ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2449/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 iulie 2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Voluntari, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.11.2016 și a Deciziei nr. 19/10.02.2017, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor mai sus menționat.

Prin sentința civilă nr. 1700 din 04 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Voluntari, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1700 din 04 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Voluntari, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menționate, recurenta-reclamantă a formulat, în esență, următoarele critici în privința sentinței atacate:

Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 96 din H.G. nr. 925/2006.

Alin. (2) al art. 96 din H.G. nr. 925/2006 nu este incident în cauză, având în vedere că executarea lucrărilor de manoperă chiar de ofertantul desemnat câștigător nu reprezintă o înlocuire a subcontractantului, care ar fi presupus schimbarea unui subcontractant cu altul, și nu a condus în speță, la modificarea propunerii tehnice sau financiare.

De asemenea, aprecierea instanței de fond în sensul că ofertantul desemnat câștigător nu ar fi putut executa aceste lucrări întrucât nu deținea mijloacele necesare executării lucrărilor, este greșită întrucât atât în faza contestației administrative, cât și în primă instanță, au fost depuse dovezi din care reiese că societatea A. S.R.L. deținea un număr suficient de angajați, care să permită realizarea lucrărilor de manoperă.

În plus, lucrările de manoperă s-au și executat, împrejurare dovedită de situațiile de lucrări decontate și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, și necontestată de pârât. În condițiile în care subcontractantul B. S.R.L. s-a retras, este evident că aceste lucrări nu puteau fi executate decât de societatea A. S.R.L., astfel că nu a avut loc o înlocuire a subcontractantului.

Instanța de fond a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, prevederile H.G. nr. 925/2006, precum și cele ale contractului de lucrări referitoare la documentele în baza cărora se decontau plățile între autoritatea contractantă și ofertantul desemnat câștigător.

Astfel, pentru determinarea cuantumului pretinsei cheltuieli neeligibile, a fost avută în vedere manopera ofertată de agentul economic desemnat câștigător în cadrul formularului de ofertă și nu manopera decontată efectiv de reclamantă, pe baza situațiilor de lucrări întocmite de acesta.

Deși această greșeală rezultă din analiza ofertei financiare a executantului (anexă la contractul de lucrări nr. x/19.11.2012), comparativ cu situațiile de lucrări întocmite de acesta și acceptate la plată de către reclamantă, precum și analiza notelor de renunțare, totuși nu a fost cenzurată de prima instanță, realizându-se majorarea artificială a cuantumului cheltuielilor neeligibile cu suma de 3.051,02 RON, reprezentând suma celor 4 note de renunțare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că sentința recurată este nemotivată, cu referire la modul în care prima instanță a respins cererea în anulare a deciziei de soluționare a contestației administrative.

Astfel, motivarea sentinței atacate, constând în prezentarea unui raționament logico-juridic prin intermediul căruia instanța să justifice acceptarea/respingerea motivului de nelegalitate invocat, se rezumă o singură frază, ceea ce contravine în mod vădit cerințelor unui proces echitabil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat, în principal, excepția nulității recursului, arătând că susținerile formulate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare limitativ prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pe fondul recursului, intimatul-pârât a susținut, în esență, că afirmațiile recurentei-reclamante nu sunt susținute de documente justificative, respectiv nu a fost prezentată nicio dovadă în sensul că lucrările au fost executate de antreprenor cu mijloace/muncitori proprii.

Intimatul-pârât a mai învederat că Decizia nr. 19/10.02.2017 este motivată în fapt și în drept, criticile recurentei-reclamante privind nelegalitatea acestui act administrativ nefiind probate.

La termenul de judecată din 01 aprilie 2021, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, pentru motivele reținute în cuprinsul încheierii pronunțate la data menționată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate, pentru argumentele expuse în continuare.

Din parcurgerea considerentelor sentinței recurate, se reține că reclamanta nu a administrat probe în susținerea împrejurării că lucrările de contrucție au fost executate, în mare parte, de către executant cu mijloace/muncitori proprii. Mai mult decât atât, prima instanță a considerat că reclamanta nu a făcut dovada că deține mijloacele necesare executării lucrărilor, respectiv un număr suficient de angajați și personal calificat, încheierea contractului de subantrepriză fiind un indiciu în acest sens.

