ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4115/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Reglementări Vamale, anularea Deciziei nr. 16417/STVI/23.06.2015 și Deciziei nr. 12678/STVI/07.05.2015, emise de aceasta.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2556 din 23 iunie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Deciza nr. 16417/STVI/23.06.2015 și Decizia nr. 12678/STVI/07.05.2015, emise de pârâtă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, din care 3000 RON reprezentând onorariu expert și 5000 RON onorariu avocat, majorând, totodată, cuantumul onorariului pentru expert cu suma de 1500 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că prima instanță și-a argumentat hotărârea prin însușirea susținerilor intimatei și a concluziilor raportului de expertiză, fără să țină cont de apărările sale.

Astfel, a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legle pentru ca autoritatea vamală să decidă anularea cu efect retroactiv a încadrărilor inițiale, arătând că nu este de acord cu raționamentul acesteia care este în vădită contradicție cu prevederile legale aplicabile, reiterând motivele pentru care a considerat că autoritatea fiscală a procedat legal.

Totodată a criticat hotărârea și în privința obligării la cheltuieli de judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite prevederile art. 451-453 din C. proc. civ., cu referire la condiția cuantumului rezonabil al acestora în raport cu complexitatea cauzei, care nu este una deosebită.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. S.A.a solicitat respingerea căii de atac exercitate și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în fața primei instanțe, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reținute în hotărârea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Totodată, va face aplicarea art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Reglementări Vamale împotriva sentinței nr. 2556 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă pârâta la plata sumei de 9.364,87 RON, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.