ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5538/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții Comuna Horodniceni prin Primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Suceava, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 28/26.01.2016 emisă de APIA - Centrul Județean Suceava și a deciziei nr. x/11.12.2015 de aplicare a reducerilor/sancțiunilor schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009, cu consecința exonerării lor de la plata debitului în cuantum de 124.790,42 RON și înlăturării sancțiunii de excludere dela plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 15 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanții Comuna Horodniceni prin Primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În referire la criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că sentința nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a respins motivul de nelegalitate prin care arătau că nu li se poate imputa plata sumei indicate în actele administrative contestate, câtă vreme sunt incidente dispozițiile art. 80 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1122/2009, în prezent abrogat prin Regulamentul nr. 640/2014, dar aplicabil în cauză în raport de momentul la care trebuiau verificate condițiile de eligibilitate, respectiv la data formulării cererii unice de plată (2009). Consideră că nu li se poate imputa în anul 2015 restituirea subvenției primite pentru anul 2009, fiind depășit termenul de 1 an de zile prevăzut de dispozițiile legale menționate. În contextul în care la momentul depunerii cererii de plată anuală, intimata-pârâtă a considerat că sunt îndeplite condițiile de eligibilitate, ba mai mult a emis decizia de plată a subvenției nr. x/01.06.2010, recurenții-reclamanți susțin că sancționarea lor apare ca fiind abuzivă.

De asemenea, sentința nu cuprinde nici motivele pentru care instanța de fond a respins motivul de nelegalitate vizând nerespectarea de către pârâtă a principiului proporționalității dintre fapta imputată și sancțiunea aplicată, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. În speță, nu există date din care să rezulte că neregula reținută face parte dintr-un fenomen de amploare, iar consecințele neregulii sunt inexistente. Faptul că nu au depus documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și care fac dovada utilizării terenului pentru care s-a depus cererea, în condițiile în care nu le-au fost solicitate de către pârâtă, încălcându-și astfel obligația impusă de art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 125/2006, nu este apt să genereze consecințe, întrucât au exploatat întreaga suprafață pentru care au primit subvenție, scopul principal al acordării sprijinului fiind atins.

Cât privește restul criticilor, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, sub un prim aspect, că în mod greșit a reținut prima instanță că decizia nr. x/11.12.2015 este legală, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanții au desfășurat activitate agricolă pe suprafața de pășune de 415,99 ha, cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008. Recurenții susțin că, dimpotrivă, au îndeplinit condiția de eligibilitate prevăzută de dispozițiile antemenționate, câtă vreme pentru pajiștile comunale pe care le administrează nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere și nici nu încasează taxe de pășunat. De asemenea, au respectat și dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, potrivit cărora, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Precizează că pentru campania 2009 au depus toată documentația solicitată de către reprezentanții APIA, iar după cum se susține în procesul-verbal atacat, documentația a fost verificată de către consilierii APIA - Centrul Județean Suceava. Mai mult, cererea unică de plată a fost formulată de către Consiliul Local Horodniceni la indicațiile reprezenților pârâtei. În măsura în care reprezentanții apreciau că nu au depus documentele justificative, era obligația acestora să le solicite beneficiarului, astfel cum susțin în pagina 2 a deciziei de soluționare a contestației. Această obligație este prevăzută și în art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 125/2006, care arată că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va stabili documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol pentru care fermierul solicită sprijin și pe care trebuie să le prezinte la depunerea formularului de cerere de plată pe suprafață. Or, nici măcar cu ocazia controlului efectuat la data de 08.09.2015 nu li s-au solicitat aceste documente justificative, sancțiunea aplicată întemeindu-se exclusiv pe declarația nr. 3958/08.10.2015 și înregistrată la APIA Aparat central sub nr. x/12.10.2015, redactată olograf și semnată de secretarul comunei Horodniceni - A. și de primarul comunei Horodniceni - B., prin care s-a menționat că cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009. Consideră că expresia "cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009" se referă în realitate la faptul că cetățenilor comunei nu li s-au perceput taxe de pășunat și că terenurile nu le-au fost închiriate sau concesionate, fiind respectate astfel prevederile art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008. În plus, în declarația respectivă nici măcar nu se precizează că izlazurile comunale, pe care cetățenii comunei și-au pășunat animalele, ar fi incluse în suprafața de 415,99 ha pentru care s-a primit subvenția.

