ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6347/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.04.2020 sub nr. x/2020, reclamanții A. S.A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei emise de A.S.F. nr. 525 din 22.04.2020 și a Deciziei emise de A.S.F. nr. 526 din 22.04.2020, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea A.S.F. la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 299 din 20 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentanți legali ai reclamantei E. S.A,. în ceea ce îi privește pe dl. B. și pe dl. D..

A fost anulată cererea de suspendare introdusa de reclamanta A. S.A., ca fiind formulată prin intermediul unor persoane fără calitate de reprezentanți legali.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanții B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții B. și D., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare a executării deciziilor emise de ASF nr. 525/22.04.2020 și nr. 526/22.04.2020, cu obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, au arătat următoarele:

În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., au arătat recurenții că instanța de fond s-a limitat la preluarea unor argumente din cuprinsul întâmpinării formulate de ASF, fără a furniza o interpretare proprie a situației de fapt și raportului juridic dedus judecății. În cuprinsul sentinței nu se regăsește o motivare reală, propriu-zisă a soluțiilor pronunțate de instanță, prezentarea raționamentului care a stat la baza pronunțării acestora fiind superficială. În aceste condiții, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a condus desfășurarea procesului în vederea aflării adevărului, încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil și principiul legalității.

În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., recurenții au precizat că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității de reprezentant al societății în ceea ce îi privește pe reclamanții B. și D..

Pronunțându-se în sens contrar față de decizia nr. 291/06.05.2020 a Curții de Apel Brașov, prima instanță a încălcat autoritatea de lucru judecat a acesteia, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Totodată, au arătat recurenții că, față de instanță, care este un terț față de societate, recurenții, figurând la Oficiul Național al Registrului Comerțului, aveau calitatea de reprezentanți legali ai societății, astfel că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant. Chiar autoritatea competentă să efectueze publicitatea societăților a confirmat calitatea recurenților de reprezentanți ai E. la data formulării cererii de suspendare ce face obiectul prezentei spețe.

Au susținut recurenții că, în cauză, prima instanță a reținut în mod eronat că nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, încălcând dispozițiile art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a), o), p), r), t) din Legea nr. 554/2004, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Au apreciat că instanța nu a procedat la analiza îndeplinirii condiției cazului bine justificat, folosind ca argument imposibilitatea analizării susținerilor reclamanților în cadrul cererii de suspendare, argument care nu poate constitui o veritabilă motivare a respingerii cererii, întemeiată pe pretinsa necesitate a evitării antamării fondului cauzei. Instanța de fond avea obligația de a proceda la analizarea sumară a fiecărui argument, iar nu la respingerea globală a acestora.

Contrar susținerilor instanței de fond, au arătat recurenții că nemotivarea deciziilor contestate reprezintă un indiciu de nelegalitate a acestora, în mod eronat reținând instanța de fond faptul că analiza aspectelor învederate de reclamanți ar presupune antamarea fondului. Lipsa de motivare a actelor administrative este, în mod uzual, sancționată în această materie, întrucât pune persoana vătămată în imposibilitate de a valorifica drepturile conferite de lege și de a combate în deplină cunoștință de cauză măsurile instituite prin actul respectiv. În speță, simpla înșiruire de către ASF a unor articole din Regulamentul 1/2019 nu răspunde unor atare deziderate, întrucât autoritatea nu a precizat motivele pentru care a înțeles să instituie respectivele măsuri.

Au mai arătat recurenții că analiza relevanței sancțiunilor aplicate de ASF reprezintă atributul persoanelor însărcinate de E. cu evaluarea membrilor Directorului, iar nu atributul ASF, acest aspect fiind un indiciu în sensul nelegalității, motiv de nelegalitate invocat în cererea de suspendare și neanalizat de instanța de fond.

Condiția cazului bine justificat rezultă și din faptul că cererea de aprobare a membrilor Directorului formulată de E. la 16.01.2020 este conformă prevederilor legale, fiind respectate toate solicitările ulterioare formulate de ASF.

