitate nr. x/29.10.2014, caz în care, instanța ar fi trebuit să observe că desființarea (chiar și în parte) a menționatei Note atrăgea și desființarea actului subsecvent acesteia, respectiv a Informării atacate, conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal.

Pentru a răspunde acestei critici a recurentei, Înalta Curte constată, analizând actele din dosarul cauzei, că, în urma verificării cererii de rambursare nr. x, prin Informarea nr. x/16.04.2014, în conformitate cu motivele menționate în Nota de neconformitate nr. x/11.02.2014, beneficiarului UAT Oraș Voluntari i-a fost aplicată, în conformitate cu pct. 1.7 și 1.9 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, o reducere procentuală de 25% din valoarea contractului de lucrări nr. x/07.05.2013 încheiat cu Asocierea A. S.R.L. B. S.R.L..

Prin Decizia nr. 209/23.06.2014, organul de soluționare a contestației, admițând contestația beneficiarului, a dispus desființarea Notei de neconformitate nr. x/11.02.2014, refacerea actului de control și întocmirea unei note care să reflecte motivarea în fapt a aspectelor care au constituit încălcări ale prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice și care au stat la baza aplicării sancțiunii.

Astfel, în baza deciziei de mai sus, a fost reverificată procedura de achiziție și a fost emisă Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014, prin care, în conformitate cu prevederile din Partea 1, lit. A), pct. 4, 8, 9 și 10 din Anexa la H.G. nr. 519/2014, beneficiarului i-a fost aplicată o reducere procentuală de 10 % din valoarea contractului de lucrări nr. x/7.05.2013 încheiat cu Asocierea A. S.R.L. B. S.R.L., pentru identificarea a 5 nereguli.

Împotriva Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014 UAT Orașul Voluntari a formulat contestație administrativă care, a fost soluționată prin Decizia nr. 289/15.09.2014.

Potrivit dispozitivului acestei decizii s-a decis "(...) Desființarea Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014 emise de către Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP cu privire la capătul 3 al contestației și refacerea acesteia astfel încât să reflecte motivarea în fapt și în drept a aspectelor constatate care au constituit încălcări ale prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice care au stat la baza aplicării sancțiunii.

(...) Respingerea capetelor 1, 2, 4 și 5 ale contestației ca fiind neîntemeiate".

Rezultă astfel, că, în temeiul Deciziei nr. 289/15.09.2014 s-a dispus anularea doar în parte a Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014, cu privire la motivarea în fapt și în drept a unei abateri/nereguli din cele cinci constatate.

De menționat, că petitul 3 al contestației a privit încălcarea de către UAT Orașul Voluntari, în calitate de autoritate contractantă, a prevederilor art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, respectiv solicitarea ca subcontractanții să prezinte documentele solicitate la cap. V.3 Situația economico-financiară din Fișa de date a achiziției.

Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014 și Decizia nr. 289/15.09.2014 au fost atacate de recurenta-reclamantă din cauză în cadrul dosarului nr. x/2014, rezultând din precizarea ulterioară a acțiunii din dosarul menționat că, urmare a desființării Notei de neconformitate nr. x/11.02.2014 și a emiterii Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014, reclamanta a înțeles să solicite anularea noii note de neconformitate și a Deciziei nr. 289/15.09.2014.

De altfel, conform celor menționate la pct. I.1 din prezenta decizie, chiar recurenta-reclamantă a cerut anularea celor trei acte atacate în prezentul dosar, susținând că, prin sentința civilă nr. 3558/19.12.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a dispus anularea Deciziei nr. 289/15.09.2014 și a Notei de neconformitate nr. x/15.07.2014, în baza căreia a fost emisă Informarea nr. x/25.09.2014, contestată în cauză.

Este adevărat că, la momentul formulării acțiunii deduse judecății, soluția pronunțată în primă instanță, în dosarul nr. x/2014, era una favorabilă UAT Orașul Voluntari, însă aceasta a fost schimbată în recurs de ÎCCJ-SCAF care, prin decizia nr. 1283/30 martie 2017, a admis recursul declarat de MDRAP împotriva sentinței civile nr. 3558/19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins în tot acțiunea, ca neîntemeiată.

În contextul expus, în mod greșit apreciază recurenta-reclamantă că instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de Decizia nr. 289/15.09.2014, prin care a fost desființată Nota de neconformitate nr. x/15.07.2014, de vreme ce desființarea a fost una parțială, fiind mențiuntă corecția aplicată de 10 %, iar aceste acte au fost atacate de către recurentă în fața instanței de contencios administrativ care a confirmat legalitatea lor, în privința neregulilor constatate și a sancțiunilor aplicate prin acestea, în mod definitiv.

Astfel, desființarea parțială a notei de neconformitate nr. x/15.07.2014, respectiv numai în privința uneia dintre abaterile constatate, cu menținerea însă a constatărilor asupra celorlalte abateri și a corecției finale aplicate nu are efectul pretins de recurenta-reclamantă, de a atrage desființarea Informării nr. 29677/25.09.2014, ca act subsecvent notei de neconformitate anterior menționate, câtă vreme informarea se referă la corecția menținută.

Pe de altă parte, în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, care a privit aceleași părți, a fost pronunțată o soluție definitivă (decizia nr. 1283/2017 a ÎCCJ-SCAF) prin care s-a confirmat legalitatea aplicării corecției de 10%.

Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, prima instanță reținând în mod corect legalitatea actelor atacate, în raport de decizia nr. 1283/2017 a ÎCCJ-SCAF pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Astfel, contrar susținerilor părții recurente, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale redate supra, respectiv art. 430 C. proc. civ. care reglementează autoritatea de lucru judecat, precum și art. 431 alin. (1) din același Cod, în ceea ce privește efectele lucrului judecat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta UAT Oraș Voluntari, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Voluntari împotriva sentinței civile nr. 439 din 9 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.