ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2399/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1626 din 12 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul susținând că decizia atacată a fost pronunțată în lipsa sa și fără a fi fost legal îndeplinită procedura de citare, conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, contestatorul a mai susținut că recursul a fost corect întemeiat în drept și se impunea admiterea căii de atac, iar nu respingerea sa, și că instanța a soluționat recursul printr-o decizie, iar nu printr-o încheiere.

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Referitor la apărările intimatei vizând inadmisibilitatea contestației în anulare, Înalta Curte constată că argumentele expuse reprezintă apărări care privesc fondul căii de atac, întrucât, pentru a se pronunța asupra admisibilității contestației în anulare, Înalta Curte trebuie să procedeze la analiza motivelor invocate de contestator, analiză care depășește limitele unei simple excepții.

Pentru ca o cerere adresată instanței de judecată să fie considerată inadmisibilă, trebuie să-i lipsească una dintre condițiile necesare promovării sale, potrivit temeiului de drept în baza căruia este formulată.

Or, din analiza contestației în anulare, rezultă că aceasta a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 1626 din 12 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 în calea de atac a recursului, iar motivele invocate se raportează la nelegala citare a recurentului și la existența unor erori materiale în examinarea recursului, încadrându-se în ipotezele prevăzute de textele de lege invocate; temeinicia sau netemeinicia motivelor invocate, respectiv constatarea nelegalei citări sau a unei erori materiale ține de analiza contestației în fond și nu constituie un aspect de inadmisibilitate al cererii, care să tindă la respingerea acesteia fără antamarea fondului cauzei.

Examinând contestația în anulare, Înalta Curte reține că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Referitor la primul motiv al contestației în anulare, Înalta Curte reține că, potrivit art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., invocat de contestator, instanța poate hotărî asupra unei cereri doar dacă părțile au fost legal citate ori au fost prezente, personal sau prin reprezentant.

Verificând procedura de citare în dosarul nr. x/2019, în care s-a pronunțat decizia atacată, Înalta Curte constată că recurentul A. a fost citat la data de 22 ianuarie 2020, pentru termenul de judecată din 12 martie 2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, iar actul de procedură conține elementele obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) și 164 din C. proc. civ.

Prin urmare, contestația în anulare nu este fondată din perspectiva motivului întemeiat pe prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., în cauză nefiind identificat un caz de nelegală citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Subsumat acestei critici, contestatorul a susținut că instanța de recurs a pronunțat în mod nelegal o decizie, iar nu o încheiere și că au fost reținute incorect temeiurile de drept din recurs, apreciind că soluția corectă era aceea de admitere, iar nu cea de respingere a recursului.

Înțelesul noțiunii de "eroare materială" din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei cu ocazia judecării căii de atac a recursului. Or, pronunțarea unei soluții contrare celei pe care o apreciază contestatorul a fi fost corectă nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare. Totodată, nici pretinsa eroare în denumirea hotărârii nu se încadrează în acest caz de contestație în anulare, întrucât nu reprezintă un aspect care ține de judecarea căii de atac, respectiv de modalitatea de dezlegare a pricinii în recurs, ci reprezintă un aspect de ordin procedural, fără efecte asupra soluției pronunțate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1626 din 12 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.