ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2021

HOTĂRÂRE
04.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 4 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 aprilie 2018 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și completată la data de 8 mai 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, anularea fișei de evaluare anuale pentru anul școlar 2016 - 2017, emise de pârât; obligarea pârâtului la eliberarea unei noi fișe de evaluare, prin care să fie refăcut punctajul anulat; anularea Ordinului MEN nr. 3545/11.04.2018 privind încetarea contractului de management educațional nr. x/19.08.2015, încheiat între Ministerul Educației și Cercetării Științifice și domnul A., în calitate de inspector școlar general al ISJ Suceava și eliberarea din funcția de inspector școlar general a reclamantului, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 128 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată, și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 128 din 13 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este nelegală, întrucât instanța a încălcat normele de drept material prevăzute în Metodologia privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali din Anexa la Ordinul Ministerului Educației nr. 4315/11.08.2014, cu modificările și completările, în ceea ce privește modalitatea legală de efectuare a evaluării recurentului-reclamant.

Arată că a fost evaluat în baza Ordinului MEN nr. 4315/11.08.2014 pentru activitatea de inspector general al ISJ Suceava, desfășurată în perioada 01.09.2016-31.08.2017, de către o comisie a Ministerului numită prin Ordinul de serviciu nr. 1316/AOB/28.12.2017, compusă din următorii membri: B. - Director Direcția Inspecție Școlară și Evaluare -coordonatorul comisiei; C. - Consilier Juridic Corpul de Control; D. - Expert Corpul de Control; E. - Auditor Compartimentul de Audit Intern; F. - Inspector Direcția Generală învățământ Secundar și Educație Permanentă.

Comisia de evaluare a întocmit Raportul nr. x/15.02.2018, în urma evaluării activității manageriale desfășurate de către recurent în perioada 01.09.2016-31.08.2017, care a fost aprobat de către secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației Naționale, prin raport fiindu-i acordate 67 puncte, corespunzătoare calificativului "nesatisfăcător".

Precizează că împotriva raportului de mai sus a formulat contestație, soluționată în temeiul art. 10 din Ordinul MEN nr. 4315/11.08.2014 și a Ordinului de serviciu nr. 298/AOB/19.02.2018, de către o comisie compusă din următorii: G. - Director Corpul de Control; H. - Director Direcția Generală Învățământ Secundar Superior și Educație Permanentă; I. - Coordonator Compartimentul Audit Intern. În soluționarea contestației s-a întocmit Raportul înregistrat sub nr. x/23.03.2018, aprobat de către Ministrul J., prin care au fost menținute cele 67 puncte, corespunzătoare calificativului "nesatisfăcător", rezultatul soluționării contestației fiindu-i comunicat cu adresa nr. x/27.03.2018 a Direcției Generale Inspecții și Control și Direcției Inspecție Școlară și Evaluare.

Susține că respingerea acțiunii a fost dispusă cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 7 alin. (2) din Anexa cuprinzând metodologia de evaluare aprobată prin Ordinul MEN 4315/2014, dispoziții ce prevăd că evaluarea se finalizează cu completarea fișelor de evaluare semnate de membrii comisiei și un Raport de evaluare semnat de comisia de evaluare și aprobat de Secretarul de stat desemnat să coordoneze această activitate.

În acest sens, critică faptul că, deși instanța de fond a constatat că Ministerul Educației Naționale, cu ocazia soluționării contestației, a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) din Metodologia de evaluare menționată în Anexa la Ordinul MEN nr. 4315/2014, în sensul că s-a efectuat "o nouă evaluare", de către comisia de soluționare a contestației, care nu avea o asemenea competență, a dispus în mod nelegal respingerea acțiunii. Reevaluarea a avut loc ca urmare a constatării că prima evaluare a fost nelegală, deoarece s-a utilizat în mod greșit un alt formular de fișă de autoevaluare decât cel prevăzut de dispozițiile legale în vigoare. Consideră că, întrucât s-a constatat întocmirea greșită a fișei de evaluare, se impunea admiterea contestației.

Precizează că faptul că "prima evaluare" a fost efectuată în mod nelegal este dovedit și de recunoașterea intimatului MEN, care a susținut în întâmpinare că prin contestația depusă de reclamant, fișa de evaluare inițială a fost anulată, contestația fiind soluționată pe un formular corect al fișei de evaluare.

