ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1550/2021

Ședința publică din data de 12 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. - S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. - Lider al A. S.R.L. - Omicrom Ampero S.A. - Consitrans S.R.L., a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 65 din 27 iulie 2017 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 23 noiembrie 2017 pronunțate de către Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2015 cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3586 din 12 septembrie 2018, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. - Lider al A. S.R.L. - Omicrom Ampero S.A. -Consitrans S.R.L., ca nefondată și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat, diminuate în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului recurenta arată că instanța de fond a analizat doar formal susținerile CNAIR S.A. vis-a-vis de primele două aspecte invocate, reținând faptul că, Tribunalul arbitral a expus în mod clar silogismul judiciar, motivarea îndeplinind cerințele prevăzute de lege, fără însă a aduce nici un argument concret în combaterea susținerilor sale.

Astfel, Curtea de Apel reține că, susținerea potrivit căreia hotărârea este nemotivată în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, nu poate fi primită motivat de faptul că din ansamblul considerentelor sentinței arbitrale se observă că Tribunalul arbitral a soluționat capătul de cerere prin admiterea sa în parte, dispunând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate prin raportare la clauzele contractuale la debitul principal la care a căzut în pretenții, precum și la concluziile raportului de expertiză contabilă.

În opinia recurentei, instanța de fond a omis să analizeze faptul că expertiza contabila dispusă în cauză nu a avut ca obiectiv calculul penalităților de întârziere, precum și faptul că tribunalul nu a indicat formula de calcul al penalităților.

De asemenea, se mai susține că instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. (lipsa motivelor pertinente care au determinat pronunțarea soluției), raportat la lipsa imperativelor logicii rezultată din faptul că Tribunalul Arbitral a motivat primul capăt de cerere apreciind natura contractului ca fiind un contract pe bază de rapoarte, iar vis-a-vis de cel de-al doilea capăt de cerere a omologat opinia separată formulată de expert parte contabil B. care a stabilit contravaloarea acestor servicii, având în vedere numărul de ore menționate de prestator în pontajele (contract pe bază de pontaje).

Or, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Se mai arată că jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care se procedează la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților. Prin urmare, dreptul la un proces echitabil presupune în mod necesar și obligatoriu analiza tuturor apărărilor formulate de părți.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimata S.C. A. S.R.L. - Lider al A. S.R.L. - Omicrom Ampero S.A. -Consitrans S.R.L., a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința arbitrală nr. 65/2017 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a admis în parte acțiunea formulată de către Reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta CNADNR, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 118.212,99 RON plus TVA, reprezentând preț al serviciilor de supervizare a lucrărilor prestate în luna ianuarie 2014 pentru lotul nr. x al Tronsonului Nădlac - Arad, a sumei de 2642.338,79 RON reprezentând preț al serviciilor de supervizare a lucrărilor prestate în perioada 22 ianuarie 2014- 12. septembrie 2014 pentru lotul x al aceluiași tronson, la plata sumei de 131.769,07 RON reprezentând penalități de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii și la plata sumei de 108.970 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare .

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 23 noiembrie 2017 pronunțate de către Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinței arbitrale nr. 65/2017 în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere în sensul în care suma de 2.642.338,79 RON plus TVA reprezintă preț al serviciilor de supervizare a lucrărilor prestate în perioada 22.01.2014- 12.09.2014 pentru lotul x (km 0 +22+218) al autostrăzii Nădlac - Arad .

Înalta Curte constată că susținerea potrivit căreia hotărârea nu este motivată nu poate fi primită.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.:

"în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., constituie motiv de desființare a hotărârii arbitrale, situația în care hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri.

Rezultă că nu lipsa oricăror elemente din hotărâre atrage nulitatea hotărârii arbitrale, ci numai a celor "esențiale": Dispozitivul cuprinde soluția care, dacă este cazul, se va pune în executare silită, motivarea justifică soluția din dispozitiv și permite să se urmărească procesul formării convingerii arbitrilor, fie că au judecat în drept, fie că au judecat în echitate, locul și semnătura atestă că aceasta a fost însușită de toți membrii completului care au luat parte la deliberare și implicit la luarea hotărârii.

Din redarea pretinselor elemente lipsă din hotărârea arbitrală rezultă în mod evident că nu ne aflam în ipoteza motivului de anulare dat de lipsa motivării, ci de nemulțumirea părții față de modalitatea prin care tribunalul arbitral a soluționat cauza, exclusă de legiuitor din motivele ce pot constitui motiv de anulare.

În cauză nu poate fi reținut faptul că Tribunalul arbitral a dat o hotărâre fără a parcurge un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă expuse de părți.

De asemenea, Înalta Curte constată că nemulțumirea reclamantei față de soluția pronunțată în cauză nu se circumscrie unui motiv de încălcare a art. 6 par. 1 din Convenție, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile.

Cu privire la susținerea potrivit căreia hotărârea este nemotivată în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, Înalta Curte constată că Tribunalul arbitral, în baza principiului accesorium sequitur principale, a admis în parte acest capăt de cerere, dispunând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere proporțional cu debitul principal la care a căzut în pretenții prin aceeași hotărâre arbitrală.

Înalta Curte constată că în cursul judecății cauzei, pe rolul Tribunalului arbitral, pârâta nu a formulat niciun fel de apărări cu privire la capătul subsidiar de cerere prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere și nici nu a solicitat ca expertiza contabilă administrată în cauză să efectueze un calcul aritmetic și a acestor penalități, apărarea limitându-se exclusiv la pretențiile care au vizat obligarea sa la plata debitului principal datorat pentru serviciile prestate în beneficiul său.

În baza aceluiași raționament juridic care a stat la baza admiterii capătului 2 din cererea de arbitrare, a fost admis și capătul 3 de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, și s-a dispus obligarea proporțională la plata sumei de 131.769,07 RON, în loc de 143.451 RON.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că Tribunalul arbitral a soluționat acest capăt de cerere prin admiterea sa în parte, dispunând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate prin raportare la clauzele contractuale la debitul principal la care a căzut în pretenții prin aceeași hotărâre arbitrală, precum și la concluziile raportului de expertiză contabilă, precum și a răspunsului la obiecțiunile formulate.

În ceea ce privește critica potrivit căreia Tribunalul arbitral a admis acțiunea arbitrală prin raportare la Opinia separată a expertului consilier al pârâtei la Raportul de expertiză contabilă administrat în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și nu poate fi primită, în raport de faptul că Tribunalul arbitral a obligat pârâta la plata diferenței de preț rezultată din executarea contractului de servicii de supervizare pe bază de rapoarte, dar a aplicat diminuarea de 10% a onorariilor experților cheie înlocuiți (care nu au fost aprobați, dar care au fost pontați în perioada ianuarie- septembrie 2014).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 3586 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2021.