ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2021

Ședința publică din data de 04 martie 2021

Deliberând asupra prezentei cereri de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 545 din data de 04 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 11.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o menține în întregime.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Cluj a reținut că recursul formulat este nul, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de recurs invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.), din moment ce nu se face referire la considerentele esențiale de drept material pentru care acțiunea reclamantului a fost respinsă de prima instanță, recurentul reclamant ignorând astfel în întregime atât existența judecății anterioare, cât și natura căii de atac a recursului.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că:

Prin decizia civilă atacată a fost anulat recursul declarat, astfel că s-a menținut sentința civilă nr. 269 din 11.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

Decizia atacată, prin care se confirmă reținerea instanței de fond cum că actele administrativ fiscale emise în sarcina lui A., care îl fac și subiectul executării silite, că ar legale fiind contradictorie hotărârii nr. 69 din 16.12.2015 a Curții de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2012, schimbată esențial prin hotărârea din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul menționării codului de înregistrare fiscală a persoanei juridice A. cu Codul Unic de Identificare fiscală x.

Hotărârea Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, a fost confirmată și menținută de Î.C.CJ, prin hotărârea nr. 3458/2019 din 20/06.2019, așa încât este evident că hotărârea atacată, ce a fost pronunțată în dosarul x/2018, este contradictorie hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, confirmată și menținută de I.C.CJ. prin hotărârea numărul 3458/2019 din 20.06.2019.

Ca urmare a "îndreptării" menționate. 69/16.12.2015 a Curții de Apel Cluj constituie o hotărâre schimbată esențial diferită față de sentința avută în vedere de prima instanță - potrivit formei actuale a sentinței civile nr. 69/2015 fiind menținute obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantului cu datele de identificare Codul Unic de Identificare fiscala x (adică a entității juridice A. - și nu a numitului A. împotriva căruia AJFP B-N a emis decizii cu obligații accesorii la creanța principală ce nu o datorează, în ceea ce privește suma de 1.915.743 RON ceea ce înseamnă o executare silită exercitată împotriva altei persoane decât debitorul față de care există titlul de creanță și în sarcina căruia au fost stabilite obligațiile prin sentința civilă nr. 69/2015 a Curții de Apel Cluj, astfel cum a fost ea schimbată.

Consideră ca hotărârea atacată prin prezenta revizuire a fost fundamentată pe o reținere greșită a stării de fapt de către instanța de fond, potrivnică unei hotărâri judecătorești anterioare, că a trecut prin filtrul a două instanțe superioare, respectiv Curtea de Apel Cluj și Î. C. civ. J. ce a fost schimbată în sensul că Curtea de Apel Cluj a stabilit că în realitate hotărârea a fost pronunțată împotriva unei alte entități juridice cu cod de înregistrare fiscală nr. x, și nu împotriva persoanei cu CNP x.

Astfel, cererea de revizuire este întemeiată, dat fiind că hotărârea atacată a fost pronunțată pe baza unor rețineri greșite și este potrivnică hotărârii prin care se face mențiunea clară a celui împotriva căruia s-a pronunțat aceasta hotărâre, respectiv o persoană juridică cu cod de identificare fiscală CIF x.

Examinând decizia ce se cere a fi revizuită prin raportare la dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerința identității de părți, obiect și cauză reprezintă o condiție care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

În speță, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 545 din data de 04 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocându-se contradicția acesteia cu sentința nr. 69/16.12.2015 a Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia nr. 545 din data de 04 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 11.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a menținut-o în întregime, întrucât criticile formulate nu au putut fi încadrate în motivele de recurs invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.), din moment ce nu se face referire la considerentele esențiale de drept material pentru care acțiunea reclamantului a fost respinsă de prima instanță, recurentul reclamant ignorând astfel în întregime atât existența judecății anterioare, cât și natura căii de atac a recursului.

Prin sentința civilă nr. 269 din 11.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de B., în calitate de reprezentant al reclamantului A., ca efect al admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de instanță din oficiu și s-a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată în nume personal de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

În motivarea acestei sentințe instanța a reținut, între altele, că, "prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele la care a făcut trimitere reclamantul, instanțele au analizat actele de executare silită efectuate în temeiul titlurilor de creanță, anulând (în cadrul soluționării de către judecătorie, în primă instanță, a contestațiilor la executare formulate de debitor) titlurile executorii întocmite ca acte de executare silită, nicidecum titlurile de creanță fiscale reprezentate de deciziile de impunere mai sus menționate prin care au fost stabilite obligațiile fiscale principale aferent cărora ulterior au fost calculate accesoriile contestate de reclamant în prezentul dosar, în cadrul contestațiilor la executare soluționate în cadrul dosarelor menționate, anularea actelor de executare întemeindu-se pe argumentul necomunicării legale a titlurilor de creanță către debitor.

Este adevărat că reclamantul a contestat, în cadrul contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, și Referatul nr. x/18.06.2015 prin care a fost aprobata cererea A.J.F.P. Bistrița-Năsăud - Serviciul colectare executare silita persoane juridice de mutare a sumei de 1.915.743 RON reprezentând TVA in sumă totală de 620.320 RON, dobânzi în suma de 1.177.840 RON și penalități de întârziere in suma de 117.583 RON a debitorului A., din evidența C. în evidența D., iar prin sentința civilă nr. 1392/2018 pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a constatat nelegalitatea acestei măsuri, dispunându-se în consecință anularea executării silite a creanței în valoare de 1.712.906 RON reprezentând TVA și accesorii (cu motivarea că "intimata nu a indicat nici un temei legal în baza căruia radierea unei persoane fizice autorizate determină automat transferul obligațiilor de plată către persoana fizică, în speță contestatorul A., fără aplicarea unei măsuri administrative și fără emiterea vreunei decizii de angajare a răspunderii solidare de tipul celei prevăzute de art. 25-26 Codul de procedură fiscală"), însă această sentință a fost schimbată prin decizia civilă nr. 128/2019 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, ca efect al admiterii apelului declarat de organul fiscal, reținându-se că "este lipsită de relevanță împrejurarea că prin referatul menționat s-a propus mutarea sumei respective din evidența C. în evidența D., în baza art. 20 alin. (1) și art. 26 din O.U.G. nr. 44/2008, câtă vreme obligația fiscală de plată rezultă din sentința civilă nr. 69 din 16.12.2015 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă (prin decizia civilă nr. 2307/28.09.2012 pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție) prin care, urmare a admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamantul A. în dosarul nr. x/2012, au fost menținute obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantului prin actele administrative contestate (decizia nr. 55/31.10.2011 și decizia de impunere nr. x/6.09.2012, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/3.09.2010) în sumă totală de 1.739.818 RON, din care 983.456 RON TVA și 756.462 RON accesorii."

Așadar, cu totul neîntemeiat susține reclamantul că ar fi fost constatată de către instanțele judecătorești, cu putere de lucru judecat, nelegalitatea titlurilor de creanță care stabilesc obligațiile fiscale principale."

În acest context, întrucât dezlegările date prin sentințele invocate au făcut obiectul judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Pe de altă parte, chiar analizând fondul hotărârilor a căror contrarietate se invocă, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu există o contrarietate între decizia nr. 545 din data de 04 iunie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal și sentința nr. 69/2015 a aceleiași instanțe.

Față de considerentele expuse, constatând că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 545 din 04 iunie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 545 din 04 iunie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 martie 2021.