ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1114/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea decizie nr. 1024/26.07.2017, prin care s-a respins solicitarea reclamantului de numire în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al B. S.A., precum și a Deciziei nr. 1203/24.08.2017, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 501 din 9 februarie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neînemeiată,

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, făcând trimitere, în esență, la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat.

În esență, a susținut că respingerea avizării sale în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al B. este rezultatul unei aplicări greșite a legii, având în vedere că îndeplinește cerințele legale pentru această numire, așa încât aspectele imputate nu se pot reține, afirmând, totodată, că anumite prevederi legale incidente au fost ignorate, critici care, în opinia părții, nu au fost analizate de prima instanță.

Așa fiind, a apreciat că motivarea sentinței atacate este insuficientă, echivalând cu o nemotivare a hotărârii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că recurentul nu a indicat niciun motiv de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se reține că recurentul afirmă că judecătorul fondului nu a ținut seama de motivele invocate, apreciind că hotărârea atacată este insuficient motivată, însă nu dezvoltă și nu arată în concret în ce constau aceste critici.

Or, contrar acestor afirmații generale, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată conține analiza detaliată a motivelor privind nelegalitatea actului administrativ contestat, respectând exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.,

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat, aspecte invocate și în acțiunea introductivă de instanță.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de lege.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 501 din 9 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.