Decizia nr. 1290/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 2556/2017 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Reglementări Vamale, a solicitat anularea Deciziei nr. 16417/STVI/23.06.2015 de soluționare a contestației și a Deciziei nr. 12678/STVI/07.05.2015, privind reîncadrarea tarifară.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2556 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 16417/STVI/23.06.2015 și Decizia nr. 12678/STVI/07.05.2015, emise de pârâtă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8050 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 3000 RON onorariu expert și 5000 RON onorariu avocat, majorând, totodată, cuantumul onorariului pentru expert cu suma de 1500 RON.

Decizia instanței de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2556 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta ANAF, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 4115 din 7 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Reglementări Vamale împotriva sentinței civile nr. 2556 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, obligând recurenta-pârâtă la plata sumei de 9.364,87 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 4115 din 7 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a formulat contestație în anulare Agenția Națională de Administrare Fiscală, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13 noiembrie 2020, sub nr. x/2020. Prin contestația în anulare se solicită admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate și rejudecarea recursului, în sensul admiterii sale și respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea învederează că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, în ceea ce privește constatarea nulității recursului pe care l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 2556 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întrucât calea de atac a fost motivată și criticile formulate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Arată contestatoarea că din prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu rezultă că trebuie indicate cu exactitate normele legale încălcate prin sentința de fond, însă, chiar și așa fiind, la paginile 2 și 7 din cererea de recurs, contestatoarea a indicat actele normative referitoare la încadrarea tarifară și la informațiile tarifare obligatorii, incidente cauzei.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata A. S.A. a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar, ca nefondată. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând cerințele de admisibilitate ale contestației în anulare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale." Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatoarea să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Totodată, reține Înalta Curte, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestatoare, în prezenta cauză, o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele expuse în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a conținutului cererii sale de recurs, din perspectiva cazului de nulitate prevăzut de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Contestatoarea invocă, deci, o pretinsă greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea normelor procedurale, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Prin promovarea contestației în anulare, titulara căii de atac urmărește să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare ale contestației în anulare, care vizează, astfel cum s-a arătat anterior, doar greșeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greșeli de judecată. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,