Decizia nr. 6146/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea Deciziei nr. 7/C/13.12.2016 privind soluționarea contestației formulate de MDRAP și a Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale in cadrul obiectivului Convergenta nr. 5068/18.08.2016.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3 pronunțată în data de 04 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerului Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, în contradictoriu cu paratul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3 pronunțată la 4 ianuarie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul unei ample prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea primei instanțe nu este motivată în raport cu motivele invocate. În raport de conținutul sentinței recurate s-a susținut că instanța de fond s-a limitat la a constata că "reclamantul a nesocotit aceste dispoziții legale (art. 2 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 34/2006 … ", fără a dezvolta raționamentul care a condus la această concluzie, aspect care echivalează cu însușirea punctului de vedere al pârâtului fără a fi dublat de o evaluare logică a acestuia. În ceea ce privește prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a prezentat următoarele critici: - cu privire la constatarea Curții în sensul că "reclamantul a nesocotit prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006" judecătorul fondului nu a ținut cont de obiectul contractului și complexitatea acestuia, a făcut confuzie între o platformă și o simplă aplicație informatică. În vederea stabilirii complexității contractului, consideră că este utilă analiza cerințelor platformei informatice prevăzute în caietul de sarcini, singurul document care prevede cerințele la care aceasta trebuie să răspundă și implicit complexitatea contractului și de care nu s-a ținut cont pe parcursul derulării procesului. Reiterează faptul că este eronat punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice, care susține că orice persoană ce prezintă un certificat de "Manager de proiect" are capacitatea și capabilitatea de a implementa un contract de prestări servicii de dezvoltare și implementare a unui sistem informatic integrat în valoare de 9.450.000 RON fără TVA, respectiv 11.718.000 RON inclusiv TVA într-o perioadă de 5 luni. Astfel, deși argumentele cu privire la obiectul și complexitatea contractului și a rolului pe care la avut managerul de proiect în buna implementare a acestuia nu au fost luate în considerare, consideră că acesta a putut să dovedească că este apt să își îndeplinească sarcinile prevăzute în proiect. Instanta de fond a mentinut abordarea simplistă/minimalistă a Ministerului Finantelor Publice fără a se tine cont de obiectul contractului. Se susține că Managerul de proiect a trebuit să coordoneze implementarea unui proiect IT complex din perspective multiple, precum: analiză informatică, dezvoltare, proiectare, testare și implementare de soft, dimensionare hardware, buget, termen, componente, echipe, etc. Complexitatea proiectului IT este dată și de dimensiunea bugetului și a echipelor de experți implicați - atât de la Furnizor cât și de la Beneficiar, și implicit a domeniilor tehnologice adresate, numărul relativ mare de componente hardware-software incluse, complexitatea organigramei Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice si numărul mare de utilizatori, precum și de o sensibilă limitare a timpului de implementare dacă se raporta perioada de timp rămasă de la debutul implementării proiectului până la finalul anului (ultimele cinci luni ale anului 2015). Astfel, conform punctului 6.1.7 din caietul de sarcini, principatele activități vizate a fi îndeplinite de managerul de proiect includ o serie de activități specifice, respectiv: - gestionare a echipei de experți și responsabil de derularea contractului al cărui obiect este dezvoltarea și implementarea unui sistem informatic integrat, -propune, acolo unde este cazul, a modificărilor care se impun cu privire la calendarul de activități, (re)alocarea resurselor sau modificarea termenelor, activitate ce implică identificarea riscurilor care pot genera întârzieri în proiectarea, dezvoltarea, testarea, implementarea modulelor informatice (softuri), a resurselor etc și implicit cunoștințe de management de risc. Autoritatea contractantă a dorit să se asigure că expertul ce va fi nominalizat ca manager de proiect deține competențele necesare gestionării/coordonării contractului în raport cu obiectul acestuia, și nu a solicitat un anumit domeniu pentru studiile absolvite (în acel caz fiind cerință excesivă în concordanță și cu prevederile art. 26 lit. a) din Instrucțiunea