Sub un alt aspect, în mod greșit a reținut prima instanță că nu ar fi făcut dovada efectuării lucrărilor de întreținere a pășunii prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, câtă vreme nu se precizează suprafața pentru care s-au efectuat aceste lucrări. Or, așa cum au arătat și în fața primei instanțe, din sumele de bani primite de la pârâtă s-au efectuat lucrări de întreținere și îmbunătățire a pășunilor, s-au asigurat condiții optime pentru pășunat prin edificarea sistemelor de adăpare, prin curățarea permanentă a vegetației nefolositoare, prin fertilizarea cu îngrășăminte, însămânțări, etc., sumele alocate în acest sens fiind justificate de înscrisurile contabile, de situațiile de lucrări pentru întreținerea pășunilor comunale aparținând comunei Horodniceni și administrate de Consiliul Local Horodniceni (în care se precizează tipul de lucrări efectuate), de procesele-verbale de predare bunuri, etc. Este adevărat că în facturile fiscale și procesele-verbale de situație întocmite la nivelul Comunei Horodniceni nu se precizează suprafața pășunii, ci doar faptul că s-au achiziționat materiale și s-au efectuat lucrări cu privire la pășunea comunală. Însă, cei 415,99 ha pentru care au primit subvenții se includ în pășunea comunală, fiind desfășurate activități agricole asupra acesteia.

Recurenții au făcut trimitere la o serie de înscrisuri depuse la dosar chiar de către pârâtă, în cadrul documentației administrative, respectiv adresa nr. x/05.05.2009, aflată la dosar fond, prin care se arată că nu s-au perceput taxe de pășunat, procesul-verbal din 29.05.2010 încheiat cu ocazia efectuării celui de-al doilea control al solicitării de plată subvenții pentru campania 2009, aflat la dosar fond, prin care s-a concluzionat că cererea de plată a fost prelucrată corect și complet, neexistând erori, precum și declarația nr. 2065/07.05.2009, aflată la dosar fond, prin care se apreciază că nu au fost încheiate contracte de arendă, de concesiune, de închiriere și că nici nu s-au perceput taxe de pășunat pentru suprafața de teren pentru care s-au solicitat subvențiile APIA în anul 2009. Toate aceste înscrisuri vin să demonstreze că, la momentul emiterii deciziei nr. x/01.06.2010, reprezentanții APIA au constatat îndeplinirea de către Consiliul Local al Comunei Horodniceni a tuturor condițiilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului pentru schema de plată unică pe suprafața SAPS. Cu toate acestea, după 5 ani de la momentul emiterii deciziei de plată din anul 2010, în mod greșit a fost emisă decizia nr. x/11.12.2015 de aplicare a reducerilor/sancțiunilor schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009.

Sub un ultim aspect, recurenții-reclamanți arată că în mod greșit a reținut prima instanță că nu pot fi primite apărările lor referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat, câtă vreme se precizează motivul pentru care s-a aplicat sancțiunea, respectiv pentru neîndeplinirea condiției de a desfășura propria activitate agricolă pe suprafața de teren pentru care au primit subvențiile.

Faptul că în decizia nr. x/11.12.2015 se reține că se impune aplicarea sancțiunii pentru diferența de 100% între suprafața solicitată prin cerere și cea reținută în teren, pentru neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de dispozițiile Ordinului MADR nr. 246/2008, întrucât terenul pășune nu a fost acoperit de activitate agricolă proprie, nu echivalează cu motivarea actului administrativ.

