ÎCCJ, decizie (scj.ro #187761)

Acțiune având ca obiect exercitarea exclusivă a autorității părintești. Element de extraneitate. Competență teritorială

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești

Index alfabetic: minor

domiciliul persoanei ocrotite

C.proc.civ., art. 114, art. 1072

Dispozițiile art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.210/2003 statuează asupra competenței jurisdicționale internaționale atunci când elementul de extraneitate decurge din schimbarea reședinței minorului într-un stat membru, cu mai puțin de 3 luni față de data formulării cererii de chemare în judecată, în sensul păstrării competenței instanței „din statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului”, criteriile de determinare a competenței teritoriale ori materiale fiind cele aplicabile în statul membru.

În ce privește stabilirea competenței interne, ea se face după regulile prevăzute de art. 1072 alin. (1) C.proc.civ., respectiv, potrivit regulilor în materie, care sunt cele date de dispozițiile art. 114 alin. (1) din același cod, în măsura în care este posibil acest lucru (pentru că există domiciliul/reședința persoanei ocrotite pe teritoriul țării), respectiv ale art. 1072 alin. (2) C.proc.civ., dacă în aplicarea prevederilor alin. 1 ale acestui text nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza (situație în care cererea va fi îndreptată la Judecătoria Sector 1 București, sau, după caz, la Tribunalul București).

Prin urmare, în condițiile în care nu se poate identifica instanța competentă teritorial potrivit art. 114 alin. (1) C.proc.civ. în soluționarea cauzei având ca obiect solicitarea de exercitare exclusivă a autorității părintești, întrucât minorul aflat în grija mamei locuiește efectiv, împreună cu aceasta, pe teritoriul unui alt stat, devin incidente dispozițiile art. 1072 alin. (2) C.proc.civ.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 45 din 19 ianuarie 2022

I.Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 22.10.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună exercitarea autorității părintești de către reclamantă, în mod exclusiv, cu privire la copilul C., născut în data de 17.10.2013 în municipiul Timișoara și modificarea programului de păstrare a legăturilor personale dintre pârât și copil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 403 C.civ., art. 223 C.proc.civ.

II.Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1211 din 10.03.2021, Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A reținut instanța că din hotărârea de divorț se poate constata faptul că locuința copilului C., născut în data de 17.10.2013 în municipiul Timișoara, județul Timiș a fost stabilită „la domiciliul mamei”. Din această hotărâre însă nu rezultă care anume „domiciliu al mamei” a fost avut în vedere de instanța de judecată, în condițiile în care instanța nu a indicat în dispozitivul hotărârii domiciliile părților, deși avea această obligație legală, în conformitate cu dispozițiile art.  425 alin. 1 lit. c C.proc.civ.

Din referatul de anchetă psihosocială efectuat de Primăria municipiului Timișoara în dosarul de divorț al părților și din copia CI a reclamantei, rezultă că domiciliul reclamantei este situat în municipiul Timișoara. Ca urmare a divorțului părților, locuința copilului a fost stabilită la acest domiciliu.

După desfacerea căsătoriei, reclamanta s-a recăsătorit și s-a mutat împreună cu copilul în Germania, cu acordul pârâtului, minorul fiind înscris la școală în această țară.

În prezent, reclamanta și copilul locuiesc la următoarea adresă: localitatea Augsburg, Germania.

Copilul a fost luat în evidență de autoritățile germane în data de 15.09.2020, așa cum rezultă din adeverința de luare în evidență eliberată de Orașul Augsburg, Germania.

În ședința publică din data de 02.02.2021, instanța a invocat excepția de necompetență internațională a instanțelor române, având în vedere că reședința obișnuită a copilului este în Germania, iar în data de 17.02.2021, instanța a respins excepția de necompetență internațională a instanțelor române, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.210/2003, care, sub titulatura „Menținerea competenței fostei reședințe obișnuite a copilului”, arată următoarele: „(1) În cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul și dobândește o nouă reședință obișnuită, instanțele judecătorești din statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului își păstrează competența, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțată în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obișnuit în statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului.”

Din adeverința de luare în evidență a copilului, eliberată de Orașul Augsburg, Germania, rezultă faptul că autoritățile din Germania l-au luat în evidență pe copil ca fiind un cetățean UE cu reședința în Germania, în data de 15.09.2020.

Acțiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la Judecătoria Arad în data de 23.10.2020.

Din aplicarea textului de lege reprodus mai sus, la situația de fapt din prezentul dosar, a rezultat faptul că, la data sesizării instanței, 23.10.2020, instanțele române sunt competente a soluționa prezentul dosar, având în vedere că perioada cuprinsă între datele de 15.09.2020 și 23.10.2020, este mai mică de 3 luni.

În ce privește competența teritorială, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C.proc.civ., dispoziții cu caracter special, ce se referă la cauzele în materie de tutelă și familie, potrivit cărora: „(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. (2) În cazul cererilor privind autorizarea de către instanța de tutelă și de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită privește un imobil, este, de asemenea, competentă și instanța în a cărei circumscripție teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanța de tutelă și de familie care a pronunțat hotărârea va comunica de îndată o copie a acesteia instanței de tutelă și de familie în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința cel ocrotit.”