ANRMAP nr. 1/2013), dar a solicitat deținerea unor cunoștințe, în domenii specifice procedurii de atribuire: servicii IT, managementul riscurilor. În susținerea celor de mai sus, reiterează punctul de vedere al Autorității de Management pentru Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative nr. SNE/725/18.05.2016, "potrivit Instrucțiunii nr. 1/2013, CAP. II - Dispoziții în legătură cu cerințele/criteriile de calificare și selecție referitoare la studiile personalului de conducere (...), Secțiunea i - Cerințe legate de studii, art. 6 "atunci când solicită îndeplinirea unor cerințe de calificare legate de studii, autoritatea contractantă are în vedere faptul că există situații în care sunt relevante competențele persoanei/persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului (...) și nu domeniul studiilor". Potrivit Instrucțiunii nr. 1/2013 cerința ar fi fost excesivă dacă solicitarea domeniului - servicii IT, managementul riscurilor - pentru managerul de proiect, s-ar fi referit la domeniul studiilor superioare absolvite (art. 26 Notă exemplificativă: cerință excesivă: managerul de proiect să aibă studii superioare în domeniul tehnic sau în domeniul IT), și nu la domeniul competențelor/cunoștințelor. Managerul de proiect a fost responsabil de coordonarea întregii echipe de experți care au contribuit la finalizarea cu succes a contractului. Managerului de proiect i-a revenit sarcina de a prelua observațiile/comentariile/completările solicitate de la toate structurile Beneficiarului, riscul de a nu răspunde/de a nu răspunde la timp/de a nu ține cont de una dintre acestea fiind foarte mare, acest lucru putând duce la blocarea întregului proiect. Prin urmare, consideră, contrar opiniei Ministerului Finanțelor Publice și Curții, că experiența în domeniul metodologiei managementului serviciilor IT precum și în domeniul managementului riscurilor prezintă relevanță pentru execuția contractului de servicii, având legătură directă cu obiectul contractului și necesitățile autorității și prin urmare nu a fost adusă atingere principiului proporționalității. Instanța de recurs trebuie să observe că aceste clarificări sunt necesare și sunt impuse tocmai de imperativul respectării prevederilor art. 179 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data publicării anunțului de participare. Instituția recurentă era obligată să respecte prevederile legale, iar aprecierea instanței de fond în sensul că MDRAP nu a respectat dispozițiile art. 179 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 ar fi fost validă din punct de vedere logic numai dacă instituția recurentă ar fi stabilit criteriile de calificare și selecție fără a ține cont de complexitatea contractului de achiziție publică, deci fără a prevedea condiții generale și specifice (expresia respectării principiului proporționalității), respectiv prin nerespectarea prevederelor (egale la care am făcut referire mai sus.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, potrivit considerentelor în continuare arătate. Instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalității actelor administrative reprezentate de Decizia nr. 7/C/13.12.2016 privind soluționarea contestației și a Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului Convergenta nr. 5068/18.08.2016. Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.08.2016 prin care s-a stabilit o corecție financiară de 5% aplicată la valoarea cheltuielilor autorizate, rezultând o creanță bugetară în valoare de 396.411,35 RON, iar Decizia nr. 7/C/13.12.2016 privind soluționarea contestației a menținut corecția. Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, constatând că sunt nejustificate condițiile restrictive, dar și nerelevante în raport cu natura și complexitatea contractului ce a fost atribuit. A reținut că reclamantul a nesocotit art. 2 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 alin. (1) lit. b) si alin. (2) din H.G. nr. 925/2006), atunci când prin fișa de date a achiziției a solicitat potențialilor ofertanți să facă dovada că manageri de proiect dețin competența în domeniul metodologiei managementului serviciilor IT, precum și în domeniul managementului riscurilor dovedite prin certificare recunoscută național/internațional, superioară unui nivel de certificare tip entry level fundamentals, basic. Din nota justificativă nu rezultă care este motivul pentru care s-au solicitat aceste cerințe și ce riscuri ar fi putut interveni. Motivarea prezentată de autoritatea contractantă este generică, nefiind de natură a respecta exigențele impuse de art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, întrucât nu sunt prezentate în concret argumentele avute în vedere la stabilirea acestor cerințe ci doar se invocă complexitatea contractului și timpul relativ scurt de implementare. În aceste condiții curtea constată că Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care a susținut că sentința atacată conține motive contradictorii, a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material și instanța de fond nu a tinut cont prejudiciul real creat în urma accidentului. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentința nu cuprinde motive contradictorii în sensul invocat de recurenta-pârâtă. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, exigențe apte pentru a susține dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană. Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar. Pe de altă parte, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum. În condițiile în care instanța de fond și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că actele administrative contestate sunt nelegal încheiate și validează astfel criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată. Valorificând aceste considerente teoretice, instanța de control judiciar, contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, constată că, hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, prin valorificarea și diseminarea apărărilor părților împrocesuate. Prin urmare, nefiind identificate contradicții în raționamentul instanței de fond, sub aspectul invocat, critica de nelegalitate, grefată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, soluția instanței de fond fiind expresia interpretării și aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. La data de 24 iulie 2013 a fost încheiat contractul OMDRAP nr. x pentru finanțarea și implementarea proiectului "Sistem integrat de management al activităților de investiții, control și integritate în cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice", cod SMIS 38550 în baza axei prioritare 2 "Îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare". În realizarea acestui proiect reclamanta a încheiat cu Asocierea A. S.R.L. B. S.R.L. - C. S.R.L. - în calitate de prestator, contractul de servicii nr. x/24.07.2016, pentru implementarea proiectului cu titlul "Sistem integrat de management al activităților de investiții, control și integritate în cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice", cod SMIS 38550. Anterior încheierii contractului de finanțare, recurenta a procedat la organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire a proiectului finanțat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacitații Administrative, prin procedura de achiziție publica prin publicarea in SEAP a anunțului/de participare nr. x/31.03.2015, menționând că tipul procedurii este licitație deschisa, iar criteriul de atribuire - prețul cel mai scăzut. În urma evaluării ofertelor si a aplicării criteriului de atribuire, oferta câștigătoare a fost cea depusa de Asocierea S.C. A. S.R.L. - S.C. B. S.R.L. - S"C. Tehnology NetWork Services S.R.L. Ulterior a fost incheiat contractul de servicii nr. x/24.07.2015, cu o valoare de 9.450.000 RON fara TVA, respectiv 11.718.000 RON inclusiv TVA. În urma verificării efectuată de echipa de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară (MFP - DGIEF) a fost emisă Nota de constatare nr. x din 18.08.2016, prin care s-a menționat că "solicitarea ca Managerul de proiect să dețină competențe în domeniul metodologiei managementului serviciilor IT, precum și în domeniul managementului riscurilor este excesivă, nerespectându-se astfel principiul proporționalității" fiind încălcate prevederile art. 178 alin. (2) și 179 alin. (2) și din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006. Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5068/18.08.2016, echipa de control a aplicat o corecție financiară de 5% la valoarea contractului de serviciu nr. x/24.07.2016, în cuantum de 396.411,35 RON, reprezentând contribuție din fonduri UE (FEDR). S-a constatat că atribuirea contractului, finanțat din fonduri europene, s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale în materia legislației privind achizițiilor publice, ale O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data publicării anunțului de participare, precum și ale Directivei nr. 2004/18/CE din 31 martie 2004. Prin Decizia nr. 7/C/13.12.2016, Ministerul Finanțelor Publice a respins ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.10.2016 emise de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Împotriva Deciziei și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/20.10.2016, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată respinsă ca neîntemeiată prin