ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Comuna Horodniceni - prin primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol București anularea Deciziei de soluționare contestație nr. 3344/14.04.2016 emisa de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.12,2015, cu consecința exonerării lor de la plata debitului în cuantum de 116.055,06 RON și acordarea cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 206 pronunțată la data de 7 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de Comuna Horodniceni - prin primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.12.2015 și înregistrat sub nr. x/18.12.2015 și nr. y/21.12.2015 și decizia de soluționare a contestației nr. 3344/14.04.2016. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia nr. 4740 din 15 octombrie 2019 pronunțată de Înalta curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 206 din 7 septembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2016*.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 12 din 22 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de Comuna Horodniceni - prin primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 12 din 22 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Consiliul Local al Comunei Horodniceni și Comuna Horodniceni prin primar au declarat recurs, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentii au arătat că în mod nelegal s-a reținut că actele administrative contestate ar fi motivate, în opinia acestora, nici Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.12.2015 și nici Decizia de soluționare nr. 3344/14.04.2016 nefiind motivate sub aspectul temeiului de drept în baza căruia a fost stabilită creanța bugetară. Totodată, la art. 7) din procesul-verbal contestat se enumera prevederile legale care ar fi incidente, teoretic, dar aceste prevederi nu se raportează în motivarea deciziei cu privire la situația de fapt, procesul-verbal contestat necuprinzând nici punctul de vedere al reclamanților cu privire la verificările la care au fost supuși, ba mai mult, nici nu li s-a solicitat să-și exprime poziția în procedura de verificare. Prima instanță a aplicat greșit și dispozițiile legale invocate de recurenti când a reținut faptul că din apărările reclamanților reiese că au înțeles motivul sancționării (exercitarea dreptului la apărare nu presupune însă că actele contestate au fost motivate în fapt), că actul administrativ este motivat în drept (indicarea unor texte de lege fără a le aplica/raporta la situația de fapt nu echivalează cu mtoivarea în drept), că punctul de vedere a fost exprimat prin intermediul contestației administrative (dispozițiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la audierea fermierului anterior emiterii procesului-verbal de stabilire creanță bugetară). Au mai susținut recurenții că, tot în mod nelegal s-a reținut că nu ar fi incidente dispozițiile art. 80 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 în cazul în care eroarea este legată de date faptice pertinente pentru calculul ajutorului în cauză, primul paragraf aplicându-se numai în situațiile în care decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plății. Or, nu li se poate imputa în anul 2015 restituirea subvenției primite pentru anul 2009, fiind depășit termenul de 1 an de zile prevăzut de dispozițiile legale menționate mai sus. Astfel, dacă nu întruneau condițiile de eligibilitate, pârâta nu ar mai fi procedat la primirea documentelor, la supervizarea dosarului și la emiterea deciziei de plată a subvenției, asa că este îndeplinită condiția aflării în eroare a autorității. Reține prima instanță că fapta imputată reclamanților nu poate fi privită ca fiind lipsită de gravitate, în condițiile în care terenul pășune a fost folosit de către cetățeni cu titlu gratuit, fără să beneficiem de o contraprestație și fără a desfășura activitate agricolă, invocând cu privire la acest aspect prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. Or, în speță, nu există date din care să rezulte că neregula reținută face parte dintr-un fenomen de amploare, iar consecințele neregulii sunt inexistente. Măsurile de sprijin sunt necesare pentru dezvoltarea rurală și fac parte din politica comună în domeniul agriculturii, fiind impuse de criza financiară existentă la nivel global. Faptul că nu au depus documentele necesare care dovedesc utilizarea agricolă a terenului pentru care s-au primit subvenții, în condițiile în care au făcut dovada respectării bunelor condiții agricole (astfel cum se prevede în cuprinsul Manualului de proceduri privind administrarea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2009), în opinia recurenților, nu este apt să genereze consecințe, întrucât au exploatat întreaga suprafață pentru care a primit subvenții, scopul principal al acordării sprijinului fiind atins. În fine, au apreciat că este nelegală și reținerea primei instanțe în sensul