ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată inițial și precizată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 29.01.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Tribunalului Bihor și Curtea de Apel Oradea, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: - anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3800/C/11.11.2015, comunicat la data de 13.11.2015, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizației brute lunare și cuantumului sporurilor care i se cuvine în urma trecerii în tranșa de vechime în muncă ș în funcția corespunzătoare gradației 4, prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 284/2010 de la 15 la 20 de ani; - stabilirea cuantumului indemnizației brute lunare și a cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității la nivel egal cu cele ale celorlalți judecători cu grad de tribunal având aceeași vechime în funcția de magistrat; - rectificarea datei începând cu care trece în noua tranșă de vechime în funcție și în muncă din 01.11.2015 în 01.10.2015 și în consecință rectificarea înscrierii din cartea de muncă de la nr. crt. 6 în sensul că a început cursurile Institutului Național al Magistraturii la data de 01.10.2000 în loc de 02.10.2000; - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin conform hotărârii ce se va pronunța în cauză; - obligarea pârâților la plata diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare ca urmare a trecerii într-o nouă tranșă de vechime în funcție și în muncă după data de 01.01.2011, începând cu data de 01.10.2015 și în continuare până la încetarea discriminării; - obligarea pârâților la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011; - obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi. În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că, începând cu data de 1 octombrie 2015, vechimea sa în muncă și în funcție se încadrează în tranșa corespunzătoare gradației 4, prevăzute de art. 11 alin. (3) din Lege anr. 284/2010, de la 15 la 20 de ani. Susține că indemnizația de încadrare ce i-a fost stabilită este mai mică decât cea a colegilor săi judecători cu grad de tribunal care au trecut în aceeași tranșă, anterior datei de 01.01.2011, prin urmare și cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității calculat în funcție de salariul de încadrare este mai mic. Astfel, a apreciat că, întrucât la data emiterii Ordinului de salarizare contestat, dispozițiile art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2015, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 erau în vigoare, acesta a fost emis cu încălcarea legii, solicitând anularea și emiterea unui nou ordin, conform legii în vigoare. De asemenea, a invocat recomandarea dată de Plenul C.S.M. în ședința din 30 iunie 2015, în sensul că acordarea acestor diferențe se impune de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, soluție aflată în acord cu punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. În ceea ce privește data de la care susține că trece într-o nouă tranșă de vechime, solicită să se constate că se află într-o situație discriminatorie, față de colegii săi judecători, absolvenți ai Institutului Național de Magistratură în perioada 01.10.2000-01.07.2001, cărora li s-au recunoscut drepturile salariale, începând cu data de 01.10.2015 și a indicat spre exemplificare Ordinul 3801/C/11.11.2015 și Ordinul nr. 3082/C/28.09.2015, deși data 01.10.2000, data începerii cursurilor, a corespuns unei zile nelucrătoare (duminică). Prin sentința civilă nr. 340/17.05.2016, Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.08.2016. Prin cererea adițională, înregistrată la dosar la data de 25.01.2017, reclamanta a solicitat: - obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 și pentru viitor, la care să se adauge majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 de la momentul aplicării ei; - obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. În susținerea cererii adiționale, reclamanta a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 -1 4 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 -1 4 , sunt neconstituționale.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3476 din 4 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilități, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției ca neîntemeiată. Totodată, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamantă, ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, a obligat pârâții Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor (în funcție de instanța în cadrul căreia a fost/este încadrată reclamanta în perioada 09.04.2015-01.10.2016), să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinului menționat mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se v-a acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale și a respins în rest acțiunea, astfel cum a fost precizată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile atacate și, in rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Ministerul Justiție a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate, învocând in drept prevederile art. 488 alin. (1), (0)pct. 8 Cod ărocedură civilă. Recurentul a arătat că în mod greșit judecătorul fondului a reținut existența unui refuz nejustificat al pârâților de punere în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost aceasta modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004. A mai arătat recurentul că la data de 21.12-2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/21.12.2016. în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, așa cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 20/2016 și prin Ordonanța Guvernului nr. 43/2016, ținând seama de Decizia nr. 23/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la sintagma "salarizat la același nivel" și în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 3ind. 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice pe anul 2016. În cuprinsul acestui ordin se precizează ca emiterea ordinelor individuale de salarizare se va realiza de către ordonatorii principali de credite, în speță de Ministerul Justiției, după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite. De asemenea, a mai susținut recurentul că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 219/C/01.02.2017 s-a stabilit că începând cu 1 octombrie 2016 magistrații beneficiază de o indemnizație de încadrare calculată pe baza unei valori sectoriale de referință de 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015. La emiterea acestui ordin au fost avute în vedere; Ordinul nr. 283/25.10.2016 emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și adresele Consiliului Superior al Magistraturii nr. 734/2017 și nr. 63/27330/2016, înregistrate la Ministerul Justiției cu nr. x/2017 și nr. y/2017, din care rezultă că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru judecătorii/procurorii detașați în cadrul acestei instituții, precum și pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor este de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015. Mai arată recurentul că acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamantei de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva. Totodată, valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost utilizată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii de la data de 1 octombrie 2016, astfel încât și pârâtul a emis Ordinul nr. 219/01.02.2017, prin care s-a modificat OMJ nr. 4680/21.12.2016 și s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015. În consecință, recurentul-pârât apreciază că, doar ulterior datei de 1 octombrie 2016, s-a aflat în plată valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel încât în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei privind calcularea indemnizațiilor salariale în raport de această valoare, începând cu data de 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci er in plată din 1 octombrie 2016.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. nu a înțeles să formuleze întâmpinare în cauză. La rândul său, intimatul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice nu a depus a depus întâmpinare. Prin Serviciul registratură, la data de 7 februarie 2020, recurentul -pârât Ministerul Justiției a depus concluzii prin care a înțeles să invoce excepția lipsei de obiect a cauzei, solicitând în acest sens admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 5 februarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 (în ale căror prevederi se încadrează calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente: Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiției se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților, în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015. Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate. În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32). Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar. Pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, sunt relevante în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată. Așadar, argumentele recurentului-pârât sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016. De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale. În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar și de hotărârile judecătorești indicate în cuprinsul sentinței de fond, că într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați, prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015. Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5) 1 din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție". Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanta din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referință sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/C/2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraților reclamanți, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției. Referitor la notele de ședință formulate de recurentul Minsterul Justiției înregistrate la dosarul cauzei după pronunțarea prezentei decizii și, prin care acesta a înțeles să invoce excepția lipsei de obiect a cauzei, având în vedere că a fost emis Ordinul nr. 1471/C 24 mai 2017, în favoarea intimatei -reclamante, judecător în cadrul Judecătoriei Aleșd, față de prevederile art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, curtea constată că excepția invocată de recurent prin concluziile scrise depuse la data de 7 februarie 2020, după închiderea dezbaterilor, nu mai poate fi pusă în discuția părților, astfel că nu o va analiza. Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.