Din textul de lege rezultă că în ce privește soluționarea prezentului dosar, competența teritorială de soluționare revine Judecătoriei Timișoara, având în vedere că, anterior mutării copilului în Germania, copilul și-a avut locuința stabilită la domiciliul reclamantei din municipiul Timișoara.

De la nașterea lui și până în prezent, copilul nu a avut niciodată locuința stabilită în raza de competență a Judecătoriei Arad.

Prin sentința nr.7717 din 23.06.2021, Judecătoria Timișoara a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1072 C.proc.civ.: „(1) Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București, respectiv la Tribunalul București.”

În raport de aceste dispoziții, competența a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Prin sentința nr. 9847 din 27.10.2021, Judecătoria Sector 1 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C.proc.civ. referitoare la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, și anume domiciliul minorei C.

Astfel, în cazul în care minora s-ar fi aflat pe teritoriul României, aceasta ar fi locuit în Timișoara, dat fiind faptul că aceasta are locuința stabilită la mama sa, iar domiciliul mamei din CI este în localitatea Timișoara, aceasta fiind adresa unde minora a locuit până la plecarea în Germania. Astfel, instanța care își păstrează competența pe o durata de 3 luni de la plecarea minorei, este Judecătoria Timișoara.

În ceea ce privește art. 1072 C.proc.civ., instanța a constatat că acesta stabilește competența Judecătoriei Sectorului 1 București, în cazul în care nu poate fi identificată instanța competentă de pe teritoriul României.

Cu toate acestea, în prezentul dosar, prin coroborarea temeiurilor de drept anterior menționate, aplicând art. 9 din Regulamentul nr. 2201/2003, se poate stabili care este instanța competentă de pe teritoriul țării să soluționeze prezentul dosar, respectiv Judecătoria Timișoara.

III.Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135  alin. 1 C.proc.civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea  Judecătoriei Sector 1 București, pentru următoarele argumente:

Obiectul cauzei îl reprezintă solicitarea de exercitare exclusivă a autorității părintești de către reclamanta A. cu privire la minora C., născută în data de 17.10.2013, în municipiul Timișoara, și modificarea programului de păstrare a legăturilor personale dintre pârât și copil.

Instanțele și-au declinat reciproc competența relativ la domiciliul minorei care, deși născută pe teritoriul României și figurând cu domiciliul în Timișoara (potrivit referatului de anchetă socială), locuiește cu mama sa, în Germania, fiind luată în evidență de autoritățile germane drept cetățean UE cu reședința în Germania, din data de 15.09.2020, moment anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.210/2003, „În cazul în care copilul se mută în mod legal dintr-un stat membru în altul și dobândește o nouă reședință obișnuită, instanțele judecătorești din statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului își păstrează competența, prin derogare de la articolul 8, pe o perioadă de trei luni de la mutare, pentru modificarea unei hotărâri privind dreptul de vizită pronunțată în acest stat membru înainte de mutarea copilului, în cazul în care titularul dreptului de vizită în temeiul hotărârii privind dreptul de vizită continuă să locuiască în mod obișnuit în statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului.”

Aceste dispoziții regulamentare statuează asupra competenței jurisdicționale internaționale atunci când elementul de extraneitate decurge din schimbarea reședinței minorului într-un stat membru, cu mai puțin de 3 luni față de data formulării cererii de chemare în judecată, în sensul păstrării competenței instanței „din statul membru al fostei reședințe obișnuite a copilului”.

Nu este vorba, așadar,  despre instituirea unor criterii de determinare a competenței teritoriale ori materiale aplicabile în statul membru-care sunt cele prevăzute de legislația internă-ci doar de reglementarea competenței jurisdicționale internaționale, în favoarea statului fostei reședințe obișnuite a minorului (când modificarea acestui element a avut loc în ultimele 3 luni dinaintea sesizării instanței).

În ce privește stabilirea competenței interne, ea se face după regulile prevăzute de art. 1072 alin. 1 C.proc.civ., respectiv, potrivit regulilor în materie, care sunt cele date de dispozițiile art. 114 alin. 1 C.proc.civ., în măsura în care este posibil acest lucru (pentru că există domiciliul/reședința persoanei ocrotite pe teritoriul țării), respectiv ale art. 1072 alin. 2 C.proc.civ., dacă în aplicarea prevederilor alin. 1 ale acestui text nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza (situație în care cererea va fi îndreptată la Judecătoria Sector 1 București, sau, după caz, la Tribunalul București).

Cum în speță nu se poate identifica instanța competentă teritorial potrivit art. 114 alin. 1 C.proc.civ. în soluționarea pricinii, întrucât minorul aflat în grija mamei locuiește efectiv, împreună cu aceasta, pe teritoriul statului german, în cauză devin incidente dispozițiile legale anterior menționate, respectiv art. 1072 alin. 2 C.proc.civ., care reglementează competența de soluționare în asemenea situații.

Ca atare, față de conținutul art. 1072 alin. 2 C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.