că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.12.2015, este legal și temeinic, întrucât Consiliul Local al Comunei Horodniceni nu a făcut dovada că a desfășurat activitate agricolă pe suprafața de pășune de 415,99 ha, cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.M.A.D.R. nr. 246/2008, în mod greșit reținându-se că nu ar fi îndeplinit condiția de eligibilitate prevăzută de art. 5 alin. (7) din O.M.A.D.R. nr. 246/2008. Recurenta a respectat și dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, iar, în măsura în care reprezentanții apreciau că nu au depus documentele justificative, era obligația acestora să li le solicite, astfel cum susțin în pagina 2 a deciziei de soluționare a contestației. Această obligație este prevăzută și în art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 125/2006 care prevede că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va stabili documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol pentru care fermierul solicită sprijin și pe care trebuie să le prezinte la depunerea formularului de cerere de plată pe suprafață. Or, nici măcar cu ocazia efectuării controlului la data de 08.09.2015 nu li s-au solicitat aceste documente justificative, sancțiunea aplicată întemeindu-se exclusiv pe Declarația nr. 3958/08.10.2015 la APIA București și sub nr. x/12.10.2015 la APIA Aparat Central, redactată olograf și semnată de către Secretarul comunei Horodniceni, numita A. și de Primarul comunei Horodniceni, numitul B., prin care s-a menționat că cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009 Au susținut recurentii, de asemenea, că un aspect extrem de important este faptul că, deși se face trimitere la Manualul de proceduri privind administrarea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2009, prima instanță aplică greșit dispozițiile din cuprinsul său. Totodată, deși se face trimitere la art. 2 lit. c) din Regulamentul nr. 73/2009 al Consiliului UE, prin care se stipulează că prin "activitate agricola" înseamnă producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, creșterea și deținerea de animale în scopuri agricole sau menținerea terenurilor în condiții agricole și de mediu, astfel cum sunt stabilite la art. 6, prima instanță aplică greșit dispozițiile din cuprinsul său. Activitatea agricolă a comunei constă în menținerea terenurilor-pășune în bune condiții agricole și de mediu, documentele doveditoare fiind reprezentate de înscrisurile care atestă lucrările efectuate pentru întreținerea pajistelor. În fine, a apreciat că în mod greșit a reținut prima instanță că nu a făcut dovada efectuării lucrărilor de întreținere a pășunii prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel cum a arătat și în fața primei instanțe, din sumele de bani primite de la pârâtă s-au efectuat lucrări de întreținere și îmbunătățire a pășunilor, s-au asigurat condiții optime pentru pășunat prin edificarea sistemelor de adăpare, prin curățarea permanentă a vegetației nefolositoare, prin fertilizarea cu îngrășăminte, însămânțări etc, sumele alocate în acest sens fiind justificate de înscrisurile contabile, de situațiile de lucrări pentru întreținerea pășunilor comunale aparținând comunei Horodniceni și administrate de Consiliul Local Horodniceni (în care se precizează tipul de lucrări efectuate, respectiv: achiziționare motocoasă pentru cosirea pășunii comunale, împrăștiere mușuroaie, curățire vegetație nevaloroasă, cosit, achiziționare și împrăștiere îngrășăminte pentru fertilizarea pășunilor, achiziționare combustibil pentru alimentarea pompei de apă de la adăpătoarea din izlaz Calea x, pentru lucrările de cosire efectuate cu motocoasă, pentru împrăștierea îngrășămintelor, împrăștiere mușuroaie etc), de procesele-verbale de predare bunuri etc. Prima instanță nu a analizat aceste înscrisuri, înlaturându-le fără o motivare concretă, cu trimitere la conținutul lor.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, susținând, în esență că, în mod corect, instanța de fond a aplicat și interpretat dispozițiile legale incidente speței.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentii-reclamanți au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență aceleași argumente expuse prin memoriul de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. 