Totodată, judecătorul fondului a apreciat că și în situația în care s-ar admite că reclamanta ar fi executat singură aceste lucrări, în cauză sunt incidente prevederile art. 96 din H.G. nr. 925/2006, întrucât ofertantul declarat câștigător avea obligația de a executa proiectul întocmai cum a fost ofertat, executarea lucrărilor de către reclamantă în locul subantreprenorilor având același efect ca și o înlocuire a acestora din urmă.

Referitor la aspectele invocate de către reclamantă în combaterea stării de fapt reținute prin actele administrative atacate, Înalta Curte constată că, atât în primă instanță, cât și în etapa procesuală a recursului, reclamanta a susținut că urmare a unui litigiu fiscal derulat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, subantreprenorul B. S.R.L. a executat doar o parte a lucrărilor de manoperă ce au făcut obiectul contractului de subantrepriză, situație în care aceste lucrări au fost executate de ofertantul desemnat câștigător în cadrul procedurii de achiziție publică, societatea A. S.R.L., cu mijloace/muncitori proprii, lucrările fiind facturate ulterior conform prețurilor indicate în oferta tehnică.

Instanța de control judiciar reține că pentru a dovedi aspectele mai sus menționate, și anume că ofertantul desemnat câștigător a executat cu mijloace proprii lucrările de manoperă și că această societate deține un număr suficient de angajați care să permită executarea respectivelor lucrări, reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, care nu au fost examinate în concret de către instanța de fond, aceasta limitându-se la a susține că reclamanta nu a administrat probe în dovedirea aspectelor invocate prin cererea de chemare în judecată.

În etapa procesuală a recursului, reclamanta a anexat motivelor de recurs, înscrisuri noi pentru a face dovada susținerilor formulate prin acțiunea dedusă judecății (foi colective de prezență). Totodată, recurenta-reclamantă a învederat că lucrările de manoperă au și fost executate, sens în care a făcut referire la situațiile de lucrări decontate și la procesul-verbal de recepție a lucrărilor, depuse la dosar, susținând că această împrejurare nu a fost contestată de intimatul-pârât.

În contextul evidențiat, concluzia primei instanțe potrivit căreia reclamanta nu a dovedit că ofertantul declarat câștigător a executat lucrările de manoperă ce au făcut obiectul contractului de subantrepriză încheiat cu societatea B. S.R.L., este lipsită de suport probator, în absența oricărei trimiteri la înscrisurile depuse de reclamantă la dosar sau la motivul înlăturării acestor înscrisuri din cadrul materialului probator administrat în primă instanță.

Alături de argumentele prezentate anterior, instanța de recurs reține că sentința atacată reflectă și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 96 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Pe parcursul derulării contractului, contractantul nu are dreptul de a înlocui subcontractanții nominalizați în ofertă fără acceptul autorității contractante, iar eventuala înlocuire a acestora nu trebuie să conducă la modificarea propunerii tehnice sau financiare inițiale".

În dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că executarea lucrărilor chiar de către ofertantul desemnat câștigător nu reprezintă o înlocuire a subcontractantului nominalizat în ofertă fără acceptul autorității contractante, având în vedere că această înlocuire ar fi presupus schimbarea unui subcontractor cu un altul, ipoteză care nu se regăsește în speță. Mai mult, executarea lucrărilor de manoperă de către societatea A. S.R.L. nu a condus la modificarea propunerii tehnice sau financiare inițiale, cerință ce se impune a fi îndeplinită în mod cumulativ pentru a reține incidența dispozițiilor art. 96 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

În raport de argumentele prezentate anterior, se constată că prima instanță nu a lămurit pe deplin situația de fapt dedusă judecății, prin prima susținerilor părților și a mijloacelor de probă administrate, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți.

În consecință, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, urmează ca instanța de fond să procedeze la verificarea susținerilor reclamantei potrivit cărora ofertantul desemnat câștigător, A. S.R.L., a executat lucrările de manoperă care au făcut obiectul contractului de subantrepriză încheiat cu societatea B. S.R.L., sens în care prima instanță urmează a examina întreg materialul probator administrat în cauză, precum și a aprecia în privința oricăror alte probe concludente, în vederea lămuririi situației de fapt și justei soluționări a cauzei.

Având în vedere dezlegarea dată motivului de recurs care vizează casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate de recurentă nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Voluntari, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Voluntari împotriva sentinței civile nr. 1700 din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2021.