În opinia recurenților-reclamanți, decizia de aplicare a reducerilor/sancțiunilor de sprijin pe suprafață trebuia motivată astfel încât cel căruia i se adresează și căruia i s-a impus la plată o sumă de bani să aibă posibilitatea de a aprecia în cunoștință de cauză asupra legalității și temeiniciei măsurii dispuse de emitent.

Or, acest act administrativ nu cuprinde nici conținutul concret al abaterii imputate, nici temeiurile de fapt ale impunerii, arătându-se doar că, urmare verificărilor care au avut ca obiect modul de acordare a sprijinului financiar pe suprafață efectuate de către Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol - Serviciul Antifraudă din cadrul APIA - Aparat Central, în baza sesizării Direcției Naționale Anticorupție privind dosarul penal nr. x/2013, concretizate prin procesul-verbal de constatare nr. x/02.11.2015, trimis la APIA - Centrul Județean Suceava spre punere în aplicare, în care se constată că nu au fost îndeplinite condițiile de eligibilitate opozabile APIA, prevăzute la art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008, se stabilesc sancțiuni multianuale și excluderea de la plată. Nu se indică temeiul de drept în baza căruia s-a dispus stabilirea sancțiunilor, modalitatea prin care a fost stabilită suma de 124.790,42 RON, enumerarea unor acte normative neechivalând cu motivarea actului administrativ atacat.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual și detaliat tuturor criticilor formulate.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 13.11.2019.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au formulat critici prin care au arătat că instanța de fond ar fi ignorat o parte din susținerile lor referitoare la nelegalitatea actelor contestate în cauză, cele vizând incidența dispozițiilor art. 80 din Regulamentul CE nr. 112/2009 și nerespectarea de către pârâtă a principiului proporționalității, ceea ce conduce la concluzia că sentința recurată nu este motivată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, instanța de fond a procedat la o analiză concretă a cererii în anulare, aplicată la situația de fapt și arătând temeiurile în drept pentru care a considerat neîntemeiate criticile de nelegalitate a actelor administrative formulate de către reclamanți. În cuprinsul considerentelor sentinței se regăsesc și sunt tratate aspectele esențiale asupra cărora a purtat cererea, inclusiv normele aplicabile, dar și o analiză a probelor administrate în cauză, de natură a demonstra legalitatea măsurii dispuse de autoritatea pârâtă. Instanța de fond s-a raportat la analiza condițiilor de eligibilitate, dând prioritate acestora, argument față de care nu mai era necesară o motivare separată asupra incidenței dispozițiilor art. 80 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 și nerespectării de către pârâtă a principiului proporționalității, în condițiile în care s-a constatat că beneficiarul nu îndeplinește respectivele condiții de eligibilitate.

Pe de altă parte, referitor la motivarea hotărârii, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum.

Este îndeplinită astfel în cauză cerința motivării hotărârii judecătorești, care constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.

Raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, aceasta a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale și a reținut în mod corect legalitatea actelor administrative.

În campania 2009, reclamantul Consiliul Local al Comunei Horodniceni a depus la APIA - Centrul județean Suceava cererea unică de plată pe suprafață, înregistrată cu nr. x/11.05.2009, solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață SAPS, pentru suprafața de 415,99 ha pășune situată pe raza localităților Horodniceni și Cornu Luncii, județ Suceava.

Ulterior emiterii deciziei de plată nr. x/01.06.2010 - de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009 pentru suprafața determinată de 415,99 ha SAPS, în sumă de 116.055,06 RON, urmare verificărilor efectuate de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol - Serviciul Antifraudă APIA și în baza sesizării DNA, s-a emis procesul-verbal de constatare nr. x/02.11.2015 în care s-a reținut că sprijinul a fost acordat reclamantului Consiliul Local al Comunei Horodniceni cu neîndeplinirea de către acesta a prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008.

În concret, s-a reținut că acesta nu a exploatat pajiștile pentru care a fost formulată cererea de acordare a plăților și nu a făcut dovada desfășurării propriei activități agricole, această stare de fapt fiind susținută de documentul "Declarație - către APIA București" înregistrată cu nr. x/08.10.2015 și la APIA București cu nr. x/12.10.2015, susținut prin semnătură de către secretarul Comunei Horodniceni, d-na A. și de primarul Comunei Horodniceni, dl. B., prin care se arată că "cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat animalele liber pe izlazurile comunale în anul agricol 2009".