În aceste condiții, consideră că se impunea admiterea contestației și efectuarea unei noi evaluări de către comisia de evaluare constituită legal din cei 5 membri, conform Ordinului de serviciu nr. 1316/AOB/28.12.2017, și nu să se efectueze o nouă evaluare, pe baza unei noi fișe de evaluare de către comisia de soluționare a contestației compusă din 3 membri, care nu avea o asemenea competență. Susține că, în speță, comisia de soluționare a contestației avea obligația doar să verifice și să dispună admiterea sau respingerea contestației, și nu să efectueze în mod nelegal reevaluarea sa.

Recurentul-reclamant susține că nelegalitatea sentinței recurate rezultă și din aceea că, deși instanța de fond a constatat că prima evaluare a fost efectuată în mod nelegal și a fost anulată, în considerente a reținut că fișa de evaluare avea viciul invocat de reclamant, dar că această nelegalitate a fost înlăturată de către comisia de contestații, care a procedat la reevaluarea petentului potrivit exigențelor metodologiei incidente, utilizând formularul de evaluare adecvat.

Critică și considerentele hotărârii recurate prin care instanța a reținut că în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită, instanța de contencios administrativ nu poate verifica decât respectarea prevederilor legale referitoare la procedura de evaluare și la atribuțiile comisiei de evaluare, deși instanța constatase nerespectarea procedurilor în cadrul evaluării și preluarea de către alte persoane, fără drept, a atribuțiilor comisiei de evaluare.

De asemenea, susține că a fost prejudiciat prin modul de soluționare a contestației sale de către comisia de soluționare a contestațiilor, întrucât i s-a încălcat dreptul de a formula contestația administrativă în termen de 3 zile, cu privire la rezultatul pretinsei reevaluări, cât și de a formula contestație în conformitate cu Legea nr. 554/2004 împotriva soluției care s-ar fi pronunțat ca răspuns la plângerea administrativă.

Deși a fost legal citat, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale nu a formulat întâmpinare

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, anularea fișei de evaluare anuale pentru anul școlar 2016 - 2017, emise de pârât; obligarea pârâtului la eliberarea unei noi fișe de evaluare, prin care să fie refăcut punctajul anulat; anularea Ordinului MEN nr. 3545/11.04.2018 privind încetarea contractului de management educațional nr. x/19.08.2015, încheiat între Ministerul Educației și Cercetării Științifice și domnul A., în calitate de inspector școlar general al ISJ Suceava și eliberarea din funcția de inspector școlar general a reclamantului.

Cu titlu preliminar, se constată că aspectele criticate prin cererea de recurs vizează doar fondul cauzei, nu și modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepției de nelegalitate a Metodologiei privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic, aprobată prin Ordinul MEN nr. 4315/11.08.2014, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 607/14 august 2014, modificată prin Ordinul MEN nr. 5658/2017.

Prin urmare, instanța de recurs urmează a se raporta la criticile aduse hotărârii recurate prin cererea de recurs.

Recurentul-reclamant este nemulțumit de faptul că în urma evaluării activității manageriale desfășurate în perioada 01.09.2016-31.08.2017, s-a întocmit raportul ce a fost aprobat de către secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației Naționale, prin raport fiindu-i acordate 67 puncte, corespunzătoare calificativului "nesatisfăcător".

Recurentul-reclamant a formulat contestație, care a fost respinsă, conform adresei MEN nr. x/27.03.2018, fiind menținut punctajul acordat inițial.

Într-o primă critică formulată prin cererea de recurs, recurentul-reclamant susține că instanța a încălcat normele de drept material prevăzute în Metodologia privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali din Anexa la Ordinul Ministerului Educației nr. 4315/11.08.2014, în ceea ce privește modalitatea legală de efectuare a evaluării recurentului-reclamant, respectiv faptul că, deși instanța de fond a constatat că Ministerul Educației Naționale, cu ocazia soluționării contestației, a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) din Metodologia de evaluare, nu a apreciat că se impunea admiterea contestației și anularea actelor prin care s-a stabilit că recurentului-reclamant i se cuvin în cadrul evaluării activității manageriale 67 puncte, corespunzătoare calificativului "nesatisfăcător".

Critica este nefondată, în condițiile în care prima instanță a constatat, în mod corect, că nelegalitatea fișei de evaluare, întocmite de comisia de evaluare, a fost înlăturată de către comisia de contestații, care a procedat la reevaluarea petentului potrivit exigențelor metodologiei incidente utilizând formularul fișei de evaluare adecvat.

Aceasta întrucât nulitatea operează doar în ipoteza în care nu este posibilă refacerea actului, în speță nefiind identificate motive de nulitate în privința actelor a căror anulare a solicitat-o.

