ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1275/2021

Ședința publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 noiembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, a solicitat:

- obligarea pârâtei să emită decizia de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015;

- obligarea pârâtei la repararea prejudiciului reprezentat de diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut prin aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, a diferenței dintre venitul pe care reclamanta l-ar fi obținut prin aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 și venitul efectiv plătit, sumă actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.2. Prin sentința civilă nr. 172 din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 29 noiembrie 2017.

1.4. Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 14 februarie 2018, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Tribunalului București și a formulat un capăt de cerere suplimentare, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 108 din 03.02.2017, emisă de Președintele Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1483 din 28 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei nr. 108/03.02.2017 emisă de Președintele Curții de Apel București, ca lipsită de interes;

(ii) a admis, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București;

(iii) a obligat pârâta Curtea de Apel București să emită decizie prin care să stabilească salariile reclamantei prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015 și până la încetarea funcției de grefier deținută de reclamantă în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 București;

(iv) a obligat pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanta în perioada 09.04.2015 - până la încetarea funcției de grefier deținută de reclamantă în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 București, dacă salariile i-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, și drepturile salariale efectiv plătite reclamantei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 1483 din 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Tribunalul București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu Tribunal București, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că atribuțiile sale sunt limitate la achitarea drepturilor salariale ale personalului angajat, drepturi stabilite prin acte administrative emise de Curtea de Apel București. Obligația instituită în sarcina Tribunalului București este subsecventă față de cea stabilită în sarcina Curții de Apel București, depinzând de deschiderea creditelor bugetare de ordonatorul superior de credite, ceea ce poate determina imposibilitatea Tribunalului București de a pune în executare hotărârea judecătorească.

Arată recurentul-pârât că, prin Decizia nr. 34/09.01.2018, Curtea de Apel București a stabilit drepturile salariale cuvenite personalului auxiliar și de specialitate conex din cadrul acestei instanțe și al instanțelor arondate, în sensul celor solicitate de reclamantă prin acțiune. Totodată, în această decizie se precizează că plata drepturilor se va efectua după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Curții de Apel București, cu respectarea legislației privind finanțele publice.

În raport de prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002 și art. 131 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, apreciază recurentul că instanța de fond a stabilit în mod greșit, în sarcina Tribunalului București, obligația de plată a sumelor solicitate de reclamantă, în condițiile în care în bugetul instituției nu sunt prevăzute fonduri cu această destinație, iar resursele bugetare sunt repartizare de ordonatorii superiori de credite, Ministerul Justiției și Curtea de Apel București. De altfel, prin adresa nr. x/04.04.2018, Ministerul Justiției a comunicat că, pentru anul 2018, nu există fonduri bugetare pentru plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea Deciziei nr. 34/09.01.2018 a Curții de Apel București.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Tribunalul București este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât Tribunalul București a criticat obligația de plată a drepturilor salariale stabilită de instanța de fond în sarcina sa, susținând, în esență, că îndeplinirea acestei obligații depinde de alocarea fondurilor necesare de către ordonatorii superiori de credite, în bugetul instituției neexistând resurse bugetare alocate pentru plata diferențelor salariale solicitate de reclamantă.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste critici, apreciind că soluționarea cauzei și stabilirea obligației de plată în sarcina pârâtului nu depinde de modul de alocare a resurselor bugetare, respectiv de raporturile juridice financiare dintre ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite. Calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite aparține curților de apel și tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

În speță, raportul obligațional care are ca obiect plata salariului se desfășoară între intimata-reclamantă și Tribunalul București, în a cărui circumscripție se află Judecătoria Sectorului 6 București (locul de muncă al reclamantei pe perioada pentru care s-a solicitat recalcularea drepturilor salariale și plata diferențelor), în timp ce Ministerul Justiției și Curtea de Apel București sunt parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției și Curtea de Apel București au calitatea de ordonator principal, respectiv secundar de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești din subordine, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către tribunal (în speță Tribunalul București), ordonator terțiar de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale emise de Curtea de Apel București.

Înalta Curte mai reține că argumentele privitoare la neincluderea acestor sume în proiecția bugetară aferentă anului 2018 nu pot constitui temeiul refuzului punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești și nu reprezintă o obligație imposibil de executat de către pârât.

Înalta Curte reține că dispozițiile Legii finanțelor publice nr. 500/2002 permit efectuarea unor rectificări bugetare în cursul anului fiscal-bugetar, respectiv modificarea exercițiului bugetar inițial, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 32, art. 5, art. 6 și art. 17 din acest act normativ. Prin legea de rectificare bugetară pot fi înscrise în bugetul de cheltuieli și sume care nu au putut fi avute în vedere la elaborarea bugetului inițial, inclusiv sume la care recurentul-pârât a fost obligat prin hotărâri judecătorești definitive.

De altfel, obligația de achitare a sumelor dispuse prin hotărâri judecătorești este prevăzută de art. 2 pct. 3

2

din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia prin "angajarea cheltuielilor" se înțelege acea "fază în procesul execuției bugetare, prin care instituția publică își asumă obligația de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma (...) hotărârilor judecătorești, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală".

În consecință, odată dispusă printr-o hotărâre judecătorească, obligația de plată a unor sume de bani trebuie avută în vedere la formarea bugetului anual, în concordanță cu actele normative care reglementează plata creanțelor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1483 din 28 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.