Urmare celor constatate prin procesul-verbal, s-a propus reinstrumentarea dosarului fermierului Consiliul Local Horodniceni aferent campaniei 2009.

Drept urmare, prin decizia nr. x/11.12.2015, emisă de pârâta APIA - Centrul Județean Suceava, au fost aplicate beneficiarului reduceri/sancțiuni multianuale constituite în cuantum de 124.790,42 RON, diferențele stabilindu-se față de decizia nr. x/01.06.2010, cu motivarea că "diferența procentuală calculată între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la controlul administrativ/pe teren este de 100%".

Împotriva acestei decizii reclamantul Consiliul Local Horodniceni a formulat contestație, respinsă prin decizia de soluționare a contestației nr. 28/26.01.2016 .

Împotriva acestor acte reclamanții Comuna Horodniceni prin Primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni au formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea acestora și a sancțiunii aplicate.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamanților, cu consecința menținerii actelor contestate, este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat alte critici propriu-zise de nelegalitate a hotărârii atacate, limitându-se la o reluare a argumentelor expuse în susținerea acțiunii introductive, care au fost avute în vedere de instanța de fond și analizate judicios în considerentele sentinței atacate.

Critica din recurs, potrivit căreia instanța de fond a reținut în mod greșit că fermierul nu a făcut dovada că a desfășurat activitate agricolă pe suprafața de pășune de 415,99 ha, este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, act normativ în temeiul căruia s-a acordat sprijin financiar reclamantului, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată, "Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale: (...) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008, "Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru pajiștile comunale pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de pășunat, iar pe aceste terenuri trebuie să desfășoare propria activitate agricolă, pentru respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006."

Rezultă cu evidență, din examinarea coroborată a textelor legale mai sus citate, că cerința instituită de legiuitor pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafață constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, esențial fiind să fie făcută dovada utilizării efective a acestora de către solicitant, precum și faptul că prevederile legale impun ca solicitantul să depună și documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință asupra terenului. Totodată, pentru a beneficia de finanțare în sensul acelorași dispoziții legale, dovada privind dreptul de folosință și utilizarea terenului trebuie să existe în momentul depunerii cererii de plată.

Din actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că, în scopul dovedirii dreptului de utilizare și folosință a suprafeței pentru care a solicitat sprijin, reclamantul a prezentat centralizatorul suprafețelor de pășune, proprietate privată a comunei Horodniceni, având suprafața de 415,99 ha, iar prin anexa III - Angajamente și declarații aferentă cererii de sprijin depusă de reclamant în campania 2009, acesta s-a angajat să declare "date reale, complete, corecte și valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafața și în documentele anexate".

Cu ocazia controlului care s-a desfășurat în data de 08.09.2015, fermierul a prezentat echipei de verificare o serie de înscrisuri, printre care și o "Declarație - către APIA București", înregistrată sub nr. x/08.10.2015 și la APIA - aparat central sub nr. x/12.10.2015, redactată olograf și semnată de către secretarul comunei Horodniceni, doamna A. și de primarul comunei Horodniceni, domnul B., în care este menționat printre altele că: "Cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009".

În contextul factual expus, achiesând la considerentele primei instanțe în sensul inexistenței în cauză a dovezii că reclamantul a desfășurat activitate agricolă pe suprafața de pășune de 415,99 ha, de vreme ce pe acest teren, în anul 2009, cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat liber animalele, conform declarației semnate de secretarul comunei, Înalta Curte constată că fermierul nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate, așa cum sunt ele stipulate în art. 5 alin. (7) din OMADR nr. 246/2008.

