ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2021

Ședința publică din data de 12 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta APIA Botoșani, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 128/05.01.2018 înregistrată la APIA Botoșani sub nr. x/09.01.2018 prin care s-a soluționat contestația împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea a creanțelor bugetare încheiat în 20.09. 2017, având nr. de înregistrare APIA 38543/21.09.2017, solicitând anularea procesului-verbal nr. x și a Deciziei nr. 128/05.01.2018 și constatarea ca fiind legală a înscrierii pentru subvenții a suprafeței de 61.35 ha, pentru care APIA Botoșani consideră că s-a primit sprijin financiar necuvenit și admiterea excepției prescrierii dreptului de a stabili și solicita creanța bugetară în cuantum de 116 342.45 RON, deoarece în temeiul art. 21 alin. (23) din OU6 66/2011 APIA avea obligația de a verifica și emite procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare în termen de 90 de zile de data finalizării activității de organizare a verificării.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 96 din 10 septembrie 2018, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură- Centrul Județean Botoșani și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța a omis să se pronunțe pe excepția prescrierii dreptului de a întocmi procesul-verbal prin care s-a stabilit creanța bugetară după termenul de 90 zile, termen imperativ prevăzut de art. 21 alin, 23 O.U.G. nr. 66/2011, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., civ.

Recurenta susține că instanța nu a ținut cont de solicitările de probatorii, în sensul efectuării raportului de expertiză care ar fi relevat că suprafețele despre care se face vorbire au fost lucrate, dar erorile erau de greșită cadastrare, deoarece Registrul de Cadastru și Carte Funciară nu era definitivat, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6, 8 C. proc. civ.

Astfel, constatarea (în urma controlului efectuat între 2015-2016) s-a finalizat prin Procesul-verbal de constatare din 12.07.2016, iar creanța bugetară a fost stabilită (la mai bine de l an) prin Procesul-Verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 20.09.2017 având nr. de înregistrare APIA nr. 38543/21.09.2017.

Recurenta apreciază că s-au încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, care stipulează expres în art. 21 alin. (23) că " Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității, de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26).".

În aceste condiții, pe de o parte, nu s-a respectat principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ. în sensul că s-a solicitat expres judecarea acestei excepții, iar pe de altă, parte instanța a omis să se pronunțe cu privire la un motiv de nulitate a procesului-verbal, care făcea inutilă judecarea fondului cauzei.

Instanța apreciază că reprezentatul S.C. A. (B.) a depus cererea de plată pe suprafață solicitând sprijin financiar pentru schema unică de plata și plăți naționale directe complementare pentru suprafața de 79.89 ha, arătând că suprafața se află pe raza localității Hănești, dar că ulterior ar fi solicitat modificarea cererilor incluzând 118.40 ha situate pe raza localităților Vlăsinești (17.36 ha), Dobârceni (10.75 ha) Mihălășeni (8.50 ha), Manoleasa (78.79 ha).

În opinia recurentei, instanța nu a dat curs solicitării de verificare în concret a acestor suprafețe care ar fi relevat că blocurile fizice au fost încurcate dar nu de către noi, ci de către organele APIA și cele ale primăriilor, astfel că cererea modificatoare s-a făcut pentru justificare întregii suprafețe cultivate, care nu a fost diferită de cea declarată.

Astfel, recurenta consideră că instanța de fond a făcut o analiză privind dreptul aplicat pentru subvenții dând o soluție care nu respectă spiritul legii, ci mai mult aspecte de tip formal, deoarece argumentarea principală preluată ad-literam din soluționarea Deciziei nr. 128/05.01.2017 este o argumentare care nu ține cont de realitatea faptică, astfel se relevă că nu am prezentat documente justificate (respectiv dovada utilizării terenului cu adeverințe eliberate de primăriile mai sus amintite) dar în realitate aceste terenuri au fost lucrate. Adeverința a fost dată de la UAT Hănești, terenurile se aflau în acel moment (al declarării în evidențele acestei primării), iar faptul că ulterior, în 2016 exista o altă configurație cadastrală nu ne este imputabilă.

