ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1475/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.02.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea parțială a Deciziei nr. 2163/13.10.2016 și obligarea pârâtului la plata diferenței de sumă neacceptate la plată, respectiv 1.586,12 RON reprezentând diferența dintre contravaloarea reparației efectuate la autoturismul cu numărul x.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 4899 din 27 noiembrie 2018, Curtea a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 2163/13.10.2016, în parte, în ceea ce privește diferența de sumă neacceptată la plată.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.586,12 RON.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.717,61 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate și menținerea în întregime a Deciziei nr. 2163/13.10.2016, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situația de fapt, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea.

Instanța de fond în mod eronat nu a luat în considerare faptul că Decizia nr. 2163/13.10.2016, prin raportare la art. 41 și 42 din Norma ASF 23/2014, a respins suma de 161,16 RON motivat de faptul că nu a fost constatată, nejustificându-se a fi acordată. Apărările din cuprinsul întâmpinării și prin cel al concluziilor scrise depuse la fond au fost formulate în raport cu contestația formulată și cu probatoriul administrativ în cauză, având la bază Decizia nr. 2163/13.10.2016.

Un al doilea aspect privește faptul că suma de 161,16 RON, semnificând diverse piese mici neconstatate, a fost respinsă tocmai pentru că acestea nu au fost cuprinse în procesul-verbal de constatare/de reconstatare și nici cu ocazia efectuării expertizei tehnice nu a fost indicată fiecare piesă "măruntă" cu prețul aferent. Procesul-verbal de constatare a avariilor a fost semnat de intimatul-reclamant fără obiecțiuni.

Diversele piese mici reprezintă 2% din totalul contravalorii pieselor și, pe cale de consecință, acestea nu reprezintă piese avariate efectiv, ci doar un procent aplicat de unitatea service.

Curtea de Apel București a avut în vedere Raportul de expertiză, care enumeră la ce fel de piese ar putea să se refere procentul de 2, fără a ține seama, totuși, de răspunsul la obiecțiuni prin care, referitor la valoarea de 2% piese mici, expertul nu răspuns dacă un deviz de reparație poate sau nu să fie generat fără acest procent.

A mai arătat recurentul-pârât, în ceea ce privește suma de 1.424,96 RON, semnificând diferența contravalorii reperului tehnologic-parbriz, înlocuit, că instanța de fond în mod eronat a stabilit situația de fapt, și anume că FGA a precizat că pe vehicul a fost montat un parbriz original și că cel avariat fusese B.. În realitate, a fost montat un parbriz B. și a fost facturat un parbriz original, iar prin raportul de expertiză s-a ajuns la o valoare a unui parbriz B., la nivelul anului 2018, mai mare chiar decât valoarea unui parbriz original.

Instanța de fond nu a avut în vedere apărările sale, în sensul că nu s-a solicitat copia documentului prin care a fost achiziționat parbrizul original, care a fost facturat, deși s-a montat un parbriz B..

A mai arătat, în fața primei instanțe, că în mod nelegal expertul a solicitat o ofertă actualizată în 2018, deși prin răspunsul la obiecțiuni a precizat că a ajustat această sumă, iar în devizul întocmit, la rubrica preț, a fost introdus manual de către expert valoarea din ofertă, de 1.538,00 RON. De asemenea, în concluziile scrise, a invocat faptul că expertul în mod eronat a invocat dispozițiile art. 51 alin. (5) din Norma 23/2014, abrogate, în condițiile în care acestea nu au fost incidente în soluționarea cererii de plată și în dosarul de daună.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Recurentul-pârât, circumscris acestui motiv de casare, a invocat aspecte de fapt și chestiuni legate de administrarea probatoriului, a criticat cele reținute de expert și modalitatea de efectuare a raportului de expertiză.

În primul rând, instanța de control judiciar reține că motivarea unui act administrativ urmărește o dublă finalitate, îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și, în al doilea rând, permite instanței să realizeze controlul său jurisdicțional.

În cauză, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin Decizia nr. 2163/13.10.2016, a reținut că, în conformitate cu art. 41 și 42 din Norma ASF nr. 23/2014, nu se justifică acordarea sumei de 1.586,12 RON, fără a motiva în niciun fel această apreciere.

Or, obiectivul motivării actului administrativ este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Astfel, motivarea actului administrativ permite reconstituirea raționamentului efectuat de emitentul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia și trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului, neputând fi prezentată în fața instanței, prin întâmpinarea formulată sau prin concluziile scrise.

4.2. În raport cu această situație de fapt, instanța de fond a apreciat relevantă și a administrat proba cu expertiză tehnică în specialitatea auto.

Conținutul raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză a infirmat Decizia nr. 2163/13.10.2016, care respins parțial cererea de plată formulată de intimatul-reclamant A..

Prin raport, s-a reținut că procentul privind piesele mărunte, de 2%, este introdus automat de programul C., iar parbrizul înlocuit a fost de aceeași marcă cu cel avariat.

Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 21/2014, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate și cuprinde costul reparațiilor părților componente, costul pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuieli pentru materiale.

Înalta Curte reține că, în cadrul probei cu expertiza tehnică auto administrate la fond, a fost efectuat calculul privind valoarea de reparație, iar instanța a validat raționamentul expertului judiciar, reținând și răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Față de aceste aspecte, se constată că alegațiile formulate de recurentul-pârât prin cererea de recurs, referitoare la cota de 2% privind piesele mărunte și la parbrizul înlocuit, privesc temeinicia aprecierilor instanței de fond și interpretarea probatoriului administrat, nefiind apte a demonstra nelegalitatea hotărârii recurate.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 4899 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.