Nu pot fi reținute ca întemeiate susținerile recurenților-reclamanți, care consideră că expresia "cetățenii comunei Horodniceni și-au pășunat animalele liber pe izlazurile comunale, în anul agricol 2009" se referă, în realitate, la faptul că cetățenilor comunei nu li s-au perceput taxe de pășunat și că terenurile nu le-au fost închiriate sau concesionate, fiind respectate astfel prevederile art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008.

Este real că art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008 prevedea că autoritățile locale, prin reprezentantul legal, pot depune cereri de plată numai pentru pajiștile permanente deținute de acestea pentru care nu au fost încheiate contracte de concesiune sau de închiriere ori pe care nu pășunează animalele fermierilor, condiția fiind aceea de a se face dovada desfășurării propriei activități agricole. Însă, în cauză, terenurile litigioase au fost folosite de cetățenii comunei cu titlu gratuit, nefiind încheiat vreun contract scris care să le acorde acestora dreptul de folosință și prin care autoritatea să beneficieze de o contraprestație. De altfel, în această situație, manualul de proceduri privind administrarea cererilor de plată prevedea că dreptul de a solicita sprijin revine utilizatorului pășunii chiar dacă îl deține cu titlu gratuit.

Nici înscrisurile indicate prin cererea de recurs nu sunt de natură să facă dovada utilizării agricole a terenului, cum susțin recurenții, întrucât aceștia nu fac dovada utilizării pășunilor în sensul desfășurării unei activități agricole, așa cum a fost definită noțiunea "agricolă" prin art. 2 lit. c) din Regulamentul CE nr. 73/2009, ca fiind "producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv mulsul, creșterea și deținerea de animale în scopuri agricole sau menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu ...". Dimpotrivă, din cuprinsul declarației semnate de secretarul comunei rezultă că pășunea a fost dată în folosință gratuită cetățenilor comunei care au dus animalele la pășunat.

Înalta Curte nu poate împărtăși susținerile recurenților-reclamanți, în sensul că activitatea agricolă ar consta în menținerea de către aceștia a terenurilor-pășune în bune condiții agricole și de mediu, documentele doveditoare fiind reprezentate de înscrisurile depuse la dosar și care atestă lucrările efectuate pentru întreținerea pajiștilor. Întreținerea pășunilor prin curățarea vegetației, fertilizarea cu îngrășământ și însămânțările nu constituie o activitate agricolă în condițiile în care pășunea este exploatată de către alte persoane, lucrările învederate fiind doar lucrări de administrare a pășunilor în vederea bunei exploatări agricole ulterioare.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control reține că este neîntemeiată și critica reclamanților vizând nemotivarea actului administrativ, având în vedere că, din examinarea deciziei ce se solicită a fi anulată, rezultă că aceasta cuprinde motivele pentru care s-a considerat că se impune aplicarea de reduceri/sancțiuni multianuale, respectiv împrejurarea că reclamanții nu întruneau condițiile de eligibilitate pentru considerentul că nu au desfășurat propria activitate agricolă. De altfel, apărările extensive ale reclamanților dovedesc faptul că au înțeles care este motivul pentru care li s-a imputat creanța contestată. Actul administrativ este motivat și în drept, fiind indicate o serie de acte normative, printre care și cele mai sus menționate, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008, Regulamentul (CE) nr. 73/2009. Prin urmare, fiind motivat clar și concis, în acord cu exigențele impuse în cazul actelor administrative, motivarea permite reclamanților să formuleze critici de nelegalitate, iar instanței de judecată să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei din perspectiva criticilor formulate.

În acest context, criticile formulate de recurenții-reclamanți nu evidențiază faptul că prima instanță ar fi respins în mod greșit motivul de nelegalitate referitor la lipsa motivării actului administrativ.

Concluzionând, se reține că în mod corect a respins judecătorul fondului acțiunea vizând anularea deciziei de sancționare, reclamantul neadministrând probe din care să rezulte nelegalitatea actului contestat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții Comuna Horodniceni prin Primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții Comuna Horodniceni prin Primar și Consiliul Local al Comunei Horodniceni împotriva sentinței civile nr. 15 din 25 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.