Se mai precizează că în 2016 se face Analiza unei declarații dată în 2012, iar configurația cadastrală a terenurilor în județul Botoșani este și acum neclară, motiv pentru care recurenta consideră că în spiritul legii trebuie avut în vedere dacă suprafața declarată a fost efectiv cultivată (lucru pe care nu îl contestă nimeni) și nu dacă configurația cadastrală modificată trebuia acoperită cu acte.

De altfel, o altă instanță care a judecat o speță ce ținea de același proces-verbal de constatare din 12.07.2016 (D.S. nr. 229/40/2018) a admis contestația în baza Adeverinței cu situația actuală a terenurilor înscrise (solicitate pentru judecată), adeverință care a lămurit instanța despre realitatea de fapt care este valabilă și în prezenta cauză.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură- Centrul Județean Botoșani și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au formulat întâmpinări prin care au solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă nu a contestat constatările făcute de organele de control APIA prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.09.2017, aceasta invocând ca apărări relevante, prescripția dreptului APIA de a stabili creanța bugetară, incidența art. 80 alin. (3) din regulamentul (CE) nr. 1122/2009, nemotivarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, respectiv faptul că suprafețele pentru care s-a constatat că nu sunt depuse acte doveditoare la dosar sunt amplasate în parcele cadastrale aparținând comunei Hănești, județul Botoșani.

Înalta Curte constată că recurenta a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Botoșani cererea unică de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, cerere înregistrată cu nr. x/15.05.2012, prin care a solicitat sprijin financiar pentru schema unică de suprafață (SAPS) și plăți naționale directe complementare -culturi în teren arabil (PNDC1) pentru suprafața de 729,89 ha, situată pe raza localității Hănești, județul Botoșani. Ulterior, recurenta solicită modificarea cererii unice de plată completând Formularul M2-Completarea declarației de suprafață 2012, prin care adaugă o suprafață totală de 118.40 ha în care 3 ha situate pe raza localității Vlăsinești, 17,36 ha pe raza localității Dobârceni, 10,75 ha situate pe raza localității Mihălășeni, 8,5 ha pe raza localității Manoleasa, 78,79 ha situate pe raza localității Hănești.

De asemenea, prin Formularul M3-retragere parțială a declarației de suprafață 2012 din data de 13.06.2012, recurenta retrage o suprafață de 2 ha situată pe raza localității Hănești. În data de 26.02.2013 s-a emis Formularul D1-Proces-verbal pentru cel de-al doilea control al solicitării din 2012, conform căruia suprafața determinată pentru plată este de 842,79 ha, situată pe raza următoarelor localități din județul Botoșani: Dobârceni-17,36 ha, Hănești-803,18 ha, Vlăsinești- Botoșani-3 ha, Mihălășeni-10,75ha și Manoleasa -8.50 ha.

După finalizarea verificărilor efectuate de către consilierii responsabili cu cererea din cadrul Centrului Județean APIA Botoșani, s-au emis:

- Decizia de plată în avans nr. x/24.10.2012 de acordare a plăților în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață-campania 2012, în cuantum de 203.229,48 RON pentru suprafața determinată pentru plată de 842,79 ha;

- Decizia de plată nr. x/27.02.2013 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață-campania 2012, în sumă totală de 325.001,91 RON.

În perioada 09.09.2015-20.09.2017, în baza adresei Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției, înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-București cu nr. X/08.09.2015, consilieri din cadrul Direcției Antifraudă, Control Intern-Serviciul Antifraudă au efectuat o serie de verificări privind legalitatea acordării sprijinului financiar pentru recurentă în campania 2012. Activitatea de verificare a avut loc atât la sediul A.P.I.A central cât și la primăriile din județul Botoșani în baza documentelor solicitate, furnizate și recepționate conform procedurilor, fiind analizate în concret toate actele care au stat la baza formularelor depuse de fermier.

În urma analizei documentației verificate, Direcției Antifraudă, Control Intern-Serviciul Antifraudă a concluzionat că pentru suprafața situată pe raza comunei Hănești, reclamanta face dovada dreptului de folosință și dovada utilizării doar pentru suprafața de 781,44 ha, conform înregistrărilor din registrul agricol al acestei primării, însă potrivit Formularului D1 societatea a primit sprijin pentru suprafața determinată la plată de 803,l8ha. De asemenea, recurenta nu a prezentat documente justificative privind dovada dreptului de folosință/utilizare pentru suprafețele situate pe raza UAT Vlăsinești-3 ha, UAT Dobârceni-17,36 ha, UÂT Mihălășeni-10,75 și UAT Manoleasa-8,50 ha.

Având în vedere că recurenta nu a facut dovada pentru întreaga suprafață pentru care a incasat subvenție (pentru o suprafață de 61,35 ha) la finalizarea verificărilor, Direcției Antifraudă, Control Intern-Serviciul Antifraudă a întocmit Procesul-verbal de constatare nr. x/13.07.2016 și 1-a transmis Centrului Județean Botoșani pentru a proceda la reinstrumentarea cererii, în vederea reindividualizării sumei plătite necuvenit.

În acest sens, Centrul Județean Botoșani a transmis rezultatul reindividualizării cererii din 2012, respectiv Nota de fundamentare nr. x/21.08.2017 însoțită de Formularul S1-Corectare 2012 nr. 2028/07.02.2017 prin care a stabilit că suma plătită necuvenit este în cuantum de 116.342,45 RON.

Direcția Antifraudă, Control Intern-Serviciul Antifraudă a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.09.2017, act administrativ împotriva căruia reclamanta a introdus contestație administrativă care a fost respinsă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 128/05.01.2018.

În ceea ce privește motivele de recurs privind faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului de a stabili creanța bugetară, precum și greșita dispoziție a instanței de a nu aproba proba cu expertiza tehnică, Înalta Curte constată că această susținere este neîntemeiată și nu poate fi primită deoarece instanța motivează detaliat respingerea excepției invocate, fundamentându-și decizia pe dispozițiile art. 45 din O.U.G nr. 66/2011 potrivit cărora: "1) Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaționali prevăd un termen mai mare. (2) Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun. (3) Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare pentru care normele comunitare prevăd un termen mai mare de 5 ani se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de normele comunitare respective. (4) În cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizai DLAF, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept remiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive și irevocabile a instanței privind caracterul penal sau nu al faptei incriminate și dispune aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute la art. 40 alin. (1)."

Perioada programului de dezvoltare rurală finanțată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune a început să curgă la data de 01 .01.2007, iar la data 1 ianuarie 2014 a început să curgă prescripția, rezultând că stabilirea creanței bugetare nu este prescrisă dat fiind că titlul de creanță contestat este emis la data de 21.09.2017.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că termenul prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este unul de prescripție în sensul invocat de reclamantă, ci un termen de recomandare sau administrativ menit să disciplineze activitățile de control, verificare, constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a cărui nerespectare nu poate avea ca și consecință prescripția dreptului creditorului bugetar de a stabili creanța.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond ar fi dat o soluție greșită deoarece nu ar fi ținut cont de apărările formulate, apreciind greșit probele.

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu luarea în considerare nu numai a probatoriului încuviințat și administrat în cauză, ci și cu luarea în considerare a dispozițiilor legale incidente.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia suprafețele de teren pentru care s-a constatat că nu sunt depuse acte doveditoare la dosarul de sprijin financiar sunt amplasate în parcele cadastrale aparținând comunelor Hănești și Dobârceni județul Botoșani, Înalta Curte consideră că nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat nerelevant faptul că suprafețele de teren pentru care s-a constatat că nu sunt depuse acte doveditoare ale dreptului de utilizare la dosarul de sprijin financiar (respectiv adeverința eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol) sunt amplasate în parcele cadastrale aparținând comunei Hănești, jud. Botoșani, întrucât registrul agricol este ținut, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 28/2008, pe unități administrativ teritoriale. Adeverința prin care se face dovada dreptului de utilizare a terenului trebuie solicitată de la primăria pe a cărei rază teritorială se află terenul în cauză chiar dacă, din punct de vedere cadastral, acesta ar apare înregistrat pe o altă comună cadastrală.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 96 din 10 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2021.