Astfel, au fost respectate întocmai de către E. solicitările formulate de către ASF în cadrul adreselor emise de aceasta, dosarul depus în vederea aprobării membrilor Directoratului fiind complet, cuprinzând toate documentele solicitate expres și imperativ de Regulamentul ASF nr. 1/2019 pentru situația din speță, astfel că în mod nelegal, ASF a respins cererea de emitere a avizului solicitat.

Instanța de fond a considerat în mod eronat că nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, de vreme de argumentele invocate nu au fost analizate nici măcar sumar de instanța de fond.

Recurenții au mai arătat că alt indiciu de nelegalitate este reprezentat de conduita abuzivă demonstrată de ASF în adoptarea deciziilor contestate, fiind învederate în fața instanței de fond o serie de aspecte de nelegalitate privind conduita ASF, ignorate cu desăvârșire de instanța de fond: depășirea termenului legal pentru emiterea aprobării de către ASF, în pofida faptului că mandatul membrilor Directoratului urma să expire, solicitarea ASF de utilizare a unui anumit formular tipizat este nelegală și abuzivă, solicitarea ASF privind furnizarea procesului-verbal aferent ședinței Consiliului de Supraveghere E. din 15.01.2020 este nelegală și abuzivă, toate celelalte solicitări ale ASF din adresa din 10.03.2020 sunt abuzive și nelegale.

Au mai arătat recurenții că dispoziția ASF privind reluarea ședinței Consiliului de Supraveghere al E. este nelegală și abuzivă în contextul existenței Hotărârii Consiliului de Supraveghere al E. din 15.01.2020, iar cerința cazului bine justificat este îndeplinită și din această perspectivă.

Alt indiciu de nelegalitate este faptul că ASF nu poate invoca lipsa conformității evaluărilor, în contextul în care aceasta are obligații proprii privind evaluarea membrilor Directoratului.

Au concluzionat recurenții că toate argumentele prezentate demonstrează în mod neîndoielnic existența cazului bine justificat, dar nu au fost evocate, nici măcar sumar în cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond ignorându-le și refuzând în mod nelegal să le aibă în vedere, sub pretextul că analiza acestora ar ține de antamarea fondului cauzei.

4.1 Intimata-reclamantă A. "Transilvania" S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat că susținerile recurenților privind încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. sunt nefondate, instanța arătând pe larg motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, atât cu privire la excepție, cât și cu privire la fondul cauzei.

Totodată, motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, instanța de fond apreciind în mod corect că argumentele prezentate de reclamanți nu sunt în măsură să pună la îndoială prezumția de legalitate a actelor administrative contestate.

4.2 Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este invocat doar formal, iar în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, se poate constata că prima instanță a motivat soluția cu privire la criticile reclamanților din cererea de chemare în judecată, preocupându-se de analizarea tuturor aspectelor de o manieră îndestulătoare.

În ceea ce privește susținerile subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., a arătat intimata că nici acestea nu sunt întemeiate, instanța de fond adoptând o soluție corectă în ceea ce privește reprezentarea E. S.A. în cauză prin recurenți, decizia invocată de aceștia nefiind relevantă pentru susținerea calității de reprezentant.

Totodată, recurenții nu au dovedit în cauză îndeplinirea condiției cazului bine justificat, iar instanța de fond a analizat global o parte din motivele de nelegalitate invocate de aceștia, întrucât antamau în mod evident fondul cauzei, nepretându-se unei analize în cadrul procedurii suspendării efectelor actelor administrative.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A. S.A. B., C. și D. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei emise de A.S.F. nr. 525 din 22.04.2020 și a Deciziei emise de A.S.F. nr. 526 din 22.04.2020, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., invocate de recurenții B. și D., constată Înalta Curte că sunt neîntemeiate.

Recurenții-reclamanți au susținut faptul că instanța de fond s-a limitat la preluarea unor argumente din cuprinsul întâmpinării formulate de ASF, fără a furniza o interpretare proprie a situației de fapt și raportului juridic dedus judecății. Au arătat că în cuprinsul sentinței nu se regăsește o motivare reală, propriu-zisă a soluțiilor pronunțate de instanță, prezentarea raționamentului care a stat la baza pronunțării acestora fiind superficială. În aceste condiții, au apreciat că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a condus desfășurarea procesului în vederea aflării adevărului, încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil și principiul legalității. Totodată, în opinia recurenților, considerentele instanței de fond în vederea motivării respingerii cererii de chemare în judecată nu pot fi considerate suficiente, prin raportare la întregul raționament expus de aceștia în cuprinsul cererii introductive.

Înalta Curte reține că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O., referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susținerile părților litigante, instanța judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea să urmând să reliefeze raționamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluția pronunțată, cu arătarea acelor elemente esențiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de părți pe parcursul procesului și a înlăturat, motivat, afirmațiile aduse de către reclamantă cu privire la aparența de nelegalitate a actelor administrative contestate, instanța de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este neîntemeiată cererea de suspendare cu care a fost învestită.

Împrejurarea că în cuprinsul considerentelor s-a preluat din susținerile pârâtei, redate în conținutul actelor administrative contestate și al întâmpinării depuse de aceasta, nu înseamnă că prima instanță nu a furnizat o interpretare proprie a situației de fapt și a raportului juridic dedus judecății, astfel cum afirmă recurenții, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea sentinței, fiind astfel respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Totodată, deși motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea cererii de suspendare este succintă, Înalta Curte constată că aceasta are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

În concluzie, motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

O altă critică a recurenților se referă la faptul că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității de reprezentant al societății în ceea ce îi privește pe reclamanții B. și D..

Pronunțându-se în sens contrar față de decizia nr. 291/06.05.2020 a Curții de Apel Brașov, au apreciat recurenții că prima instanță a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței amintite, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Totodată, au arătat recurenții că, față de instanță, care este un terț față de societate, reclamanții, figurând la Oficiul Național al Registrului Comerțului, aveau calitatea de reprezentanți legali ai societății, astfel că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant.

Înalta Curte reține că prin sentința atacată a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentanți legali ai reclamantei E. S.A., în ceea ce îi privește pe dl B. și pe dl D., și a fost anulată cererea de suspendare introdusă de reclamanta A. S.A., ca fiind formulată prin intermediul unor persoane fără calitate de reprezentanți legali.

Astfel cum s-a arătat, soluția a privit cererea de suspendare introdusă de reclamanta A. S.A., iar nu cererea de suspendare formulată de reclamanții B. și D..

În condițiile în care reclamanta A. S.A. nu a formulat recurs, Înalta Curte reține că aceste critici privind admiterea în mod greșit a excepției lipsei calității de reprezentant al societății, în ceea ce îi privește pe reclamanții B. și D., nu pot fi analizate în recursul formulat exclusiv de persoanele fizice.

În ceea ce privește motivul de recurs 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este neîntemeiat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în ceea ce privește actele administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care, la prima vedere, să constituie indicii suficiente de nelegalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată.

În cauză, recurenții-reclamanți au invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor procesului-verbal, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate ale actului contestat, argumente ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acțiuni în anulare.

În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamanții au invocat o serie de motive prezentate pe scurt de instanța de fond:

- nemotivarea actelor administrative;

- nelegalitatea respingerii cererii de aprobare, având în vedere că analiza relevanței sancțiunilor aplicate de A.S.F. reprezintă atributul persoanelor însărcinate de E.. cu evaluarea membrilor Directoratului;

- nelegalitatea respingerii cererii de emitere a avizului solicitat, având în vedere că cererea de aprobare a membrilor Directoratului formulată de E. la 16.01.2020 este conformă prevederilor legale și că s-au respectat toate solicitările ulterioare formulate de A.S.F.;

- depășirea termenului legal pentru emiterea aprobării de către A.S.F., în pofida faptului că mandatul membrilor Directoratului urma să expire;

- nelegalitatea solicitării A.S.F. de utilizare a unui anumit formular tipizat;

- nelegalitatea solicitării A.S.F. privind furnizarea procesului-verbal aferent ședinței Consiliului de Supraveghere E.. din 15.01.2020;

- nelegalitatea tuturor solicitărilor A.S.F. din Adresa nr. x/10.03.2020;

- nelegalitatea dispoziției A.S.F. privind reluarea ședinței Consiliului de Supraveghere al E.., în contextul existenței Hotărârii Consiliului de Supraveghere al E.. din 15.01.2020

- nelegalitatea invocării lipsei conformității evaluărilor, în contextul în care pârâta are obligații proprii privind evaluarea membrilor Directoratului.

Au apreciat recurenții că instanța de fond nu a procedat la analiza îndeplinirii condiției cazului bine justificat, folosind ca argument imposibilitatea analizării susținerilor reclamanților în cadrul cererii de suspendare, argument care nu poate constitui o veritabilă motivare a respingerii cererii, întemeiată pe pretinsa necesitate a evitării antamării fondului cauzei. Instanța de fond avea obligația, în opinia recurenților, de a proceda la analizarea sumară a fiecărui argument, iar nu la respingerea globală a acestora.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că examinarea elementelor de nelegalitate invocate de recurenți și prezentate pe scurt de instanța de fond necesită administrarea unor probatorii extinse și complexe, precum și verificarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizate în cadrul cererii de suspendare.

Cu privire la aceste critici, instanța de fond a reținut în mod corect că acestea constituie veritabile critici de nelegalitate ale actelor administrative care nu se pretează la o examinare prima facie și nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea de probe și fără antamarea fondului, dat fiind că țin de interpretarea și aplicare unor norme legale.

În ceea ce privește îndeplinirea cerinței cazului bine justificat, din perspectiva criticilor recurenților, Înalta Curte constată că, potrivit definiției legale, aceasta trebuie să se fundamenteze pe împrejurări probate de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Pentru a stabili îndeplinirea acestei condiții, instanța de contencios administrativ nu trebuie să prejudece fondul litigiului ce formează obiectul acțiunii în anularea actului administrativ, ci efectuează doar o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Prin urmare, apărările care necesită o analiză aprofundată a probelor administrate, a argumentelor și dispozițiilor legale invocate de părți nu pot face obiectul analizei sumare specifice procedurii suspendării executării actului administrativ fiscal și nu pot duce la dovedirea îndeplinirii condiției existenței unui caz bine justificat.

Cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate a actului administrativ, ci la împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cu alte cuvinte, îndoiala serioasă asupra legalității trebuie să poată fi constatată cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului.

În cererea de suspendare, reclamanții trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios, după cum prevede legea, asupra legalității actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumția de legalitate să fie răsturnată, întrucât ceea ce este determinant în cererea de suspendare este formarea dubiului asupra legalității, iar nu demonstrarea nelegalității înseși.

În ceea ce privește critica privind nemotivarea actelor administrative contestate, analizând cuprinsul formal al actelor administrative emise de pârâtă, Înalta Curte reține că acestea îndeplinesc cerința de a fi motivate în fapt și în drept.

Astfel cum a constatat și instanța de fond, pretinsa nemotivare a actelor nu poate fi reținută, în condițiile în care deciziile cuprind temeiurile de fapt și de drept care le fundamentează, într-o manieră clară și concisă. Faptul că aceste temeiuri ar fi necorespunzătoare sau insuficiente reprezintă o chestiune de fond care excedează cadrul cererii de suspendare.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenții-reclamanți, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, astfel că, în aceste condiții, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respingere recursul formulat de reclamanții B. și D. împotriva sentinței civile nr. 299 din 20 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții B. și D. împotriva sentinței civile nr. 299 din 20 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.