Înalta Curte mai reține că recurentul-reclamant avansează ideea conform căreia, prin utilizarea unui formular eronat al fișei de evaluare, evaluarea sa ar fi nelegală, aspect ce ar fi fost reținut, atât de către instanța de fond, cât și de către intimatul-pârât prin întâmpinare.

Cu privire la acest aspect se constată că atât instanța de fond, cât și intimatul-pârât au susținut că, deși inițial a fost utilizat un formulat greșit al fișei de evaluare, acest fapt a fost complinit în fața comisiei de soluționare a contestației, care a procedat la evaluarea sa în baza formularului corect, și nicidecum nu au recunoscut nelegalitatea evaluării.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai criticat faptul că, în speță, comisia de soluționare a contestației din cadrul Ministerului Educației Naționale trebuia doar să admită contestația, ca o consecință a constatării utilizării unei fișe de evaluare neconforme, după care reevaluarea sa să se facă de către comisia de evaluare compusă din 5 membri, conform ordinului de serviciu.

Nici această critică nu este fondată, având în vedere că potrivit art. 6 alin. (1) din Metodologia privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic din 11.08.2014, Parte integrantă din Ordinul nr. 4315/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 14 august 2014:

"Comisiile de evaluare a activității manageriale desfășurate de inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic, denumite în continuare comisii de evaluare, sunt constituite din 5 membri, dintre care unul este coordonator. Nominalizarea acestora se realizează, prin ordin de serviciu, de către secretarul de stat desemnat să coordoneze această activitate."

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2) și (4) din aceeași Metodologie:

"(2) Comisia de contestații este constituită din 3 membri și 2 supleanți, numiți prin ordin de serviciu de către secretarul de stat desemnat să coordoneze activitatea de evaluare, dintre reprezentanți ai Direcției generale inspecție și control, Direcției generale învățământ secundar superior și educație permanentă, Direcției generale educație timpurie, învățământ primar și gimnazial, Direcției generale minorități și relația cu Parlamentul, Direcției generale economice, Compartimentului audit intern, alții decât cei din comisia de evaluare. (...)

(4) Comisia de contestații va întocmi un raport, semnat de membrii comisiei, care va fi înaintat spre aprobare ministrului educației naționale."

Prin urmare, cele două comisii au fost legal constituite, astfel cum prevăd dispozițiile legale mai sus citate.

De altfel, analizând textele de lege de mai sus, precum și întreaga Metodologie în baza căreia s-a făcut evaluarea și reevaluarea recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că nu există niciun text de lege care să instituie vreo interdicție pentru reevaluarea recurentului de către comisia de soluționare a contestațiilor.

Mai mult, alin. (7) al art. 10 din aceeași Metodologie stabilește faptul că:

"Hotărârea comisiei de contestații e definitivă și poate fi atacată numai la instanța de contencios administrativ, contestația reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, comisia de contestații nu are posibilitatea legală, astfel cum a solicitat recurentul-reclamant, de a se pronunța doar în privința admiterii sau respingerii contestației, după care să înainteze dosarul în vedere reevaluării sale de către comisia de evaluare.

Totodată, din Metodologia privind evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic din 11.08.2014, nu reiese că reevaluarea nu se poate face de către comisia de soluționare a contestației, cum susține în mod nefondat recurentul-reclamant.

Din această perspectivă, nu pot fi reținute nici criticile recurentului-reclamant privind prejudicierea sa și încălcarea dreptului de a formula contestația administrativă în termen de 3 zile, câtă vreme a uzat de acest drept, iar legea nu prevede în această procedură posibilitatea formulării unei a doua contestații.

În ceea ce privește nemulțumirea recurentului-reclamant cu privire la obținerea, în cadrul evaluării sale manageriale a celor 67 de puncte, corespunzătoare calificativului "nesatisfăcător", Înalta Curte constată, astfel cum a reținut și prima instanță, că instanța de contencios administrativ nu poate verifica, în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită, decât respectarea prevederilor legale referitoare la procedura de evaluare și la atribuțiile comisiei de evaluare, iar nu aspectele privind punctajul acordat persoanei evaluate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 128 din 13 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 128 din 13 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 2 aprilie 2018 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios ad
ÎCCJ 2021-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3225/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin actiunea înregistrată la data de 09.02.2018 pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2021-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4746/2021
Ședința publică din data de 14 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel B
ÎCCJ 2021-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3290/2021
Ședința publică din data de 2 iunie 2021 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a
ÎCCJ 2020-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6354/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de conten
Sursă