1. Situația de fapt reținută de instanța de fond Reclamanții au formulat în anul 2009 o cerere de plată pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu, pentru o suprafață de 415,99 ha pășune. Ulterior controlului efectuat de către autoritatea de control s-a constatat că reclamanta nu a întrunit condițiile de eligibilitate întrucît suprafețele de teren pășune pentru care s-au acordat plățile au fost lăsate cu titlu gratuit spre folosință cetățenilor comunei, nefiind exploatate de către reclamant. Sub acest aspect, în actul de control s-a reținut că urmare a verificărilor efectuate s-a constatat faptul că fermierul a primit sprijin financiar necuvenit, deoarece în baza documentului "Declarație către APIA București", înregistrată sub nr. x/08.10.2015 și la APIA Aparat Central sub nr. x/12.10.2015, redactată olograf și semnată de către secretarul comunei Horodniceni, doamna A. și de primarul comunei Horodniceni, domnul B., în care este menționat printre altele, că "Cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009", reținută urmare a verificărilor, s-a apreciat că nu au fost îndeplinite condițiile de eligibilitate opozabile APIA prevăzure în art. 5 alin. (7) din OMDR nr. 246/208, "Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru pajiștile comunale pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de pășunat, iar pe aceste terenuri trebuie să desfășoare propria activitate agricolă, pentru respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/200. S-au mai reținut prin actul de control și următoarele aspecte. Fermierul nu a depus la dosar documente pentru această campanie din care să rezulte desfășurarea propriei activități agricole. Urmare a consultării Manualului de proceduri privind administrarea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2009, se desprind următoarele aspecte referitoare la principalele condiții pe care trebuie să le respecte Consiliile Locale pe suprafețele pentru care solicită plăți pe suprafață: - nu au concesionat/arendat terenurile respective; - desfășoară propria activitate agricolă și/sau respectă bunele condiții agricole; - țin o evidență a lucrărilor agricole productive sau de întreținere a pajiștilor inclusiv a facturilor relevante pentru aceste activități. 2. Dispoziții legale incidente Art. 2 din O.U.G. nr. 126/2005: beneficiază de plăți producătorii agricoli. Art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006: (1) Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. Art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006: (1) Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale: a) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha. Art. 5 alin. (7) din Ordinul nr. 246/2008 emis de către MADR: Consiliile locale, prin reprezentantul legal, pot depune cereri de plată numai pentru pajiștile permanente deținute de acestea pentru care nu au fost încheiate contracte de concesiune sau de închiriere ori pe care nu pășunează animalele fermierilor, cu respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare. Art. 2 lit. c) din Regulamentul nr. 73/2009 al Consiliului Uniunii Europene: "activitate agricolă" înseamnă producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, creșterea și deținerea de animale în scopuri agricole sau menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu, astfel cum sunt stabilite la articolul 6. 3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenți Înalta Curte constată că este nefondată critica recurenților cu privire la nelegala reținere a primei instanțe în sensul că actele administrative contestate ar fi motivate, deși acestia susțin nemotivarea sub aspectul temeiului de drept în baza căruia a fost stabilită creanța bugetară, precum și faptul că procesul-verbal contestat nu cuprinde nici punctul de vedere al reclamantă cu privire la verificările la care a fost supusă, nesolicitându-i-se să-și exprime poziția în procedura de verificare. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că a motiva un act administrativ implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității sale, iar importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicații și deci motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea motivelor pentru care autoritatea a apreciat că nu au fost date condițiile de eligibilitate, cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, respectiv completă, precisă și circumstanțială. În cauză, din cuprinsul actului administrativ rezultă cu claritate că actul administrativ este motivat, în drept, fiind indicate o serie de acte normative, așa cum rezultă din aspectele de mai sus ale prezentei hotărîri, iar, în fapt, arătându-se motivele pentru care s-a considerat că plățile efectuate au fost nelegale, respectiv împrejurarea că reclamanții nu întruneau condițiile de eligibilitate pentru considerentul că nu au desfășurat propria activitate agricolă, astfel că sunt respectate exigențele antereferite. Totodată, instanța de recurs constată că din apărările ample formulate de reclamanți rezultă fără dubiu că aceștia au înțeles care este motivul pentru care li s-a imputat creanța contestată, iar din apărările formulate în cadrul contestației administrative rezultă că nu a existat o vătămare efectivă prin nerespectarea dreptului la apărare, motiv pentru care nu pot fi reținute susținerile privind neaudierea reclamanților și neluarea unui punct de vedere al acestora. Înalta Curte nu poate reține nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 80 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, cu invocarea culpei autorității de către recurentă. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale: "1. În cazul în care a primit plăți necuvenite, agricultorul în cauză are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate în conformitate cu dispozițiile alin. (2). 2. Dobânzile se calculează pentru perioada dintre data la care agricultorului i se comunică obligația de rambursare și data respectivei rambursări sau deduceri a sumelor datorate. Rata dobânzii care trebuie aplicată se calculează în conformitate cu legislația internă, dar nu poate fi mai mică decât cea prevăzută de dispozițiile interne pentru cazurile de recuperare a sumelor necuvenite. 3. Obligația de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când, în mod normal, eroarea nu ar fi putut fi depistată de agricultor. Cu toate acestea, în cazul în care eroarea este legată de date faptice pertinente pentru calculul ajutorului în cauză, primul paragraf se aplică numai în situațiile în care decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plății." Totodată, Codul de Procedură Fiscală permite efectuarea controlului în termen de 5 ani - art. 91 alin. (1), (2) din O.G. nr. 92/2003, iar art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres că "(1) Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului." Or, din interpretarea dispozițiilor art. 80 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 rezultă că depășirea termenului de 12 luni vizează dobânzile pentru situația particulară reglementată de conținutul normativ, în speță, nefiind vorba despre o culpă a autorității în sensul acestor dispoziții legale astfel cum încearcă să inducă recurenții. Nefondate, sunt, de asemenea, și susținerile privind utilizarea agricolă a terenului. Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, reține că, la baza actului contestat nu a stat doar adresa înregistrată sub nr. x/2015, astfel cum arată recurenta-reclamantă, ci și alte înscrisuri, între care declarația emisă în numele Consiliului Local, semnată și de către primar, declarația nr. 2023/5.05.2009, semnată de către primarul și secretarul comunei, declaratia înregistrată sub nr. x/2015, din care rezultă că pentru pajiștile comunale nu s-au încheiat contracte de arendă, concesiune sau închiriere și nu se încasează taxe de pășunat, pășunat care se efectuează liber de către cetățenii comunei, reclamanta nefăcând, așadar, dovada utilizării pășunilor în sensul desfășurării unei activități agricole. Tot din probele aflate la dosar rezultă că pășunea a fost dată în folosință gratuită cetățenilor comunei care au dus animalele la pășunat, aspect necontestat de recurentă, care susține nefondat că prima instanță nu a analizat înscrisurile de la dosar privind întreținerea pășunilor prin curățarea vegetației, fertilizarea cu îngrășămînt și însămînțările, acte analizate de judecătorul fondului, care a concluzionat în mod judicios că nu constituie o activitate agricolă lucrările învederate, astfel cum susține reclamanta, acestea fiind doar lucrări de administrare a pășunilor în vederea bunei exploatări agricole ulterioare, pășunea fiind exploatată în realitate de alte persoane. De asemenea, art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008 prevede că autoritățile locale, prin reprezentantul legal, pot depune cereri de plată numai pentru pajiștile permanente deținute de acestea pentru care nu au fost încheiate contracte de concesiune sau de închiriere ori pe care nu pășunează animalele fermierilor. Instanța de control judiciar constată că, în speță, terenurile litigioase au fost folosite de către cetățenii comunei cu titlu gratuit, nefiind încheiat vreun contract scris care să le acorde acestora dreptul de folosință și prin care autoritatea să beneficieze de o contraprestație. De altfel, în această situație, manualul de proceduri privind administrarea cererilor de plată prevedea că dreptul de a solicita sprijin revine utilizatorului pășunii chiar dacă îl deține cu titlu gratuit, astfel că nu poate fi primită interpretarea dată de recurenți cu privire la respectarea de către aceștia a bunelor condiții agricole, fiind interpretate în mod corect și dispozițiile art. 2 lit. c) din Regulamentul nr. 73/2009 al Consiliului UE referitoare la definiția activității agricole. În fine, nu pot fi reținute nici motivele privind aplicarea principiului proporționalității de care face vorbire art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, în acord cu concluzia primei instanțe, apreciindu-se că fapta imputată nu poate fi privită ca fiind lipsită de gravitate în condițiile în care terenul pășune a fost folosit de către cetățeni cu titlu gratuit, reclamanta nebeneficiind de o contraprestație pentru această utilizare și nedesfășurînd nici măcar parțial o activitate agricolă. Instanța de control judiciar constată, așadar, că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurentii-reclamanți prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurenți, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.