ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. București, în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București - A.F.P.C. Mijlocii, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18 noiembrie 2019 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 de organele de inspecție fiscală din cadrul paratei A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București - A.F.P.C. Mijlocii, Activitatea de Inspecție Fiscală, până la soluționarea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a contestației fiscale formulată împotriva Deciziei de impunere.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 342/2020 din 3 iunie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București - A.F.P.C. Mijlocii și a suspendat executarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-MJ 112 din 18.11.2019, până la pronunțarea instanței de fond.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București - A.F.P.C. Mijlocii a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta consideră că acțiunea reclamantei este inadmisibilă. Pentru a exista obiect al acțiunii în contencios administrativ este necesară existența un refuz nejustificat al autorității, dar în acest moment nu mai există niciun refuz nejustificat al autorității administrative de a soluționa o cerere, din contră a fost emisă Decizia de soluționare a contestației nr. 23/06.02.2020. În opinia recurentei, în cauza de față nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat în sensul că intimata-reclamantă nu a făcut dovada existenței unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, conform dispozițiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Intimata-reclamantă nu a prezentat unul sau mai multe aspecte care să formeze convingerea instanței de la fond că există în cauză un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ atacat. Simpla contestare de către intimata-reclamantă a legalității emiterii actului administrative nu poate fi considerate un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel reclamanta supune atenției instanței aspecte care vizează fondul cauzei și care vor fi avute în vedere de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei. În cazul cererii de suspendare a unui act administrativ reclamanta trebuie să invoce aspecte de nelegalitate care nu presupun o pronunțare a instanței asupra fondului cauzei. Nici cea de-a doua condiția prevăzută de lege "prevenirea unei pagube iminente" care potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, constă în acel "prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", nu este îndeplinită în speță, instanța constatând că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu material viitor previzibil. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrative, condiție care nu a fost dovedită de către intimata-reclamantă. Față de faptul că nu s-au dovedit împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, aparența rezultată din probele depuse de reclamantă necesitând o dezlegare a litigiului pe fondul cauzei, cererea intimatei-reclamante nu poate fi decât respinsă. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară,

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 18 noiembrie 2019 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 de organele de inspecție fiscală din cadrul paratei A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București - A.F.P.C. Mijlocii, Activitatea de Inspecție Fiscală, până la soluționarea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a contestației formulate. Înalta Curte constată că susținerea recurentei, potrivit căreia acțiunea este inadmisibilă, este neîntemeiată și nu poate fi primită, reclamanta având posibilitatea să atace actele administrative, conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 precum și în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului administrativ contestat. În acest sens, se reține că prin sentința civilă nr. 6962 din 21.11.2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din data de 29.12.2016 emisă de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu - Jiu până la soluționarea definitivă a cauzei și anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise de pârâtă. În dosarul menționat, instanța a reținut, cu caracter definitiv, faptul că toate operațiunile au fost înregistrate în actele contabile ale societății, critica organului fiscal fiind adusă față de comportamentul fiscal al partenerilor săi comerciali. Sumele pentru care s-au instituit măsurile asiguratorii sunt aceleiași ca în decizia de impunere ce formează obiectul prezentei cauze, ceea ce creează o îndoială serioasă privind legalitatea actului analizat. Referitor la facturile de aprovizionare emise de cei 15 furnizori, reclamanta deține facturi de aprovizionare emise de furnizori care sunt activi din punct de vedere fiscal, la data emiterii facturilor și implicit a derulării operațiunilor comerciale. Prin constatările înscrise în procesul-verbal nr. x/05.07.2017, inspectorii antifraudă au stabilit trasabilitatea mărfurilor comercializate de A. S.R.L. (atât cereale supuse taxării inverse, cât și produse agricole vegetale supuse regimului normal de taxare) și, pe cale de consecință, au confirmat existența fondului economic al tranzacțiilor prin utilizarea produselor în operațiuni taxabile. Așa fiind, faptul că, prin Decizia de impunere în discuție în cauză, se constată aspecte diametral opuse, constituie încă un element de natură a crea o îndoială serioasă privind legalitatea actului. Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului. Reclamanta a învederat instanței faptul că, în situația în care această decizie ar fi executată, ar trebui să plătească suma de 21.705.732 RON, sumă pe care reclamanta consideră că nu o datorează, situație în care prejudiciul cauzat este substanțial și iminent. Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut faptul că deja a fost demarată procedura de executare silită, consecința imediată ar fi indisponibilizarea conturilor bancare ale societății, cu impact negativ direct asupra relației cu partenerii contractuali ai reclamantei. De asemenea, ar putea fi instituit sechestru asigurător asupra bunurilor societății, astfel că activitatea societății ar fi practic blocată, fiind nevoită să concedieze toți angajații. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut, ca urmare a controlului fiscal și a iminenței indisponibilizării conturilor și instituirii măsurilor asigurătorii, că reclamanta ar ajunge sub limita solvabilității, iar continuarea unei proceduri de executare silită ar stabili în mod definitiv soarta societății, care își va înceta inevitabil activitatea. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.