sentința recurată. Instanța de fond a reținut că motivele de nelegalitate invocate nu sunt incidente în cauză și nu se impune anularea corecției financiare aplicate. Având în vedere motivele de recurs întemeiate de recurentul-reclamant pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată temeinicia acestora va conduce la casarea sentinței și anularea actelor constatate, împrejurare în care nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate, criticile referitoare la încălcarea principiului proporționalității și a dispozițiilor Instrucțiunii nr. 1/2013 coroborate cu art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 sunt fondate, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, și art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă este obligată să respecte principiul proporționalității și nu are dreptul să solicite îndeplinirea unor cerințe care sunt de natură să conducă la restricționarea participării la procedura de atribuire, prin impunerea unui cerințe suplimentare excesive și nejustificate, întrucât restricționarea participării la procedură conduce la încălcarea tratamentului egal, a nediscriminării și a concurenței între operatorii economici în derularea procedurii de achiziție publică, iar atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă. Potrivit Instrucțiunii nr. 1/2013 sunt restrictive cerințele când se solicită ca managerul să aibă studii superioare în domeniul tehnic sau în domniul IT și nu la competențe profesionale, respectiv experiența în domeniu metodologiei managementului serviciilor IT și în domeniul managementului riscului. În mod greșțit, instanța de fond a constatat că cerințele minime obligatorii în discuție sunt restrictive și nejustificate, fiind de natură a restrânge participarea operatorilor economici la procedura de achiziție publică. S-a reținut, referitor la Nota justificativă privind alegerea criteriilor de calificare că, autoritatea contractantă nu a justificat necesitatea introducerii cerințelor minime de calificare. Judecătorul fondului, fără a verifica caietul de sarcini și faptul că Fișa de date a achiziției fost solicitată și validată de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, a apreciat că actele administrative contestate au fost corect întocmite, având în vedere că din legislația în vigoare la momentul încheierii contractului de achiziție publică nu rezultă că validarea fișei de date a achiziției de către ANRMAP ar limita dreptul autorităților cu competențe în monitorizarea și controlul utilizării fondurilor europene de a verifica procedurile de achiziție publică și de a aplica măsurile prevăzute de legislația specifică, în situația în care constată abateri de la prevederile legale din materia achizițiilor publice. Din actele dosarului se poate observa cu ușurință că sancțiunea aplicată de instituția pârâtă are la bază doar clarificările solicitate de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice care a respins inițial documentația de atribuire nr. x la 23.03.2015, întrucât fusese depusă fără justificarea pentru experți - experiența generală - respectiv experiența specifică și nu caietul de sarcini, în care erau trecute, potrivit legii, cerințele procedurii. Potrivit Instrucțiunii nr. 1/2013 ar fi fost excesivă cerința dacă se solicita, pentru managerul de proiect, la domeniul - servicii IT și managementul riscurilor -, studii superioare absolvite, și nu la domeniul competențelor/cunoștințelor. Înalta Curte apreciază că sunt corecte motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, întrucât acesta a depus, în urma recomandărilor ANRMAP, nota justificativă, care potrivit legii incidente nu reprezintă cerințe excesive având în vedere amploarea proiectului. Din această perspectivă, experiența în domeniul metodologiei managementului seviciilor IT, precum si in domeniul managementului riscurilor prezintă relevanță, pentru execuția contractului de servicii, fiind necesare calificările impuse de autoritatea contractanta. Pentru aceste motive, se constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, astfel că în mod greșit a fost respinsă acțiunea în anulare, fiind întemeiate, pentru aceste considerente, motivele de nelegalitate a actelor administrative emise de pârât. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) împotriva sentinței civile nr. 3 din 4 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și rejudecând cauza, va admite acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice), va anula decizia nr. 7/C/13.12.2016 și Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului Convergenta nr. 5068/18.08.2016, ambele emise de Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice).