ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6087/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 6 februarie 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul susținând că decizia atacată a fost pronunțată în lipsa sa și fără a fi legal îndeplinită procedura de citare, citația emisă pentru termenul de judecată din 13.06.2019 necuprinzând mențiunile prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. c) g), j) și k) C. proc. civ.. De asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra nulității invocată de recurent cu privire la adresele emise la datele de 21.09.2019 și 19.02.2019 și la citația emisă pentru termenul din 19.06.2019 și a soluționat recursul printr-o decizie, iar nu o încheiere.

A mai susținut contestatorul că recursul analizat a fost corect întemeiat în drept și se impunea admiterea căii de atac, iar nu respingerea sa.

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Referitor la apărările intimatei vizând inadmisibilitatea contestației în anulare, Înalta Curte constată că argumentele expuse reprezintă apărări care privesc fondul căii de atac, adică încadrarea argumentelor contestatorului în cazurile de contestație în anulare invocate.

Pentru ca o cerere adresată instanței de judecată să fie considerată inadmisibilă, trebuie să-i lipsească (să nu îndeplinească) una dintre condițiile necesare promovării sale, potrivit temeiului de drept în baza căruia este formulată.

Dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pe care contestatorul și-a întemeiat cererea, oferă posibilitatea părților de a formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, pentru motivele indicate în text. Din analiza contestației în anulare, rezultă că aceasta a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 în calea de atac a recursului, iar motivele invocate se raportează la nelegala citare a recurentului și la existența unor erori materiale în examinarea recursului.

Așadar, cererea contestatorului se încadrează în condițiile prevăzute de textele de lege invocate, iar temeinicia sau netemeinicia motivelor invocate (respectiv nelegala citare sau eroarea materială) țin de analiza contestației în fond și nu constituie un aspect de inadmisibilitate al căii de atac.

Examinând contestația în anulare, Înalta Curte reține că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

Referitor la primul motiv al contestației în anulare, Înalta Curte reține că, potrivit art. 157 alin. (1) lit. c), g), j) și k) din C. proc. civ., citația va cuprinde numărul dosarului, numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părții potrivnice și obiectul cererii, alte mențiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanță, precum și ștampila instanței și semnătura grefierului. Totodată, art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. stabilește că:

"Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Din analiza acestor texte de lege, rezultă că numai mențiunile de la lit. c) și k) ale art. 157 C. proc. civ. sunt sancționate cu nulitatea expresă (respectiv numărul dosarului și ștampila instanței și semnătura grefierului), cerințele prevăzute la lit. g) și j) fiind supuse unei nulități condiționate de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, în condițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând, însă, citația transmisă recurentului pentru termenul din 13 iunie 2019, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, se constată că actul de procedură conține toate elementele esențiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) din C. proc. civ., inclusiv mențiunile prevăzute la lit. c), g), j) și k) din același cod, a căror lipsă a fost invocată de parte.

Prin urmare, contestația în anulare nu este fondată, din perspectiva motivului întemeiat pe prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., în cauză nefiind identificat un caz de nelegală citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Subsumat acestei critici, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra nulității unor adrese și a nulității citației emise pentru termenul din 13 iunie 2019, invocate de contestator, că a pronunțat în mod nelegal o decizie, iar nu o încheiere și că au fost reținute incorect temeiurile de drept din recurs, apreciind că soluția corectă era aceea de admitere, iar nu cea de respingere a recursului.

Înțelesul noțiunii de "eroare materială" din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei cu ocazia judecării căii de atac a recursului. Or, nesoluționarea unor cereri formulate de părți în timpul judecății sau pronunțarea unei soluții contrare celei pe care o apreciază contestatorul a fi fost corectă nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare. Totodată, nici pretinsa eroare în denumirea hotărârii nu se încadrează în acest caz de contestație în anulare, întrucât nu reprezintă un aspect care ține de judecarea căii de atac, respectiv de modalitatea de dezlegare a pricinii în recurs, ci reprezintă un aspect de ordin procedural, fără efecte asupra soluției pronunțate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3286 din 13 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.